POETA MARIA CIUREZU

 

 

Speranțe….

Rog   speranța ,   gânduri   să-mi   cuprindă

In   miez   de noapte  ,  inima   s-aprindă?

Sau  las   în   vise    norii  intunecați

Cu   iubiri  nescrise, de  iluzii  marcați…

 

Nu  pot    las visele să  mă  doboare

Vreau    să plutesc  pe-un   val   de   mare,

Apa   să   mă cuprindă  c-o    imbrățisare

Când  totul  este   mângaiat    de  soare.

 

As   vrea   cu  gândul  să   te   strâng  in  brațe

Când  stelele    s-aprind   in  noapte,

Să  privim    cerul albastru   fără  nori

Imbrățisați,  să   ne     trezim   in    zori.

 

Speranțe,  când  realitatea doare

Si visele   nu   mai   au   culoare,

De   ce  prețuim   iluzii   trecătoare

Intr-o   lume     fără  visare?

 

Timpul    iubirii…

Tu   vrei  în  veac  să  transformi  o   clipă    efemeră

Si-un   chip   ce-ti  place   îl  vrei   la   butonieră,

Dar,  uiti    că din   clipa   care   acum ,  încet   trece

Rămâne-un   gust   amar,   pe chipul   trist   si rece…

 

Timpul,  păseste  printre    gânduri   învolburate

Aprinde  flăcări   și    stinge  focurile   invăpăiate.

Toate   trec și-n urma   rămane  doar      un  fum

Din   visele care   s-au     transformat  în   scrum…

 

Ce  de iluzii  îmbrăcate in scipiri   de stele

Asezate  la  gâtu-mi   ca  niste   mărgele,

S-au   risipit    precum   picăturile  de ploaie

Imprăștiate   de   a  vântului bătaie…

 

Poate   eu, am crezut   că   iubire  s-ascunde

Printre   zeci  de  cuvintele   lasate   să   zburde,

De imaginatia   mea pe  câmpuri  de  vise

Așteptând  să  se   aseze  pe   pagini   nescrise…

 

Timpul   iubirii noastre  se pare ca   a trecut

Neștiut,  inainte chiar   de   a   se   fi  născut …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.