poeta,Eugenia MIHU,născută în com.Luncoiu,jud.Hunedoara

Nume și prenume: Mihu Eugenia

Locul și data nașterii: Luncoiu de jos, Jud. Hunedoara, 21 aprilie 1955
Studii: Liceul teoretic de cultură generală Avram Iancu, Brad
Meseria: Contabil autorizat
Debut literar: Punte spre inimi, Editura PIM din Iași, anul 2016.
Lansări carte: Curcubeu de suflet, februarie 2017 Brad
Dorul lunii, iunie 2018, București
Volume publicate: Punte spre inimi, Poezie, Editura PIM Iași, 2016;
Curcubeu de suflet, Poezii, Editura Inspirescu Satu Mare, 2017;
Dorul lunii, Poezii și proză scurtă, Editura PIM Iași, 2018
Volume în pregătire: Volum de poezie, finalizat 90%, bun de tipar până la sfârșitul anului.
Diplome/Distincții: Diplomă de excelență, Antologia ”Poeți și prozatori români în regal eminescian”, Diplomă de excelență, Antologia ”Scriitori români uniți în cuget și simțiri, la Centenarul Marii Uniri, diplome de excelență de la câteva edituri, Marele premiu la concursul unui cunoscut post de radio, la ambele secțiuni. Membră a Ligii Scriitorilor din Romania
Antologii literare: Lirics et prosa, vol I și II, Vise Târzii, Antologia Antologiilor Națiunea, Surâsuri înlăcrimate, Almanah Dor de dor, Fel de fel de stihuri, Parfumul unei noi primăveri (româno-italiană), Surâsuri ăn alb-negru, Valsând prin anotimpuri (antologie calendar), Poetica, Vis împlinit, Clepsidra cu sentimente, Poeți și prozatori contemporani în regal eminescian, Scriitori români uniți în cuget și simțiri la Centenarul Marii Uniri, Dicționar de reliefuri literare românești și alte 5 în curs de apariție.
Apariții reviste: Amprentele sufletului și Dor de dor
Activități culturale: Șezători literare, Școala, altfel.
Alte activități: Tehnoredactare a peste 40 de cărți, montaje audio-video, colaborare cu compozitori și interpreți de muzică ușoară sau folk.

ACROSTIH ȚĂRII

Laudă ție, țară străbună, rotundă ca pâinea ce-i coaptă în țest,
Arzândă ca trupul copiilor îngeri, frumoasă în toate, din vest până-n est.

Mândră ca bradul ce crește spre soare, mândră ca bobul de grâu dintr-un spic,
Urmă lăsată de gheata-n noroaie, spartă în cioburi de “șefi de nimic”.
Luptă, frumoaso, cu hulpava gloată, luptă și râde în nas la dușmani,
Ține-le piept cu iubirea din oameni, ține-le piept la bastarzi și tirani!
Inima-n mine și-n tine-i secată, inima-n omul de rând e amară,

Albă e pâinea ce-o punem pe masă, albă și-amară, și-aicea și-afară…
’Nalt ne e gândul, mic ne e pasul, multe am vrea dar puțin făptuim,
Iarnă-i în suflet, iarnă-i în case, iarnă-i pe mese și nu ne-ncălzim.

Râsul ne ține de cald și de foame, plânsul ne ține de dor, de iubiri,
Oamenii-și plâng, patrie dragă, lacrimi de jar, de necaz și mâhniri.
Mamele-și plâng copii plecați, aiurea, la stele, hai-hui , nenăscuți,
Anii rămași, prin pustiu rătăciți, anii pierduți, chinuiți și duruți.
Nimeni nu vrea să mai tragă speranță, nimeni nu vrea, Românie iubită,
Iluzii să-și facă frumos că va fi. Eu, Țară, acuma, de ziua-ți, smerită
Aplec un genunchi la pământ și mă rog: Românie, să fii fericită!

NU MĂ STRIVI!

Nu mă strivi sub talpa ta, căci nu sunt o furnică,
Iar ochiul tău, stilet de-argint, când pieptul mi-l despică,
Din el răzbate gândul meu spre oameni și spre glie,
Nu îmi strivi sub talpa ta, nici dragostea-mi făclie!

Nu mă strivi cu-al tău papuc, căci sufletul mi-e floare
Și pasul tău e apăsat, rănește și mă doare,
Iar inima îmi plânge-atunci de dor și neputință,
Nu mă strivi cu-al tău papuc, nu-mi tipări sentință!

Nu mă călca, nu mă zdrobi, nu mă-ndoi de spate,
Nu-s Ana, ca să mă zidești în ziduri de cetate,
Nu mă-ncuia în colivii, nu-s pasăre măiastră
Și nu mă ține după geam, nu-s floare într-o glastră!

Nu-s duhul ce-a fost ferecat în lampa cea vestită,
Pe Aladin eu nu-l cunosc, nici lumea lui vrăjită
Și nici nu sunt vreun biet tâlhar să stau după zăbrele,
Sunt eu, mi-e sufletul hoinar și dorurile grele.

Dă-mi liber să mă-nalț în zbor, spre tine și spre soare,
Să-mi pun aripi de păsări spin, sau poate de cocoare,
Să mă înfig în spin adânc și pieptu-mi să se zbată,
Sau să încerc să mă ridic spre ceruri, înc-odată.

Strivește-mă cu gura ta, cu-a buzelor dulceață,
Că-s roua pură de pe flori din zori de dimineață,
Sărută-mi talpa la picior și ia-ți, astfel, tributul,
Chiar dacă știu, voi șchiopăta, să nu-ți strivesc sărutul.

COPII DE ROMÂNIE

Sunteți pribegi prin lumile deșarte
Deși sunteți copii de Românie,
Iar viața pentru voi la doi se-mparte:
Sunteți și-acolo și în sfânta glie.

Dar sufletul vă plânge-ndurerat
O știu, e pentru că vă doare viața
Și inima mereu v-a sângerat
În nopțile târzii și dimineața.

Azi dorul de copii, frați și părinți
Vă răvășește gândul, vă sugrumă
Și înălțați, fierbinte, către sfinți
O rugă către sfânt pământul-mumă.

O rugă, să le fie numai bine,
Cum ați dorit când ați plecat de-acasă
Iar voi vă chinuiți, printre suspine,
Să aibă ”mult” și ”binele” pe masă.

Și soarele pe boltă când se duce
Voi, dragii mei pribegi, priviți spre zare
Vă faceți suspinând, pios, o cruce
Căci auziți din țară o chemare.

Iar dacă munca voastră sau credința
Sau legile străine nu vă lasă

Să știți că vi-s alături cu dorința
Să fiți din nou stăpâni la voi acasă.

Vă cheamă-ai voștri și vă cheamă glia,
Vă cheamă tot poporul din Carpați,
Vă chem și eu, vă cheamă România,
Vă cheamă dorul de părinți și frați.
Vă cheamă-ai voștri și vă cheamă glia,
Vă cheamă tot poporul din Carpați,
Vă chem și eu, vă cheamă România,
Măcar de sărbători, veniți fărtați!

COLINDUL FETEI DE LA GEAM

Turtește nasul mic pe geam și-și ațintește ochii-n zare
Și-i pare că din depărtări răsună, dulce, o chemare.
E glasul ei, al mamei ei, plin de blândețe și durere
Dar frânt de doruri și de griji, secat de orișice putere.

Ciulește sufletul și-ascultă, că doar cu sufletul aude
Când îi vorbesc părinții săi. Și-atunci nu-i par așa de crude
Nici zilele de când s-au dus, nici nopțile scăldate-n lună
Când s-a culcat făr-un sărut, făr-un cuvânt de ”noapte bună”.

”Fetița mamei, te iubim” îi tot răsună în ureche,
„Să știi că nu te vom uita, că ești copilul nepereche,
Și pentru tine noi plecăm, să-ți facem zilele senine,
Să ai în viață ce-ți dorești, să ai mai mult, să-ți fie bine.”

”Nu m-amăgiți, părinții mei, nu vreau mai mult decât pe voi
Și-atunci mi-e bine și mi-e cald și trec ușor printre nevoi,
Și am în viață ce-mi doresc și nu mă mai sugrumă frica
De ce va fi cât de curând, când mi se stinge și bunica.

Crăciunul fără voi e jar, colindele-s cântări de jale
Iar clinchetul de clopoței îmi pare bocet de cavale.
Și locul nu mi-l pot găsi, decât la geam, unde v-aștept
Cu ochii plânși și înghețați și sufletul tânjind în piept,

Și cu tristețe fără grai și-n inimă cu dulci fiori,
Vă rog, iubiții mei părinți, veniți măcar de sărbători!”…
Și au venit, și iar s-au dus, și iar copila, cu durere,
Turtește nasul mic pe geam și-și plânge dorul în tăcere.
DĂ-MI, DOAMNE!

Dă-mi mâinile tale, cu aromă de busuioc,
să mă poți preface
într-o pâine rotundă,
aburindă.
Dă-mi buzele tale,
să mă poți doini în cântec de jale,
tămăduitor pentru suflete.
Dă-mi ochii tăi,
să mă pot vedea în ei,
așa cum sunt eu,
nevolnic și păcătos,
să mă pot plânge
cu perle de rouă pe iarba genelor.
Dă-mi inima ta,
Doamne,
să pot aduna în ea frumusețea din Om.
Dă-mi,
Doamne,
viața mea,
să le pot duce pe toate câte mi le dai.
Dă-mi, Doamne!

LACRIMĂ DE CEARĂ SFÂNTĂ

De-atâta drag și-atâta jale m-aș transforma într-un izvor
Și-aș susura, doinind, spre vale, ca lacrimile unui nor
Ce își prăvale, răcorind, sărutul ploilor de vară
Pe pieptul, mugur înflorind, pe glezna-lujer, de fecioară.

De-atâta dor și-atâta drag m-aș cufunda, tăcută,-n seară,
Iar către zori aș sta pe-un prag, precum o lacrimă de ceară
Ce se topește încălzind și picură lumină sfântă
Din lumânare pâlpâind, pe buzele ce nu mai cântă.

De-atât pustiu și-atâta dor m-aș face una cu înaltul,
Chiar dacă aș pieri în zbor sau aș rata, spre culme, saltul.
Aș ști, măcar, c-am încercat să-mbrățișez ființe-stele
Chiar dacă nu m-am ridicat mai sus de gândurile mele.

De-atâta sete de frumos, m-aș face slovă într-o carte
Și-aș scrie vers melodios, la fiecare om, în parte,
La Omul-Om, cu gând ales, la Omul-Om cu suflet floare
Ce cu nesaț este cules și-n arșiță și pe răcoare.

De-atâta pizmă primprejur m-aș izola în veșnicie
Să nu mai văd, să nu îndur înțepături de ironie
Ce sfâșie, căci fiara-om este mai rea decât hiena,
Mai dură ca un zid de dom, c-așa au unii semeni gena.

De-atâta drag, de-atâta dor, de-atâta sete de iubire,
M-aș deghiza într-un fior, m-aș agăța de-o amintire
Și-aș poposi în pieptul tău să îți ascult, discret, tic-tacul,
Să-ncerc să te feresc de rău, să-ți fiu pentru durere leacul…
AURIU DE ROMÂNIA – Glosă

Ți-ai pus auriu de România
În cosițe dalbe de mătasă,
Ți-ai cusut cu râuri limpezi ia
Ca să fii de-a pururea frumoasă.

Galbenul precum e chihlimbarul
Luminează zările și glia
Căci din focul ce l-a scos amnarul
Ți-ai pus auriu de Romania.

Din ciorchini ai stors licoare pură,
Băutură zeilor pe masă,
Și ți-ai pus amprentă, dulcea gură,
În cosițe dalbe de mătasă.

Ai mânat mistreții spre devale,
Te-ai luat în zbor cu ciocârlia
Și pe poala dealurilor tale
Ți-ai cusut cu râuri limpezi ia.

Ca să nu mai dârdâi și acuma
Ți-ai pus, toamnă, haina cea mai groasă
Iar la ochi te-ai rimelat cu bruma
Ca să fii de-a pururea frumoasă.

Ca să fii de-a pururea frumoasă
Ți-ai cusut cu râuri limpezi ia,
În cosițe dalbe de mătasă
Ți-ai pus auriu de Romania.
COLINDĂ-NE!

Colindă-ne, Iisuse, cu fir de busuioc
S-avem măcar de-acuma un pic mai mult noroc,
Să nu ne fie viața durere și pelin,
Colindă-ne, Iisuse, cu firul de măslin!

Colindă, Împărate, cu fir de ghiocei
Și fă-ne viața lină și fă-ne tot ce vrei,
Să nu petrecem zile cu-amaruri și cu chin,
Colindă, Împărate, cu florile de spin!

Colindă-ne, o, Doamne, cu fir de măr în mâini
Și apără de rele sorgintea de români
Că prea a fost ținută în lanțuri și în frâu,
Colindă-ne, o, Doamne, cu spic mănos de grâu!

Colindă-ne, Hristoase, cu firul alb de crin
Să îndulcim cu miere pocalul de venin,
Să rătăcim prin viață cu drag și cu ușor,
Colindă-ne, Hristoase, cu firul de bujor!

Colindă-ne, Preasfinte, cu fir de trandafir,
Să nu Te mai jertfească, să nu mai fii martir
Că noi suntem nevrednici, păcătuim ades,
Colindă-ne, Preasfinte, cu rodul necules!

Colindă-ne, Hristoase, cu-al crăciuniței fir
Și ne sfințește fruntea cu preacuratul mir,
În zi de sărbătoare colinda ți-o primim,
Te colindăm, Iisuse, și Ție-ți mulțumim.
COLINDUL COLȚULUI DE PÂINE

E miez de iarnă și străbat din deal colinzi duioase
Iar geamurile strălucesc și-s, astăzi, luminoase,
E hârjoneală pe drumeaguri, e ziua de Crăciun,
Și orișice creștin dorește să pară azi mai bun.

E sărbătoare peste sat dar lângă o portiță
O bătrânică firavă, cu ochii de fetiță,
Privește lung, dezamăgită, pe drumul ce-i pustiu
Precum pustiu îi este-n suflet, pustiu și prea târziu.

În mână ține un posmag și se gândește ”oare
Să mușc din el și eu nițel?”, căci leneș, la picioare
Se gudură un mâț bătrân și schelăie un câine
Privind cu jind la bucățica minusculă de pâine.

Îl amiroase și-l împarte, frățește, la cei doi
Cercând să își înece foamea și gândul la nevoi,
Că-i sărbătoare, e frumos, și amintiri plăcute
O năpădesc și îi revin din vremuri neștiute,

Când era tânără-n puteri, și se-adunau la masă
De sărbători, cu fii, nepoți, de-abia-ncăpând în casă.
Dar au uitat-o, s-au tot dus, iar ziua către mâine
O-mparte, cum împarte tot, doar c-un pisic și-un câine.

A fost frumoasă, respectată, și a lucrat la stat
Și-a trecut frumos prin viață cu dragul ei bărbat.
Dar el s-a dus în altă zare iar pruncii prin străini
Și-acum în viața ei există doar mărăcini și spini.

Privește lung, în lung de drum, și-i pare, cu mirare,
Că se abat spre casa ei trei raze de la soare.
Trei, Doamne, vin cu mers sprințar, îi vede, sunt aproape,
Și-o perlă mare, clipocind, îi picură sub pleoape.

E-o perlă pură, limpede, dar fără vreo valoare
Și se rostogolește-ncet, curgându-i la picioare.
Își face cruce, mulțumind, și mâinile-și ridică
Iar hohote-i țâșnesc din piept și cerul îl despică.

Trei puișori de om plăpânzi îi bat timid la poartă
Iar biata babă plânge-ncet, gândind la trista soarta
Ce-a-ngenunchet-o și i-a frânt și bruma de putere
Și-a izolat-o-n vise reci și fără mângâiere.

Cu glasuri mici trei copilași colindul și-l avântă
Cătând spre lacrimi care curg din inimioara frântă.
Colindă-ntruna,-nduioșați, vreo cinci colinzi, piticii,
Iar perlele din ochi se scurg pe mâinile bunicii.

Căci le frământă, ne-ncetat, a drag și a mirare
Și-a rugă spre Mântuitor, că a mai fost în stare
S-asculte iar colinzi sfințite iar micii urători
Nu i-au adus numai urare ci-n inimă fiori.

Când puișorii s-au oprit, cu suflet greu oftează
Și-n loc de dar, cu mare drag, pe prunci i-mbrățișează.
Iar îngerașii scot din traiste bomboane, cozonaci
Și dăruiesc totul măicuței, golindu-și micii saci.

Topindu-se de dor și drag bunica se chircește
Și-mparte-ncet, mărinimos, acelor ce-i iubește,
Un cățeluș și-o mâță chioară, colacul ne-nceput
Făcând copiilor cu mâna și sufletul durut…

Poveste tristă, viață crudă, dar ziua de Crăciun
Ar trebui să ne găsească cu sufletul mai bun.
Așa aș vrea să fim cu toți și să avem în casă
Belșug. Iar cel sărac să aibă ceva de pus pe masă.

MOȘ NĂICĂ

E moș? E tânăr? Sau cu plete? Sau e în blugi, cu mustăcioară?
Și vine-a șaptezecea dată sau vine pentru-ntâia oară?
E elegant, e carismatic, cu pas ușor, de căprioare
Sau târșâindu-și bătrânețea și sprijinit în ”mergătoare”?

Nu mai contează cum arată, da-și spune Moșu Nicolae
Sau se alintă și-l alinți, îi spui Năică, Nikky, Nae,
E dragul tău, de lângă tine, acela ce îți e aproape
Și-ți șterge lacrima durerii, și ți-o usucă de pe pleoape.

Că e o zi ca orișicare sau sfântă zi de sărbătoare
Ești luna pentru ”moșul” tău și-i draga ta rază de soare,
Și în papuci îți pune zilnic o floare-a gândului curat
Ce-n ani sau zeci de ani trecuți, el totdeauna ți-a păstrat.

Să nu sperăm în astă noapte la daruri mari, împărătești,
Doar gânduri bune să atragem și-mbrățișări prietenești,
Să mulțumim Celui de Sus că v-am găsit și vă avem
Și ne-mplinim, și facem ”unul” , ne-alambicăm și recreăm.

O floare-a gândului curat îți pun și eu-n papucii tăi
Și îți urez de fericire, în clinchet lin de zurgălăi.
În noaptea asta-s Nicolae și-ți dorm pe preșul de la ușă
Și-ți las în gheată-un suflet cald în loc de-un măr sau o păpușă.

Te scoală, dar, aprinde lampa, te uită-n gheată și-o să vezi
Iubirea ce ți-o port, legată c-un fir de drag. Și de nu crezi
Deschide ușa, sunt acolo, din viața ta nu mă dau dusă
Nici dacă vine Moș Crăciun și-n cor mă declarați: ”intrusă”

2 Comments

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*