Ileana Cornelia Neaga – pensionară, sat Crișan, com. Ribița, jud. Hunedoara
Debut literar – 2013 – Satu’ gintre gealuri – poezie populară – ed. Emia – Deva – 2013
Volume cu poezie – Copacul tristeții –ed. Emia – Deva – 2014
– Găluște versificate – rețete – ed. Gligor Hașa – 2014
– Poduri de doruri – ed. Națiunea – București – 2015
– Versuri printre anotimpuri – ed. Pim – Iași – 2016
– Tradiții în versuri – în grai – editura Pim – Iași – 2016
– Satu’ ge-altădat’ – editura Emia – Deva – 2017
– Impresii alandala – editura Pim – Iași – 2017
– Ca pă la noi, dicționar în grai – editura PIM – 2018
Proză – Steanu’ Dracului – editura Emia – 2014
Poezii pentru copii – Rândunel – 2016 – editura Liric Graph
-Mămăruța – 2017 – editura Ispirescu
– Licurici – 2018 – editura PIM
Povești pentru copii – Poveștile Curcubeului vol. 1 și 2 – editura Gligor Hașa – Deva – 2013
– Bunici și nepoți – editura Mirador – Arad – 2013
– Fete, fete… cucuiete – editura Viața arădeană – 2014
– La scoiattolina smemorella (it.) – ed. – Emia – 2014
– Ceartă la bibliotecă – editura Emia – Deva – 2015
– Năstrușnica – Gligor Hașa – Deva – 2015
– Povești pentru copii – editura Liric Graph – 2016
– Antologii – coautoare în peste 20 volume tipărite: Vise târzii, vol 1, 2, 3, Limba noastră eminească, Poeți conteporani în regal emeniscean, etc.
. – Reviste: Cronica timpului, Amprentele sufletului, Expresia Ideii, Eminesciana, etc.
Premii și diplome:
– Mai multe premii de Popularitate, Excelență, Originalitate din partea revistelor Amprentele Sufletului, EXPRESIA IDEII – 2016 – 2018
– TROFEUL Concursului Internațional de Publicații EXPRESIA IDEII pentru întreaga activitate publicistică – 2018
– Diploma CĂRȚI, PERSONALITĂȚI, CONFESIUNI – ed. Emia la Tv. Info.HD – 2014
– Premiul -1- DROPIA DE AUR, Poezie pentru copii la concursul național al revistei literare DOR DE DOR – 2016
– Premiul 2, Literatură pentru copii, la concursul de Creație literară al revistei Contraste Culturale – 2016
…și alte premii, mențiuni și diplome.

Amăgire

Vrut-am să uit de tine și de toate
Dar, tu iubite, tu, nu m-ai lăsat,
M-ai amăgit din nou, c-un dulce sărutat
Mai simt și acuma gustul, de cireșe coapte!

Mereu, te-am așteptat ca să revii
Priveam în zări, cu ochii arși de dor
Aripi voiam să-mi crească, la tine ca să zbor
Să m-amăgești tu, iarăși, în nopțile pustii.

Cu trandafirii-n mână, ce s-au veștejit
La poarta inimii, târziu, tu ai bătut
Păcat de timpul, pe care l-am pierdut
În inima-mi rănită, iubirea a pălit.

Bace-o Doamne-amara soartă
-în grai-

Doamne cîtă opinceală*, cu sarcina* mare-n cîrcă
Tîrșîind* ciuboace grele, poace nanuța* sî ducă!
Sprijînindu-să în bîce, nu sî lasă, nu sî dă
Bercuri* șî tîrșar*, acasă, nanuța-n space cără.

Fruncea ei îngîndurată, uitatura-ncețoșată
Zîce cu glasu mai aspru:- Bace-o Doamne- amara soartă!
Tătă viața m-am trugit, gi la gură mni-am luat
Sî cresc pruncii-n omenie! Atuncea, gi ce-or plecat?!

Șî am strîns curaua bine sî le dau lor gi mîncare
Ș-am facut pa dracu-n patru, sî învețe fiecare.
Tîrgaș* greu duceam la pciață sî mai fac un leu o’ doi
Să-i trimet la școală dară, nu sî ramîie slugoi.

Șî acu’ ăsta îi mulțamul, pîntru a mea-ncrîncenare
Sî nu îmni gișcidă ușa, sî mă-ntrebe ce ma doare…
Nimica sî nu-mni aducă, doar o vorbă gi-alinare
Ș-api dup-aceea plece, slugi la straini pîst’ hotare!

De-aș putea
De-aș putea, să-ți fiu eu dorul
Cu-aleanul meu să te cuprind,
Un stol de vise să-și ia zborul
În ochi, steluțe să-ți aprind.

De-aș putea, să-ți fiu zefir
Să suflu-n zări, tristețea ta,
Să-ți flutur părul, să-l resfir
Cu adieri să-ți mângâi inima.

De-aș putea, să-ți fiu izvor
De lacrimi, ochii ți-aș spăla
Cu stropi de apă, dintr-un nor
Eu, inima ți-aș-stâmpăra!

O stea, de aș putea să-ți fiu
Ți-aș răsări în ceas târziu
Aș lumina cărarea ta
Și pașii tăi, i-aș săruta!

De-aș putea, aș atrăgea
Tristețea ta, asupra mea.
Of, cât aș vrea, dar zău de pot
Femeie sunt, atâta tot.

Fulg de nea

Fiecare fulg de nea,
Dulce șoaptă de a ta
Perlă, lacrima de-a mea
Azur gând trimis de-o stea!

Lacrima, șoapta și gândul
Pe-nserat le poartă vântul
Pe a valurilor undă,
Ce emoție profundă!

Fiecare fulg de nea,
Alb fluture de mătasă
Ce la fete-mpodobea
Rochie fină, de mireasă!

Fiecare fulg de nea,
Duios viers de poezie,
O steluță argintie,
Vreun înger ce lăcrima.

Fiecare fulg de nea,
Ușor puf de păpădie
Într-o seară de magie,
Inima, el îmi topea.

Părăsită-i lăvicuța…

Părăsită-i lăvicuța* lîngă balta molcomită*
Tristu-i râtu, tristă-i cloamba* de Septembrie, răvășită
Fâlfâitul unui ciurd* abia se face simțit
Doar buciumul de pe culme tulbură pacea-n-sfințit.

Plină-i valea , plinu-i dealul cu tăceri covârșitoare
Dinspre sat își fac prezența zgomote-asurzitoare!
O fi trăznet?! O fi foc?! Vreo nenorocire mare?!
Fiți pe pace! Nu-i nimic! Unu-a dat muzica tare!

Ce-i necazul? Baiu*-i mare? De-acum nu mai poate, omul
Să-și petreacă, să-și înece, să își oblojească* dorul?!
Că doar nu se va cruci* ca o babă veștejită
De culorile naturii, de frunza cea gălbejită!

Doară nu se va moia* la atâta frumusețe
Că doar el îi barbat, i-or mnijît, deja, mustețe!
Șî visează la cai verzi, la o nevăstică șuie
Ce-l învârte pe degete, cu el mințile să-și puie.

Lăvicuță – bancă mică; molcomită – calmă; ciurd – stol; bai- necaz; oblojească – vindece; cruci – mira; moia – înmuia.

Suferit-a …

Suferita oarecine de durerea cătrănită
Când topitu-s-au-înnalturi, aripile lui Icar?!
Lumânări aprinse-n beznă fumegat-au pe altar
Îndoitu-s-au pioase, arzând cu flamă mocnită.

Ne crucim* de știrea zilei, zici că vine Apocalipsa
Ori Potopul îi pe-aproape, se dezlănțuie Infernul,
Fulgerele circulare descifrează, rotund Semnul!
S-o fi rătăcit Credința? Tot mai des îi simțim lipsa!

Suferit-a oarecine când fluturii și-au luat zborul
Dănțuind în noaptea-n care, vîrcolaci-au mâncat luna?
Suspinat-au mierle negre când le-a izgonit furtuna
Ori doinit-a Oanea-n codru, copleșindu-l vara, dorul?!

Talisman

Ninge-n sufletul pustiu
Cu fulgi mari de-amărăciune
Peste-un dor de-acum tăciune
Ninge, ninge și-i târziu.

Și-i târziu să regretăm
Visele neîmplinite,
De ierni grele ostoite,
Cu noi încă le purtăm.

Le purtăm ca talisman
În gânduri întipărite,
Ca și pe icoane sfinte,
Contra timpului dușman.

Veșnicia
Îmi spui că veșnicia s-a nascut la sat
Atunci, de ce din sat, eu am plecat
De ce-s pribeag prin țări straine
Când veșnicia stă în sat la mine?

O caut mereu de-o câțiva ani
Și singură mă-nșel, că nu caut bani!
O caut de mult, dar pân-acu”
N-am dat de ea, să mor de nu!

Nici satele nu-s ca la noi
Nici obiceiuri, nici nevoi
Nu pot să le traduc, ce-i omenia
Și nici ce-i dorul, veșnicia.

Îmi zici, că pe la sat, ea s-a nascut?
Așa o fi și nici n-am știut
De ce mi-e dor, așa deodat
De veșnicia de la noi din sat!

Vin colindașii

Azi că nu îi sărbătoare, mă sculai de dimineață
Mă închinai la icoană, mă spălai pe mâini, pe față.
Cu sita cernui farina* în troaca mare, cioplită
Și frământai aluatul. Azi îi ziua să coc pită*!

Frământai pân` asudă, „grinda”*, cum îmi zicea buna
Dădui pumni, semnai o cruce și acoperii cu duna*.
Un ceas, lăsai să dospească, pân` arsăi bine cuptorul
Mânuii cu-ndemânare, dârgul* și jăruitorul*!

Vârpălii pe lopitău* o pită și cinci colaci
Când aud o voce dulce: – Mie, pcizărei* să-mi faci!
Și vreo doi –trei colăcuți pentru ai mei prietenași,
Că acuși or să ne vină o trupă de colindași!

-Să îți pregătești străicuța*, să mergi și tu-a colinda
Că de-acum ești ficior mare, n-ai de ce te rușina!
Să urezi de sănătate pe la gazde bucuroase,
Să primească colindașii, deschid larg, ușa la case.

Farina, pita – în grai; „ grinda” – fruntea; duna- plapumă cu pene de gâscă; dârg, jăruitor – unelte din lemn la cuptorul cu boltă înaltă; lopitău – planșă de lucru, din scânduri late;
Pcizărei – colăcuți în formă de pasăre cu ochi din neghină; străIcuța – trăistuță din lână.

Visele mele-s cusute…

Visele mele-s cusute, câte două-n sălbănaș*
Tot perechi pe ia vieții, la lumină de lămpaș.
Tras-am fire numărate, cu nădejde și cu spor
Iar cu acul strâns-am bine, corzi de vie din fuior.

Limpezitu-s-asfințitul, cu speranța verde-n gând
Bursucatu*-s-au, rău , norii, pe aproape fulgerând.
Rândunele,-n toamna grie, și-au luat zborul spre zenit
Cetina împrimurată* sufletul mi l-a cernit.

Visele, straie cusute, cu credință-s hurculite*
Curgând sudori de pe frunte, palmele mi-s bătucite.
Când nădejdea-i în coșarcă*, rugăciunile-s la cer
Cu ochii la Maica Sfântă, visele în veci nu pier!

Regionalisme:
Salbanaș – broderie cu fire trase;
Bursucat – mâniat;
Împrimurată – gătită cu panglici:
Hurculite – broderie cu găuri;
Coșarcă – coș din nuiele curățate.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*