Romaniuc Stelică* prof .şi epigramist din oraşul Botoşani

ROMANIUC STELICĂ – CV

M-am născut în norocoasă zi de 13 martie 1966 în comuna Dersca, judeţul Botoşani, unde am urmat şi cursurile gimnaziale fiind „virusat” de cuvintele încrucişate, tocmai de profesorul de matematică pe timpul pregătirilor pentru olimpiadă.
Apoi, am urmat regimul spartan de educaţie la Liceul Militar „Stefan cel Mare” şi, după un examen, cursurile Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, reuşind în aceea perioadă să public câteva careuri de cuvinte încrucuşate în ziarele vremii. Am urmat şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „George Bariţiu” – Braşov, studii universitare de masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” şi cursuri postuniversitare.
Momentan sunt ofiţer în rezervă, locuiesc în Ploieşti şi, începând cu toamna anului 2016, îmi încerc talentul în epigramă pentru a-mi îndeplini un vis mai vechi de „descătuşare” (epigrame postate numai pe net).
Sunt membru în Clubul „Ion Ionescu Quintus” din Ploieşti şi am publicat primele catrene în revistele „Contraste literare” – Giurgiu şi „Însemnări bucovinene” – Câmpulung Moldovenesc, ulterior şi în revistele „Epigrama” şi „Lumea epigramei”, ziarele Meridianul, Ziarul Văii Jiului etc.
Începând cu anul 2018, am participat la diferite concursuri de gen şi am obţinut mai multe premii printre care: Premiul I la Concursul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” şi Premiul I al Festivalului Naţional „Eterna epigramă” (secţiunea madrigal) – Cluj-Napoca, Premiul Revistei „Epigrama” pe anul 2017 pentru debut, Premiul III al Festivalului Internaţional de Literatură Satirico-Umoristică „Umor fără frontiere în Ţara de Sus” – Vama, menţiune la Festivalul „Întâlnirea epigramiştilor” – Brăila etc. Am în lucru un volum de epigrame, volum care sper să vadă lumina tiparului primăvara viitoare.

1) SPIRITUALITATE
Trăim, paradoxal, sceneta
A unei vieţi în plin tumult:
Cu cât s-a încălzit planeta,
Cu-atâta ne-am răcit mai mult.

2) ORÂNDUIRI
Dictatura grea, nedreaptă,
Te-auzea vorbind şi-n şoaptă;
Vremurile-s azi mai crude:
Strigi şi nimeni nu te-aude.

3) NOCTURNĂ
Toată noaptea am fost fiert,
N-am închis un ochi în pat,
Un ţânţar a dat concert,
Iar eu … l-am aplaudat.

4) ALEGERE
Dintre zeci de conifere:
Tisă, tuia, brad, molid …
Nevestica mea îmi cere,
Pinul … şi un card valid.

5) MONUMENTALISM
Pe soclul asezat în piaţă,
Tronează bustul lui frivol;
Arată cum a fost în viaţă…
Rigid şi înăntru gol.

6) DESTIN
Copilul ei cu ochi verzui,
Venit pe lume din amor,
E astăzi fiul nimănui,
Că ea a fost a tuturor.

7) CONFIRMARE
Se mai întâmplă uneori,
S-apară şi copii din flori.
Aşa a fost la un vecin,
Când Floarea a rămas cu Crin.

8) FATALITATE
Brazii noştri, din păcate,
Când vor creşte o să fie:
Unii – coală de hârtie,
Ceilalţi – în străinătate.

9) SENTINŢĂ
În procesul de partaj,
Astfel a decis instanţa:
El ia vila cu garaj,
Ea păstrează doar distanţa.

10) SEMNE BUNE
Criza, cea alimentară,
E sub bune auspicii,
Că avem legume-n ţară:
În spitale, în ospicii…

11) LA MATERNITATE
Tata-n braţe îşi ridică
Nou născutul băieţel;
Mama, însă nu-şi explică
Cum de seamnă cu el.

12) UNUI UMORIST
Citindu-i cartea de mai multe ori
Să mă conving de lăudatu-i har,
Susţin părerea multor cititori:
Musteşte de umor … involuntar!

13) ŢARĂ BOGATĂ
Avem şi şes, şi deal cu vie,
Şi munte cu pereţi abrupţi,
Avem şi deltă, şi câmpie,
Şi-o mare … clică de corupţi.

14) LEGĂMÂNT LA CUNUNIE
Faţă-n faţă cu prelatul,
A jurat, dumnezeieşte,
Că îşi va urma bărbatul
Şi de-atunci … îl urmăreşte.

15) NEDUMERIRE
Când văd costul la căldură,
Mă gândesc aşa-ntr-o doară,
Că-i trecută pe factură
Şi-ncălzirea planetară.

16) CONSTATARE
Ne pleacă medicii cu har
Afară să-şi câştige cenții,
Că tot sistemul sanitar
E mai bolnav ca pacienții.

17) PARLAMENTUL (definiţie)
E o clădire pe-un tăpşan,
La care mulţi privesc cu jind
Şi-n care unii dorm buştean,
Iar alţii se trezesc vorbind.

18) DIFERENŢE CULTURALE
Plecăciunea, ca efect,
Reprezintă în esenţă:
La niponi – profund respect,
La români – obedienţă.

19) BIBLICĂ
Şarpele, un prefăcut,
Stând cu Eva la şuetă,
Nici o clipă n-a crezut,
Că va fi, cândva… poşetă.

20) FATALITATE
Pe prost mereu l-am evitat
Şi la serviciu, şi la chef,
Dar rareori mi s-a-ntâmplat,
Acesta să nu-mi fie … şef.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*