Prof.ION IONESCU-BUCOVU(CURTEA de ARGEŞ)*Drama erotică în „Cel mai iubit dintre pământeni,,

DRAMA EROTICĂ ÎN „ CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI”- ION IONESCU BUBOVU

Marin Preda, făcând apel la Tolstoi, spunea undeva că în dormitor pot avea loc uneori tragedii mai teribile ca în istorie.

În fond ce este “Cel mai iubit dintre pământeni?” O confesiune, o spovedanie sinceră făcută avocatului său înainte de condamnare pentru o crimă sentimentală.

În “Cel mai iubit dintre pământeni” avem o tragedie sentimentală sfâşietoare, marcată de legătura lui Petrini cu cele patru femei din viaţa lui. Ce-i istoriseşte Petrini avocatului său? Un şir de eşecuri sentimentale repetate. Crezând în “marea iubire”, are mereu impresia că o şi trăieşte. În dragoste cunoaşte cumplite dezamăgiri, dar cade mereu pradă aceloraşi iluzii. În primul rând îşi istoriseşte dragostea cu femeia pe al cărei soţ l-a omorât, apoi experienţele amoroase precedente şi rezultatul lor catastrofal, dar şi eşecurile din viaţa socială.

Titlul cărţii, se regăseşte în roman într-o declaraţie de dragoste adresată lui Victor Petrini, la telefon, de Suzy Culala(“Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?”) ( să nu uităm că aşa i se adresase lui Marin Preda şi iubita lui, Aurora Cornu, citindu-i într-o seară manuscrisele), Suzy, deci, una dintre femeile iubite de către Petrini care-l acaparase sentimental până la subjugare. După cum afirmă Eugen Simion “este desigur ironic. Cel mai iubit dintre pământeni se dovedeşte un om pe care destinul sau hazardul îl privează de iubire”, fiind , de fapt, “cel mai lovit dintre pământeni”. Ideea romanului, este că o societate construită pe abuz, minciună, asasinat politic, ateistă, care promovează bestiile la conducerea societăţii, nu poate exista mult timp şi se autodevorează. Evenimentele se petrec într-un oraş din Transilvania al cărui nume nu este precizat în roman, dar care , după opinia criticii literare, ar putea fi recunoscut Clujul, în perioada de după cel de-al doilea război mondial, mai precis, în anii `50-`60 ai comunismului.

Victor Petrini este închis de două ori, o dată din motive politice minore şi altădată pentru uciderea din gelozie a soţului femeii iubite. Petrini este protagonistul şi, în acelaşi timp, personajul-narator al romanului; reprezintă tipul intelectualului lucid; asistent universitar, profesor de filosofie, el îşi analizează cu luciditate şi îşi problematizează existenţa; conform lui Nicolae Manolescu, Petrini „are ceva din idealismul şi din cavalerismul etic al eroilor lui Camil Petrescu, decât că este ceva mai complex. Dorinţa cea mai mare care-l animă este aceea de a înţelege ce se petrece cu el. Şi e pătruns de credinţa că se poate obţine fericirea prin iubire. Viaţa nu i-a împlinit dorinţele şi Petrini a eşuat acolo unde ţinea cel mai mult să reuşească. Dar nu pierde credinţa lui dintâi.” ; personajul porneşte prin labirintul social şi primeşte iubirea ca pe un fir al Ariadnei, alcatuit din patru secvenţe simbolice: Nineta, Căprioara, Matilda şi Suzy.

Nineta reprezintă dragostea adolescenţei; capriciul care rupe cuplul, fiindcă Nineta îi impune voinţa ei, adică să-şi părăsească destinul propriu ca să-l urmeze pe al ei .

Căprioara, cea de-a doua iubită îl admiră, fiindcă, devenit asistent la Universitate, crede că poate domina realitatea. Căprioara a fost sedusă de un medicinist şi a rămas însărcinată. Victor Petrini, orgolios, nu acceptă compromisul. Încercând să scape de sarcină, Căprioara moare.

Matilda, reprezintă a treia etapă a drumului prin labirint, când el crede, ca filosof, că poate lua în posesie realitatea prin cunoaştere şi vrea să elaboreze o nouă gnoză. Eugen Simion afirmă despre ea: „…este o fiinţă abisală, imprevizibilă, jucăria unei forţe obscure. […] Femeie instruită (este arhitectă), Matilda cade periodic sub puterea unui rău incontrolabil şi atunci femeia tandră şi atrăgătoare devine de nerecunoscut”.

Suzy, a patra experienţă îl dezmăgeşte şi mai rău. După cum Eugen Simion spune: „Feminitatea ei se bazează pe o continuă fugă de indentitate. Nu e trufaşă şi n-are crize de demnitate, existenţa ei lunecă la suprafaţa evenimentelor, fără mari traume. Suzy ascunde însă adevăratul ei statut conjugal şi lipsa ei de curaj, explicabilă altfel, provoacă un deznodământ grav”.

La capătul a patru experienţe amoroase catastrofale care l-au implicat existenţial în chipul cel mai adânc amărăciunea ultimei deziluzii de cruzime maximă, fiindcă a luat forma vrăjii , Petrini ajunge la concluziacă dacă dragoste nu e, nimic nu e!

Curajul scriitorului constă tocmai în a arăta mirajul acestei tenace credinţe şi neputinţa realizării ei. Tragismul răscolitor vine din revelaţia simultană că o astfel de veşnică şi neistovită iluzie îi e proprie naturii umane. Toată partea rezervată cronicii sociale contemporane îşi justifică rostul în roman numai prin raportare la tema fundamental: drama erotică.

Petrini mizează totul pe fericirea obţinută prin dragoste, e singura lui şansă de împlinire omenească. Căzut din poziţia lui social de profesor de filozofie în urma pedepsei pentru crimă, Petrini caută scăparea în eros. Dacă primele două femei, Nineta şi Căprioara nu-l afectează prea mult, cîtă vreme şansele lui de realizare rămân posibile, cu Matilda începe adevărata tragedie. Femeia acesta voluntară, descurcăreaţă, pătimaşă, nebună şi rece, calculată totodată, profundă şi superficială în aceeaşi măsură, care trăieşte cu o intensitate extraordinară , întruchipează o fantastică energie subjugatoare şi distructivă pentru el. Unii critici literari îi reproşază lui Preda că a făcut-o prea trivială. Dar trivialitatea animalică, asociată vicleniei, frumuseţii şi deprinderii anumitor comportări ale unei femei de lume îi conferă Matildei o puternică personalitate, o înzestrează cu o fascinaţie tulburătoare, stârnind atracţie şi repulsie, datorită tocmai grosolăniei şi imprevizibilităţii, francheţii şi aerului enigmatic. Ea este o felină care ştie când să iasă la atac şi o pisicuţă blândă când joacă rolul de îndrăgostită.

Suzi nu se compară cu ea. E prea vaporoasă şi corespunde gustului lui Petrini de femeie amoroasă, femeiea-fee.

Dramatismul sentimentului este punctual forte al scriitorului, facultatea iubirii de a îmbrăca nebănuite forme, trecând prin efuziune, pândă, cruzime rece şi violenţă paroxistică, spre a ajunge la ură bestială sau dispreţ total. Sub acest aspect romanul conţine scene antologice, fără pereche în literature noastră română. De la războiul rece al privirilor de la masă de la Tasea, la cearta şi bătaia din birou la vizita la spital, toate scenele merg până la un absurd greu de înţeles.

Revelaţia deziluziilor successive cutremurătoare arată cât de cumplit poate fi infernal iubirii.

Marin Preda, călcând pe urmele marelui său admirator, Dostoievski, vede adâncimi sufelteşti abisale acolo unde omul de rând nici nu le bănuieşte. Bun psiholog, Preda coboară în infernul sufletului , scoţând la suprafaţă tot mâlul care s-a aşezat în om. Mai ales femeile lui sunt magistral descries în astfel de situaţii. Să nu uităm că multe din scenele acestea sunt scene din viaţa lui, experienţe amorose care l-au dezamăgit şi le-a transferat eroului din roman, dându-le strălucire.

Convingerea lui este că dragostea nu este eternă, durează o perioadă şi apoi intervine animalul din om care o destructurează. Şi cu cât iubeşti mai mult cu atât deziluzia este mai mare.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*