MARILENA R[GHINARU (Buzău)*Poezia dorului de acasă*

Marilena Răghinaru – bibliotecar, Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, absolventă a Colegiului Universitar de Biblioteconomie-Arhivistică din cadrul Universității „Valahia” Târgoviște, a Facultății de Litere (română-franceză) – Universitatea „Spiru Haret” București și a Cursului Postuniversitar de Biblioteconomie și Știința Informării, Facultatea de Litere, Universitatea București.
Membră a Uniunii Mondiale a Poeților, România (Association of World Poets), Membră ASCIOR.
Volum de debut: „Frânturi de suflet”, Buzău: Editgraph, 2017.
În curs de apariție: „Te-am zidit în cuvânt”, Editura Liric Graph.

Întoarcerea acasă

Rătăcitor pe drumuri solitare,
Purtând în gând pe cei ce au plecat,
Acum te năpădesc tristeți amare…
Ți-e dor să te întorci în al tău sat.

Ai vrea să-ți regăsești copilăria…
Dar… unde sunt copiii de-altădat’?
Unde e râsul, unde-i veselia?
Copiii toți în lume au plecat…

Modernă-i școala unde prima dată
Ai învățat să scrii și să citești…
Și blânda-nvățătoare e plecată…
Prin clasa ta, nu o mai regăsești…

Privești căminul unde-ntâia oară,
Dansând, o fată-n brațe tu ai strâns…
Nu mai sunt dansatorii dintr-o „seară”…
Și, deodată, izbucnești în plâns…

Privești uimit spre poarta casei unde
Timid, ți-a dăruit al Ei sărut…
O strigi prin vis, dar nu îți mai răspunde,
Plecată-n lume e și ea demult…

Și unde-ai tăi, cu drag, te-au așteptat.
Te-ndrepți spre casa ce-n copilărie,
Ți-a fost chiar leagăn, a fost viața ta…
O amintire caldă reînvie
Gândind cum mama blând te aștepta…

Privești tăcut spre casa de-altădată,
Îți amintești de-ai tăi bunici, de frați…
„Unde-mi ești, mamă? Unde umbli, tată?
Precum ceilalți, și voi sunteți plecați…”

Nostalgic dor te-a reîntors „acasă”…
Da, Doamne, n-ai găsit ce ai lăsat!
Te-ndrepți spre locul ce acum ți-e casă
Și unde-ai tăi, cu drag, te-au așteptat.

Eu sunt aici…

Eu sunt aici, tu ești departe,
Rătăcitor în prag de noapte,
Cu dorul tău, alt dor frângând,
Cutreieri zilnic al meu gând.

Și-mi poruncești mereu a scrie,
A te aduce-n poezie…
Te simt cum mă privești zâmbind
Prin visul meu călătorind.

În al meu vers, mereu te chem,
Îmi ești destin, îmi ești blestem,
În al meu vers, mereu revii
Simțind ce ai fi vrut să scrii…

Cutreieri zilnic al meu gând…
Tresar și mă trezesc plângând.
Da… sunt aici, tu ești departe…
Și ne desparte doar… o moarte…

Ți-aș mai propune…

Ți-aș mai propune jocul de-a iubirea,
Iubind, să-mi spui cât ești de-ndrăgostit,
Sublim, să-ți intuiesc în ochi uimirea
Înțelegând că azi m-ai regăsit.

Ți-aș mai propune jocul de-a visarea,
Visând, vom hoinări prin ploi și vânt,
Clădi-vom din iubire neuitarea
Scriind în aștri-al nostru legământ.

Ți-aș mai propune jocul de-a credința,
Crezând, să descuiem al nopții cer,
Crea-vom din iertare necredința
Păstrând intact al beznelor mister.

Ți-aș mai propune jocul de-a iertarea,
Iertând păcatul care te-a rănit,
Găsind puterea de-a găsi uitarea,
Dar neuitând nicicând că… m-ai iubit!

Vindecare

Mă privești buimac în față și-mi propui un joc stupid:
Să mă vindec de iubirea ce, nătâng, ți-am dăruit.
Vrei s-alungi în derizoriu amintirea unei nopți,
Când, a desfătării cheie descuia mirate porți.

Ceri, cu-o sfântă nepăsare, s-ascund clipe ce-am trăit,
Într-o mare de uitare înecând tot ce-am simțit.
Rogi sarcastic azi iubirea să-și găsească sumbru drum,
Lăsând trist în a sa urmă suflete făcute scrum…

Printre zâmbete și lacrimi, visul tău îl înțeleg.
Pentru falnici idealuri, da, de mine te dezleg!
Glorioase culmi te-așteaptă, dar ești jalnic derutat…
Cum poți, oare, să mă vindeci când tu nu ești vindecat?

Doar o fantezie

Te-am regăsit, mi-ești sufletul pereche,
M-ai regăsit, sfidăm ciudate legi,
E-un straniu vis, e-o dragoste străveche?
Nu mă cunoști, și totuși mă-nțelegi.

Din stihul tău deduc: da, îți sunt dragă…
Enigma azi încerc s-o descifrez…
Ce gând bizar, ce dor ciudat ne leagă,
Străinule, ce noaptea îl visez?

Plângem, simțim, trăim prin poezie,
Cântăm iubind etern pe struna sa…
Îmi ești nălucă, toană, fantezie
Ce-o plăsmuiește zilnic mintea mea.

Mi-apari în visuri, te aud prin șoapte,
Uniți prin vers de-același singur țel…
Distanța tot mai tare ne desparte,
Când noi gândim, vibrăm, iubim, simțim la fel.

Ești crezul meu transpus în poezie,
Ca sufletul oglindă să-ntâlnesc,
O toană, sau o dragoste târzie?
Nu știu, dar versul meu ți-l dăruiesc!

Destin

Tu, Suflet de Viață-nsetat,
Închis în superbe iluzii,
De-al toamnelor vifor uscat,
Tratat cu amare perfuzii,

De ce plângi în noapte sperând
Prin somn a-ți găsi alinarea
Purtată pe-o geană de gând,
Sfidând inutil disperarea?

Aștepți un miracol sublim,
Visezi îzbăviri îngerești,
Orbește crezând că-n Destin
Găsești mântuiri nefirești?

E tot un zadarnic demers,
Nu poți omenirea schimba…
E Karma ce tu ai ales,
Accept-o, e chiar viața ta!

Iar…

Iar mă tem de noapte și m-ascund în zi
Să-ți cer totuși dreptul de-a te mai iubi…
Iar mă-ntreabă zilnic derutate ploi
De ce port eu crucea pentru amândoi.

Iar mă-nchide-n lanțuri neiubirea ta,
Un potop de lacrimi pe obraji să-mi dea.
Iar te-nchin prin temple, etern să-mi fii zeu,
Sacră neodihnă sufletului meu.

Iar sugrum tăcerea, vorbe fără sens,
Te clădesc din vise, te zidesc în vers,
Nemurirea slovei vreau să-ți dăruiesc…
Iar tu nu-mi dai voie nici să te iubesc…

Insomnie

Întunericu-mi vorbește, discret mă trezesc din somn,
Gândurile mă-mpresoară, nu mai reușesc s-adorm.
Discut intim cu tăcerea, îmi iau viața la-ntrebări…
De ce plâng în miezul nopții tulburate supărări?

N-am știut s-aleg lumina, printre stele rătăcind,
N-am recunoscut iubirea, printre nori călătorind?
Întrebări cu vagi răspunsuri, asfințind în vis, plutesc,
Amintiri ascunse-n suflet vinovat le însoțesc.

Mi-este viața o enigmă, soarta este un mister?
Este dragostea o culpă dispărută în eter?
Un destin fără prihană ți-l alege cineva,
O solemnă izbăvire te așteaptă undeva?

Gânduri sumbre, aiurite, răsărind în miez de noapte,
Îndoielnice indicii strecurate printre șoapte…
O magie se așterne… vreau în taină să adorm…
Voi afla răspunsul mâine… zâmbind, mă cufund în somn…

Noapte de vis

Azi, doar o mirată poveste
În taină, aș vrea să vă spun.
Desprinsă-i din mituri celeste
Având un romantic parfum.

E-un vis, ce o doamnă-ntr-o noapte
Stropită cu lacrimi de dor,
L-avu printre gânduri și șoapte
Vâzând ireal… Zburător.

Venea din tărâmuri pierdute
Purtat de furtună în zbor?
Umbla pe cărări neștiute
Ducând în al său dormitor?

Privind neclar chip în oglindă,
Trăi un fior cunoscut…
Miraju-ncepu să se-aprindă
Pe buze simțind vag sărut.

El, blând, cu-al său braț o cuprinse,
Strângând-o ușor de grumaz…
Fiorul mai tare se-aprinse
Prin magic sărut pe obraz…

Din brațele lui se desprinde…
Surâde când tainicul „domn”
Pe pat, delicat o întinde
Timid, sărutând-o prin somn.

Trezită din somnul angelic,
Femeia suspină ușor…
Plecat-a din visu-i himeric
Fantastic, frumos Visător…

Discret, în oglindă privește,
Să-l afle acolo-ar fi vrut…
Zâmbind, ea pe buze găsește
O urmă de magic sărut…

A fost o legendă din carte
Trimisă de-un nor călător,
A fost gând aprins într-o noapte,
Sau chiar ireal Zburător?

Nu vrea să găsească răspunsuri…
Pătrunsă de magicul vis,
Femeia descrie prin versuri
Amorul, sublim interzis.
Dilemă

Mă-nec în nebunia unei clipe,
M-ascund absurd, ilogic în idei
Iubirea când vrea iar să se-nfiripe,
Dar negăsindu-i astăzi vreun temei.

Sublim, s-o las acum să m-amăgească,
Crezând în vorbe spuse cu păcat
Ce azi îmi plac, dar mâine-or să rănească
Prin poleiala care le-a pătat?

Să-i spun să plece, neprivind în urmă
Râzând absurd, cu ironie grea,
Să-i garantez că visul doar mi-l curmă,
Sau să o rog: „Rămâi în viața mea”?

Plângem iarăși dictatorii…

Glie, patrie străbună,
Te-au uitat colindătorii…
Chipuri stranii se adună
Să îți plângă dictatorii.

Ai fost între țări aleasă,
Dintre zeci de teritorii,
Să stai cu regii la masă,
Nu să-ți plângem dictatorii!

Te-au zidit în mănăstire,
Te-au închinat domnitorii,
Ți-au dat suflet și iubire,
Ți-au luat viața dictatorii…

Ți-au redat-o prin cuvinte
Și prin versuri scriitorii…
Măști ce plâng azi la morminte
Îți slăvesc tot dictatorii…

Mai visăm la alte timpuri,
Dacă-n toiul sărbătorii,
Alte măști, aceleași chipuri
Îți plâng iarăși dictatorii

2 Comments

  1. Versuri calde, doamnă Marilena Răghinaru, pline de o duioşie greu de împăcat în aceste vremuri grăbite şi lipsite de empatie.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*