MARIA PIRLOGEA (Craiova)*Poezie modernă

 

 

 

 

 

 

ȘI cerul încarcă la frunze

…atâtea tărâmuri răzbat
prin linia vieții din palmă
odată cu plânsul luminii
și ape ce nu le cresc umbre
atâtea scrutări peste
lumea dezmărginirii de arbori
că se scutură cerul de stele
și încarcă la frunze
atâtea inutile ecouri
întoarse cu mâna la matcă
că însăși cuvântu-i femeia
acelui simbol ce ne-ncearcă…

Despre sufletul nemaivăzutului chip

…nici un cuvânt despre sufletul
nemaivăzutului chip
sau despre prevestitoarele clipe
învălmășindu-se unele-n altele
și totuși,făcându-se loc
doar freamătul mâinilor
în care-ai ucis
îngăduitele bezne
și nicio lumină electrică să-i fii siguranță
nimic despre implacabila Lună
unde noaptea în zi conlucrează
că abia de mai poți ridica
la înălțimea ta gândul…

Pe degete un fir de nisip

…câte frunze încolțesc risipirii
câte plecări strămută lacrima păsării
drumuri
abia atunci oglindiri
ce le rămâi chezășie
fi-vor
semnul când numeri pe degete
clipe,cu care
te-nsemni….

Reconsiderări

…dacă priveai
prin prisma marilor dezbateri
de la talpa supuselor
până la creștetul lumii
Vestala inimă
repopula-va atâtea reliefuri
câte despletirile
chipului tulburat al cuvintelor

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*