MICAELA GHERMAN(Localitatea Steiu-Hunedoara)*Poeta ziditoare de iubire,Prozatoare*

Am învățat să urc până până la soare chiar si noaptea.

,,Am învățat că tot ce ai clădit de-a lungul unei vieti se poate prăbuși datorită unei clipe de neatentie…și multe s-au prăbușit!
Am învățat ca pentru a fi respectat trebuie să respecti…și RESPECT !
Am învățat că nu trebuie să privesc în urmă,trecutul e trecut…si n-am mai privit.
Am învățat să iert fără a avea regrete…și AM IERTAT.
Am învățat să sper și Dumnezeu m-a auzit.
Am învățat să prețuiesc fiecare clipă si o voi face până la SFÂRȘIT !
Am învățat să savurez fiecare carte citită,fiecare propozitie,fiecare vers…și nu mă satur să cunosc!
Am învățat că lucrurile cele mai mărunte au o însemnătate aparte si sunt FERICITĂ !
Am învățat că o umbră de mister te face unic,special….si mă învălui în lumini și umbre!
Am învătat că poti să plângi si atunci când esti fericit și…ZÂMBESC…IUBESC..TRĂIESC !
Am învătat să visez cu ochii deschiși și visez.
Am învățat că tot ce ne înconjoară e trecător, efemer,iar noi oamenii suntem niște frunze purtate de vânt… și asta SUNT !
Se învață de la o căsuță cu povești.
***
Iubirea,asemeni triumfului, e nesfârșita deschidere spre extazul încercat numai în zilele copilariei.
E o adunare de anotimpuri,adică o fluență de simboluri întinzându-se din răsărit până în apus de soare și închizându-se apoi în scoica nopții ca o perlă ce va da fruct în târziul de după noi.
Singură decantarea- izvoarele ce pun argint și aur în țesătura întâmplării -poate naște iubire.Dragostea fără nici o cheltuială sufletească,n-are memorie…Insomnii

Două cărări

Cer șlefuit,vânt liniștit si umbre de ceară.
E o seară de mirare ca-n sfârșit de aprilie.Pe nesfârșirea albastră e o cărare pe care coboară stelele si una care duce undeva între spirale ce dezleagă….!!??
Luna?Păi luna e un vas sfânt. Numai Dumnezeu o șterge de praf.Luna e clară,norii ușori s-au scuturat ca niște stafii de scrum alb.Într-o astfel de seară vorbele se topesc pe buze.Si liniștea are gust de tăcere amețită dar răvășită de toamnă.
Visele,(cele cu ochii deschiși) foșnesc calm cerând iertare unui duhovnic cu chip de turtă de venin.

In partea dreaptă…

Ți-am promis că ne vedem la iarnă
Când toti cei dragi ti-or fi alăturea
m-oi strecura și eu pe sub cămașă,
sub coastă-n partea dreaptă mă voi așeza…
S-aud cum îți mai bate inima..în stânga.

Atât

Esti vinovat omule?
Plângi!
Ți-e dor omule?
Plângi.
Ti-e sete de ,,ieri”?
Plângi.
Aștepți ceva omule?
Plângi!
Și….?
Atât.

Octombrie

Ce bine că-n tine
Octombrie
E soare
Sunt frunze
E clatinare dulce
Emotii-n tornade
Si gânduri
Si vise
Tainic aprinse.
Râmâi in gara asta
Toamnă!

 

Florile dalbe…

Înflorite în iarnă -o iarnă încă fără zăpezi multe,dar cu chiciură dantelată si multă ceață.
Florile dalbe!
Se scutură anul în colinde dăruindu-ne fantasmelor.
În noptile astea toate casele par niște sănii luminate cu potire de stele.
Toate se îndreaptă spre izvorul unde se schimbă anii și eu mă simt pierdută în fildeșul însângerat al unui dor, iar mâinile îmi ard în slova frigului.
Of..si Mosul cu daruri iar mi-a uitat adresa!
Leru-i Ler!
Si florile dalbe!

Să ningă….

În lipsa zăpezilor bogate ninge cu ceață lăptoasă.
Am vrea să ningă mirific.
Să ningă ca și cum râurile lumii s-ar muta pe sus si un clopoțel de cleștar scrântindu-se frumos să cânte cu fulgi de argint.
Mijește Doamne numele fericirii în casele tuturor crestinilor!

***

Toti oamenii iubesc.Toți poartă în inimile lor florile iubirii și mai pe urmă,după ce iubirile au murit,în aceleași inimi poartă cenușa iubirilor.Cenușa rece a iubirilor moarte.

Fotografia postată de Micaela Gherman.

Să ne înzăpezim în colinde

E alb și departe în iarnă mă îndrept spre locul unde mă-ndemn cu sania gândurilor si nu-mi trebuie să ajung(cel mai bine e pe drum, drumul e viața)acolo mă asteaptă o vâslă.
Două întâmplări, o clipă de uimire,poate un cald cu un colț de stea bându-se pe sine si un strop de răsărit. Apoi o zi de uitare si de legendă.
Ce foame de-a trăi a zidit Dumnezeu în noi!
Dă-ne-o nouă în toate clipele Doamne!
Și nu ne sătura niciodată.
Lasă-ne să flămânzim mereu de zăpadă, de cer albastru, de maci, de noi, de amintirile dragi, de dor….Chiar si de nedreptăți.
Și mai dă-ne Doamne în fiecare seară câte-o poveste. Si puterea de-a ne înzăpezi în colinde.

 

 Râul ce curge la deal
Apele toate curg la vale
Doar poezia si iubirea curg la deal
Amândouă sunt foarte adânci
Și te pot trage în sus si în jos
pe nebănuitele trepte de stânci.

Și poezia ca și iubirea
Privesc îndelung lumea 
Până unde linia vieții se oprește
Sau pârăul cuvântului se împotmolește.

Poezia, despre rouă poate vorbi
ca despre seva ascunsă a lumii
Dar iubirea ia in brațe pâmântul
si-i închină sufletul.

Decembrie

 

Vine,vine moșul meu!
(poezie pentru copii)

Vine,vine moșul meu
Îl trimite Dumnezeu!
Încărcat cu daruri multe
Si cu timp,să mă asculte.

Și-l întreb de ce-a lipsit
Daruri când ne-au trebuit?
Moșule, nu zăbovi !
Du-te unde-s mulți copii .

Fotografia postată de Micaela Gherman.
 
 

1 Comentariu

  1. Comentariu pentru Emilia Amariei Am simțit ,,aburi de pâine caldă trecuti prin celule”. Nu numai ,,ȘI POATE”m-a impresionat,ci tot ce am citit în DOR DE DOR.Aveți un amestec rafinat de sensibilitate și inteligență artistică. M-a fascinat inspirația tumultoasă si încrederea în puterea cuvântului. Pretuire doamnă!
    Micaela Gherman

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*