Lucia Pătraşcu (Brăila)*poezii autumnale*

INVITAŢIE DE TOAMNĂ

PLÂNSUL PLOII

Printre frunze, plânsul ploii
Scrie iar poveşti de toamnă,
Tâlcul lor, din nou, mă-ndeamnă
Să privesc lung albul foii,

Căci se cere iar brodată
Cu bănuţi din fir de gând,
Ca să ţes iar un cuvânt,
Cum făceam şi altădată.

Dar mi-e cerul plin de nori
Şi-ntre ei parcă deloc
Vorbele nu mai au loc,
Căci sunt prinse la strânsori.

Cred c-am să desfac perdeaua,
Ca să intre norii toţi,
Scuturând, ca nişte hoţi,
Praf de stele alb ca neaua

Şi-apoi, să se ducă-n noapte
Să îşi plimbe, ca eroii,
Printre frunze plânsul ploii…
Eu visez cireşe coapte!…

ÎN VIE +

Cu un pahar de poamă,
Ce-şi caută odihnă,
Azi, toamna iar mă cheamă
Să-l povestim în tihnă.

Să-i caut verii mustul
Cules în bob cu bob
Şi să-i descopăr gustul,
Ce s-a păstrat în strop.

Eu ştiu că-i o ispită
Cu care mă momeşte
În forfota-i şoptită!
Dar asta nu m-opreşte

Să mai revin o dată,
Să caut iar şi iar
Povestea repetată
În vinul din pahar.

PLÂNG NORII +

Norii plâng în hohote,
Necăjiţi, că-n ropote,
Au venit caii de vânt,
I-au smucit…Apoi, pe rând,
Aruncându-i pe pământ
I-au mânat cu bici de foc,
De, nici vâscul cu noroc,
Ce cânta în zurgălăi
De la munte înspre văi,
N-a scăpat de colţii răi.

Adunând clipe tăcute
Prin mirările căzute,
S-a gândit să se ascunză
Sub un vălătuc de frunză,
Până ţese iarna pânză
Şi un aşternut uşor
Pe umerii brazilor.
Mai vorbesc în şopote,
Auzind că-n ropote
Norii plâng în hohote…

GIRUETĂ

S-a pornit aşa, deodată,
Foşnet lin. Şi-apoi, în toi,
Ocolind copacii roată,
I-a lăsat desculţi şi goi…

Frunze strânse pe pământ
Fac într-una piruete,
Iar sus, pe cărări de vânt,
Gândurile, giruete,

Duse sunt şi se rotesc
Încercând să cheme, parcă,
Clipele ce vremuiesc
Prin văzduh…Să se întoarcă!…

Vreau din caierul de rouă
Al anilor, ce se duc,
Doar un cap de fir s-apuc…
Şi-o să-mi ţes o haină nouă,

Că-i prea veche şi prea ruptă
Cea pe care-o port acum,
Iar mâinile se tot luptă
S-o cârpească…Dar n-au cum!…

Vârtejeşte şi petrece
Vântu-n frunze, frunze-n vânt,
Ca şi viaţa ce se trece
Giruetă pe pământ!…

TOAMNA +

Când toamna a intrat în viaţa mea,
I-am râs, ca unei zâne arămii,
Care-mi bătea la geam şi mă poftea
Să-mi plimb cărarea pe alei târzii.

Nici n-am ştiut că frunzele, covor
Ce mă-nsoţea cu foşnet lin mereu,
Erau ca zilele, trecând uşor…
Credeam că-s buclele din părul meu!…

Abia când a venit câte-un vârtej
Şi a pus în plete picuri de zăpadă,
Am cunoscut că toamna-i un prilej
Şi că aproape frigul stă să cadă.

Acum, când iarna a venit cu rost,
Gospodărind prin zile ca prin nea,
Îmi spun că tot mai bine ar fost
Să fi rămas cu toamnă-n viaţa mea.

Lucia Pătraşcu
Brăila

1 Comentariu

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*