Petre Ion Florin Vasilescu – Craiova*Umorist rafinat*

RONDELUL CLIPELOR CE-AU ARS

Cât timp trăiești îți dăinuie în minte
Mirajul unor flori înmiresmate
Din veri de jar – îndemnuri la păcate
Cu nopți topite-n dragostea fierbinte…

Cântări ce n-au nevoie de cuvinte,
Că sunt adânc în inimi încrustate
Și cât trăiești îți dăinuie în minte
Descântecul de flori înmiresmate!

Când trece timpul tău, oftezi cuminte
Și răsfoind albume demodate,
Poți retrăi momentele-nfocate
Ce zboară-n veci cu vremea dinainte,

Dar cât trăiești, îți dăinuie în minte…

AMORUL NEÎMPĂRTĂȘIT

Când omul e în dragoste respins
Se sfarmă bolta cerului pe el –
Indiferent că este tinerel,
Matur sau veteran cu părul nins…

Se prăbușește-al visului castel,
De lacrimi este sufletul cuprins
Când omul e în dragoste respins
Și cade bolta cerului pe el…

Se zbuciumă în chinul lui aprins
Cu inima-ntr-o menghină de-oțel,
Primind brutal mesajul că astfel
ÎNTREGUL său este rănit și-nvins…

Când omul e în dragoste respins!

RONDEL PENTRU BUNICA

O linguriță fină din argint,
Cadou de la bunica mea primit,
Mi-a fost fetiș, păstrat și prețuit,
Moment de pomenire sau alint

Oriunde-n viață am călătorit
Purtat prin lume ca în labirint,
O linguriță veche din argint,
Cadou de la bunica, m-a-nsoțit…

Ca talisman sacral, de hiacint,
Mi-a stat în preajmă și m-a ocrotit,
Povești superbe mi-a reamintit
Din vremuri aromind a mărgărint

O linguriță veche din argint!
………………………………………………

GÂNDURI ÎN AMURG

Trec anii plutind molcom, ca norii călători,
Ce-aduc o zi ploioasă, iar alta însorită
Prin viața ce se scurge de-acuma liniștită,
Cu nostalgii, necazuri și-arare sărbători…

Ca un magnet m-atrage grădina înflorită,
Amestec anestezic de-arome și culori…
Cu pomii dragi, cu câinii vorbesc, iar uneori
Cu umbre vechi: pierduții, ce-nvie-ntr-o clipită!

Sclipiri din vremea dusă le depăn cu migală,
Ca flori de gând alese, presate între file –
Herbar ce-mi strânge viața, petală cu petală…

Încerc să scriu, să ferec cu lacăte cuvântul,
Că florile plăpânde trăiesc puține zile
Și de le uit prin ronduri, le risipește vântul!

ÎȚI MAI ADUCI AMINTE, DOAMNĂ?

Te văd în vis iubito, cu ce dor
Slujeai de-a valma sacrul și ispita
În vremea când erai neprihănită
Vestală-n templul nostru de amor…

Stăpâna dragoste era slăvită
În tainicul, păgânul cuibușor –
Când ne-nsoțeau, zâmbind seducător
Complicii Dyonisos și-Afrodita!

Vreau tinerețea, trupul tău divin
Insațiabil câmp de dezmierdări,
De muzică, de soare și de vin…

În iarna grea cu visuri troienite
Ascult vrăjit sosind din depărtări
Ecou-acelor timpuri înflorite…

ECOUL DRAGOSTEI LA MARE

Revăd, iubito-acel sejur regal
Pe litoral, sub cer scânteietor,
În vântul verii, cald, mângâietor,
Cu marea fremătând discret la mal…

În visul meu, pe veci nepieritor,
Tu odaliscă, eu – Sardanapal,
Trăiam păgâni, un basm oriental
Cu fast și cu dezmăț copleșitor!

Păstrăm în suflet umbra unui dor
Din vremea răsfățatei tinereți,
Când totul ne părea permis, ușor…

Acum, în toamna furtunoasei vieți,
Slăvim, în locul clipelor de-amor,
Doar zorii calzi ai noii dimineți!

SONETUL UNUI FAUN ÎNTÂRZIAT

În vremea înfloririi din anii de liceu,
Vrăjit de o colegă, cu păr de aur pur,
Scriam zelos catrene cu flăcări și azur,
Dar sfânta cu cosițe le respingea mereu…

Scrutând apoi agale cu ochii primprejur,
Ca într-o galerie celebră de muzeu,
Vedeam roind menade și nimfe-n jurul meu
Ce m-amețeau ca ambra și mă trezeam mahmur

Mă văd învins în toamnă de ani ce iute trec,
Când cete de bacante, cu amfore de vin,
Cu flori, cântând frenetic, la gară mă petrec…

Iar tu, bobocul verde, ce încă n-are spin,
Surprinsă de cortegiu, de trenu-n care plec,
Ești ultima icoană la care mă închin!

RUGĂ DE TOAMNĂ

Împresurat de-un zid de amintiri
Nu pot s-aud copacii care plâng
Căzniți de ploi sau de furtună-n crâng,
Nici tril de păsări, plin de ispitiri…

Strivit amar de anii ce se strâng
Cu împliniri și multe ne-mpliniri,
Speranțe, dor, iubiri, dezamăgiri,
Prieteni duși, ce inima mi-o frâng…

Mi-adun febril trecutul după zid
Și lacom retrăiesc orice moment,
Dar simt în jur pereții cum se-nchid…

Vieții-nchelb modest, un monument,
Mă-nchin și îndrăznesc să cer, timid,
Puținul viitor…mai indulgent!

Petre Ion Florin Vasilescu – Craiova

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*