AUREL BURICEA*Poet.

Membru al Uniunii Scriitorilor din ROMÂNIA din 1990 cele două însemnări / 1979 Sarea neagră a nopţilor / ed Dacia Cluj / 1981 – Clopote de magneziu /Ed Cartea Românească / 1988 Elegii nocturne / Ed Dacia Cluj 1990 / Poeme de dragoste / Ed Porto Franco Galaţi / 1997 Axiome Sacre / Ed Danubiu /2001 / Arhivele Cerului // 2001 Haiku – haikuri / 2002 Povestea unui suflet // 2003 Scară din Ulm / Ed Scrisul românesc / 2004 / Între număr şi cuvânt ed Danubiu / 2006 Masca unui înger / 2007 Vocaţia prieteniei / 2007 Vamă din rod / 2008 Umbre de vise / 2008 Scriitori brăileni de azi / 2009 Cântecul reginei // 2012 Crucea din muguri Ed Semne

– 2013 / 101 Sonete Opera Omnia / Ed Semne / 2014 Psaltirea Lui David În Sonete / Ed Semne

/ 2016 Antologia Sonetului lui Aurel Buricea / Ed Singur / M-am născut la Ulmu , unde am copilărit ,am mers la scoala acolo ,apoi la liceul V Alecsandri – Galaţi şi laNicolae Iorga din Brăila . Am urmat Facultatea de Matematică . M-am întors în sat unde am predat matematica timp de 47 de ani .Mi-am iubit satul ,îl voi iubi cât timp voi avea umbră . Acolo m-am născut , acolo m-am format ca om…Am cunoscut mari personalităţi literare care au avut o influenţă decisivă asupra scriitorului de mai târziu . Un loc important în viaţă şi sufletul meu l-a ocupat scriitorul , regele metaforei brăileanul , Fănuş Neagu . M-am bucurat de prietenia domnului Ion Băieşu , Gheorghe Tomozei , Dan Laurenţiu Gheorghe Pitut’, Mircea Micu şi lista continuă . În privinţa amintirilor cu aceşti titani ai literaturii mă simt un om bogat . ,, Vocaţia prieteniei ,, este o carte cu memorii închinata prieteniei domnului Fănuş Neagu .

 

C E R U L – D I N – N O I

cu sete de aer peştele zboară
de – ar pricepe mediul în care trăieşte
atunci peştele n – ar mai fi azi peşte
ar fi mic albatros sub clar de vară

oricât aş vrea să nu fiu ceea ce par
creşte adânc în mine un foc nestins
când trec materia în starea din vis
m – ai născut ,mamă , într – un număr impar

sunt punctul aleph din şirul pesimist
văd nevăzutul dac – aş frânge dreapta
orb sunt în mine şi nu – mi cunosc fapta

pentru care am fost condamnat să exist
însetat de rugă ca sfântu – n pustiu
trăiesc în tine , Doamne , fără să ştiu

P E – D R U M U L – C R U C I I

nu mai sunt dropii câmpia – i pustie
au dispărut şi cei care le – au ucis
setea şi foamea cruce de cerc deschis
aici au vânat în drum spre vecie

steaua dimineţii stinsă – n uimire
pe valea zăpezii negre mă poartă
fie mie să trec de Marea Poartă
ursit în cămaşa albastră de mire

din agenda lumii să ies cu har
iartă – mi , Doamne , păcatul originar
şi nu mă judeca pentru iubire

unde nu este suspin şi durere
doar linişte şi veşnică tăcere
mi – ai zidit inima într -o gândire

R A S F R Â N G E R I

ecoul din ulm sapă – n mine viori
bolta cerească rotită – i pe – o undă
timpul se răsfrânge – ntr – o secundă
suntem prin acest univers călători

tăcerea pietrei în prund se – mpietreşte
când se odihneşte chipul meu în râu
sorii se scaldă in mari lanuri de grâu

vine toamna şi mă scufundă – n păcat
se ofilesc versuri în frunze de măr
umbra morţii putrezete peste sat

oglinzi de cer orbesc în galben pământ
se cuibăreşte natura în număr
Sfântul Duh suflă cu vifor în Cuvânt

Z B O R – D I N – T I M P

trec printre ulmi cu frunzele – n cadere
de – această stare cine se ocupă
cad clipele ca sângele – ntr – o cupă
grea umbra vremii ne stă la vedere

mai repede decât lumina mă cern
într – un timp spiral fapta se face lemn
cenuşa creşte în fiecare semn
doar în cuvinte sunt de – a pururi etern

depărtarea de lumi apuse mă soarbe
cu puterea unui atom de humă
şi – n sufletu – mi freamătă oglinzi oarbe

spre alte spaţii se deschide zarea
noaptea morţii în carnea mea se – adună
mari aripi nevăzute îmi frâng calea

AUD – CUM – PLÂNGE – DUMNEZEU

singurătatea mă învaţă pe de rost
toate gândurile îmi sunt memorate
şi posteşte cu mine ultimul post
chiar şi tristeţea are acum frate

tata s – a cuibărit într – un colţ de cer
chipul lui trece prin visele mele
dreptatea plânge printre gratii de fier
învaţă viitorul doar marşuri rebele

toamna adună umbra celor ce – au fost
peste inima mea bolnavă de dor
mâine voi găsi în taină adăpost

prin viscolul de lumină călător
spiritul meu , iubito , aproape – i de tine
de – aud cum ninge Dumnezeu prin mine

H R A N Ă – P E N T R U – S U F L E T

visul soarbe vise din realitate
cum îşi stinge setea cerbul la izvor
cu orice imagine în mit cobor
adam din ţărână intră – n cetate

se pierde – n visare celălalt Adam 
întregul univers răsfrânt în fire
fiul întrupat vine din gândire
trup divin se naşte – n spicele din lan

vibrează – n Cuvânt formele celeste
viaţa morţii se hrăneşte din neant
taina lumii se află – n Cel ce este

trăiesc într – un corp sacru şi mor în vis
sunt între două stări visător liant
hrană pentru gând credinţă – n Paradis

L O C U I E S C – Î N – S O N E T

recită toamna elegii nocturne
se stinge cântecul în cuiburi pustii
amarnic plâng ulmii şi tu nu mai vii
şi cauţi mereu rătăcite turme

unde s – a frânt zborul apus în ape
stoluri de lebede ies din cuvinte
dorm în versuri de par albe morminte
se clatină imagini pe sub pleoape

umbre galbene natura aşterne 
paşii tăi , iubito , se – nfundă – n sonet 
privirea se face zăpezi eterne

mânăstiri de lemn inmuguresc în rod 
mi – a fost dstinat nesfârşit regret
cine face din sufletul meu prohod

A R H I T E C T – D E – V I S E

arhitect de vise intru în sonet
ca – n piramida grea de înţelesuri
legiuni de îngeri m – au făcut poet
anotimp de simboluri şi eresuri

casă mi – am zidit din fiecare vers
prin cele patru ferestre pătrunde
cea mai curată parte din univers
iluminat prin magnetice unde

va trece vremea vremii oricât aş vrea
peste rana spiritului meu de zeu
veşnic viu în lumina ninsă de strea

cu litera din carte spre apogeu
şi vom fi în cer numai noi doi , Doamne
stăpâni peste manuscrise de toamne

 R E M E M B E R

acum ochii mei sunt orbiţi înapoi
satul copilăriei doarme – n petale
ninse – n amintiri cu luciri astrale
norii de peste văi s – au făcut noroi

copilul care – am fost fuge pe islaz
Fata Morgana dansează nebună
câmpia din cer pe deal se cunună
trecutul mă scapă de orice necaz

stau în mine şi veghez depărtarea
uimit de zarea dintre ieri şi mâine
azi melancolia îmi schimbă starea

ultimul vis vrea cineva să – mi fure
în zori vremea are miros de pâine
umbra toamnei putrezeşte – n pădure

FÂNTÂNI CELESTE

cu sete plâng între fântâni celeste
cine s – audă a mea rugâciune
umbrele toamnei s – au făcut tăciune
lumina lină e demult poveste

din al Tău spirit gândul meu se – adapă
dar chipul tău cel sfânt e atât de sus
încât rămâne taina de nepătruns
iar gheara nopţii- n mine adânc sapă

sunt rana vie a unui univers
sădit în verbe la – nceput de lume
odihnă voi avea după acest vers

sub nemărginiri de mări secate
tăcerea pietrei vrea să ne cunune
de dincolo aud moartea cum bate

 

 

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*