Petre IF Vasilescu- (Craiova)*FABULE ȘI POEZII UMORISTICE

 

ȘOIMUL ȘI EPURAȘUL

Plana-ntr-o dimineață, spăimos pictat pe cer,
Un șoim cu ochiul ager și pliscul ca de fier,
Pândind pe câmpul vast o umbră, o mișcare,
Ceva îmbietor la gușă – ca mâncare…

Pe iarbă, iepurașul prudent și sperios,
Întocmai ca un șarpe discret și-alunecos,
Se strecura în grabă, înaintând furiș,
Uzând ca de-o umbrelă de cel mai mic tufiș

Țintea către livadă, al pomilor șirag –
Dar nu mergând de-a dreptul, ci numai în zig-zag
Cu pauze și sprinturi, cu minimum efort,
Ca un ostaș în luptă sau campion la sport…

Astfel, temutul șoim trudea prin cer degeaba,
Că n-avea nicio șansă ca să-și încheie treaba,
Iar zborul de săgeată, picajul său fatal,
În aste circumstanțe, friza către banal…

Morala

Prieteni, de folos e-această întâmplare,
Constituie oricând, în orice-mprejurare,
Dovada că în viață – acel care-i fricos
Mai inventiv se-arată decât un curajos!

COCOȘEL CU DORURI MULTE

E vremea să vă povestesc
Isprava unui cocoșel,
Mai pintenog, cu glas regesc,
Dotat, focos și plin de el…

În vara care s-a-ncheiat
Și parcă ieri și-a stins văpaia,
Eroul nostru a lucrat
Ca salvamar, pe la Mamaia

Veghind întruna vulturește,
Pe malul mării înspumate,
Vedea, simțind că-nnebunește,
Puicuțe-n cârduri, despuiate!

Mai tinerele sau mai coapte,
Brunete, blonde, roșcovane –
Roiau în juru-i zi și noapte
Stârnindu-i gânduri năzdrăvane…

Prob cavaler – neprihănit –
Fidel, ,,sans peur et sans reproche”
A rezistat pân’ s-a trezit
În el…vulcanul de cocoș!

Și-a început să-ntindă-n lume,
Prin cluburi sau pe promenadă,
Ocheade, zâmbete și glume
În calea mândrelor, ca nadă…

Din zori foindu-se pe plajă,
Iar noaptea-n baruri strălucind,
A strâns puicuțe multe-n vrajă,
Robite-n păcătosul jind…

El, dornic să le mulțumească –
Încerc s-o spun mai delicat –
Urmând cutuma cocoșească
Pe scurt, le-a prins și le-a călcat!

Ce nopți nebune, de orgie…
Șampanii, gârlă revărsată,
Cu muzici, dans și veselie
Ca-n basmul cu ,,a fost odată”!

Sezonul s-a-ncheiat fierbinte,
Iar cocoșelul – deșelat –
S-a-ntors la viața dinainte,
Vătaf găinilor din sat

Purtând în suflet duhul verii,
Cu cer și mare-ngemănate;
Puicuțe-n volbura plăcerii,
În gând de-a pururi încrustate…
……………………………………………
Dar de un timp, o usturime
Și o durere-ncep să-l strângă;
Sporind întruna în asprime –
A mers la doctor să se plângă

Venerologul îl întreabă
Fără-ocoliș, ca pe-un bărbat,
De nu cumva, așa, în grabă
A tras un ,,glonț” neprotejat

Roșind teribil, cocoșelul
Își asumă blestemăția…¨
–Goli-vei tare portofelul
Că-i scumpă foc blenoragia!

Morala

Nu procedați nicicând la fel
Că va costa și-o să vă doară,
Ca pe-amărâtul cocoșel
Ce plânge râsul de-astă vară!

UNA PALOMA BLANCA…

Trăia cândva, o porumbiță
Într-un coteț, la o mansardă,
Cu-alură de minorosiță –
Dar trebuie s-o spun, cam coardă…

S-a încurcat c-un porumbel
Negruț, smolit precum ceaunu’
Și – un copil pe lângă el –
Îi zicem tandru – nenea Unu

Craidon culant, prevenitor,
I-a tras ca mobilă-n coteț
Un pat luxos, televizor –
Făcându-l un hogeac de preț

A îmbrăcat-o ca pe-o doamnă,
I-a luat țoleturi fel de fel,
Și-i clar că toate astea-nseamnă
Că o dorea doar pentru el!

Dar vezi că mândra hulubiță
Cam rea de muscă, a-ntâlnit
Când hoinărea prin poieniță,
Un fante…nemaipomenit!

Mai negru decât nenea Unu,
Dar mult mai tânăr, mai bârzoi,
O-nnebunea la pat, nebunu’…
Și o să-i spunem domnul Doi

Ducea o viață-mpărătească,
Dar marea grijă-a dumneaei
Era să nu se întâlnească –
La slujbă – domnii porumbei!

Și-a programat – ca la război –
Cu noimă să-și descarce tunu’
Luni, miercuri, vineri, domnul Doi,
Iar marți, joi, sâmbătă, nea Unu

A luat timp liber pentru sine
Duminicile – mititica –
Argumentând că este bine
Să se-odihnească păsărica…

O vreme, treaba a mers strună,
Ea mulțumindu-i pe-amândoi,
Iar ei făcându-i viața bună
Cu bani, nea Unu, cu…don’ Doi!

Da-n noaptea de Revelion,
Cu un pachet semeț în cârcă,
Fiind chiar vineri – ghinion –
Nea Unu datina încurcă…

Ieșit din minți, cu zarvă mare,
Făcea la ușă tărăboi –
Că se-auzea de la intrare
Cum galopa cu domnul Doi!

Apoi scandal, prăpăd, năpastă –
Și Anul Nou sosea nasol,
Iar soarta se vedea cam proastă:
Cotețul ei rămas-a gol…

Crucită, nu-și credea văzutul:
Ca frații – domnii porumbei –
Îi confiscau, nervoși avutul,
Luând și ce era al ei…

Morala

Rămasă țuț, în pana goală,
A zis: – Trăsnească-vă deochii,
Știam proverbul de la școală –
,,Un corb la corb nu-i scoate ochii!”

PERSPECTIVE EUROPENE

Oltenii mei, Vasâie și Caprina
Au voiajat prin Europa-ntreagă,
Trăgând cu ochiul lor după cortina
Apusului, cătând să-l înțeleagă…

Recent întorși, Caprina și Văsâie
M-au vizitat acum, de sărbători;
Sunt nedeciși – să plece să rămâie,
Dar iată ce mi-au spus, dragi cititori:

Ne este soră Franța, dar francezii,
Exacerbând instinctul de stăpâni –
Chiar dacă ne adoră maidanezii –
Nici în mormânt nu vor vecini români!

Germanii, oameni foarte socotiți,
Au fost călcați cândva de niște hoți…
Aflând că sunt români cei doi pârliți
Ne socotesc răufăcători…pe toți!

Italia…magnet fermecător,
Unde-am văzut reacții inedite:
Nesuportând străini în țara lor
O șterg, cam toți, în Statele Unite!

În Spania ne-a îngrozit o scenă
Cumplită, ce și azi ne dă vedenii,
Agoniza un taur în arenă
Și jubilau, pe scaune, madrilenii!

La Amsterdam văzut-am grozăvia
Cum pașnici olandezi își ies din minți
Momiți de pești abili din România
Cu-acvariul lor de fâțe, dulci, fierbinți!

În Albion, flegmaticii englezi,
Cu emigranții parcă-s mai galanți:
Îi angajează, însă ce să vezi –
Doar medici, asistente sau savanți…

Și-n Belgia am fost, la sediul UE
Sperând să încropim ceva avere…
Dar știi proverbul vechi: de unde nu e
Nici bunul Dumnezeu nu poate cere…

Acum, alternativa ne-nfioară –
Cum peste tot găsim mereu haini –
Murim vulgar, crăpând de foame-n țară
Sau cult, de INANITIO, prin vecini?!

ÎNTR-UN SAT UN PARASTAS

Într-un sat un parastas
Strânge lumea laolaltă,
Dușii-n lumea cealaltă
Să-i mai plângă, într-un glas…

Mese-ntinse în ogradă,
Fierb bucatele-n cazane,
Țipă nane dolofane –
Robotind, cu chef de sfadă

Damfuri tari ce foame-ațâță
Iscă aprigă vâltoare;
Forfotesc prin iarba mare
Mâțe, câini, și prunci de țâță

Moși, femei cu fețe plânse,
Zeci de lumânări ce ard
Și, ciopor pe lângă gard,
Toate loazele sunt strânse…

Gospodari ce se cinstesc
Cu o țuică-n bătătură –
Scapă câte-o picătură
Pentru cei ce-i pomenesc…
……………………………………..

Un flăcău zărește-o fată
Zveltă, bine împlinită,
La-ndemână – rătăcită –
Foarte-aproape de poiată

Plin de pofte dezmățate
Voinicește o cuprinde,
Intră-n grajd și o întinde
Jos, pe-un stog de fân, pe spate!

Suflecându-i crud catrința,
Blestematul de flăcău
Îi sortește ceasul rău,
Calcă Legea și Credința!

Fata s-a dezmeticit,
Cată-n jur, înspăimântată,
A-nțeles că-i violată
Și s-a pus pe văicărit…

Nu putea s-o amuțească,
Bată-l crucea de tâlhar,
Că se străduia-n zadar
Coapse tari să-i dezlipească!

Însă pronia divină,
Zi fiind de închinare –
Potrivi un popă care
Se zorea către grădină…

Auzind larmă-n poiată
Ușa-n lături o trântește!
Fiara fuge – iepurește
Și fetia-i salvgardată…

O privește blând, cum plânge,
Nudă, răstignită-n iarbă;
Scărpinându-se în barbă
Simte clocotul din sânge…

Piele dalbă, dezvelită,
Piersici tresăltând în soare
Și, umbrit între picioare,
Mărul – veșnica ispită!

Popa uită de canoane
Și, zicând c-o izbăvește,
Prinde-n dinți și morfolește
Sânii fermi, ca pe bomboane,,,

Fata țipă, se-nvârtește –
Cu o lovitură scurtă –
Îl trăsnește sec, sub-burtă,
Și spre poartă o tulește

Lasă ciorii parastasu’
Trece-n goană ulicioara…
Meditând profund fecioara”
,,Scapi de dracu – dai de ta-su!”

Petre IF Vasilescu – Craio

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*