VICTOR STAN(Piatra-Neamţ)*O viaţă închinată literaturii*doctor în criminalistica*diplomat în ştiinţe juridice cu grad de general*scriitor,poet,romancier

o viață închinată literaturii
Doctor în criminalistică
Diplomat în științe juridice
cu grad de general
Scriitor, poet, romancier,

10 ani de căsătorie cu poeta GETA STAN

VICTOR STAN, poet, romancier, prozator și eseist, membru al USR Filiala Bacău, născut la 23 septembrie 1937 în Galați, Facultatea de Drept, Doctor în Criminalistică. A debutat editorial în 1974 cu volumul de versuri Ochi de lagună, remarcat de criticul literar Laurențiu Ulici, Valentin Tașcu, Emil Manu, Horia Gârbea etc. Poetul Victor Stan „are meşteşugul blestemat și fericit al cuvintelor” urmărește revirginizarea cuvântului sau, în expresia lui O. Elyzis, revirginizarea și purificarea morală, prin focul poeziei! (Petre Isachi). Victor Stan e un poet redutabil și atunci când metaforizează. O face firesc, posedă o admirabilă știință a versului, după ce sa exersat îndelung în versul clasic, rimat și ritmat. Prof. Doc. Lucian Strochi
Cărţi apărute:
1.Mereu alături de oameni, Editura M.I, 1981, Povestiri cu tematică polițistă
2.Ţării mele steag și grâu, Editura Ion Creangă, 1983, versuri pentru copii
3.Patria mea, grădina mea Editura Junimea, 1987, versuri pentru copii, (plus trei autori)
5.Caligraful și iedera, Editura Albatros, 1990,versuri
6.Noaptea jucăriilor, Editura Răzeşu, 1996, povestiri
7.Insomniile Uitării, Editura Nona, 2004, versuri
8.Crima din muzelor zece, Editura Nona, 2005, roman polițist
9.Moartea vine târâș, Editura Timpul, 2005, roman social politic
10.Dimineaţa ciocârliilor, Editura Timpul, 2005, povestiri pentru copii
11.Băiatul care pictează sfinți, Editura Timpul, 2006, povestiri pentru copii
12.Noaptea colindelor, Editura Nona, 2006, povestiri pentru copii
13.Împotriva singurătății, Editura Timpul, 2006, versuri
14.Negustor de iluzii, Editura timpul, 2007, versuri
15.Întoarcerea în sat, Editura, Nona, 2007, versuri
15.Manuscrisele ierbii, Editura Timpul, 2008, versuri
16.Bolnav de închipuiri, Editura Corgal Press, 2012, versuri
17.Marea înfăţişare a zborul, Editura Citadela, 2012, versuri
18.Rădăcini amare, Editura Capriccio, 2013, versuri
19.Mărturiile Caligrafului, Editura Ateneul Scriitorilor, 2014, versuri
20.Pădurea pierdută în fluier, Editura Capriccio, 2014, povestiri pentru copii
(A obținut premiu ll la Concursul Literar, ”Vrancea Literară”, din septembrie 2015
12.Spada și armura lui Ares, Editura Ateneul Scriitorilor, 2015

SELECTIV REFERINŢE CRITICE
VICTOR STAN, debutează în literatură cu o carte de versuri ce depăşeşte cu mult semnificația unui debut. Fraza poetică, organizarea emoțiilor, gestica stilistică, turnura ritmică, totul recomandă un poet format, cu lecturi abundente și o semnificație aparte.
Poetul cultivă cu severitate o formă pe care mulți poeți contemporani au uitat-o, undeva, într-o epocă zisă cu superioritate parnasiană; căutarea formei este însă un act de aplicare poetică şi de artizanat. VICTOR STAN, pe măsura talentului său, pe care viitorul suntem siguri că-l va ratifica, contribuie la această redescoperire a formei.
El are un temperament stenic, solar, căutând o liniște de tip clasic grecesc și manifestând cu luciditate împotriva nevrozelor moderne…..
…După acest Ochi de lagună cu care se recomandă suficient de clar, VICTOR STAN ne rămâne dator cu alte volume care să-i potențeze și mai precis originalitatea.
EMIL MANU

Disciplinate și de reținută emoție, versurile lui VICTOR STAN (Ochi de lagună) comunică destul de riguros lingvistic, o stare indefinită, propagată în undă rece prin mijlocirea unui vocabular patronat de abstracțiuni cu o funcţie simbolică abia sugerată.
Altfel zis, poetul acesta cu un neîndoielnic simț al cuvântului e cu dezinvoltură și nepăsare, în limitele ordonate ale poemelor, deopotrivă versuri inspirate alături de metafore uimitoare; dedat jocului de lirism pur, neavântat, rece și abstract, post barbian….
Prin reușitele scrise în primul său volum, VICTOR STAN promite o evoluție spectaculoasă.

LAURENŢIU ULICI
Revista „ România Literară” din 5 dec.1974
Volumul „Prima Verba” de LAURENŢIU ULICI
Apărut la Editura Albatros-1975, pag.139

VICTOR STAN are sensibilitate și destule cunoștințe de poezie, cu care e capabil să depășească anacronismul său individual. Vrem să spunem că volumul său, intitulat, în aceeași manieră serafic – contemplativă, Ochi de lagună, oferă o lectură odihnitoare și cursivă, un surâs de omenească binefacere, ceva între balsam și memorie afectivă.
Poezia lui VICTOR STAN este continuă, contaminată numai de propria lui creație sufletească. Starea însăși a poeziei lui VICTOR STAN provoacă optimismul, cerul deschis și iluminat al existenței. Sunt versuri care definesc curat și indubitabil al poetului. El nu apelează decât la gravitate de timp spațial, refuzând spaimele timpului și chiar ale infernului.
Acest gen de poezie, lipsită de încrâncenarea întrebărilor și dimensiunilor, creează impresia de trubaduresc, de recitativ cantabil.
VALENTIN TAŞCU
Revista „Steaua” nr. 3/1976

Ultima carte de poeme „CALIGRAFUL ŞI EDERA” apărută la Editura Albatros, 1990 confirmă că poetul VICTOR STAN constituie un talent real, înclinat să pună de acord trăirile vii adesea tumultoase, cu forme greu de stăpânit ale prozodiei clasice. Ceea ce impresionează la lectura versurilor sale este că lirismul izbutește să se transmită din însăși simplitatea simetrică a imaginii, ca și din tendința autorului de a capta în vârful fin al peniței realități compatibile cu orfăurăria.
MIRCEA CIOBANU
Revista „România Literară” noiembrie/1990

Sârguincios și tenace acumulând experiența lirică a generațiilor poetice ilustre, el însuși sensibil receptor de cuvinte, reușește în cărțile sale o poezie a senzitivului, a atracției solare și naturiste într-un registru vetust – de care ne e dor – și într-o euritmie pe care mulți poate o invidiază.
PAUL SÂN PETRU

Expresia poeziei lui VICTOR STAN ține de prima treaptă, cea mai rudimentară a ermetismului mai rar exersat, implicând riscuri deosebite: a comunica o idee sau un sentiment inexistente, a realiza un veritabil manifest al absenței lor, susținute uneori de suflul armonios al ritmului solemn…
Mijloace specifice de sugestie și de expresie se manifestă la VICTOR STAN într-o formă pură, o stare a lor de esențialitate: comicul, naivitatea, ridicolul, jocul autoironic al propriului limbaj par să formeze o poetică a compatibilității poeziei cu ea însăși.
SEBASTIAN- VLAD POPA
Revista „România Literară” ianuarie 1991

Păstrând frăgezime de floare și limpezime cristalină de izvor, poezia lui VICTOR STAN cuprinde profunzimi de gând învăluite într-o năvalnică și bogată sensibilitate poetică conturând tot mai pregnant un profil de excepție.
VICTOR STAN găsește cu ușurință un limbaj metaforic care dă poeziei sale o valoare estetică capabilă să înfrunte timpul, degajând o atmosferă de puritate, de încântare pentru frumusețile și adevărurile lumii.
EMILIAN PETRESCU

Caligraful și Iedera, iată o bună metaforă pe care nu știu dacă VICTOR STAN a avut-o în vedere. Deci caligraful trudește atașat durerilor sale. Încheieturile sem, antinevralgicele nu-i mai ajung. Când iată poezia, învăluindu-i casa și resorbind în ea toată apa din pereți… Vindecare garantată.
Numai că VICTOR STAN nu este un caligraf, un calofil care să netezească fraza, dimpotrivă are viziuni dintre cele mai îndrăznețe, mai ales dintre cele psihanalizabile trădând un tumult pentru care aș împrumuta, chiar de la autor un titlu: „Fericirea lui Sisif”
HORIA HÂRBEA
Revista „Luceafărul” nr.24/ 1990

Poetul Victor Stan, himeric și homeric, eteric și eretic, exactic și năvalnic, tumultuos în șăgalnica vâltoare, ne întâmpină, înaripat şi-nfiorat de zborul prin cuvinte, captiv al seducătoarelor aduceri aminte. Predomină pluralul formelor gramaticale, înglobând persoana umană și tervigersându-i agonia amforă. Să-l întâmpinăm așadar și să-l admirăm, pentru zborul prin cuvinte, pentru sufletul său prea cuminte, poetul Victor Stan, ca o persoană grata, fericit ca o ninsoare și ale cărui poeme sunt ca o binecuvântare. Fiecare poem își răsfiră sensul din adâncurile de suflet, însetate de puritate, încât se aude ecoul prelung, din augusta singurătate.
Poet al firii genuine, al împăcării sufletești și al împilării, ca rod al spiritului în înălțare prin rostire, Victor Stan în volumul de versuri „NEGUSTOR DE ILUZII” apărut recent la Editura Timpul, Iași, 2007, oficiază cu încântare și uimire în spațiul sacru al transfigurării cuvântului, făcând să se risipească umbra agonică a mortificării prin miracolul luminii din cuvinte, calități pe care le au numai marii poeți.
GHEORGHE SIMON

În volumul, ”Bolnav de închipuiri” , „zâmbetul se vinde gratis ca pe vremea lui Lermontov!….” și ca pe toate vremurile! Se vinde gratis, ca orice altă iluzie, mai ales ca și iluzia că trăim și că suntem fericiți! Un lucru e cert, Victor Stan e un scriitor care face parte din tot ce scrie. Pentru mine, ca lector al cărții a fost un experiment frumos faptul să vorbesc despre un autor pe care nu îl cunosc, ideala situaţie – doar cartea și cititorul ei și „ființa ce poate fi convertită” la poezie.
Lector Universitar Maria Pilchin, Republica Moldova

….Departe de a fi un banal comentariu ori o traducere a tezaurului eternizat în piatră
de către maestrul născut din lutul Hobiței, „scrisorile”, „imnele”, „descântecele”, inscripțiile” inventate de Victor Stan alcătuiesc un volum liric original.
Neîndoielnic „MAREA ÎNFĂŢIŞARE A ZBORULUI”, e cea mai solidă carte a poetului…
Calistrat COSTIN

În mod cert, Victor Stan este o conștiință estetică și intelectuală de referință, ce continuă programatic, autohtonizarea expresionismului și a tradiționalismul consacrat de Crainic, Blaga, Pillat, Voiculescu etc. și teoretizat de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica. El știe că longevitatea poeziei este asigurată de omul românesc metafizic/ satul românesc metafizic, de „rădăcinile amare” ale satului profund.
Nu întâmplător, retorica acestui volum (reprezentativ pentru creația poetului), lirismul/ starea poeziei mizează pe o metafizică a realului. Amară! Ce-i drept! Dar cu „rădăcini” eterne…
Petre ISACHI

Victor Stan e un poet redutabil şi atunci când metaforizează. O face firesc, posedă o admirabilă ştiinţă a versului, după ce s-a exersat îndelung in versul classic, rimat şi ritmat.
„Mărturisirile Caligrafului” e un volum solid, care fructifică superior o vastă experienţă poetică ce se întinde pe câteva decenii. Cele câteva stiluri (tendinţe, direcţii, limbaje) se împletesc într-o funie in care fiecare „culoare a firului” reprezintă o voce: când discretă, dar rostind adevăruri ferme, formulate, conclusiv, cu pretenţii sentenţioase; când exaltată, jubilând în faţa miracolului care este poesia, când metaforizând convingător, redescoperind prin limbaj propriu lumea, vorbind limba poeţească.
Se pare că, prin acest ultim volum, netributar nimănui, Victor Stan se regăseşte pe sine ca poet authentic, anunţând în acelaşi timp noi disponibilităţi fractalice, valorice şi existenţiale.

Doc. Prof. Lucian STROCHI

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*