CONSTANTIN TIRON *Campulung Moldovenesc*Poezie religioasa,Epigrama*

CONSTANTIN TIRON

Născut 10.04.1949
CÂMPULUNG MOLDOVENESC – BUCOVINA
Absolvent al INSTITUTULUI DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFIE „ION LUCA CARAGIALE” – BUCUREȘTI
În 52 de ani de activitate cultural – artistică, peste 400 de premii naționale și internaționale, membru al Academiei de umor „Păstorel Teodoreanu” – Iași; Vicepreședinte al Societății Culturale „Lira”- Câmpulung Moldovenesc; Președinte al Cenaclului Literar „Țara de sus”- Câmpulung Moldovenesc; Redactor șef al Revistei de Cultură „Însemnări bucovinene” din Câmpulungul Bucovinei.
Are publicate 12 cărți și este inclus în 42 de culegeri și antologii umoristice din țară și de peste hotare publicate în perioada 1978 – 2016.
Este colaborator a mai multor ziare și reviste.
În anul 2016 a obținut:
MARELE PREMIU la Festivalurile de umor „Burduful de aur” – Sibiu, „Ceapa de aur” – Făgăraș, „Povestea vorbei” – Găești, „Iașii în carnaval” – Iași; PREMIUL ÎNTÂI la Festivalurile de umor „Mărul de aur” – Bistrița și „Constantin Tănase” – Vaslui.

1. Poezie religioasă

Regăsire

Cad în genunchi, Doamne, în fața Ta,
Spre Tine se îndreaptă al meu gând
Și îndurarea Ta o cer plângând,
Îmi iartă, Doamne, rătăcirea mea.

Am rătăcit prin colburi nepermise,
Pe drumuri ce duceau către păcat,
De-nvățătura Ta, Doamne,-am uitat
Și de poruncile de Tine scrise.

Îngenuncheat în fața Ta, smerit,
Eu, ruga mea te rog s-asculți, Părinte,
Ca să mă simt de Tine ocrotit

Întors acum, din nou la cele sfinte
Nu mă lăsa prin lume rătăcit,
De mine, Doamne, să-ți aduci aminte.

Strajă credinței

În falnicii munți, pe stânci înălțatat,
Stă strajă credinței, un schit solitar
Și-un pustnic bătrân se roagă-n altar
Ștergând de pe vremuri al lumii păcat.

Cu grai de-nchinare, un imn rugător
Se-nalță spre bolta spuzită cu stele
Și florile-n luncă se roagă și ele,
Se roagă și apa susurând din izvor.

Ascult încântat și ca-n vis mă cuprinde
Un farmec divin, adânc, negrăit,
Și-n suflet lumina credinței mi-aprinde.

Ascult fermecat și mi-e gându-mplinit,
Mă-nchin înspre schit și pășesc înainte,
Mulțumind către Domnul că sunt fericit.

Urcușul

Urc, Doamne, astăzi spre lumina grea,
Urc înspre veșnicie niște trepte
Cam șubrede, dar sper să mă îndrepte
Prin negură spre mântuirea Ta.

Nimic nu mă oprește pe pământ
Nici arșița, nici gerul, nici furtuna
Și nici o greutate, chiar niciuna,
Că-n drumul meu urmez al Tău cuvânt.

Cât mai am de urcat nimeni nu știe,
Numai Tu, Doamne, ne cunoști destinul,
Tu ne poți da răbdare și tărie,

Și numai tu ne poți chema la cinul
Ce poate-mi este hărăzit și mie
Să-mi pot sfinți bucatele și vinul.

Rarăul sfânt

Miroase muntele a iarbă și-a lumină
Și stă-n genunchi sub tâmpla Ta de soare,
Pe creștet alb, cu-un patrafir de floare,
Țesut din rugăciunea lui senină.

Pietrele Doamnei, cu flori de colț în mâini,
Mai răsădesc spre cer un bob de gând
Și-apoi se-ntorc cu fața spre pământ
S-asculte doinele cântate-n stâni.

Rarăul meu cel sfânt, un cuib pierdut,
Pe care-l port pe aripile mele,
Cum aș purta o pulbere de stele
Din înălțimi pe care le-am trecut.

Doamne, pentru munteni și pentru bine,
Înalță, azi, Rarăul, o rugă către Tine.

Rugă

Dezleagă-mă, Părinte, de strâmbul jurământ,
Iartă-mi fărădelegea de a mă crede zeu,
Prin închinare sfântă, roagă pe Dumnezeu
Să-mi curețe păcatul ce-l am pe-acest pământ.

Am rătăcit cărarea și-am necinstit cuvântul
Și toată-nvățătura am ocolit-o-n drum,
Cartea de căpătâi s-a transformat în scrum
Și prin unghere strâmbe a-mprăștiat-o vântul.

Dezleagă-mă, Părinte, de-acest urât blestem
Care m-aruncă-n hăul păcatului și-al urii
Și dă-mi lumina sfântă din scoarțele Scripturii,
Cu glasul pocăinței, la mine iar te chem.

Când vezi că lumea-i altfel de cum ai vrut să fie,
Curg din icoane sfinte, lacrimi de apă vie.

Dincolo de mine

Cu Tine-n suflet Doamne, n-o să mă rătăcesc
Prin lumea îmbeznată de păcate,
Lumina Ta o cale să-mi arate,
Calea cea dreaptă, atunci când pribegesc.

Și când îmi dau târcoale bezne grele,
Când liliecii se izbesc de grinzi
Doamne, Tu o făclie să-mi aprinzi,
Să-mi lumineze drumul printre stele.

De-oi fi străpuns de patima dușmană
Și-oi sângera ca fulgerat de fier,
Atunci pune câte-un crâmpei de cer,
Seninul Tău, mi-o fi bandaj pe rană.

Și binecuvântarea ce vine de la Tine,
Fă să ajungă, Doamne, și dincolo de mine!

2. Umor

Rondelul cramelor ascunse

Regret, dar nu pot spune unde,
Prin Câmpulung Moldovenesc,
Petrec când soarele se-ascunde
Cu vin pietros, mănăstiresc.

Golesc mereu cupe rotunde
Și vinului mă spovedesc,
Regret, dar nu pot spune unde,
Prin Câmpulung Moldovenesc.

Dar veșnic nu mă pot ascunde,
După răsfățuri petrecute
Ființa mea-n casă pătrunde
Și-atunci nevasta-mi spune: Du-te!

Regret, dar nu pot spune unde.

Întâmpinare

Te-ntâmpin minunată toamnă,
Că vii mereu, strict anual
Purtând mantia ta de doamnă
Înspre multicolorul bal.

Și exprimându-mi bucuria
De a te fi-ntâlnit din nou,
Te văd etalând bogăția
Pe al naturii vast tablou.

Și-aș năvăli ca altădată
Spre tulburel și spre păstramă,
Când nările mi se desfată
Cu-arome sfinte de la cramă.

Dar sunt curtat de-o hepatită,
Mai am și o gastrită nouă
Și-o pensie cam nesimțită,
Abia o simt o zi sau două.

Idilă la grohotecă

Un porc de rasă ieșind dintr-o livadă,
Cum cobora din deal pe o potecă
Se plictisea că n-avea ce să vadă
Și-atuncea, a intrat la grohotecă.
Aici distracția era în toi,
Tot regnul animal era prezent.
Măgari, oi, capre, erau și vaci și boi,
Toți se distrau de-a valma, evident.
Făcu un dans cu domnișoara oaie,
Dansă apoi și cu lelea vițica,
Dar dintr-odat’ picioarele-i se-nmoaie:
Intrase-n sală madmazel purcica.
El o privi șăgalnic, se-apropie de ea
Și inima nebuna prinse a ticăi,
În dans sentimental cu drag o-mbrățișa
Și la urechea bleagă prinse a-i grohăi:
„La mine-aș vrea să vii pe înserat,
Am coteț personal, piscină cu nămol,
Am așternut de fân înmiresmat,
Am plasmă, am și video Akay,
Muzici porcești, manele-n tonomat
Și vom servi niște lături la pai!”
„Nu merg deloc”, i-a dat răspuns purcica,
„Și-acum te rog în pace să mă lași,
Nu merg fi’ndcă mi-a povestit mămica
Cum sunteți voi, purceii de oraș”.
„Parol! Mă întristează acest-raționament,
Așa gândești de mine? Nu e deloc frumos!
Sunt gentleman, domniță, și sunt plin de respect,
Poți să întrebi pe-oricine, eu sunt porc serios!”
În fine,-o trombonește. De farmecu-i răpită,
Înspre coteț, ferice, la braț ei au plecat,
Ajunși la porcărie în cocin-o invită,
Trage zăvorul ușii și-i spune răspicat:
„De nu vrei niște labe, dezbracă-te frumos,
Treci lângă mine, aicea, pe fânu-nmiresmat,
Pune-ți râtul simpatic pe brațu-mi musculos
Să-ți povestesc, puștoaico, cum am fost eu castrat!

Aș dori colaborarea domniei voastre la Revista ”ÎNSEMNĂRI BUCOVINENE”. Pentru detalii o să vă sun.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*