ROMEO TARHON (Bucureşti)*- scriitor, jurnalist, editor

Romeo Tarhon – scriitor, jurnalist, editor
-memoriu de activitate-

A debutat publicistic în adolescenţă cu poezie şi proză, făcând parte din corpul redacţional al revistei liceului. Paralel pregătirii şcolare şi universitare, a devenit membru al „Salonului literar-artistic Comentar”, un cenaclu de referinţă al anilor `70 și `80, dedicându-mă creaţiilor literare, artelor plastice, actoriei, reprezentațiilor scenice şi evoluţiei la televiziune şi radio în emisiuni culturale. I s-au publicat diferite lucrări de beletristică în revista „Comentar” și în Almanahul Părinților. În 1990 a colaborat ca jurnalist la ziarul Zig-Zag, și, începând din 2005, a publicat consecvent, având propria rubrică intitulată „Comentar de gazetar”, în săptămânalul social-politic, economic și cultural „Națiunea – Europa și Neamul Românesc”, iar în 2010 a fondat în calitate de co-patron Grupul de Presă ”Alcero”, fiind redactor-șef adj. al ziarului Națiunea – continuitate pentru neam și țară și director al Editurii Națiunea, publicând, totodată, articole de opinie, analiză și atitudine, interviuri, referate și beletristică, în special poezie, primând cea patriotică, dedicată țării și neamului românesc.
A publicat patru volume de poezie – Și îngerii au îngeri păzitori, 2012, Ed. Națiunea; „Toamnă fatală”, 2014, Ed. Națiunea; „Năvalnicul – legende, povești, cugetări, fabule”, 2016, Ed. Națiunea; „Îngeri blestemați”, 2017, Ed. Națiunea, precum și două romane: „Baladă pentru pâine, lacrimi și vioară”, 2015, Ed. Națiunea și „Forța a cincea”, 2015, Ed. Națiunea, dar și numeroase antologii în calitate de coordonator de carte, coautor și editor: „Rugă fără sfârșit”, 2012; „Cu patria în suflet”, 2013; „A treia cale”, 2014; „De drag, de jale și de dor”, 2014; „Vise târzii”, 2014; „Terapie prin poezie”, 2015; „Limba noastră emionească”, 2015; Lyrics et Prosa”, vol. I, II și III 2015-2016; Antologia Antologiilor Națiunea, 2016, toate la Editura Națiunea. În prezent are în pregătire pentru tipar mai multe volume de poezie și romane
În paralel activității jurnalistice și scriitoricești, s-a dedicat misiunii de îndrumător și formator de jurnaliști și scriitori, prezentându-i în diferite articole, prefațându-le cărțile și lansându-i în cadrul târgurilor anuale de carte, Bookfest și Gaudeamus.
Printre lucrările sale cu impact social se regăsește rubrica-serial „Comentar de gazetar” din ziarul Națiunea, dar și romanul „Baladă pentru pâine, lacrimi și vioară”, a cărui narațiune acoperă întreaga perioadă comunistă; l-a scris în 1983, cu apariția periodică a mai multor capitole în unele publicații ale vremii, între care, cu referințe pozitive, și în revista „Săptămâna”, dar l-a publicat integral abia după 32 de ani de la scriere și după un sfert de veac de la prăbușirea comunismului.
Ca ziarist a scris numeroase articole sarcastice, în maniera pamfletului politic îndreptat împotriva sistemului postdecembrist, a imposturilor și nonvalorilor care guvernează România, preocupare căreia îi este dedicat conștient că incomodează ca și în anii comunismului. Realizări jurnalsitice mai importate: „Despre adevăratele scopuri ale marilor companii”, 2011, interviu serial cu Dr. Richard Stein, cercetător român la University Princenton; 2011; „Cazier moral de politician penal – serial despre cei mai lustrabili și mizerabili (ș)parlamentari”; 2014: interviu serial „Viața ca o telenovelă: Dan Voiculescu și încrengăturile lui de clan și de alianță”.
Absolvent al Facultății de Biologie – Univ. București, 1990 și al Colegiului Sanitar Postliceal București, 1976. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZP și membru al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română din Basarabia.

De Ziua ta, Limbă Română

De ziua ta, Limbă de Daci
Din care curg vechi graiuri,
Te binecuvântez să taci
A doliu peste plaiuri
Și semnul crucii să ți-l faci.

De ziua ta, Limbă de Lupi
Coborâtori din pronii,
O lacrimă din ochi să-ți rupi,
Dezcruță-ți epigonii
Și talpa dă-mi să ți-o sărut!

De ziua ta, Limbă de Dor
Durând adânc în sânge,
În moșii și strămoșii lor,
Îndură-te și-i plânge
Pe cei ce-s morți, pe cei ce mor!

De ziua ta, Limbă de Rai
Ce-l schimbă-n iad mișeii,
Mușcă-ne inima, încai,
Și retrezește-ți leii
De-același cuget, crez și grai!

Limba Sacră Eminească

Limba Sacră Eminească
Doar martirii aibă voie
Să o scrie, s-o vorbească,
După rang, după nevoie;

Să o cânte, s-o doinească,
Să o lăcrime cu geana,
Să o doară, s-o jelească,
Să-i tămăduiască rana,

Să o-nsceptre, s-o regească,
S-o dezgrâne, s-o-mplămade,
Să o coacă, s-o-mpâinească,
Să o-nsteie-ntre pleiade,

S-o-mpământe, s-o-ncerească,
Să o tulbure cu versul,
Să-i dea har, s-o eminească,
Să îi dea tot universul…!

Și, abia apoi, cerșească
Tagmele trădării frustre
Drept la grai, să-și românească
Inima, cât să le mustre…!

Crucea Neamului ferească
Neamul azi bătut în cuie,
Dintre morți să ne-nviască
Și la Ceruri să ne suie!

Limba nu-ți permit s-o spurci

E plină țara de poeți
(Și mai puțin de prozatori),
Se scrie mult și prost, ce vreți?!
Nu toți au har de creatori
Și prea puțini sunt sclipitori.

Și, că se scrie, nu e rău,
Ci că se scrie prost și mult,
Că fiecare,-n felul său
Se crede genial și cult,
Copil părând și nu adult…

Și încă tot nu-i rău, decât
Să-și manifeste vreun defect
Mai păcătos și mai urât,
Mai fariseic, mai infect,
Mai mizerabil, mai abject…

Să torci versete albe-n furci,
Să țeși tricot de rime-n șir…
Dar nu îți mai permit să spurci
Al limbii sacre dalb zefir
Brodat din aur fir cu fir…!

Limba ta, fiică de lei

Limba-ngemănată-n genii
Cu opinci, tunici și ie,
Vine peste lungi milenii,
Dinainte să se scrie
În cazanii și în denii.

Generații serii-serii
Ce revendică latina,
Hoarde năvălind, puzderii,
Au supt seva, rădăcina
Limbii vechilor imperii.

Apărând vatră și stână,
Limba ce le-au dat-o dacii,
Peste vremi să le rămână,
Zeii lumii au fost bacii
Ce-au scornit limba română.

Având stea dumnezeiască,
Neamul nostru grăitoriu
De vorbire strămoșească
A adus din purgatoriu
Sfânta Limbă Românească.

Nu puțini o simt rușine
Și-și ascund în lume slova
Din meleaguri carpatine,
Din Ardeal, Banat, Moldova,
Și vorbesc doar limbi străine…

Dar mai mulți suntem aceia
Iubitori de neam și limbă,
Cum și tu, fiică de lei a
Leilor ce-n lei se schimbă
Și vor scăpăra scânteia…!

Încă-i vremea să se-aprindă
Limbi de foc, ci, încă jar e,
Toți de-o limbă să se prindă
Și să bea dintr-o suflare.
Prutul care strâmb hotar e…!

Limba noastră-i seva noastră

Limba noastră peste veacuri
Are gustul tămâioasei
Pentru inimă și leacuri
Când ne doare dorul casei.

Limba noastră e vin sacru,
Are gust domnesc de cramă,
Dulce chiar dacă e acru
Și amar, dacă blesteamă.

Limba noastră fără seamăn
Are gustul de fetească,
De sărut de prunc în leagăn
Și de doină eminească.

Limba noastră de milenii
Are gustul de regală
Tescuită-n teasc de genii
Din a sângelui cerneală…

Limba noastră cea de rugă
Are gustul de mustoasă,
De vin vechi de buturugă
Și de lacrimă sfioasă.

Limba noastră nepereche
Are gustul de băbească,
Viță nobilă străveche
Pe moșia strămoșească.

Limba noastră-i suc de fragă
Are gust de viță vie
Și de România-ntreagă
În podgorii pe vecie.

Limba noastră de dulci muguri
Are gust de busuioacă
Distilată din vechi struguri
Copți pe glia traco-dacă.

Limba noastră-i seva noastră,
Are gust de boabă-amară
Ce în dulce grai se-ncastră
Și în slova seculară.

Limba noastră e-o licoare,
Are gustul din buchetul
Ce îl plânge și îl doare
Pe sfinția sa, Poetul…!

Nu e limbă mai frumoasă

Dulce, dragă şi duioasă
Ne e limbă şi nu-i grai
Din urzeală mai frumoasă
Pentru al rostirii strai,

Nu-i plămadă mai mănoasă
Din al vorbei spic pe pai,
Vers de liră mai mieroasă
În al slovei dor şi vai,

Nu-i văpaie mai focoasă
Sub copitele de cai,
Curgere mai mlădioasă
În al dansului alai,

Nu-i cântare mai aleasă
Plânsă-n bocete de nai,
Lacrimă mai cuvioasă
Pe al doinei noastre plai

Şi nu-i jale mai sfioasă
În nefericitul trai
Al românului ce lasă
Limbă, datini, colţ de rai…

Şi-i ca zimţii de la coasă
Când separă scai de scai
Şi-i ca lama de tăioasă
Când e bai cum azi e bai..!

Inima de te apasă,
N-ai tu inimă să stai
Limba sfântă de acasă
Să o pierzi, e tot ce ai!

Hai cu mine de îţi pasă,
Iancu, Ştefan şi Mihai,
Şi cu spada limbii scoasă
Să stârpim vrăjmaşul, hai!

8 Comments

  1. Cu siguranță a pune versuri pe hârtie e un dar! A-ți iubi limba și nația din care faci parte e înălțător , de a pune în valoare graiul românesc în vremuri care trimit departe de hotare copiii , de a transmite prin versuri mesajul de a te întoarce e un har. Am avut sentimentul că mă întorc deși n-am părăsit niciodată granițele. O poezie care mi-a arătat încă o dată ce sânge am în vene. Mulțumesc Maeste!

  2. Citesc abia acum (motive tehnice) aceste înălţătoare versuri pe care le simt vibrând în fiecare fibră a sufletului românesc.
    Mulţumesc pentru frumuseţea lor şi felicitări!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*