Scriitorul Marin Toma despre poeta şi prozatoarea, călărăşeancă -FLORENŢA ALBU*

FLORENŢA ALBU – biografie – (opera şi scrierile)

Florenţa Albu (n. 1 decembrie 1934, satul Floroica, comună Vâlcele judeţul Călăraşi – d. 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, Bucureşti) – a fost un poet roman.

Biografie
1948 – 1952 Liceul Gheorghe Şincai Bucureşti

1952 – 1957 Facultatea de Filologie

1963 – 1965 angajată la ziarul „Scânteia tineretului”

1965 – 1995 angajată la revista „Viaţa românească”

Fiica lui Ion Albu şi a Mariei (născută Simon), ţărani. Licenţiată a Facultăţii de filologie, secţia romana-franceza, a Universităţii din Bucureşti (1957). După un stagiu ca reporter la ziarul Scânteia tineretului (1963-1964), devine redactor la revista Viaţa Românească din 1964, unde se ocupă îndeosebi de sectorul de poezie. Frecventează, între 1953 şi 1955, Cenaclul „D. Th. Neculuta”.

Debutul publicistic în Tânărul scriitor (1954) şi editorial, cu voi. Fără popas (1961), încadrându-se în tematismul liricii deceniului al şaselea. În continuare, renunţa la o formulă sau alta, urmând evoluţia firească a liricii autohtone. Surprinzător de productivă (Intrare în anotimp, 1964; Fata Morgana, 1966; Măşti de priveghi, 1968; Himera nisipurilor, 1969; Austru, 1971; Elegii, 1973; Ave, noemvrie, 1975; Întoarceri, 1977; Roata lumii, 1977; 65 de poeme, 1978; Umbra arsă, 1980; Epitaf, 1981; Poem în Utopia, 1983; A fi – fire, 1984; Terase, 1985; Efectul de seră, 1987; Kilometrul Unu, 1988), poeta are totuşi puţin succes la critică literară. A mai publicat Câmpia soarelui {962), reportaje. Are meritul de a-l fi descoperit în 1969 pe scriitorul ţăran Toader Hrib, a cărui Cronică de la Arbore a editat-o. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980).

Extrem de prolifica, trecând cu nonşalanţă printr-o tematică de mare diversitate (erosul, războiul, înstrăinarea, cosmicul, ruralismul), sentimentalizând în registru minor, caricaturizând discret automatismele umane, ispitind timid abstractul, colorista decorativă de un anume rafinament, poeta rămâne o sensibilitate delicată, căreia îi sunt proprii evocarea aburită de fine tristeţi a universului domestic (recurenta până la volumul Epitaf, 1981, rememorare lirică a copilăriei, familiei şi a satului natal), şi nostalgia simplităţii naturale. La acest nivel, poezia sa e lucrată migălos, amestec de uşoară frenezie senzorială şi duioşie sentimentală, de voluptate tandră a elementarului şi de jovialitate ponderată în fata miracolelor lumii, peste care se năruie umbra molatică, insifiuant-somnolenta, prevestitoare a timpului.

Lirica să are, de aceea, şi o dulceaţă bucolică, odihnitoare, dar şi o gravitate fragil-elegiaca, neafectată. Confesiuni de un anume dramatism într-un peisaj îndeobşte stilizat, asemenea poeme cauta să contureze un spaţiu de magie populară, imaginea unei arhaităţi solemne, sustrasa devenirii, ca şi mirajul redescoperirii intimităţii în natural, precum în Petrecere cu iarbă (1973) sau Roata lumii (1971). Planului sensibil, al nostalgiei inocentei infantile, al acordului între om şi natura, i se asociază o poezie de gen, picturala, cu notaţii savante şi delicate, în care culorile crepusculare, cu ceva veşted în ele, aburite şi umbroase, sunt umbrite de melancolii.

Mai puţin convingătoare este poeta în proiecţiile vizionare, unde domină sentimentul claustrării, începând de la interioarele domestice până la ordinea cosmică. Ea caută stereotipiile umane (Ave, noemvrie, 1975), plictisul cotidian născut din automatism, îngroaşă şi caricaturizează ceea ce este repetabil, pentru a desprinde anormalul din normal: sugestii palide ale carnavalescului terifiant, unde nuntesc efemeridele, fiinţe văzute printr-un microscop malitios-deformator. Pluteşte peste ele un aer de oboseală existenţială caduca.

Lirismul autentic revine însă în volumele de după Poem în Utopia (1983), mai cu seamă în Terase (1985) şi în Efectul de seră (1987), unde poeta regăseşte ceea ce constituie virtutea de bază a vocii sale: „lirismul ei discret, serios, nu o dată grav şi semnificativ” (E. Simion). A mai publicat un volum de impresii de călătorie, Banchet autumnal (1984), unde observaţia e acidă, adesea percutanta şi impactul realităţilor extra româneşti e exprimat într-o tulburătoare sinceritate.

Opere

.Fără popas, Bucureşti, 1961
.Câmpia soarelui, Bucureşti, 1962 (ediţia II, 1971)
.Constantă, Bucureşti, 1962
.Intrare în anotimp, Bucureşti, 1964
.Fata Morgana, Bucureşti, 1966
.Măşti de priveghi, Bucureşti, 1968
.Himera nisipurilor, Bucureşti, 1969
.Poeme, Bucureşti, 1969
.Arborele vieţii, Bucureşti, 1971
.Austru, Bucureşti, 1971
.Petrecere cu iarbă, Bucureşti, 1973
.Elegii, Bucureşti, 1973
.Ave, noemvrie, Bucureşti, 1975
.Întoarceri, Bucureşti, 1977
.Roata lumii, Bucureşti, 1977
.65 de poeme, Bucureşti, 1978
.Umbra arsă, Bucureşti, 1980
.Epitaf, Bucureşti, 1981
.Poem în Utopia, Bucureşti, 1983
.A fi – fire, Bucureşti, 1984
.Banchet autumnal, Bucureşti, 1984
.Terase, Bucureşti, 1985
.Efectul de seră, Bucureşti, 1987
.Kilometrul Unu, Bucureşti, 1988

 

 

 

 

2 Comments

  1. Florenta Albu, o poeta si prozatoare de renume, merita adusă in atentia cititorilor si iubitorilor de frumos! Felicitări d-lui Marin Toma pentru stralucita idee de a organiza sub auspiciul numelui ei, spre aducere aminte si comemorare, chiar un concurs national de poezie si proza, acum cand nu mai e o prioritate pentru autorităti cultura si oamenii care o slujesc.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*