LOREDANA ZANFIR (Slatina)*Poetă*

Loredana Zanfir din Slatina, poeta născută în zodia metaforei și a creativității artistice autentice

Data: 15 iulie 2017
Romeo Tarhon
Este tânără, talentată, ingenioasă, originală, frumoasă, stăpânește impecabil, vorbit și scris, limba și gramatica română față de alarmant de mulți tineri din generația posdecembristă, care au grave probleme de ortografie, de cultură generală, de educație și moralitate, este din Slatina, scrie cu mare ușurință și inspirație versuri încărcate de mesaje inteligente, de răsturnări de viziuni, de contraste, de dinamism și implicare emoțională dramatică. Aș identifica-o drept poeta care secretă feromoni de metafore prin fiecare por al lirismului și nici nu știe că excelează în poezia idilică, erotică, suavă, fără derapaje, teribilisme și vulg, așa cum întâlnim la cei mai mulți dintre puținii creatori dedați acestei rețete tematice care impune profesionalism tehnic și stilistic al versificării, naturalețe, delicatețe, decență. Este domeniul pe care i l-am recomandat de la prima discuție, fiindcă are acea combustie specială…

Fără să facă eforturi pentru a compune stihuri rimate și ritmate, deși demosntrează că poate aborda cu succes și maniera pretențioasă a compozițiilor clasice, Loredana Zanfir scrie instinctiv, lasă să i se transfere fiorii, emoțiille și trăirile interioare din suflet, minte și trup în mod firesc, în cuvintele din care clădește starea de poezie și nu își pune stavilă, din falsă pudoare, transpunerilor în atmosfera intimmă a voluptății carnale ci, dovedindu-se a fi liberă de prejudecăți, lasă cuvintele-mânji să iasă la lumină și la iarbă, să zburde, să se manifeste în totală libertate. Deși nu acordă prioritate construcțiile lexicale melodioase, calitate pe care o conferă ritmica și rimica, versurile poetei cântă de la sine și în sine, au cursivitate lină și clară, curg senzual din izvorul ființei sale delicate și misterioase și se revarsă în sufletul iubitorului de poezie neforțată, neprelucrată, neprofesionalizată în care țipă șabloanele și repetabilitatea figurilor de stil tocite, imitative, jongleristice, seci și sterile.

Având șansa de a o descoperi recent pe Loredana Zanfir, o talentată creatoare de bijuterii lirice din rețeaua Facebook unde, în afară de agramatisme, manelisme, țâțisme și chiloțisme, mai apucă să respire și câteva suflete candide pasionate de poezia și proza de calitate, profitând că gestionez trei pagini dedicate artei literare, între care cea mai recentă este „Academia de poezie și proză”, m-am oprit asupra unor versificații mai speciale în peisajul digital monoton al socializării prin lirică, le-am parcurs, am scotocit pagina de profil și de blog al poetei și m-am edificat asupra tinerei aspirante la cariera de scriitoare: are vocație și merită să fie încurajată, îndrumată, promovată, publicată, debutată (!), fiindcă s-a născut în zodia metaforei și a creativității, își iubește meșteșugul, dispusă să îl transforme în artă.

Insistând să îi descopăr arta poetică, filosofia identitară și structura metafizică sublimă, am descoperit, pe lângă multe poezii de excepție, și un scurt text prin care poeta, încercând să găsească definiția poeziei, ca predestinare și devenire, reușește de fapt să se autodefinească reneagându-se pe sine spre a se reinventa și accepta la maturitateîntocmai cum este și este percepută, ușurându-i, astfel, cronicarului, ceea ce vreau să mă cred, misiunea asumată:

„Ce este poezia ? Este un har și un mod în care îți expui sufletul în versuri…. Nu doar așterni cuvinte pe o coală de dragul de a fi scriitor… Trebuie să simți înainte de a te pune în versuri. De aceea îl ador pe Eminescu și traieste în sufletele cunoscatorilor și astăzi….Nu sunt o scriitoare foarte bună, doar că am putut închide in mod glorios anumite frânturi din suflet. Iubesc poezia și oamenii ei, nu și pe cei care o mimează…” Ceea ce, în versurile poetei, se relevă astfel: „Poetul rupe din el, rupe bucăţi / Din suflet,/ din sine, dând la toţi / Cu zâmbete descrie / Cu lacrimi încheie / Fie bărbat, fie femeie / Sufletul lui oglindeşte / O lume ciobită / O lume iubită / Stări şi clipe / Prăpăstii, stil şi frici / Punctul viu / Punct de aici…

Grupaj de poezii fără titlu

Vreau să te gust din scoarţă-n scoarţă
Muza mea de etern pustiu
Palmele-ţi goale, în ochii tăi aşa par să fiu
Sfărmată de adevăr cumplit, şoptit printre negaţii
Te simt adânc, însă plin de alţii…
Goală-s pe patul tău, dezbrăcată de atâta perfid
Printre plăceri nevinovate ard şi te simt din plin
Sărutul rece pe fragmentul gol arde în patimi şi moft
Ard nebun de tine şi simt că nu mai pot
*
Te-am vrut pentru todeauna
Dar tu pleci mai devreme
Cu sufletul plin în goliciunea inimii mele
Te-am vrut suflet pereche
Te-am ţinut suflare sfânta
Acum perfid şi eu prea frântă
*
De suflare par străină
Păcatul tău mă îngheaţă
Atât de naivă
Te simt din scoarţă-n scoarţă
Buzele-mi uscate de atâta chemare
Omul ce mă sfarmă, mă sfâşie tare
M-au mâncat durerile de viaţă
M-au măcinat minciuni
De freamătul iubirii, vând amărăciuni
Din al meu basm, doar zdrenţe zăresc
Au rămas clipe de aur ce pentru… încă mai iubesc
*
Mă frâng de vorbe
Mă rup de stânci
Căci tu eşti gol
Laşi răni adânci
Mă adori, apoi mă dai
Mă iubeşti, apoi dispari
Făptură de râsete
Viaţă de plânsete
Suflete ucizi iubind
Dureri creşti zâmbind
Mă priveşti alintat
Cu dureri m-am învăţat
Acum zbier şi mă târăsc
Apoi tac şi te iubesc
*
Ia-mi toate regretele în grabă
Lasă-mă să tremur de iubire
Găseşte-mi loc în doi
Şi să mor de fericire
Gura-mi se usucă de dor
Aripile îmi sunt frânte
Nu găsesc gură,fruntea să-mi sărute
Minciuna în pur război
De-a desena o iubire e nevoie de doi

*

Lasă-mă să îţi curg în sânge
Să îţi tremur prin vene
Să îţi fiu otravă dulce
Şi mâna ce viaţă îţi încheie
Să nu îţi fiu surdă şoaptă
Să nu îţi fiu timpuriu alin
Eu mă numesc femeie
Şi prin vene îmi umblă venin
Lasă-mă să îţi fiu război
Cea din urmă crâncenă luptă
Să fiu ultima femeie
Ce fruntea rănită îţi sărută
Lasă-mă să îţi tremur prin vene
Graiul meu nebun să te cheme
Vreau să-ţi picur în sânge cianură
Să te omor şi să te iubesc cu ură

*

Şi minte-mă frumos
Şi minte-mă o viaţă
Ia-mi povarile cu o flacăra de speranţă
Lasă-mă să-ţi citesc pe buze perfidă ta fire
Lasă-mă să cred că te-ai născut şi ai muri din iubire
Împodobeşte lumea mea cu a ta mantie perfidă
Apoi să cred că nu porţi vină
Taie-mi durerile precum spicul de grâu
Seacă-mi tot şi-n inima să îţi fiu rău
Lasă-mă să curg în tine
Şi din tine să izvorăsc
Să înfloresc în al tău suflet
Şi din inimă să te iubesc
*
Încă miroase a doi
Şi amintirile gonesc în infern
Am nevoie de dulcele „noi”
Dar nu vii când eu te chem
Şi mă încurc în vorbe şi-n iubiri
De dragul unei amintiri
Vremuri încâlcite
Pentru suflete prea grăbite
Vremuri aspre
La fel ca păcatele noastre
Iubiri pe culmi imaginate
Naşterea unor noi păcate…

SURSA /ZIARUL NAŢIUNEA

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*