BĂLAŞA NICOLAIE (Bulzeşti.jud.Dolj)*Proză*

 

Numele: Bălaşa
Prenumele: Nicolaie
Iniţiala tatălui: I
Locul naşterii: Localitatea Bulzeşti, judeţul Dolj.
Data naşterii: 4 martie, 1956.
Domiciliul actual: Craiova, strada Nicolae Iorga, nr. 134, bl. A.32, sc.1, ap. 13., tel. 0769 25 99 32

Studii: – Facultatea de Utilaj Tehnologic, Bucureşti, 1980, examenul de licenţă luat cu media 10, media generală de absolvire: 9, 52 (nouă şi 52%)

– Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie, Filosofie – Sociologie, secţia Filosofie – Sociologie, promoţia 2000, Examenul de licenţă luat cu media 10, media generală de absolvire: 9,69 (nouă şi 69%)

– Doctorat în filosofie, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţele Comunicării – Teza de doctorat: ,,Comunicare şi Înţelegere” , 2004.

Locul de muncă: Consiliul Naţional al Audiovizualului, Bucureşti, bulevardul: Libertăţii, nr. 14, sector 5.

Lucrări publicate: 1. ,,Blesteme”, roman, Editura Spirit Românesc, Craiova, 1995, nr. pagini: 235.

2. ,,Pe apa sâmbetei”, roman, Editura Horion, Craiova, 1998, nr. pagini: 163.

3. ,,Organizarea şi funcţionarea mass media în Oltenia”, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2000, nr. pagini: 160.

4. Comunicare şi natura înţelegerii umane, Revista Lamura, nr. 36, 37, 38, p. 24, 2004.

5. ,,La început a fost cuvântul” (Antologie a Societăţii Scriitorilor Olteni), Editura Societăţii Scriitorilor Olteni, 2001, ,, Pe apa sâmbetei” , ediţia a II a – fragment şi note.

6. ,,Text şi discurs” – Analele Universităţii din Craiova, 2005;

7. Comunicare şi Înţelegere, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2005, nr. pagini 219;

8. Medalionul Literar – Structură permanentă de cultură şi educaţie, Puntea Frântă şi căderea spre niciunde – fragment, Comunicare şi înţelegere, p.p. 206-213, Editura Ramuri, Craiova, 2006;

9. Puntea frântă şi căderea spre niciunde, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2006, nr. pagini:335

10. Puntea frântă şi căderea spre niciunde, roman, republicat integral în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj, începând cu nr. 360 din săptămâna 26 01- 01 02 2007, E-mail: scmbn_timpul@yahoo.com, Website: www.timpulgj.ro

11. Tipuri de discurs, Revista de Sociologie, Universitatea Craiova, 2007;

12. Mătăniile Alexandrei, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2008, nr. pagini 195;

13. Mătăniile Alexandrei, roman, republicat integral, în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj, începând cu nr.10 (418) din saptamana 07-13 martie 2008; E-mail: scmbn_timpul@yahoo.com, Website: www.timpulgj.ro

14. Mătăniile Alexandrei, roman – s-au publicat fragmente din carte în revista de cultură Destine Literare – Canada, nr 2/2008, 3 şi 4/2009 , www.scritoriiromâni.com

15. Vămile apocalipsei, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2009, nr. pagini 535 p. ;

16. Vămile apocalipsei, roman, republicat integral, în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj, începând cu nr 454 din saptamana 14-20 noiembrie 2008; E-mail: scmbn_timpul@yahoo.com, Website: www.timpulgj.ro

17. Acvariul cu fâţe, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2010, nr. pagini 309 p.

18. Acvariul cu fâţe, roman – s-a publicat, în serial, în revista de cultură Destine Literare – Canada, începând cu nr. 5/2009 , www.scritoriiromâni.com

19. Acvariul cu fâţe, roman – s-a publicat, în serial, în cotidianul Observatorul din Toronto – Canada, începând cu decembrie,2009,http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=8630

20. Viaţa ca iluzie şi clipa ca destin, roman, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2011, nr. pagini 183 p.

21. Preţ pe dispreţ, teatru, Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2011, nr. pagini 79 p.

22. Preţ pe dispreţ, teatru, publicată integral în Obsevatorul Toronto, Canada, 2011

23. Sub semnul Întrebării, Eseuri, Ediţia I, Ed. Apostrof MJM, Craiova, 2012, nr. pagini 269, carte tiprită cu srijinul Primăriei şi Consiliului Local Craiova;

24. Sub semnul Întrebării, Eseuri, Ediţia II, Ed. Apostrof, MJM , Craiova, 2012, nr. pagini 271; carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;
25. Sarra, roman, vol I, Ed. Apostrof, MJM , Craiova, 2012, 277 p, carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

26. Lacrimi şi bani, roman eseu, Ed. Apostrof, MJM , Craiova, 2013, nr. Pagini 145; carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

27. Teatru, Teatru-comedie, Ed. Apostrof, MJM , Craiova, 2013, nr. Pagini 162; carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

28. Bani şi suspine, eseuri critice, Editura Autograf MJM, 2014, 153 p. carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

29. Slugă la Dârloagă – teatru, , Editura Autograf MJM, 2014, 74.
30. Sarra vol I și II, roman, Editura Autograf MJM, 2015, 500p. carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

21. Lacrimi, Bani, Suspine, roman eseu, Editura Autograf MJM, 2016, 315p. carte tiprită cu srijinul Consiliului Judeţean Dolj şi Bilbliotecii Aman;

Aricole publicate în:
Observatorul – Toronto, Canada, Destine Literare – Montreal, Canada, Agero – Stuttgart, Germania, Basarabia Literară, Chişinău, Pagini Româneşti – Noua Zeelandă, Bruxel Mission – Bruxel, Phoenix Mission – California Oglinda, Poesis, Agora Literară, Art-emis –România, Timpul, Ghimpele, Demnitar Magazin, Constelaţii Diamantine etc.
Principalele adrese de internet la care am publicat, peste 250 articole sunt:.

Referinţe critice şi recomandări:

Alexandru Olaru, George Sorescu, George Popescu, Marius Ghica, Lucian Cherata, Alexandru Spînu, Dumitru Micu, Emil Mladin, Marian Barbu, Mariana Medrega, Mircea Canţăr, Gabriela Mladin, Gabriela Păsărin, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Ovidiu Ghidirmic, C. M. Popa, Ioana Pârvulescu, Tudor Nedelcea, George Geafir, Alex Cetăţeanu s.a.
Spicuim:

„După atâtea romane-maculatură apărute până în 1989 şi făcute întru proslăvire colectivizării în România, a venit vremea să se spună adevărul despre un proces de o brutalitate împinsă în nefiresc, cu consecinţe pe care acest popor le va resimţi – nu numai în perimetrul rural – decenii la rând. Blesteme, al lui Nicolae Bălaşa, este un roman al demascării. [ …] Cartea are character de document; decupând Blestemele, un regizor ar putea realiza destul de lesne un film grotesc.” Luceafărul nr 9/miercuri 8 martie 1995 .

„Romanul lui Nicolae Bălaşa, Pe apa sâmbetei, evocă cu har epoca încărcată de nelinişti majore, ce au încercat ţărănimea din ţara noastră, prilejuite de acea colectivizare forţată care a dus populaţia sătească la sapa de lemn, la sărăcie, la mizerie. […] Romanul nu este confecţionat ad-hoc, imediat după revoluţie, ci este elaborat cu mult timp înainte. Nu a putut apărea atunci, căci reprezintă drama colectivizării ţăranilor, ce constituie un document al unor triste evenimente ce au răpit dreptul la propietate, la muncă, la viaţă, a sătenilor aproape o jumătate de veac.
Cu toate aceste implicaţii politice inerente, romanul Pe Apa Sambetei este scris de un cunoscător adevărat al acelor vremuri, este o opera literară, cu reale calităţi literare, expresive şi tehnice ce filiază un nou Marin Preda” recomandare, Prof. univ.dr Alexandru Olaru

„În romanul Blesteme –autor Nicolae Bălaşa – totul este intuit şi construit din interior. Actul contemplării esenţelor vizează comunitatea noastră rurală, prinsă într-un moment de inumană degradare fizică şi morală. Colectivizarea cu pauperizarea şi siluirea ţăranilor. Un infern dantesc răsturnat, tipologii complexe, banale în aparenţă, evoluând împrevizibil; momente şi tensiuni care pun în cumpănă concepte tradiţionale. Am putea conchide: disoluţie şi tragism la tot pasul – ubicumque locorum” coperta 4 a cărţii Prof. univ.dr. George Sorescu

„După anul 2000, prozatorul Nicolae Bălaşa, de acum, absolvent al Facultăţii de Filosofie-Sociologie (cu un doctorat în Ştiinţele Politice, Filosofie, şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Universităţii de Vest, din Timişoara, în 2005) schimbă registrul stilistic. Şi pentru faptul că acumularea de idei, concepte, limbaje specializate îl impinge spre romane – dezbatere, suculente în transgresarea mesajelor, fără a renunţa în vreun fel la… poveste, formă colocvială abandonată inexplicabil de mulţi confraţi contemporani. […]În romanul Mătăniile Alexandrei (2008), scriitorul n-a părăsit persoana întâi, ba aş zice că i-a mărit orizontul de substituire, spre ipostaze gen „trestie gânditoare”. Personajul în cauză se numeşte Alexandra, pe care Nicolae Bălaşa o surprinde în complexitatea devenirii ei, de la abandonul într-un cămin de copii ai nimănui, până la maturizarea firească-socială şi profesională, pe parcursul căreia cunoaşte numai dezamăgiri, suferinţe, nedreptăţi şi pedepse greu suportabile . Este aici un drum al crucii, o golgotă fără explicaţii, , într-o societate care se doreşte democratică, deschisă valorilor umane.[…] Fiind o scriere de acţiune, romanul înaintează plăcut, adesea captivant, după o formulă cinematografică. Pentru aceasta însă, prozatorul utilizează o gamă variată a dialogului, a vorbirii directe dar şi indirecte, ori indirect libere, toate constituind acel autentism, apanajul prozei de bună factură, maturizat european, după Primul Război Mondial. […]
Idee, text, subtext, inducţie şi deducţie, concepte şi categorii, stil şi sintaxă modernă – toate se găsesc cu asupră de măsură în romanul Mătăniile Alexandrei de Nicolae Bălaşa.” Prof univ dr. Marian Barbu, Lamura nr 10 -12-13 Oct-Nov-Dec. 2008 şi Marian Barbu, Trăind printre cărţi, vol V, Ed. SITECH, 2006, Craiova

AUTENTICITATE ŞI REFLEXIVITATE

ÎNTR-UN ROMAN ACTUAL

După o experienţă narativă circumscrisă matricei rurale (prin romanele Blesteme – 1995 şi Pe apa Sâmbetei – 1997), profesorul Nicolae Bălaşa a tipărit, în 2006, un alt tip de scriere – Puntea frântă şi căderea spre niciunde.
Orice s-ar spune, în cazul multor scriitori ai lumii , chiar şi atunci când imaginarul dominant sălăşluieşte într-un supranormal ori într-un absurd controlat, experienţa de viaţă proiectată într-un atare spaţiu, transpare totuşi, dar… literar.
Al treilea roman al lui Nicolae Bălaşa (n. 4 martie 1956) este prin excelenţă autobiografic, scriitorul desfăşurând un c.v. după toate prerogativele unei proze de analiză. De aceea, relatarea şi în mare parte povestirea la persoana întâi dau textului nu numai autenticitate, ci şi o credibilitate, păstrată în doze suficiente de estetic admirabil.
Lectorul de astăzi, de la Facultatea de Filosofie – Sociologie din Craiova, al cărei absolvent este din anul 2000, îşi priveşte retroactiv perioada de inginer pe şantierul uzinelor Olcit, din Craiova. Doar ce primise repartiţie de la Facultatea de Utilaj Tehnologic din Bucureşti şi ca orice fiu al comunei Bulzeşti (Dolj) – şi nu numai – trebuia să-şi schimbe statutul socio-profesional, în sensul cel mai bun cu putinţă. Ei bine, intrat în „apele muncii” după 1980, tânărul harnic şi visător, încărcat de proiecte şi proiecţii, cunoaşte semnele iubirii şi ale lărgirii orizontului de existenţă, fără să atingă în vreun fel performanţe, dar nici să se resemneze cumva.
Cum în România de „ieri”, politizarea excesivă transformase pe om într-un mijloc de muncă animalică, prin tot felul de criterii ale supuşilor – de la cei din cece, până la organizaţiile de bază din întreprinderi şi instituţii, ori „comandirii” din ceapeu sau semeteu, – tânărul inginer se vede debusolat în faţa unei paranoia propagandistice fără precedent.
Cu toate că nu devine un dizident de marcă, tânărul ţine la demnitatea lui de gândire şi caută mai întâi să înţeleagă malaxoarele roşii, resorturile prin care acestea ţineau să anuleze, să strivească orice iniţiativă sau, Doamne fereşte, vreo propunere care nu mergea cum bătea vântul. Momente de un realism crud, atingând naturalismul zolist, descoperim în scenele care prezintă vizita unui mare demnitar din ceceu la uzinele de maşini amintite. De la anunţarea vizitei, cu trei săptămâni înainte, – ca în basme cu venirea zmeilor spre casă, aruncând buzduganele, ca însemn de certificare a adevărului – şi până la finalizarea ei, zeci şi sute de oameni, maşini, macarale, dragline, mături de paie şi nuiele, toate forfotesc într-o sarabandă greu de închipuit.
De la curăţenie, până la materialele de propagandă, însoţite de statistici, mai întotdeauna nerealiste, prezentările aşa se derulează dinamic şi memorabil. Autorul, care şi-a susţinut teza de doctorat – Comunicare şi înţelegere, în 2005, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii de Vest , din Timişoara – apasă corect pe sistemul de propagandă comunistă printr-un tipic de coerciţie instaurată legal şi confortabil : partidul (cu toate încrengăturile de structură), securitatea (cu diviziunile văzute şi nevăzute), miliţia. Altfel spus, triumviratul puterii avea misiunea de a aduce la ascultare şi supunere pe toţi şi pe toate.
În periplul existenţial al autorului, devenit peste timp spirit reflexiv, se strecoară dizidentul (Stan Dumitru) care, deşi îşi întemeiază o familie (Maria, soţie, Cristina şi Nicolae – fii), nu poate să accepte bălăcăreala politică din jurul său. De la impiegat de gară, descoperit pentru …anticomunismul său, ajunge din ce în ce mai rău, până când, securiştii, plictisiţi de „vorbele grele” pe care Dumitru le profera, îl expulzează în America. În schimb, presiunea unui ofiţer acoperit asupra Mariei ia calea delaţiunii, femeia obligându-se a da note informative despre ceea ce Dumitru îi scria de peste ocean. Totul culminează cu două acte samavolnice de viol. Atât mama, cât şi fiica nu pot încropi un proces de dare în vileag a acestor crime, iar Dumitru află şi se hotărăşte să revină în ţară ca să-şi apere demnitatea familiei. Numai că venind Evenimentele din Dec. ‘ 89, întoarcerea lui îi este fatală. Băiatul a fost împuşcat, iar el, Stan Dumitru, este găsit mort lângă calea ferată, aproape de aeroportul din Timişoara.
Aşa ar arăta „creşterea şi descreşterea” unei direcţii narative care se întretaie ingenios, motivat, cu biografia autorului, cu lungile dar persistentele căutări de clarificare a poziţiei sale în societate, de formare a unei familii, cu o fiinţă dragă (Beatrice) din satul său matricial.
Pentru această direcţie narativă, autorul se dedublează inteligent şi pune în joc toată ştiinţa scrierii unei proze psihologice de o sinceritate translucidă. Devenit personaj, scriitorul se analizează poliedral, paginile rezervate sieşi sunt scrise ca şi când ele trebuie atribuite altcuiva.
Alternanţa vede suflet, conştiinţă, gândire, atitudine, hotărâre şi sentimente de îndrăgostit care ştie să dăruiască aproapelui tot ceea ce îi lipseşte. Ideea de stabilire şi statornicire în cuplu prinde viaţă fermecătoare în popasuri de mediu şi spaţiu. Începând cu familia iubitei, regăsită la nivelul unchilor săi, intelectuali cu prestanţă, în Craiova, Bucureşti şi în lume, dar şi a inginerilor, maiştrilor de pe şantier. N-am cunoştinţă că vreun alt scriitor (oltean sau nu) să fi încropit prezentări cu atâtea detalii din zonele de lucru „heirupist” ale Olteniei – Segarcea, Calafat, Tr. Severin. Şi, deductibil, din Craiova. Aici, spiritul de documentar provocat de textul literar al lui Nicolae Bălaşa are aşa concreteţe, ca şi o dispunere „curgătoare ” de fapte, cu un comentariu aferent, încât lectura romanului devine seducătoare, acaparantă. Romancierul ştie să ofere acea picătură de interes ca unul care a trăit în „miezul unui ev aprins”. El nu cere credibilitate; dar parcă, în subtext, le spune celor tineri „citiţi şi luaţi aminte”.
Cu toate că Nicolae Bălaşa rămâne un ortodox convins, el nu devine bigot, desele sale popasuri în biserici sau în faţa lor, cu precădere în perioada când Beatrice era internată în spital, ştie să fie un suflet caritabil în cazul familiei Dumitru, a cărei religie era catolică. Dorinţa de a avea şi el urmaşi, îi îndreaptă mai mereu paşii spre cei doi copii – Cristina şi Nicolae, arătându-le sprijinul său paternal.
Pe parcursul romanului (308 pagini), Nicolae Bălaşa lasă prezentări de efigie pentru unii oameni de la uzină, mai ales în partea lor tehnică, de corupţie şi libidou fără să le pese de cei mulţi (vezi Tomacu, Constantinescu, Clara). Dar şi despre activiştii locali, despre micimea profesională a actului medical din Craiova în raport cu generozitatea şi calificarea celor din Capitală.
Există în volutele epice ale lui Nicolae Bălaşa desfăşurat un realism stenic, psihologic, împletit cu ştiinţa filozofării pe cazuri clinice provocate de regimul social. De aceea, prevalează în titlul romanului cuvinte categorice, cu sensuri radicale, de ghilotină – frântă, cădere, niciunde.
La urma urmei, viaţa însăşi este văzută ca o punte, dinspre naştere către un sfârşit. Acesta însă nu rămâne sinonim cu …moarte. Acel locativ niciunde îi apare autorului nefericit pentru anumite destine care nu s-au împlinit în proiecţia lor genetică. Întrebarea firească apare abia după închiderea ultimei file a cărţii – cine e de vină ? Dacă toţi ne naştem egali – principiu crucial în doctrina iluministă – de ce pe parcursul dezvoltării societăţii, nu suntem lăsaţi să ne trăi viaţa conform unor standarde zgomotos afişate ?
Tocmai aici, la subţioara timpului, când fractura vieţii ne adânceşte în tribulaţii şi avataruri, a venit prozatorul Nicolae Bălaşa şi relatează despre amestecul pluriform al vieţii unor oameni, obligaţi să suporte jugul politic fără să şi-l fi dorit vreodată.
Oricum, noul roman al prozatorului se arată o structură rotundă, alcătuită după toate cerinţele teoretice ale acesteia, fiind o depoziţie gravă, responsabilă despre un timp revolut. Parcă autorul ne arată că nu e bine să ne despărţim de trecut râzând.
Romanul are o vizibilă patină de tristeţe pentru toţi aceia care n-am scăpat de tăvălugul unui „ieri” incomparabil. Şi nu întâmplător, Nicolae Bălaşa contrapune exemplar – nu de puţine ori – limbajului politizat al „timpului roşu ” un altul de o vulgaritate sadea, întâlnit ca o pânză freatică pe toate şantierele timpului. Din acest unghi al semanticii, prozatorul ştie excelent ce-nseamnă proprietatea termenilor, fluxul şi logica acestora în comunicare. Nota solemnă a exprimării se regăseşte cu asupră de măsură în modernele tonalităţi ale analizei de conştiinţe şi psihologii derutate.
Marian Barbu
21 oct.2006

„Acvariul cu fâţe“ –
un roman metaforă

În anii care s-au scurs, înainte şi după Revoluţie, pe-alocuri, dezolări în ariile epicii româneşti. Posi­bilităţi de realizare există, dar un nivel estetic, necesar, în arta unor reprezentări, se impune. Vocaţiile scriito­rilor noştri din perioada interbelică ne fascinează şi lasă loc pentru reflecţii nu lipsite de optimism. Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Ben­gescu ş.a. captivau pe cititor prin ineditul evocării şi prin logos. Pe parcurs, am fost martorii fluturării unor doctrine şi unor opresiuni ideologice. Arta era încătuşată !
Un impuls daimonic, în acest domeniu, în ultimul timp, îl întâlnim la prozatorul Nicolae Bălaşa. Doctor în filosofie, autor al câtorva romane – Blesteme, Pe apa sâmbetei, Puntea frântă şi căderea spre niciunde, Mătăniile Alexandrei, Vămile apocalipsei – şi a două cărţi cu carac­ter ştiinţific, Organizarea şi funcţionarea mass-media în Olte­nia, Comunicare şi înţelegere – Nicolae Bălaşa, în Acvariul cu fâţe se dovedeşte un real talent.
Un roman-metaforă în care prozatorul propune largi deschideri în structurile societăţii româneşti post­belice şi post-revoluţionae, cuprinzând reflecţii grave asupra condiţiei omului în societatea modernă. Acvariul cu fâţe este romanul unui artist al cuvântului menit să dezvăluie, în tablouri şi inedite imagini, adevăruri vizând existenţa noastră cotidiană.
Pe de altă parte, autorul, „un laudator tempora actis“ (evocator al faptelor trecute), pe de alta, personaj implicat în trăiri erotice, politice şi sociale, martor în faţa istoriei pe care o intuieşte sub semnul unor reflecţii filosofice.
Acvariul cu fâţe, spuneam, este o metaforă gravă, tragică, a existenţei umane din zonele arealului carpatin şi ale Pontului Euxin. Nu a fost totdeauna aşa ! Eve­nimentele se succed ! Aceeaşi realitate poate fi reţinută în sfera artei, în mod diferit. „Controversia et sausso­rie“ – spuneau scriitorii latini – acelaşi subiect văzut în mod diferit. Verosimilul, în accepţia aristotelică, tre­buie să se afle într-o operă de artă, în mod diferit.
Eroul, Ştefi, originar din Bulzeştiul Doljului, este prezent în câteva ipostaze : elev la Craiova, student la Bucureşti, bursier în Rhodos (Grecia), implicat în relaţii erotice – iubeşte pe Elena – martor al unor evenimente derulate în medii citadine şi în satul natal. Evoluând deci în aceste zone, bântuite de ostilităţi şi conjuncturi, el se confruntă conceptual, cu realităţi nebănuite. Citadinii nu se mai regăsesc în noianul de lozinci pulverizate în limbaj convenţional. Peste tot, rostogoliri de măşti şi de false concepte politice. Ţăranii, legaţi încă de tradiţii sănătoase, rămân la fel de dezorientaţi şi sceptici. Ei afişează încă bunul simţ, sunt ponderaţi. În limbajul lor se strecoară încă ecouri ale unor aforisme arhaice.
O tipologie complexă : Leonora, gazda lui Ştefi, femeie echilibrată, marcată şi ea de regimurile opresive, Elena, eroina principală, cu erosul şi naivităţile vârstei, Gheorghe, tatăl Elenei, prin intermediul căruia se des­chide o uşă spre lumea lui Hipocrat (medicală), Gogu, bunicul Elenei, ţăranul înţelept şi protector ; activiştii Bolboroş, Tropăneaţă, Bircă, Marţafoi, nepoţii Leo­norei, cu maniere ascunse, marcate de vicii, profitori ai contextului istoric.
Eroii s regăsesc în acelaşi acvariu. Drama celor doi tineri – Ştefi – Elena (tip feminin cu o etică sănătoasă), îşi găseşte expresia în acest complex existenţial. Sunt generate situaţii ce barează atât erosul, specific vârstei, cât şi tendinţele de realizare a unui ideal. Idilă în timp cu sfârşit elegiac ! În alt plan, în final, imprevizibilul tragic. Povestea de dragoste în roman pare să stâr­nească ecouri în urbe, motiv întâlnit la Coşbuc :
„Te-am strâns, sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte de-april,
Azi mai fiecare copil
Ne caută iubirea pe stradă.“
(Romanţă după un cântec grecesc)
Avem senzaţia că, parţial, ne-am putea regăsi şi în structura tulburătorului poem al lui Edgar Allan Poe, Anabel Lee :
„Trăia – câţi ani s-ar fi scurs de-atunci oare ?
Lângă ţărmul acelei împărăţii –
O fecioară trăia pe lume, pe care
Numiţi-o, pe numele ei : Anabel Lee !
Şi mândra fecioară trăia ea de dragul
De a-mi fi mie dragă şi de-mă-ndrăgi.“
(v. Marin Sorescu, Jurnal : Romanul Călătoriilor, Edit. Fundaţiei Marin Sorescu, Bucureşti, 1999, p. 35.) Îndepărtate paralelisme tematice !
Nicolae Bălaşa stăpâneşte arta derulărilor scenice, a dialogului vioi şi a portretului realizat prin logos şi mişcare. Reflecţiile lui, cum am mai spus, sunt grave şi mereu deschise către alte orizonturi de gândire. În plăsmuirea lui epică, imaginar, omenirea se află într-un uriaş acvariu – un dat universal, care lasă loc pentru eliberări şi împliniri. Autorul ? Un neoromantic cu alte modalităţi de revoltă, gândire şi expresie.
George Şt. Sorescu

“Cu, sau fără conştiinţa valorii sale, Nicolae Bălaşa (îţi scapă uşor printre degete), dacă-l întrebi, îţi răspunde mucalit, într-o doară: „…cineva tot trebuia să consemneze şi timpurile astea!”; (gândul îmi fuge la Brâncuşi. Asemenea era şi Maestrul!). Alteori, pus pe glume, când ironic, când grav, tot el: cică ar scrie „să le dea de lucru astora, care se ocupă cu filosofia sau sociologia culturii, că prea au rămas la stadiul de numărat picioarele orătăniilor de prin curţile oamenilor, şi li s-a chircit creierul”. Când devine mai serios, ne aminteşte întrebările kantiene („Ce pot să ştiu?”, „Ce pot să fac?”, „Ce pot să sper?”) şi, cu zâmbetul pe buze, îţi spune: ,,cărţile mele sunt adevărate istorii etapizate ale poporului român. Orice om, normal la cap, pune mâna pe ele şi vede de unde vine, adică din ce se trage, şi stabileşte încotro o ia, că speranţe, aici în colţul ăsta de lume, sunt, dar, fără fond, şi nu ţin loc de cârmă!”
În urmă cu doi ani, atunci când au lansat (tot împreună, ea, „Vârtej şoptitor timpului”, el, „Mătăniile Alexandrei”), Nicolae Bălaşa a pledat pentru redarea dimensiunii umane, apelând la poveste, „singura”, din punctul său de vedere, „imanenţă pe pânza vremurilor”. „Nu ai o poveste a ta, şi mai ales una care să dăinuie, nu eşti! Vezi, !-zice el – Socrate nu a avut palate, nici maşini de lux şi nici femei frumoase, dar a spus: „ştiu că nu ştiu nimic!”; a băut cucută, crezând cu tărie în ceva, şi-l pomeneşte filosofia de peste 2500 de ani! Şi câţi alţii de aici înainte!”
Una peste alta, „Acvariul cu fâţe”, un roman-metaforă, repune în discuţie determinismul ca şi concept filosofic, amintindu-ne că trăim într-un „imens acvariu”, în care suntem nişte biete fâţe.
Dincolo de idee, în romanul „Acvariul cu fâţe”, se conturează o poveste de dragoste (a cărui început este în ziua de 22 Decembrie 1989, în consecinţă, evenimentele de atunci le aveţi în vârful degetelor), comparabilă cu marile poveşti ale lumii, în literatura contemporană şi nu numai. Şi, ca să nu fiu acuzată că fac afirmaţii gratuite, v-aş aminti pe Coelho cu romanul Veronika, pentru că tot e un autor la modă, tradus pe oricare meridian (ICR „traduce” falusuri şi tot din ăstea trimite la expoziţii, în lume, de parcă doar popor de falusuri am fi!).
Dar, pe de altă parte, dacă suntem sinceri cu noi, perspectivele de abordare dau năvală. Romanul „Acvariul cu fâţe” poate fi la fel de bine cotat ca roman politic, roman social etc. Într-un cuvânt, este un roman în care se cuagulează totul spre definirea omului, a libertăţii şi demnităţii lui de a fi. Ce ne spune autorul în legătură cu această splendidă carte, despre care mie îmi vine să spun, fără a axagera, că egalează romanul românesc interbelic, în perioada sa clasică? „Citiţi-l şi voi, că nu se poate să nu rămâneţi cu ceva în cap! În concluzie, n-o să mă înjuraţi degeaba!”
Dacă l-am lăsa pe Nicolae Bălaşa, măcar o clipă, deoparte, (cu mare grijă că dispare cât ai bate din palme), rămâi cu Beatrice Silvia Sorescu, un fel de frântură a copilăriei, în acest ultim volum pentru cei mici. Aici, în „Din basme coborând spre noi”, autoarea vibrează mai ceva decât trestia gânditoare a lui Pascal, la adierea amintirilor.
Ce să mai spunem? A fost şi anul acesta aşa cum a fost! Dar ţineţi minte! În acest an, 2009, a apărut şi „Acvariul cu fâţe” şi din “Basme coborând spre noi!” Autorii? Beatrice Silvia Sorescu şi Nicolae Bălaşa „Doi nebuni”, dintre „nebunii frumoşi” ai Craiovei! De ei, cu siguranţă, vom mai auzi! În rest, ce mai contează? Parcă mi-a mai venit sufletul la loc şi vă spun tuturor: La mulţi ani! Lor, în primul rând.”
Mariana Medrega,
„Timpul” nr 509/2009, http://www.timpulgj.ro/arhiva/509/cultura.htm

Sub puterea cuvântului

Nicolae Bălaşa nu se află la prima carte pe care o publică. Experienţe, încercări şi reuşite îşi găsesc expresia în volumele anterioare: Blesteme,Editura „Spirit Românesc“, 1995, Craiova; Pe apa Sâmbetei, Editura „Horion“, 1998, Craiova; Organizarea şi funcţionarea mass-media în Oltenia, Editura „Spirit Românesc“, 2000, Craiova; Comunicare şi Înţelegere, Editura Newest, Târgu-Jiu, 2005; Puntea frântă şi căderea spre niciunde, Editura Newest, Târgu- Jiu, 2007, Mătăniile Alexandrei, Editura Newest, Târgu-Jiu, 2008., Vămile apocalipsei, Editura Newest, Târgu-Jiu, 2009, Acvariul cu fâţe, Editura Newest, Târgu-Jiu, 2010; Viaţa ca iluzie şi clipa ca destin, Editura Măiastra, Târgu- Jiu, 2011, Preţ pe dispreţ, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2011; Sub semnul întrebării. Altfel spus, autorul are deja publicate şapte romane, două cărţi ştiinţifice – una dintre ele, Comunicare şi Înţelegere, o variantă a tezei de doctorat -, o piesă de teatru şi un volum de eseuri.
Primele două romane, Blesteme şi Pe apa Sâmbetei, scrise înainte de 1989, au văzut lumina tiparului suficient de târziu, întrucât, între paginile cărţilor, stătea drama provocată de regimul comunist chiar de la începuturile fiinţării sale, fiinţare pliată pe răul social, pe expropiere: naţionalizare şi apoi colectivizare, cu alte cuvinte pe scoaterea omului din cursul firesc al vieţii şi al istoriei. Nu întâmplător scria Alexandru Spînu în Luceafărul, nr.9, din 8 martie, 1995: ,,După atâtea romane maculatură, apărute până în 1989 şi făcute întru proslăvirea colectivizării în România, a venit vremea să se spună adevărul despre un proces deo brutalitate împinsă în nefiresc, cu consecinţe pe care acest popor le va resimţi – nu numai în perimetrul rural – decenii la rând. Blesteme este un roman al demascării […]. Cartea are caracter dedocument; decupând Blestemele, un regizor ar putea realiza destul de lesne un film grotesc’’.
Revenind, fără a părăsi acest tip de abordare literară, trebuie spus că romanul lui Nicolae Bălaşa se detaşează de canoanele clasice ale acestui gen. Deşi crede în poveste, după cum singur mărturiseşte în prefaţa volumului Mătăniile Alexandrei – din perspectiva sa, ,,măreţia omului ar sta tocmai în puterea de a povesti şi a se lăsa povestit” – propune cititorului, ca formă de cunoaştere şi delectare, după modelul lui Platon, dialogul. Aici, prin dialog, se pun în mişcare personajele, portretistica, apoi acţiunea veşnic pe muchie de cuţit, ce îl ţine pe cititor cu sufletul la gură. Mai mult, îl face pe acesta să se simtă contemporan cu lumea cărţii, să devină, vrând, nevrând, el însuşi personaj al poveştii, poveste permanent pliată pe o perioadă social-istorică a poporului român sau a lumii, în general.
Rezumând, în roman, Nicolae Bălaşa culege şi patimile, şi bucuriile semenilor, le retrăieşte la dimensiuni, uneori abisale, apoi le reexprimă spre aducere- aminte, spre confortul mental şi sufletesc al cititorului. În singura piesă de teatru publicată până în prezent, Preţ pe dispreţ, totul stă sub semnul ironiei, comicului (uneori împins spre ridicol, apoi spre tragic), în încercarea de a ne spune că nu totul este în ordine chiar cu noi înşine şi cu tot ce ni se întâmplă în jur. Pentru a fi într-o logică a exprimării, pentru ca cele afirmate de noi să stea sub semnul adevărului coerenţă şi al adevărului, în general, nu putem să nu amintim faptul că aproape obsedat de ideea de comunicare – după Nicolae Bălaşa, însuşi echilibrul omenirii ar sta sub umbrela cuvântului care zideşte şi al cuvântului-negociere-înţelegere – autorul elaborează lucrarea Comunicare şi Înţelegere. Cu aceasta, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Filosofie, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării îi acordă titlul de doctor înştiinţe. Noutatea volumului amintit anterior stă în modalitatea de abordare a comunicării. Cel puţin la nivelul analizei teoretice, autorul propune o abordare triadică a conceptului de comunicare, comunicare-înţelegere-acţiune, convins fiind de faptul că dacă atunci când comunicăm nu se produce cel puţin o mişcare a spiritului, pe care deja să o fi înţeles, actul comunicaţional este ratat.
Volumul Sub semnul întrebării este, de fapt, o prelungire a preocupărilor autorului în domeniul comunicării, preocupare exprimată sub forma eseului.Trebuie spus că nici aici Nicolae Bălaşa nu respectă canoanele genului. Eseurile sale nu stau sub semnul ironiei lui George Călinescu ,,eseul, formă de a bate câmpii cu graţie”, ci reprezintă un fel de ştiinţă a comunicării aplicată pe realităţi concrete sau pe opere reactualizate prin interpretări din perspective diferite (exemplu, Marin Sorescu şi gândirea Samkhya) . Sintetizând, şi în volumul de faţă, aproape în fiecare pagină, ,,cuvântul incizie”, cuvânt care nu dă pace, nu lasă cititorul să vegeteze. Nu lipseşte, din această ultimă carte, pamfletul, nu lipseşte mai nimic din ce îi este necesar, ca armă, autorului, de a se pune în război cu o lume căreia îi trâmbiţează deşteptarea.

Jean Băileşteanu

Balasa Nicolae
cna_craiova@yahoo.com

 

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*