FLAVIA ADAM(Tg.Mureş)*Poezie*

FLAVIA ADAM

Data şi locul naşterii: 27.12.1982, Târgu-Mureş

Studii:
-Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea pedagogia învățământului primar și preșcolar
-Profesia: profesor pentru învățământul primar și preșcolar

Activitatea literară:
-debut: Revista „Târnava”, 2000;
-în perioada 2014-2017, versuri publicate în revistele: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Apostrof”, „Discobolul”, „Târnava”, „Acolada”, „Argeș”, „Conta”, „Poezia” (Iași), „Antologia Curierului” („Convorbiri Literare”), ,,Hyperion”, „Feed Back”, „LitArt”, „Literatura de Azi” , „Oglinda literară”, „Pro Saeculum”, „Algoritm literar”, „Sintagme literare”, „Fereastra”, „13 plus”, „Zona Literară”, „Spații culturale”, „Banchetul”, „New York Magazin”, „Vatra veche”, „Boema”, „Climate literare”, „Cafeneaua literară” (Pitești), „Urmuz”, „Revista Nouă”, etc.
-redactor la revista „Banchetul”.

Premii obținute:
-Locul al II-lea la Festivalul Național de poezie „Zilele sărbătorilor de primăvară pentru copii”, secțiunea poezie-2000;
-Premiul de excelență și Diplomă pentru inedita prezență poetică la Festivalul Național de poezie „Zilele sărbătorilor de primăvară pentru copii”, secțiunea poezie -2001;
-Locul al II-lea la Concursul Național de poezie „Efigii lirice”, secțiunea poezie- 2001;
-Premiul al III-lea și al Centrului de Creație Mureș, la Festivalul „Romulus Guga”, secțiunea poezie- 2003;
-Premiul revistei „Convorbiri literare” la Concursul Național de povești „Ion Creangă”-2015;
-Premiul revistei „Climate literare” la Concursul Național „Primăvara albastră” (secțiunea poezie)- 2015;
-Premiul „Alexandru Sihleanu”- cu publicarea volumului de versuri „Pumnul din vid”, Editura Rafet, la Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu”- 2015;
-Premiul Special al Juriului la Festivalul Concurs de Poezie Religioasă „Credo”- 2015;
-Marele Premiu al Festivalului Național de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”, Mizil-2015;
-Premiul al III-lea la Concursul Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…”, Pitești- 2016;
-Premiul I la Concursul de poezii pentru copii „Timtim-Timy” (juriu: Ioan Es. Pop, Cosmin Perța, Călin Vlasie) -2016;
-Marele Premiu al Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”, Lăpușna- 2016;
-Premiul literar pentru fabulă, în cadrul Festivalului-Concurs de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”, Geoagiu-2016;
-Mențiune pentru volumul „Cuib de rouă”, Ed. Nico, 2015, în cadrul Festivalului-Concurs de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”, Geoagiu, secțiunea Volume publicate- 2016
-Locul I pentru volumul „Cuib de rouă”, Ed. Nico, 2015, în cadrul Festivalului Internaţional ,,Vrancea literară”, Panciu, secţiunea Literatură pentru copii, 2016;
-Locul al II-lea la Festivalul Internațional de literatură umoristică și grafică satirică ,,Alb-Umor”, Alba Iulia, secțiunea Parodie, 2017;
-Locul I la Festivalului National -Concurs de Cultura si Literatura ” Primavara albastră”, Pucioasa, secțiunea Poezie, 2017

Volume de versuri publicate:
-„Tăcerile dintre cuvinte”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, octombrie 2013;
-„Pierduţi prin toamnele iubirii”, Editura Editgraph, Buzău, august 2014;
-„În amiaza cuvintelor”, Editura Ardealul, Tg. Mureş, septembrie 2014;
-„Instantanee din ultima moarte”, prefață Iulian Boldea, Editura Arhipelag XXI, Tg. Mureş, aprilie 2015;
-„Pumnul din vid”, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, septembrie 2015;
-„Femeia de nisip”, prefață Constantin Marafet, Editura Rafet, , Râmnicu Sărat, octombrie 2015;
-„Cuib de rouă” (poezii pentru copii), Editura Nico, Tg. Mureș, noiembrie 2015;
-„duminicile de sub pământ”, Editura Tracus Arte, București, februarie 2016;
-„Raiul de urgență”, Editura Neuma, Cluj-Napoca, martie 2017.

UNEI DOAMNE

Doamnă, trupul tău, fântână,
Mă adapă-o săptămână,
Părul tău de galben grâu
M-aurește până-n brâu.

Doamnă, gura ta de miere
Mă-ndulcește pânꞌ la fiere,
Negre-s genele de corb
Crud nectarul când ți-l sorb.

Doamnă, coapsa ta-i poiană
Pe sub fusta diafană,
Gleznele de-argint curat
Când se cer la tămâiat.

Doamnă, pielea ta de rouă
Îmi împarte toamna-n două,
Gândul fraged să mi-l sui
În miresme de gutui.

Doamnă, valea ta mi-i rugă,
Moartea de mă cere slugă,
Miel pe-o lamă de cuțit
Să mă facă-n asfințit.

PRIN OCHIUL DE LUT

E-atâta frig în trupul meu subțire,
Atâta foc în ochiul meu de lut!
De nu m-aș da luminii risipire,
N-aș ști ce fel de ceruri m-au umplut.

N-aș ști ce cruci de crini îmi pui în cârcă,
Ce soi de-albastru ninge din înalt,
Când luna, cu argintu-i de năpârcă,
Pulsează ca o inimă-n asfalt.

N-aș ști ce toamne groapa-mi sapă-n taină,
Cât în fântâni coboară Dumnezeu,
Să se îmbrace-n ape, ca-ntr-o haină,
Netrebnic, adormitul trupul meu.

N-aș ști că cerul a-nflorit în stâncă,
În liniștea din malul unui râu,
Să-mi țină noaptea-n hățul lui cât încă
Zadarnic lupt a-i țese morții frâu.

E RÂNDUL MEU

E rândul meu să rabd și frig și foame,
Cât roșii cai se scutură-n lumină
Și mâna ta angelică, aldină,
Mai mângâie-nserările pe coame.

E rândul meu să zgudui iadul nopții,
Să trag în ceruri clopotele sure,
Să-nsângerez poteca spre pădure,
Cum la apus, cireșii mult preacopții.

E rândul meu să spăl de aur raiul,
Să mă tocmesc cu vameșii de iepe –
Un vierme mărul trupului mi-începe,
Cât luna-și înghiontește-n jar vătraiul.

E rândul meu să mor de prea mult cântec,
De ochii tăi, crescuți în mine rană,
Un soi de dimineață subterană,
O lacrimă-n duminică, descântec.

SE-NTORC FIII ȚĂRII

Miroase a nori și-a zăpezi,
Se-ntorc fiii țării acasă
Și luna adoarme în drum
Și pâinea-i în abur pe masă.

Se-ntorc fiii țării-n ogrăzi,
Hotarele plâng și suspină,
Cât cer în pridvor și-n odăi
Și-n tindă cât dor de lumină!

Se-ntorc fiii țării-n pământ,
Cât noaptea îi culcă sub cruce,
Miroase a iarbă și-a sfânt
Și luna mai tare străluce.

Se-ntorc fiii țării în rai,
Căpițe să facă din stele,
Iisus, îmbrăcat în ițari,
Să calce sfios printre ele.

Iisus, îmbrăcat în cuvânt,
Să calce pe câmp de mătasă,
Să șadă sub grida de brad,
În pâinea-nflorită pe masă.

ROMÂNIE, CUIB DE STELE

Românie, cuib de stele, cer cu sufletul de aur,
Ţi-au înstrăinat tâlharii al pământului tezaur!
Nu mai curg prin pleata vremii ca un râu de foc haiducii,
Nu se-aud pe câmpuri doine, numai la ferestre cucii!

Portul nostru de la ţară doar în cui se mai agaţă,
Nu mai ţesem la războaie preş cămărilor din faţă.
Stau chircite-n colbul minţii datinile vechi, străbune
Şi icoana din perete nu suspină-a rugăciune.

Limba din bătrâni plătită cu sudoare şi ocară
O stâlcim la întâmplare, să o facem dulce-amară –
Parcă-i rouă-nsângerată, când, rostită pe-apucate,
Inima de flori şi lacrimi i se rupe-n jumătate.

Cum s-ar întrista eroii, c-au vărsat atâta sânge
Iar sub crucile zdrobite, singur, vântul îi mai plânge!
Le pictează rugi pe criptă numai ploaia şi văzduhul…
Pentru ce-au luptat, sărmanii? Pentru cine şi-au dat duhul?

Te îndură, maică bună! Iartă-ne că-n loc de miere
Noi ţi-am dat să bei pelinul şi te-am îndulcit cu fiere
Şi te roagă la Preasfântul să păstreze în vecie
Neatinsă de durere sfânta noastră Românie!

FOȘNET ÎN OCTOMBRIE

În mine și iarba-i mai ꞌnaltă, mai grasă,
Cuvintele mele de mult sunt pământ –
Te uită cum luna se culcă pe casă,
Cum umbră îi ține poemului frânt!

În mine copacii-s crescuți prin podele,
Cu palme concave îi mângâi în van –
Li-i frunza rărită și pleoapele grele
Și îngeri de ceară se scurg din tavan.

În mine-nflorește o moarte verzuie
Și plin mi-i tot cerul de foșnetul ei –
Doar toamna-nciudată tristețile-și suie,
În liniștea crucii, pe umerii mei.

ÎN NINSOARE

Te uită, Părinte, cum ninge sub cruci
Și sfinți de zăpadă-nfloresc în icoane –
În pieptul ferestrei sclipiri de broboane,
Apus de mătase, oriunde te duci.

Ascultă, Părinte, cum ninge mirat,
Cum fulgi de lumină s-așază în oase
Și îngeri se-nchină sub streșini de case
Să-mi picure-n palme argintul curat.

Șoptește-mi, Părinte, iubirea că-i rug,
Piroanele-n carne de mult au secat,
Doar noaptea-și mai face din mine păcat
Când tulbură-n ceruri al liniștii crug.

TREI CRUCI

Mă tot agit de-o vreme-ncoace:
Pe umeri port trei cruci străine
Și iarba morții nu-mi dă pace
Și drumul s-a-ncălțat cu mine.

Și-i deasă parcă, tot mai deasă,
De nu mai văd din pâlcuri luna,
Doar albul ei culcând sub coasă
Fecioare una câte una.

Și plin mi-i pieptul de mirese
Și toate-s date, zici, cu ceară,
De-ncepe nici să nu-mi mai pese
Plecarea ta că-i dulce-amară.

NICIODATĂ

Niciodată floare, niciodată sânger,
N-am să-i fiu, iubite, trupului de laur,
N-am să-i ning lumină aripii de înger,
N-am să-i dau chenzină sângele-mi de aur.

Niciodată soare, niciodată lună,
N-am să-i fiu, iubite, mării-ndoliate,
N-am să-ngrop în tine inima ce-mi tună
Vag a răstignire și-a mai vechi păcate.

Niciodată rană, niciodată moarte
N-am să-i fiu, iubite, focului de-o clipă ,
Las mai bine-o dâră-n bezna de pe Marte,
Două, trei poeme, dragostei, risipă.

BARBUT

N-am să-i cer iubirii să mă mai aștepte
Când rămân în urma muntelui de vânt –
Pentru-o ploaie toamna urcă-n nouri trepte,
Ochiul meu îndeasă noaptea-ntr-un cuvânt.

N-am să fug de moarte, n-am s-o dau cu humă,
N-am s-o țin la soare, riduri ca să-i fac,
Suntem o-ntâmplare, două mări de gumă,
Două căi lactee îmbrăcate-n frac.

N-am s-o las s-arunce trupul meu în groapă,
Înaintea lumii, ca pe un tribut,
Cad din ceruri frunze, cerbi de fum se-adapă,
Cât te pierd, iubire, simplu, la barbut.

NINSOARE ÎN SEPTEMBRIE

Îmi trece o toamnă prin sânge,
Mă calcă sub pasu-i pustiu,
Tot galbenu-n pumnu-i mă strânge,
M-aleargă prin cer un scatiu.

Târzie mi-i luna în plete,
Și pieptul de rod mi-i curbat –
Mă paște un vis pe-ndelete,
Irozii la ușă îmi bat.

Dar tot te iubesc printre rânduri
Și tot îmi e dorul nebun –
Te-nchid ca pe-un mort între scânduri:
Ce-amar mi-i să-mi iau rămas-bun!

Îmi curge o toamnă prin oase,
În păr toată noaptea mi-a nins –
Poemul în noapte se coase,
Cât tu crești în mine-nadins.

PE VREME DE SECETĂ

E secetă-n lume și-n inimi e plâns…
De sete, pământul în pântec s-a strâns.
Pesemne că Tatăl ascuns e-ntr-un râu
Sau poate în spicul zănatic de grâu.

E secetă-n oameni, în trupul de lut…
Fântâna iubirii de rău s-a umplut.
Fecioara se roagă-n genunchi printre miei,
Un înger se-adapă din lacrima ei.

E secetă-n mine, în mâna de var…
Cuvântul mi-i cruce când urc pe Calvar
Și-n miezul său dulce, cu sânge mânjit,
Poemul se naște, spre-a fi răstignit.

ÎNSTRĂINARE

Doamne, cât pustiu încape într-o simplă jumătate
De gutuie sau de nucă! Sâmburii cu dor de ducă,
Uită glie, uită cruce, uită soră, uită frate
Și-ncolțind în țări străine, pe picioare se usucă.

Doamne, cum mai plâng părinții opintiți în tocul ușii!
Îi aude numai Sfânta, Maica Pururea Fecioară…
Sus pe laviță-o fetiță strânge mâinile păpușii,
Le sărută cum măicuța pe-ale dânsei, bunăoară.

Doamne, câți bătrâni frâng astăzi colțul înnegrit de pâine
Și înghit cu-amare lacrimi fiecare-mbucătură,
C-au muncit o viață-ntreagă ca să aibă pentru mâine
Și-au albit de dor la tâmple, singuri-cuc în bătătură!

Doamne, nu lăsa să piară obiceiurile sfinte,
Adă-ți Tată, fiii-acasă, chiar de vremea e târzie,
Taie boii și vițeii, fă din lacrimă cuvinte,
Din cuvinte o fântână, din fântână poezie!

DE MÂNĂ CU DUMNEZEU

De mână cu Tata mă plimb prin grădină:
Pe umeri ne cad albe flori de lumină
Sau poate-s Iisușii ce n-au apucat
Să ducă-n spinare al lumii păcat.

La braț merg cu tata. Miroase a soare.
Arhanghelii-și cată în mine răcoare –
Țes ape prin ierburi al malului scut
(Sau poate sunt pruncii ce nu s-au născut).

Se face-ntuneric. Mi-e foame de aer.
Sub luna de piatră, cu noaptea mă-ncaier.
Deschid o fereastră. În Raiul din piept
Mă fac mică, mică și zorii-i aștept.

CRUCEA CU POEME

În ploaia ce cade pe prispă și-n gând,
În miezul de pâine, în trupul flămând,
În gura-nsetată de-al arșiței bici,
Nimicuri mi-s pașii din ce-n ce mai mici.

Femeie de piatră, femeie de râu,
Mă fac punte apei, să-i pun morții frâu.
Sămânță-aruncată taman în deșert,
Cu-o gură mă mângâi, cu alta mă cert.

Nimic sunt și totuși la Tatăl din Rai
Mă plec în lumină, eu, firul de pai,
Să-mi pună pe umeri o cruce mai grea,
Poemul să curgă din inima mea.

ÎN CIUTURA SUFLĂRII

Patetic echinocţii îşi gudură pleiada,
Cu dinţii lungi, de fildeş, poemele mi-au ros,
În ciutura suflării mi-e limpede naiada –
Virgină-nfiorare, sub cerul tenebros.

Îmi urlă negrul ierbii, timpanul mi-i de piatră,
În el zvâcnesc strămoşii cu suflete de lut,
Mă cerne-n pumnul galben o toamnă idolatră,
Să-i vindec de-ntuneric plămânul involut.

S-au copt în gerul morţii tăcerile din ambre,
Miresmele de ceaţă sub pleoape mi s-a scurs,
Îmi cântă-n os pricesne miresele din umbre,
Cerşind dumnezeirii, zadarnic, alt recurs.

Vâslesc prin carnea clipei, îi gust nimicnicia,
Prin sânge-mi saltă timpul, să moară în aval,
Un vers în podul palmei, atât mi-i sărăcia,
Cântaţi-mi voi prohodul, doiniţi-l din caval!

LACRIMĂ PENTRU FÂNTÂNA DIN CER

Când pleata-nserării o tund,
Păcatu-i aproape rotund –
De plânsul femeii din lan
Se scutură îngerii-n van,
De lacrima pleoapei de lut
Fântâna din cer s-a umplut.

Cu sabia crucii, lucid
Toți demonii-n mine-i ucid –
De vaietul lor mincinos
Ninsoarea-mi coboară în os,
De albul întins ca un mort
Se zdruncină pielea ce-o port.

Cât iarna mi-alunecă-n trup,
Nămeții spinarea mi-o rup –
Mi-i noaptea-n fântână cuibar,
Dar nimeni nu are habar
Că versul pe care-l frământ
E numai nisip și pământ…

2 Comments

  1. N-aș ști ce toamne groapa-mi sapă-n taină,
    Cât în fântâni coboară Dumnezeu,
    Să se îmbrace-n ape, ca-ntr-o haină,
    Netrebnic, adormitul trupul meu.

    Splendide poeziile,mi-au plăcut mult!Felicitări sincere!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*