ANA AMELIA DINCĂ(Critic de artă)

Nicolae Croitoru Capbun sau calmul persuasiv al universurilor concentrice

Chipul său este unul atipic pentru începutul de veac XXI, asemănarea cu un distins personaj care frecventa Saloanele pariziene acum două secole, fiind comparaţia potrivită a lui Nicolae Croitoru Capbun, Afişând totodată atitudinea unui dandy în sălile de expoziţii ale Sloboziei atunci când îşi aşează ochelarii pe nas privind cu interes şi fără nici un comentariu lucrările colegilor de breaslă, părând că descinde din literatura lui Boudelaire sau Diderot, asupra plasticianului planează suspiciunea artistului neînţeles, lucru amplificat şi de înfăţişarea pitorească ce îl face înrudit cu Monet, însă figura sa face trimitere precisă spre Brâncuşi fiindcă, dacă cineva ar căuta vreodată un actor care să joace rolul marelui sculptor, Nicolae Croitoru Capbun ar fi alegerea potrivită, dat fiind faptul că fizionomiile celor doi au trăsături comune nu numai prin barba exotică asemănătoare cu a pustinicilor capadocieni care vieţuiau în sălbăticie, ci şi prin sentimentul pe care îl au în faţa creaţiei percepută parcă în asentimentul gândirii lui Ludwig Grűnberg, cel care descoperea în opera de artă „un cod de semne prin care artistul creează şi nu
imită, sugerează şi nu reprezintă, semnifică şi nu înregistrează, realizând o coordonare sui-generis între perceput, real şi imaginar.”
Folosirea acestui citat ne avertizează că opera lui Croitoru se extinde pe teritoriul necunoscut al unei opţiuni plastice conduse la esenţă, mai precis spre arealul abstracţionismului de factură lirică, temperat uneori de artist prin compoziţii în care albastrurile, griurile şi albastrul-verzui estompează exuberanţa anunţată de roşu, maron, oranj, auriu ori alb. Trebuie amintit de la început că aceste lucrări nu sunt favorabile oricărui tip de lectură întrucât ele sunt pline de frustrări, de momente de respiro, de fericire, de o scrutare ritualică a eului şi de o deplasare a materiei spre zona Big-Bangului, a haosului primordial şi a furtunilor interioare prin care artistul reperează un teritoriu al subconştientului prin gestul său baroc, monumental şi grav, prin structurarea unor universuri închegate cu rigoarea unei sigure trăsături de penel de o clipă, obţinută dintr-o eliberare a energiilor creatoare ceea ce îl înrudeşte estetic cu cel mai important exponent al expresionismului abstract de noi, Romul Nuţiu, care i-a fost maestru în timpul studenţiei de la Timişoara . Punctul, pata de culoare, laviul, forma aparent accidentală, zone aerate sau accentuate printr-o culoare abia perceptibilă sau de un grad intens de pigmentare, denotă o relaţionare a elementelor de limbaj plastic ce refac echilibrul pierdut al universului concentric, adesea labirintic, rememorat în istoria personală trăită sau doar imaginată în urma citirii unor texte cu impact confesional asupra propriului spirit. Grafica lui apare destul de contondentă în raport cu practicile artistice de astăzi, dând impresia unui artist format în ambianţa vizuală Miro-Calder şi este firesc să fie astfel, având în vedere formaţia sa la Timişoara, oraş occidentalizat prin idei. Maestrul Romul Nuţiu, un plastician deschis noului, cu privirea atentă spre avangarde, era lector universitar în anul 1976 când reputatul critic, Octavian Barbosa, vorbea despre cromatica sa ca despre un factor principal alături de tenta figurativă cu accente expresioniste. Romul Nuţiu avea investigaţii şi în domeniul artei obiectuale, însă culoarea era rapelul susţinut în menţinea interesului privirii. Aceasta „nu se dematerializează, ci păstrează în permanenţă greutatea iniţială a elementelor aparţinând realităţii brute, aproape geologice.” Între sugestivele evocări vizuale ale profesorului său, regăsim şi stilul lui Croitoru, cel care a rămas ataşat de spaţiul bidimensional, alegându-şi tehnica acrilicelor pentru demersul artistic şi o expresie vie de a-şi repera lumea.
Acestea fiind zise, căutările lui Nicolae Croitoru Capbun ţin de o direcţie firească a creatorului, aceea a libertăţii de investigare a sferelor mitologice, biblice şi implicit umane, de metafizic şi în egală măsură de subconştient, ceea ce determină o artă prin excelenţă senzorială, dedicată ochiului şi disparată de lumea reală, o artă imaginativă şi nedisimulată în punctele ei conceptuale.
Fiind vorba de o înrudire cu abstracţionismul liric, artistul este totuşi un ponderat, menţinând aceeaşi retorică echilibrată, fie că este vorba de carnea unei femei coborâtă din legende sau de sugestia unei tornade care nu aparţine universului, ci este una interioară artistului, o reverie de o clipă, o lume volatilă, desubstanţializată, cu numeroase subsoluri peste care se construiesc invariabil spovedanii, imixtiuni de sensuri, rememorări, rampe care nu permit o coborâre atât de facilă către nucleul ascuns al operei sale imponderabile şi nepământeşti, în acord deplin cu trăirea intensă, captată de o simplă suprafaţă de hârtie peste care se aşterne liniştea.
Când priveşti arta lui Nicolae Croitoru Capbun ai sentimentul celui care veghează dintr-o ascunzătoare, fascinanta cupolă a lumii. Memorată din perspectiva inversă de ancorare a semnului plastic în viziunea personală, câmpul propus se grefează pe un volum invizibil, reperat ca armătură pentru fântânile care verticalizează compoziţia, nu pe lungimea planşei, ci pe axul ei central, prin pătrunderea în adâncime a privirii. Această cădere în haos a ochiului simulează geneza universurilor concentrice, la capătul cărora se întrevede lumina. Uneori aceasta întâlneşte un fragment de plasmă transparentă, asemănătoare materialităţii osmotice a cosmosului insinund calmul, liniştea şi infinitul, induse de negocierile dintre artist şi spaţiul supranatural imaginat. Învelişul tectonc al lucrărilor este format dintr-o gamă coloristică rafinată, care se desfăşoară de la diluţii până la efectul materiei minerale, cufundată în factura acestor compoziţii amprentate de stilul gestual, energic şi persuasiv al artistului.
Pe de o parte raţional, pe de alta intuitiv, Croitoru redimensioneză forma prin concreteţea semnului plastic descriind tensiuni plastice dinamice în alcătuirile ademenitoare, centrifuge care îl proiectează pe artist în imediata apropiere a cosmosului. Câteodată, pe marginea modulului dilatat observat din interior, se întrevăd structuri ale gheţii şi ale germinaţiei regnului vegetal focalizate latent într-o gestaţie îndelungată. O grafică tonică, vitalistă, dar tacită, care linişteşte şi captează combustia interioară a artistului citită în interferenţele dintre gol şi plin, dntre materie şi neant, care descriu traiectoria senzitivă a sufletului ce identifică creuzete pentru alte lumi.

 

Pictorul Sorin Adam

Pentru Sorin Adam studiul după natură a rămas un reper fundamental al creației sale, fiind punctul de pornire care îi oferă indiciile pertinente pentru o reconstrucție a imaginii cu valențe estetice. Făcând parte din pleiada de pictori a căror viziune s-a format imediat după anii 90 prin studii de specialitate la Academia de Artă Luceafărul din București, prin cunoașterea îndeaproape a fenomenului artistic contemporan și al celui modern românesc care i-a marcat viziunea, pictorul nu s-a lăsat purtat de valul experimentelor deceniilor 9, cu toate că avea libertatea să se exprime prin mijloacele oricărei tendințe avangardiste care era la modă la sfârșitul secolului al XX-lea. Sorin Adam a fost extrem de ambițios, simțul și educația sa artistică raportându-i gustul și modalitatea de exprimare la valorile constante ale istoriei artei noastre din al cărei izvor și-a sustras esența principiilor fundamentale, personalizate de-a lungul anilor, trecute prin filtrele spiritului său imaginativ, în paralel cu învățătura însușită de la primii săi maeștri, Mihai Bandac, Marius Cilievici și Vasile Grigore. Prima raportare artistică la normele de bază ale desenului și culorii s-a desfășurat în forma obișnuită de corectură pe care maestrul Mihai Bandac o făcea viitorilor studenți. Acesta este cel care a jucat un rol important în formarea lui Sorin Adam, ca viitor pictor. Ba mai mult, spre norocul său, Mihai Bandac i-a fost și profesor la Academia de Artă Luceafărul din București unde a studiat cu acesta din anul I până în anul al III-lea. Apoi, a venit să predea aici Theodor Moraru, la clasa căruia și-a încheiat studiile superioare de artă. Un alt pas definitoriu în apropierea de orizonturile fascinanate ale picturii a fost relația tatălui său, Victor Adam, cu Marius Cilievici, Sorin Adam ajungând astfel să se bucure de atenția acestui mare artist român. În argumentarea afirmației există numeroase caiete de schițe în care Marius Cilievici îi dădea tânărului aspirant la porțile gloriei artistice îndrumările necesare în realizarea unei cariere de pictor.  Dar adevătarul său părinte său spiritual a fost maestrul Vasile Grigore care l-a adoptat și de care s-a apropiat în timpul studiilor de specialitate, între cei doi stabilindu-se o strânsă prietenie pentru tot restul vieții, relația lor fiind mai mult decât o legătură maestru-discipol. Această prietenie s-a întrerupt fizic în momentul dispariției profesorului, dar în plan spiritual a continuat. Astfel, după moartea sa, discipolul său i-a organizat mai multe expoziții. În ultimul an al vieții, când maestrul Vasile Grigore, bolnav fiind, nu se mai putea deplasa la atelier, acesta i-a oferit spațiul de creație lui Sorin Adam. În semn de respect pentru profesorul său, și astăzi există pe ușa atelierului eticheta pe care scrie pictor Vasile Grigore.

Însă preceptele plastice ale lui Sorin Adam au fost influiențate de mediul în care și-a petrecut copilăria și adolescența. Părinții săi, iubitori de artă, erau la început de drum în formarea unei colecții de artă, mediu favorabil pentru viitorul plastician. Vizitele făcute împreună cu tatăl său în atelierele unor pictori din Ploiești Nicolae Toma, Vintilă Făcăianu, sculptorului Coman Gheorghe sau din București Corneliu Baba, Vladimir Zamfirescu, Mihai Cismaru, vizitele la muzee, participări la vernisaje, cercetarea unor albume de artă din biblioteca familiei, au contribuit la deschiderea gustului său pentru artă. 

În pictura românească actuală, numele lui Sorin Adam poate fi asociat fără dificultate cu preceptele modernității care s-au perpetuat în peste 100 de ani de experiență academică prin reprezentanți ale căror procedee tehnice și demersuri estetice au conturat o școală națională de pictură pe care artistul se pare că o contunuă strălucit în secolul XXI pe o filieră stilistică însumând tradiția interbelică și secretele marilor maeștri ai artei românești. Vasile Grigore l-a văzut ca un autentic continuator al Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu și Corneliu Baba fiind un artist contemporan cu adevărat reprezentativ. Legat prin tendința vizuală de aria esteticii lui Pătrașcu datorită forței griurilor colorate și neutralizării formei prin tușe terne în anumite compoziții, dar și de libertatea paradoxal încorsetată în forma pe deplin sintetică a unui Vasile Grigore, nu înseamnă că astăzi, Sorin Adam nu a căuta un drum care să îl definească în direcția unei entități creatoare contaminată deopotrivă de nota expresionismului cerută atât de lumea exotică a Orientului care i-a indus un ecleraj special prin lumina specifică, dar și prin colorismul și figurativul stilizat impus de tradiția noastră, mai ales când este vorba de expresia cromatică și formală a lui Vasile Grigore, părintele său spiritual, a cărei autoritate i-a conturat drumul artistic.  Continuator al unor valori estetice tradiționale ale picturii noastre, Sorin Adam caută originalitatea în misterul lumii care i se înfățișează în arealul existențial de unde selectează motivele picturale pliate pe temperamentul său creator. Nuduri, naturi statice, peisaje, portrete, studii de desen, scene de interior transfigurează știința dobândită în noi descifrări ale vizibilului în maniera tradițională de tratare a spațiului compozițional, dar operând cu propriile sisteme de investigare a relației dintre elemente, a raporturilor calorice, a metamorfozelor contrastante ale culorilor, ale cadrelor imagistice selectate din arealul existențial. Sorin Adam nu are idei preconcepute în ceea ce privește abordarea corpului feminin tratat ca subiect al unei plasticități cu atribute ale senzualității. Nuanța sidefie a carnalității, racourciurile provocatoare care lasă loc de interpretare a feminității sunt exerciții de virtuozitate în care expresia picturală modelează spațiul plastic, îl face mai evocator în ceea ce privește spiritul său poetic și îl restituie unei intimități specific umane. Evocate parcă în urma ritualului erotic, cu voluptatea trupească lăsată la vedere și reevaluată prin metafora coloristică a   contrastul de tonuri sau a armoniei, prin ritmul câtorva linii puternice curbe, cu rotunjimi care îmbracă osatura cu moliciunea delicată și voluptoasă a cărnii, cu poeticul stării de așteptare indus de imaginea pictată, nudurile relevă emoția incipientă și iremediabila simplitatate a stării de așteptare. O linie dreaptă vine în acord cu o linie curbă sau frântă, conținutul armonic trăind din proporțiile bine articulate ale corpului. Modelul lui Sorin Adam este adesea în repaus, expresia lui fiind obținută din culori puține, esențiale, alăturate armonios după criteriile cromatologiei și conform exigențelor compoziționale. La o primă lectură, spontaneitatea și siguranța relatării formei ies în evidență, cursivitatea conturului evocând un îndelung exerciți ce denotă o stăpânire a reperelor ce sudează elementele structurale ale imaginii. Dincolo de frumosul artistic, exterior, pictorul imprimă chipului feminin frumusețea lăuntrică, ascunsă, trupul și sufletul fiind în mod esențial așezate în aceeași matcă a liniștii și frumuseții. Nudurile sunt ispititoare. Bust sau în întregime reprezentate, din trei sferturi sau din spate, sunt întruchipări ale idealului feminin din a căror abordare nu lipsește dezinvoltura grafică, imaginea având o vitalitate născută din știința de a picta, de a surprinde stări și trăirea de o clipă, de a esențializa cromatica și de induce forță suprafeței bidimensionale. Fie că este nud sau portret, Sorin Adam suprinde întotdeuna emoția, starea de melancolie, trăirea de moment a subiectului său chiar dacă femeia se constituie în tematica unei compoziții, a unui nud sau portret. Așa se întâmplă cu lucrarea Melancolie. Cultul atelierului este ținut la mare preț de artist nu numai când este cazul modelului feminin, ci și în ceea ce privește natura statică. Sorin Adam pornește de la impresia lasată de aceasta asupra simțurilor sale estetice. Culoarea, încorsetată în motiv,  devine când plată, când onctuoasă, degajarea expresiei apărând din conturul puternic, din suprafețele de respiro, din inconfundabila picturalitate. Imaginile devin senzitive prin forța cromatică, pata de culoare trăind prin sine, sinteza expresivizând puterea de sugestie a câtorva elemente selectate de artist cu atenție. Așezarea în pagină este diferită de la o natură statică la alta, artistul căutând diversitatea în limitele principiilor plastice. La fel ca în peisaj, aici se văd sentimentele artistului față de o anumită structură vegetală sau formală care îi atrage atenția și îl inspiră în mai mare măsură. Suprafața taboului este animată de petele de culoare puternice, vivante, expresioniste care evocă atmosfera intimistă a unui colț de atelier. Naturile statice cu flori sunt susținute de frumusețea obiecteor și de conturul sintetic care abundă de culoare. Un ceainic, o sticlă, o cană, un cuțit,o scoică, farfurii se alătură formelor vegetale vorbindu-ne despre lucrurile simple încărcate de sugestivitate.  Pepenele galben tăiat, cu structura sa care lasă forma pură și jocul cromatic să fie posibil într-o notă expresionistă, în alburi, ocru și oranj se alătură altor fructe cu o prezență pictogenă. Mărul cu forma sa rotundă ori tăiat în două, smochinele, ardeii, tărtăcuțele fac parte din recuzita vizuală a acestor compoziții în care accentul cade pe subiectul plastic, culoarea, fără a neglija forma și armătura desenului devenită doar sugestie. Toate aceste elemente creează atmosfera de atelier a artistului căruia îi plac planurile și sintezele cromatice ușor de cuprins cu privirea, plăcute ochiului care nu se pierd în amănunt, ci glisează peste sonoritățile cromatice reluând la nivelul percepției caracterul lor metaforic. Și în peisaj, formulele stereotipe sunt ținute sub control pentru a lăsa loc arealului ascuns al unei naturi care se lasă căutată de ochiul artistului pentru a-și releva substanța paradisiacă. Acest gen de lucrări subsumează secretele construcției plastice, lirica nuanțelor, caracterul orizontal static și uneori dinamica verticală a unor semne ce imprimă  tensiuni în alăturarea tușelor sau liniște în așezarea plată a unei nuanțe redând întinderea cerului, a apei sau a deșertului. Peisajele de la Viișoara sau Bisericani, Hârsa ori aspecte din deltă în viziunea coloristului foarte rafinat care este Sorin Adam, cel care reacționează la senzațiile oferite privirii sale de natură, sunt conținătoarele unei logici structurale a compoziției și posesoarele unei densități a materiei picturale din care se remarcă griurile diferențiate. Acestea creează o atmosferă apăsătoare prin gravitatea tonală, însă unele lucrări sunt descătușate de latura dramatică a atmosferei, devenind doar impresii pe pânză ale unui moment de nostalgie. Complexele structuri imagistice care definesc peisajele în instantanee de atmosferă cu tonalități grave în aspectele de la Viișoara imprimă o notă particulară ansamblului creației peisagistice a  artistului. Casele sărăcăcioase de periferie, unde prezența lui Dumnezeu se simte în taina luminii, în liniștea zidurilor, în absența omului, par a se raporta la registrul unei spiritualități unde necunoscutul,  revelația devin descifrabile la prima vedere. Aici timpul și spațiul se suprapun, eternitatea făcându-și  loc pe nesimțite la marginea satului și pe ulițele pustii presărate cu garduri vechi și arbori solitari proiectați pe zidurile triste ce urmează să se prăbușescă în troienile de zăpadă. Dialogul lui Sorin Adam cu peisajul rural este un exercițiu de înțelegere a identității naturii și omului ale cărui repere existențiale în aceste colțuri uitate de lume sunt de factură spirituală. Lirismul peisajelor din Italia, Maroc, Grecia, Egipt, Israel, Balcic, India denotă o abordare supusă eclerajului și exotismului geografiei și aspectelor specifice unor locuri a căror civilizație și-a lăsat amprenta asupra habitatului devenit subiect de inspirație pentru Sorin Adam. Artistul lasă la vedere naturalețea și firescul diferitelor cadre vizuale ce pot fi cu ușurință decodificate datorită ineditului și pitorescul lor. Natura dominată de vegetația luxuriantă, arhitectura definitorie a așezărilor din bazinul mediteranean, vestimentația care acoperă corpurile făcând din silueta umană o trăsătură întunecată de penel sau un accent exotic prin tușele efilate ce descriu veșmintele ale căror drapaje sunt pline de savoarea nuanțelor puternice, orientale, proprii unor populații pentru care țesătura veșmintelor devine o podoabă neprețuită. Prospețimea orientală a culorii conferă prețiozitate materiei picturale degajată în simplificările formale ale expresiei plastice. În peisajele orientale, Sorin Adam se lasă pradă farmecului nedisimulat al culorii. Împăstările savuroase și virulente scot în evidență registre unde materia cromatică așezată cu generozitate tinde spre sugestia reliefului. Aici soarele nu lasă loc umbrei. Această claviatură cromatică rezultată din sonoritatea și forma dobândite de culori prin incisivitatea exprimării în tonalități luminoase, în acorduri cromatice neașteptate așezate cu ușurință denotă un expresionist prin sentimentele care transpar în expresia cromatică, prin gestualismul reținut, controlat, supus criteriilor compoziționale, Sorin Adam imprimând picturii sale o viziune de colorist, demersul său vizual original fiind dezvoltat în cadrele tematice ale tradiției românești  de unde și-a hrănit spiritul artistic, oferindu-ne o abordare caleidoscopică a acestei lumii îndepărtate.

Ana Amelia Dincă  

 

 

2 Comments

  1. Felicitări d-lui Marin Toma pentru diversitatea celor publicate in interesanta revistă, Dor de dor si pentru faptul ca adună si promovează oameni talentati in diverse domenii. E o placere sa citesti ba proză, ba poezii, ba sa privesti tablouri si fotografii artistice!
    Va urez succes si putere de munca in continuare d-le Marin Toma!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*