FLORIN EŞANU (Bucureşti)*Fotografie Artstică*

Nicolae Labiș din Mălini răpus de ”Pasărea cu Clonț de Rubin”.

Casa în care a locuit poetul Nicolae Labiș a fost construită de învățătorii Eugen și Ana-Profira Labiș în anul 1954 și se află în centrul satului Mălini. În scurta sa existență și fulgerătoarea dispariție, tânărul poet a zămislit aici, poate cea mai semnificativă parte a creației sale poetice. Incredibil de maturpentru tinerețea sa, ne-a dăruit prin ”Moartea căprioarei”, premoniție a destinului său, o operă fără de moarte. Aproape de poarta de lemn monumentală, în ograda Labișilor, lângă un mălin mai mare, a răsărit și un pui. Mălinii erau copacii preferați ai poetului, pe care i-a și cântat în versurile lui. În cele cinci încăperi ale locuinței, reconstituite, au fost expuse exponate autentice, încărcate de conotații evocatoare cum ar fi : cărți, caiete, piese vestimentare, un clopoțel cu “sunet argintiu“, documente, fotografii, afișe , un aparat radio cu care păstra legătura cu lumea. Printre exponatele cele mai impresionante se numară cornițele căprioarei, de fapt un ied, din capodopera poetului, precum și paltonul, nou, pe care îl purta în noaptea fatală, când „Pasărea cu Clonț de Rubin s-a razbunat”.
Nicolae Labiș, strănepot al lui Ion Creangă
Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935, în satul Poiana Mărului, comuna Mălini, din județul Baia, astăzi, comuna face parte din județul Suceava. Mama, Ana-Profira, s-a născut la Topolița, sat vecin cu Humulești, iar bunica ei, Zamfira Blendea, era înrudită cu Ștefan a Petrii Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Tatăl, Eugen Labiș, fiu de brigadier silvic, ceea ce explică și patima pentru vânătoare, a fost, din 1931, învățător. În afară de Nicolae, familia mai are două fete, Margareta și Dorina. Nicolae a început școala primară în satul natal, în clasa mamei, continuând-o, în refugiu, în satul Văcărea, comuna Mihălești, lângă Câmpulung Muscel. Scria deja poezii și scenete și îi plăcea să recite pe scenă. În mai 1945, familia Labiș s-a întors acasă și s-a stabilit la Mălini, unde Eugen și Ana-Profira și-au înalțat o frumoasă casă, astăzi memorială.
Răpus de Pasărea cu Clonț de Rubin (PCR)
În 1945, Eugen Labiș, tatăl poetului, s-a înscris în Partidul Comunist din România iar în 1947 Ana-Profira, mama, s-a înscris şi ea în PCR opţiune care, evident, a avut o mare influenţă şi asupra lui Nicolae. Fusese un sincer adept al idealurilor comuniste, dar, pe măsură ce creştea, poetul devenea tot mai incomod pentru regim, ” mariajul” cu ideile comuniste nu avea să dureze prea mult căci, în primăvara anului 1954, poetul a fost pus în discuţia organizaţiei Uniunii Tineretului Muncitor (UTM); cu doar un vot împotrivă, s-a decis excluderea lui din organizaţie. Sancţiunea nu a fost însă confirmată de organele de partid, graţie intervenţiei lui Mihail Sadoveanu, care îl aprecia foarte mult pe tânărul poet. De atunci, poetul a fost din ce în ce mai răzvrătit. Se pare că motivul acelei puneri în discuţie în organizația de partid a fost lectura unor cărţi interzise, româneşti şi străine. Pentru aceasta, poetul a fost pedepsit cu consemnarea în şcoală vreme de două săptămâni. Cam în aceeaşi perioadă, Nicolae Labiş a fost în vizită la Tudor Arghezi, pe atunci un autor interzis. Mai târziu, când a început să simtă şi să vadă care este realitatea epocii în care trăia, constrâns și cenzurat în scrierile sale, convingerile politice fiind adesea notate de informatorii Securității. Labiş devenise primul disident notabil: recitase ”Doina” lui Eminescu, pe atunci interzisă, într-un local din centrul Bucureştiului, ceruse Basarabia pentru reîmplinirea României Mari, cântase imnul regal împreună cu familia Covaci şi Stela Neagu, vechi prieteni ai săi. Intrat în vizorul Securității, soarta poetului fusese pecetluită, trebuia să dispară definitiv. Uciderea lui Nicolae Labiş ar fi fost pusă la cale și de KGB, care era infiltrat masiv în societatea românească, şi care nu agrea ideea ca Basarabia să se întoarcă la Ţara-Mamă, cum ceruse poetul urmărit; poate că nu întâmplător, în tragica noapte, Nicolae Labiş era însoţit de o balerină rusoaică refugiată în România, pe care sovieticii îi şantajau sau îi racolau prin alte mijloace. Oricum, KGB-ul mai avea destui scriitori pe conştiinţă, înscenând şi ”sinuciderea” marelui poet rus Serghei Esenin. După o scurtă vizită la Casa Capşa și apoi la restaurantul Victoria, însoţit de doi bărbaţi şi o femeie, balerina Maria Polivoi, a coborât în pasajul Victoria și intenționa să ia un tramvai, nu spre casă, ci spre casa femeii. A încercat să se urce la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit între vagoane: „Ţineam ochii mari deschişi şi vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei”le-a mărturisit Nicolae Labiș de pe patul de spital unor prieteni apropiați. După cumplitul ”accident” de tramvai, din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, poetul a fost internat la Spitalul Colţea, apoi la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Sosit printre primii la cel de pe patul morţii, bunul său prieten, Aurel Covaci, a fost rugat de acesta să transcrie un epitaf cu titlul ”Pasărea cu clonţ de rubin”.
”Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi,
M-a strivit
Pasărea cu clonţ de rubin.
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărnă,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş,
Care va rămâne o amintire frumoasă.”
Acest mesaj cu trimitere directă la autorii asasinatului, Pasărea cu Clonț de Rubin adică PCR și clonţul de rubin trimite şi el la steaua roşie şi la steagul aceluiaşi sinistru partid, aşa au şi fost înţelese aceste ultime versuri ale lui Nicolae Labiş încă de atunci, iar moartea lui, a fost un asasinat și o răzbunare a partidului comunist. A mai trăit doar 12 zile, paralizat, dar lucid, chiar dacă medicii au încercat zile în şir să-i salveze viața. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1956, Nicolae Labiş a decedat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. A fost înmormântat la cimitirul Bellu, fiind însoţit pe ultimul drum de familie, prieteni, scriitori şi cei care i-au iubit poeziile. Anchetatorii au consemnat atunci că Nicolae Labiş, fiind în stare de ebrietate, a alunecat în momentul în care a încercat să se urce în tramvai, a căzut şi a rămas prins între vagoanele tramvaiului care tocmai pleca din staţia de la Colţea. Balerina Maria Polivoi, cea cu care poetul a petrecut în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, precum şi mai mulţi martori oculari au declarat că totul a fost doar un simplu accident. Discuţiile purtate, de pe patul de spital, între Nicolae Labiş şi apropiaţii săi arată că nu ar fi fost doar un simplu accident şi că poetul ar fi fost „ajutat” de Securitate să moară, deoarece acesta a început să se îndoiască de doctrina comunistă. „La spital, Labiş mi-a povestit cum s-a consumat accidentul… Balerina Maria Polivoi l-ar fi văzut pe cel care l-a împins de la spate pe Nicolae Labiş, însă ameninţările cum că va sfârși ca şi poetul au făcut-o pe femeie să ducă acest secret cu ea în mormânt.
Martori oculari aveau să mărturisească mai târziu, dar nu oficial autorităților, sinistra înșcenare. Mihai Udroiu, vatmanul tramvaiului, i-a mărturisit poetului George Teodor Popescu că Nicolae Labiş a fost împins de pe refugiu, ceea ce nu declarase în procesul verbal. Imre Portik, în volumul pomenit mai sus, consemnează spusele lui Nicolae Labiş de pe patul de spital: ”Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva. N-am avut timp să mă uit înapoi, pentru că îmbrâncitura m-a proiectat, cu braţele ridicate, pe grătarul dintre vagoane”. Iar Stela Covaci, soţia lui Aurel Covaci, spune: ”Labiş nu mai vrea să scrie lozinci, nu mai dorea minciuna. Era destul de incomod pentru Securitate, avea charismă, har, geniu”.
Pe de altă parte însuşi Nicolae Ceauşescu, după ce a ajuns la putere, la prima şedinţă cu şefii Securităţii, le-ar fi spus: ”…și să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat cu Nicolae Labiş.”
Măcar pentru poemul „Moartea căprioarei” și pentru înca altele, Labiș nu este doar antologic, ci chiar un mare poet. Vârsta sa fragedă și moartea sa tragică duc numele lui direct în mit, unde istoria reală se estompează, făcând loc legendei. Nicolae Labiș, va rămâne o amintire frumoasă.

Foto și text: Florin Eșanu

 

 

 

 

Trofeul cu coarnele caprioarei

 

 

 

DORMITORUL POETULUI
Interiorul unei camere cu fotografii, carti si alte documente originale

 

 

Casa Memorială Nicolae Labiş

 

 

 

Casa Memorială Nicolae Labiş

 

1 Comentariu

  1. Fotografiile parcă vorbesc, parcă au suflet!Parcă pășești într-o chilie curată de călugăr, atât de pur
    îmi pare dormitorul poetului!Mi-a plăcut mult Labiș,păcat că a trăit atât de puțin, ar fi avut enorm de mult de dăruit literaturii române!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*