Bazga Simona (Maieru-jud.Bistriţa-Năsăud)*Poezie*

Bazga Simona

Data nașterii: 07.01.1968
Studii: Lic.Pedagogic absolvit 1986; Facultatea de Psihologie și științe ale Educației ,,Babeș-Bolyai”2007
Profesie: Prof. Înv. Preșc. GPN nr.3 Maieru
Apariții editoriale:
-publicații în revistele: Revista Apollon, Nr. 75/2016, ( pag 28) OBSERVATORUL TORONTO ( 24.07.2016), BASARABIA LITERARĂ ( Blog Archive: Bazga Simona: Versuri), Boema, Lumină Lină, Cuibul Visurilor;
– antologia de poezii ,,Fel de fel de stihuri”;
-volum de versuri ,,Stele șlefuite”.

 

 

Dor de tine…

Miros de cetină de brad

În juru-mi se răsfrânge

Şi lumânări pâlpâind, ard,

Şi-un suflet singur plânge.

 

La flacăra abia zărind,

Un chip, frumos, coboară

Şi tot mă sting, încet, iubind,

Acum, ca-ntâia oară.

 

Iubesc şi chipul de copil

Ce îl aveam odată,

Şi îl privesc încă, umil,

Cu mintea sfâşiată

 

De amintiri. Şi-un dor nespus

De tine, mă doboară,

Şi-un vis pierdut, în veci apus,

Tot trupu-mi înfioară.

 

Din vise, îmi scriam un mit

Pe cer, cu mii de stele…

Şi îl citeam, la nesfârşit,

Nou mit al vieţii mele!

 

Cu gândul, veşnic pendulam

Printre iluzii încercate.

Pe Lună aselenizam

Şi construiam palate.

 

Iar Universul e infim

Pe lângă al meu dor,

Şi-n Cosmos o să ne-ntâlnim

La ceas nemuritor.

 

 

 

Împreună

În trup de frunze, inima-mi caută aortă,
Aorta adormită în ruginia cohortă,
Cohortă refugiată-n orologiu de toamnă,
Toamna, care-n ploi, la vise condamnă.

 

Condamnată, gutuia se coace la geam,
Geamul prin care, din timp evadam,
Evadarea continuă-n lumină şi vers,
Versul coborât, din creştet, în mers,

 

Mersul sacadat al clipelor ce curg,
Curge şi toamna, în al vieţii amurg,
Amurg îmbrăcat în straie stacojii,
Stacojiu e cântul, pe străzile pustii,

 

Pustiită-i zarea, de a ta himeră,
Himeră scăldată în a mea emisferă,
Emisfera stângă sau emisfera dreaptă,
Dreaptă e iubirea pe ultima treaptă,

 

Treapta ce mă-nalţă, cu tine, la cer,
Cerul ne descântă, în al lumii mister,
Misterul cu care inima-și caută locul,
Locul unde ne caută norocul.

 

Promisiuni

Cu bolta aprinsă ai făcut legământ
Să mă iubeşti, în stele, c-un singur cuvânt
Chiar de-i ziua în care, răsar din pământ.

 

Să te iubesc, în versuri, aşa am promis
Când peniţa doarme, obosită de scris,
În spectacolul vieţii, totu-i permis.

 

Legământ ai făcut, cu a toamnei coapsă,
Să mă iubeşti cu frunze, ca pe-o pedeapsă,
Când neuronii uită de a lor sinapsă.

 

Mi-ai promis că mă iubeşti,doar în poeme,
În acest anotimp, dincolo de vreme,
În zile de toamnă, cu serile boeme.

 

Am promis să păstrăm, vie în gând
Iubirea, mesteacăn către cer, tremurând,
În timpul acesta, de secunde flămând.

 

 

Anotimpul inimii

Vârtej de frunze, în toamnă te-a zburat
Agăţat de ramuri ce fruntea-și apleacă,
Prin pădurea de vise, uşor te-ai strecurat,
A rămas dezgolită și mult prea săracă.

Albul te-a nins, între cer şi pământ,
Ameţitor balans al minutelor seci,
Rătăcirea prin vreme ai zidit-o-n cuvânt,
Paşii-au împietrit pe-ngheţate poteci.

Ploaia de mai, în verde te-a-mbrăcat
Şi-n clipe renăscute prin mii de culori,
Ameţitoare miresme, te-au dus în păcat,
Parfumul vieţii amăgindu-te-n zori.

Avântat albastru-n mări înspumate
Cu perdea de lumină ţi-ai închis privirea,
Firele de nisip au reclădit o cetate
Unic străjer fiindu-ţi amintirea.

În anotimpul inimii deschise-ai poposit,
Urgia zăpezii nicicând nu-l îngheaţă;
Odihneşte-ţi în taină, gândul obosit,
Iubirea ce arde mereu, te răsfaţă!

Mă-nchin Luminii

Luminii mă închin şi zile şi nopţi
Când viforul bate năprasnic la porţi
În primăvara târzie, ce iarna o-ngână,
Îngerii-au coborât în lumea păgână.

Cu ninsoarea de flori, urgisită de vânt
Lumina o-mbrac, în rugă şi cânt,
Torţă nestinsă pe-altarul iubirii,
Sfântă mărturie a Dumnezeirii.

Orbeşte-ntunericul din sufletu-ntristat,
Lacrima zâmbeşte, în ochiu-ngheţat,
Timpul se-oprește, ameţit de Lumină,
Ceasornicul ticăie doar în ziua divină.

Credinţa, bunătatea, atunci înfloresc,
Ofrandă le-nalţ spre sălașul ceresc;
Nu mă înspăimânt, înflorească şi spinii,
Nu voi sângera, am sa mă-nchin Luminii!

 

Străluceşte-n lumină

Întunericul ne pândeşte pe amândoi,
Rătăcind singuratic în labirintul de ploi
Loveşte cu doruri, inimi să rănească,
Primăvara iubirii, în alb să se- ofilească.

Pe tine te-amăgește cu mari depărtări,
Te-ngroapă-n prăpăstii, te-aruncă în mări,
Ţi-aşterne cenuşă pe chipul iubit,
Bezna te-nfioară, sufletu-a- mpietrit.

Te caut, din ochi, cu raza de soare,
Te-nvălui strălucind, într-o- mbrăţişare,
Deşertăciunii-i răspund cu surâs înflorit,
Zâmbetul arde şi-o aruncă- n zenit.

Din neagra cortină, nimic n-a rămas,
Zădărnicia piere, am strivit-o c-un pas,
Timpul nu transformă viaţa-n ruină;
Opreşte secunda, străluceşte-n lumină!

 

Braţele inimii

Ceasornicul meu îşi toarce secunda
Din fuiorul timpului, fără- ncetare,
În primăvara vieţii i-e dată osânda:
Aritmie cronică…şi n-are scăpare!

Întruna ticăie, şi zile, şi nopţi,
Sătul fiind, de aceeaşi vitrină,
Doru-i deschide-ale pieptului porţi,
De la nord, la sud evadează-n lumină.

Se-nalţă-n vârtej, se-anină de stele,
Sub aura lunii, braţele-i cresc,
Din raze lucitoare construieşte castele,
Aici, peste toate, eşti străjerul ceresc.

Iubirea ne-o scriem pe colţuri stelare,
Captivi rătăciţi, în rânduri şi vise;
Cu aripi de foc, zboară spre soare,
Braţele inimii te-aşteaptă, deschise.

 

Am spulberat tăcerea

 

Hoinară, prin vise, am atâtea să-ţi spun,
Cuvintele-s ferecate-n globuri de săpun;
Sparge-le, cu gândul, să se-mprăștie din ele
Vocale în flăcări, consoane rebele,

Prinde-le-n palmă, nu le strivi,
Dacă vor să zboare, nu te-mpotrivi,
Lasă-le să valseze, între cer şi pământ!
Pe ringul de dans, şi-au făcut jurământ:

Fără s-obosească, vor dansa în iubire,
Scriindu-ne povestea, mai presus de fire,
Ascultă cum şoptesc, tu le consideri mute,
Când tăcerea, în inimă, gheara-şi ascute!

 

 

 

Regăsire

Regăsirea, în timp, oftează-n tăcere,
Deschide-ntre noi, vechi emisfere,
Ne topim în sud, îngheţăm la nord,
Navigăm, însetaţi spre acelaşi fiord.
Străbatem furtuni, în clipe ce frângem,
Secundele zboară, în palmă le strângem,
Ne zboară, prin vise, la “răscruce de vânturi “
Amintirile ard, în poeme şi-n cânturi.
Mâna tremurândă mi-a rămas împietrită
Pe hrisovul iubirii, aproape orbită,
Pipăind, în taină, povestea noastră,
Scrisă în Braille, cu cerneală albastră.
Istorii şi vremuri, în noi, se îngână
Rostogolim în prăpăstii ceata păgână
De simţiri rătăcite prin ochiul himeric
Dezrobim din uitare decorul generic
Al iubirii, ce încă, mai scrie-n cuvinte
Ochi luminoși, îmbrăţişare fierbinte,
Paşi ce spintecă noaptea-nstelată,
Urmele iubirii, inimi fără pată.

 

 

 

 

Imagini de la lansarea volumului:

 

 

 

 

 

 

 

 

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*