RODICA IACOB (Călăraşi)*Pictoriţă*

Pictoriţa Rodica Iacob

Învăluită de atmosfera fermecătoare a naturii, Rodica Iacob trasmite prin peisagistica sa, un sentiment al singurătăţii materiei, uzând de expresia plastică ambiguă, dar şi o stăpânire a ei, prin forţa cromatică, decantată uneori în forme contrastante, care lasă planurile să ritmeze creând tensiuni compoziţionale. Indirect, prin absenţa omului din lucrările recente, şi neaşteptat, prin savoarea romantică a structurii formale, uneori singurătatea se anulează prin trăsăturile vizibil foviste, prin culorile dure alăturate în naturile statice cu flori, aşezate parcă în gesturi directe, sincere, spontane. Relativitatea trăirilor schimbate de la un subiect la altul ne este relevată de registrul tonal contrastant, de cromatica subiectivă aşezată în procedee plastice adecvate, trecând imperativ de la tensiuni de o puternică vibraţie a pastei la relaxarea laviurilor.
Rodica Iacob nu reprezintă cazul artistului căruia viaţa i-a fost favorabilă dezvoltării pasiunii de a-şi practica arta în urma unei experienţe academice. Iubitoare de litere, cititoare înverşunată şi scriitoare, membră activă a cenaclului „Pheonix” şi participantă consecventă la manifestările expoziţionale de artă plastică din Călăraşi, ca expozant şi privitor, aceasta
s-a aplecat asupra picturii, desenului şi acuarelei, mai ales în ultimii 10 ani, când şi-a petrecut zeci de ore în faţa suprafeţei de reprezentare unde a consemnat cu mijloace tradiţionale sau neconvenţionale pentru astăzi, cum ar fi laviul în cafea sau culorile naturale confecţionate din plante din propria grădină, un univers vizual specific feminin.
Elemente ale orizontului existenţial legate mai ales de florile aşezate în vase de interior, plante din grădină şi copaci redaţi în diferite momente ale zilei şi în cadre diferite de peisaj, conferă o expresie pregnantă nuanţelor care se armonizează cu somptuozitatea surdinizată a desenului. Exuberanţa culorilor, uneori a liniei, unitatea cu natura detectată în fiecare lucrare, tangenţa cu stilistica modernistă, spiritul locului sau al motivului plastic surprinse în deplinătatea lor senzorială, conturează o tranfigurare a vibraţei naturii ce se pliază pe felul sensibil de a fi al pictoriţei.
Nepoată a sculptorului George Theodorescu, intrat pentru talentul său, în graţiile lui Constantin Brâncuşi, Rodica Iacob i-a cultivat memoria preţuindu-i lucrările, scriind despre acesta şi amintindu-i numele ori de câte ori are ocazia.
Crescută într-o ambianţă elevată şi trăind într-o casă de secol al XIX-lea, realizată în spiritul neoclasic european al vremii, cu ferestre înalte dreptunghiulare, cu plan simetric, având deasupra ambelor intrări în salon reliefuri la modă cu scene de vânătoare, aduse din Italia, şi înconjurată de mobilă neobarocă şi de sculpturile unchiului său, artista la care facem referire este o persoană romantică, sensibilă, cu putere de a înţelegere lumea din jur.
Însă florile rămân subiectul preferat al artistei şi acestea înglobează deopotrivă suferinţa şi bucuria, starea de melancolie şi exaltarea, bucuria, iubirea, drama, prin simbolistica lor afectivă redând stări divergente pe care Rodica Iacob le ilustrează recurent: „Ultimii trandafiri”, „Muşcate”, „La marginea viei”, „Lalele galbene”, „Înălţare” (fruze de viţă).
Pictura sa este ego-ul firii sale. Expresia relaxantă a naturii şi sublima ei descifrare cromatică se desfăşoară în armonii şi tonuri delicate, peste care implicarea afectivă a artistei privind cu atenţie detaliile dau măsura unei preocupări constante de a găsi soluţiile cele mai potrivite de reprezentare.
Varietatea de armonii şi nuanţe alese parcă să concorde cu trecerea timpului, narează instantanee ale vieţii doamnei Rodica Iacob, cea care priveşte nostalgic spectacolul motivelor picturale din imediata sa apropiere.

Ana Amelia Dincă

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*