ION MUGUREL SASU (Vama -jud.Suceava)*Poet*

De ce, Doamne?

Când ai inventat iubirea
Ai fost atât de nemilos cu noi,
Durerii datu-i-ai menirea
De a fi mereu trăită-n doi.

S-o fi făcut fără să doară,
Lipsită de suspin și dor,
Să nu avem în primăvară
Și gând la florile ce mor.

Spre cei ce pot să se găsească,
După o lungă căutare,
De ce vin nori să le umbrească
Abia sperata-mbrățișare?

Din infinit de-ai scoate-o clipă
El nu ar deveni finit,
Dar ziua aceea fericită
Te-ar face zeu pentru iubit.

Ce rugă te-ar îndupleca
Să iei durerii nemurirea
Și cei ce doi formeaz-o stea
Să aibă pe deplin iubirea?

Dor

Topit de dor mi-e gândul,
Aș vrea să-ți fiu aproape,
Dar știu că mie zborul
Nu mi s-a dat în fapte.

Genunea neagră și adâncă
Săpată-n beznă și pustiu
De netrecut se află încă
Și fi-va și pe mai târziu.

Aș vrea de inima-mi s-ascult:
Să fiu în fața ta tăcut,
Purtat de dorul meu durut
Și cu privirea ochii să-ți sărut.

Euterpe

Eu ți-am mărturisit iubirea
De când eram aproape un copil,
Nu ai întors caldă privirea
Și m-am retras din calea ta tiptil.

Din infinit când ai adus talentul,
L-ai dăruit și risipit prin lume,
Ai pricopsit pe unul și pe altul,
Dar nu m-ai observat pe mine.

Puteam să fiu un vector liric,
Prin mine seve dulci să urce spre lumină
Și din întunecat teluric
Metafora la muze să revină.

Admiratoare de extaz lovite
Mereu mi-ar fi lăudat talentul
Iar în fiorul liric, fericite,
Să saliveze versul meu citindu-l.

Nu te-ai milostivit, O, muză Euterpe!
Și m-ai lăsat la margine de drum
Să mâzgălesc hârtia, ca acum,
Cu niște biete rânduri sterpe.

Petale

Cu disperarea frunzelor de toamnă,
Ce cad, și cad pentru vecie,
Eu îndrăznesc acuma, doamnă,
Să îți dedic iubirea mea târzie.

Ai rupt acele grele lanțuri,
Ce sufletu-mi țineau în letargie,
E trist că ale mele gânduri
N-au floarea ce-ai fi vrut să fie.

Din ram petale scuturate,
Pe tina drumurilor mele,
Se vor de pasul tău călcate
Că au ceva din mine-n ele.

Mă iartă dacă azi sunt singur
Și tac cu vise adormind,
Dar ceea ce este cel mai sigur:
Eu te iubesc încă sperând.

TE AȘTEPT

Te aștept în fiecare zi
Ce trece și mă doare,
În fiecare seară
Cu tristă-ntunecare,

Te aștept când norii
Pe frunte lasă umbre
Sau când paloarea lunii
Ivește gânduri sumbre

Te aștept în vise,
Te aștept până-n zori,
Te aștept cu speranța
Că n-o să mă mai dori.

Te rog

Te rog să nu mă uiți în noaptea asta
Mai mult ca altădată am nevoie
De gândul și iubirea ta

Cu delicat și tainic umblet
Vei adormi plecând spre vis,
Dar ține-mi loc la tine-n suflet
Să nu fiu singur în abis

O lună palidă și rece
Prin geam mă ceartă și e rea,
Știu că-i târziu, că totul trece,
Dar noaptea-i lungă și e grea.

Te rog să nu mă uiți în noaptea asta
Să nu mă lași sărac și trist
Fără de gândul și iubirea ta.

Te-am visat

Te-am visat că mă visai
Când în visul meu erai,
Ca-necatul de un pai
Eu m-am agățat de visul
Care-nvăluie abisul
Ce se află între noi

Te-am visat că mă iubeai.
Era mai frumos ca-n Rai
Tu cu mine când erai.
De-ar fi fost vecinic visul
Poate netezea abisul
Din doi unul făcând noi.

Nemilos de târziu

Un cântec de lebădă aud uneori
Seara-l aud, ba chiar și în zori,
Eu notele-i triste nu voi să-i ascult,
Dar știu că exista de mult mai demult.

Se aude în jur când e larmă,
Când zgomotul lumii liniștea-mi sfarmă,
Se aude când fruntea căzută pe pumn
Speranță așteaptă și de mult și acum.

Iubirea îl cântă în suflet zidită,
Doar sieși șoptită, în clipa venită,
Vai, mult prea târziu.

Intalie neagra

Când fugi de lume,
De mii de ochi iscoditori,
De vorbe care-ţi dau fiori
Şi de răutăcioase glume,
Găseşti un loc de resemnare
La cei ce-s dincolo de zare.

Prin poarta grea şi ruginită
Pătrund în vechiul cimitir,
Calc vegetaţia năpădită,
Eterna linişte admir.

Vor fi ascunse sub ţărână
Şi voci cu timbru cunoscut,
Dar mâna timpului haină
Le-ascunde în pământul mut.

Pe crucile din rocă dură
Sunt vorbe, semne şi simboluri,
Să mă consider în măsură
De a le primi ca pe oboluri?

Acoperită de frunziş
O cruce mare şi cernită
Îşi lasă piatra pipăită
Şi îmi arată pe furiş
O inscripţie dăltuită,
Cu două nume diferite,
De flori şi frunze-acoperite,
Gândită-n clipa de pe urmă:
„Iubito, aici suntem alături,
Ba poate chiar şi împreună”.

Rugăciunea unui ateu

Doamne, dacă eşti în ceruri
Sau în vastul univers
Nu lăsa şi peste vremuri
Taina ce n-am înţeles

Nu-ţi cer, Doamne, precum Toma
O dovadă ce s-ating,
Nu-i nevoie ca-n Sodoma
De flăcări ce nu se sting

Nu aştept din cer să cadă
Bani, averi sau alte fleacuri,
Nici la mine în ogradă
Să devină iarba leacuri

Nu voi, Doamne, în cămară
Mană sau un vin de Cana,
Sau pământ ce nu se ară
Să sporească veşnic hrana

Nu cutez s-aştept misterul
Spart să fie pentru mine,
Nici să se deschidă cerul
Intuiţiei păgâne

De-n neant nu-ţi percep urma
Să ierţi, Doamne, dacă eu
Voi rămâne şi de-acuma
Tot un păcătos ateu.

Departe

Aş vrea să-ţi pot trimite un gând
Cu el tăcerea ta s-o caut,
Nu vreau să te găsesc plângând
De asta gândul mi-e precaut.

Azi nu ştiu unde ţi-e făptura,
Nici dacă ai la ce visa,
Cuvinte nu-mi rosteşe gura,
Dar gândul mi-e la dumneata.

Nu mă pot bate cu distanţa
Şi nici cu anii care trec,
În aşteptare mi-e speranţa
Cu care clipele-mi petrec.

Va fi?
O zi când toate avea-vor rost
Şi tot ce încă nu a fost
Va fi?

E doar o şoaptă

E doar o şoaptă ce-aş putea să-ţi spun,
Aş vrea să strig, să spun cu voce tare,
Să smulg din piept acel taifun
Ascuns de dureroasă ferecare.

Aş vrea să fac mărturisire,
Să am curaj să spun „iubire”
Cu glas de clopot de aramă,
Scutit să fiu a da mulţimii vamă.

Să te adun ocrotitor la piept,
Incertul viitor să nu-l aştept,
Să strâng în pumn mâna ta fină,
Gest de iubire fără vină.

Să cer acuma de la viaţă,
Topindu-i sufletul de gheaţă,
Convins fiind că dacă vrea
O şansă poate să îmi dea.

De lene

E bine, e cald şi e vară
Mă-ncearcă o lene larvară.

Am pleoapele grele, de tuci,
Iar paşii nu mă ascultă,
Nu vor să mă ducă la huci
Să scap de căldura cea multă.

Privesc în poiană insecte
Ce zboară din floare în floare,
N-au lene şi sunt înţelepte
Ferite-s de vreo întristare.

Eu cad în păcat întrebând:
Un fluture-i floare ce zboară?
Ori floarea un fluture prins de pământ?

1 Comentariu

  1. Sa traiti d-nule. Ec. poet, Ion Mugurel Sasu. I-am aratat d-nei. secrtare de la Regionala Brasov Infras., cartea Depoul de locomotive Timisoara, scrisa de dn. Ing. Ioan Cotoc dar,nu am reusit sa-i citesc o fraza, despre dn. Ing. Ioan Balas { 0722650xxx }-prieten cu dn. Ing. Radu Belu {0744919yyy}.I-am trimis doua mesaje, d-nului. Gen. Psih. Crim. Tudorel Butoi dar, la cabinet { Str. Principatele Unite nr. 14, S 4 }nu l-am gasit.Ati auzit de filmul >Brasov 1987. Cu 2 ani mai devreme Tg.Ocna 1985.Posibila revocare a lui Ceausescu < O D de la Comanesti,fan CFR din 1956.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*