ANA ANIA RUSE (Constanţa)*poetă,prozatoare,umoristă*

ANA  ANIA RUSE  est născută în Mehedinţi. Studii liceale la Tr. Severin. Absolventă a Facultăţii de Limbă şi Literatură Română, Bucureşti. Stabilită în Constanţa după căsătorie.
După primirea unor premii literare la concursuri şi colaborări la ziare şi reviste din ţară şi din străinătate, debutează în volum cu poezie, în 1986. A publicat zeci de cărţi de poezie şi proză pentru adulţi şi pentru copii, precum şi haiku pentru care a fost onorată cu premii naţionale şi internaţionale.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a A.S.L,R din Canada, a Societăţii de haiku din Constanţa, a Clubului Umoriştilor Constănţeni. Activitatea literară i-a fost recompensată cu ai multe diplome.
Este prezentă în mai toate revistele de umor, e cuprinsă în mai multe antologii naţionale de poezie, haiku, haibun şi umor naţionale şi în antologiile CUC: Prăvălia cu umor, vol. I şi II, Containerul cu umor.
A publicat volumul de catrene umoristice Zâmbete răzleţe, Ed Studis, Iaşi, 2016.

Mărturie

Să nu fie azi închis
Pentru şpaga-i de-o găină,
Mărturie falsă-a scris
Şi-i scăpat de orice vină.

Unui denunţător

Patru ani ar fi primit
Pentru mită şi „spălare”.
Ca să scape, s-a-nvoit
ca să facă-o denunţare.

Sfatul procurorului

Ca să scapi de DNA,
Tu să spui ce ei ar vrea,
Să denunţi pe orişicine,
Fără jenă şi ruşine.

Piaţa vs Ordonanţa

Cod penal, de procedură
Toţi le macină prin gură,
De-i întrebi de aplicare,
Nimeni, nimeni habar n-are.

A rămas numai dorinţa

Când mai vede moşulică
Pe alee, câte-o fată,
Se aprinde deodată,
Dar se stinge, e prea mică!

Amăgire

Când zăreşte trupul „ei”,
Simte dragostea în toi,
În pat, însă ies …scântei,
Ei, bărbaţi sunt amândoi.

Surpriza navigatorului

E pe vas, în post umil
Ca să-i fie soaţei bine,
Dar acasă, când revine
O găseşte c-un copil.

Unui tată cu cinci fete

Cu o fată, eşti deştept,
Iar cu două, înţelept,
Dacă însă ai vreo cinci,
Tu ai…mintea în opinci.

Voiaj de 6 luni

Când viaţa îmi era
Mai mult bună decât rea,
Am aflat că soaţa mea
E cu altul, iarăşi grea.

Copil de marinar

De rochiţa mamei mele
Din mătase şi dantele,
Eu m-aş ţine, (tata-a spus),
Dar nu pot, e mult prea sus.

Mărturisire

Sunt în CUC, modestă cucă,
Am umor precum o…nucă,
Dar cu firea-mi optimistă,
Făcui ouă-n SÂRŢ- revistă.

Vapor trainic

Dacă scufundaţi vaporul
Încărcat cu fin umor,
În români, ucideţi dorul
De un râs molipsitor.

Ieşirea în largul lumii

C.U.C-ii strigă: „Vânt la pupă!”
Când se urcă pe vapor
Şi toţi închinăm o cupă
De satiră şi umor.

Duelul epigramiştilor

Pe vaporul cu umor,
Azi, se duelează C.C.U.-ii.
Eu mă lupt cu ucenicii,
Măcar unul să-l dobor.

Proverb inversat

Sapă groapa-ncet, cuminte
Ca s-ajungă preşedinte,
Apoi, cu tărie-afirmă
Că e cel mai bun din firmă.

Cine sapă groapa…

Ca să fie şef mai mare,
Sapă groapa cu răbdare,
Şeful actual îl ştie,
Pentru …groapă, vrea chirie.

Ordin incomplet

Ordin am primit şi-o sapă
Să-i fac şefului o groapă.
Cum va sta n-am întrebat:
În picioare sau culcat?

Unei femei puternice

Când puternică-i femeia,
Soţul slab nu-i ştie cheia.
Ca s-o poată descuia,
El să facă ce-ar vrea ea.

Unui coleg din CUC

Am nevasta sub papuc
De când sunt un membru CUC
Şi umorul m-a-mplinit
Deşi sunt cam ruginit.

Vaporul vieţii

Când vaporu-vieţii-i plin
De păcate şi de vicii,
Umoriştii iute vin,
Gratis, aducând servicii.

Dialog

– În vaporul de acum,
Nu e jar e nu nai fum
– O fi fum, dar cu umor
Chiar şi proştii râd de mor.

Vapor special

Vaporaşul azi păstrează
O comoară de umor
Ca să ţină mintea trează
Şi un zâmbet trecător.

Provocare

În vaporul nostru, frate,
Stă umor de calitate.
Vă trimit o provocare:
Faceţi altul şi mai tare!

Mărturisirea amară

Soaţa-mi zice că-s ratat
Făr-avere din minciună.
Este drept, nu am furat,
Dar vreo floare sau o …Lună.

La întoarcerea din Cuba

Cuba Libri şi trabuc
i-au plăcea şi unui C.U.C.,
Dar s-ar plictisi curând,
Doar în vară, el trăind.

De ce n-am rămas în Cuba

Vară veşnică ei au,
Băutură câtă vrei.
Patru anotimpuri vreau,
Lor, le cam lipsesc vreo trei.

Unei studente

Din atâta-nvăţătură,
Ea luat-a doar o gură
Şi cuvinte deocheate
Care nu erau în carte.

Unor beizadele

Nu mai fac elevii carte,
Că au net pe săturate.
Nu vor carte, ci avere
Când babacii-s la putere.

Unui coleg talentat

Dacă ai puţin umor,
Îl dai gratis tuturor.
Însă dacă mai mult ai
Doar pe euro îl dai.

Vis/realitate

Am visat o ciocârlie
Ce vorbea c-a mea soţie:
„Leafa să n-o bei la cramă
Cu amici de epigramă!”

Neînţelegere

Are o cultură vastă
Şi la suflet este bună.
Unii spun că este proastă
Când tăcând, nu se răzbună.

Şomaj

De produse, piaţa-i plină,
Vânzătorii dau din gură.
Bani din cer nu pot să vină
Cât sunt razii pe centură.

Vorbind în acelaşi timp

Gag şi Ţucă împreună
Fac duet surprinzător.
Nu-nţelegem: gluma-i bună
O avea şi fin de umor?

Colegei Violeta Petre

Are râsul violet,
Râde tare-n menuet.
Mă trezeşte chiar din somn,
Râd cu zgomot, deşi-s domn.

SĂ SCĂPĂM DE ELE!
Marius şi Andrada, după ce s-au liniştit puţin în urma mutării părinţilor pe Aleea Liniştii, s-au decis să facă ordine în casă.
– Cu ce să începem?
– Cu hainele lor, să le dăm săracilor, sugerează Andrada. Apoi cu mobilierul, ne trebuie altul, nou.
– Cum spui tu, iubire, dar cu ce parale, ai uitat cât ne-a costat înmormântarea? Să mai aşteptăm.
– Bine, hai să mai golim dulapurile, să aruncăm cărţile, nu ne mai trebuie, avem netul, că şi aşa numai babacii mai citeau.
– E o idee bună, dar dacă moştenitorii noştri or semăna cu bunicii, împătimiţi de carte, că aşa se zice, n-o să facem alte cheltuieli ca să cumpărăm altele?
– Ce moştenitori, iubire? N-am de gând să-ţi fac moştenitori. Lucrăm amândoi în multinaţionale, cu lefuri mari. La angajare, mi s-a spus că o sarcină înseamnă concedierea. În plus, am aflat cât de dureroasă e o naştere, cică mai dureroasă decât 20 de fracturi, poate de aceea, noi, femeilor îndurăm atâtea de la voi, de la viaţă. Hai să lăsăm asta! Ce facem cu cărţile? Ocupă două dulapuri. Câţi bani au dat pe ele, mai ales în vremea când se găseau atât de greu. Acum, că nu mai citeşte nimeni, poţi avea câte vrei, dar la ce folos? Tot acolo au ajuns babacii care au citit atât de mult. Şi parcă şi mie îmi plăcea să citesc când mă băteau ei la cap, dar acum când stau la birou 10-12 ore, numai de citit nu-mi arde!
– Îmi spusese mama că la Cluburi ale Pensionarilor, s-au amenajat nişte rafturi şi cine a vrut să scape de cărţi, aşa ca noi, le-a dus acolo. Mai sunt pensionari din generaţia celor care mai şi citeau. Păi dacă atunci nu aveau internet, reţele de socializare, televizor! Nu erau nici patroni pentru care să munceşti ca un sclav! Mama mi-a povestit că a văzut cu bucurie cum unii răsfoiau câte o carte şi tare se mai bucurau când cineva spunea că a citit acea carte şi începeau s-o comenteze. Le stârnea interesul şi altora.
– Aha, e vorba de cluburile iniţiate de primarul care a avut trei mandate, votat de vârsta a treia căreia îi dădea pachete şi abonament gratuit. Şi i-a mers până l-a descoperit DNA că se plimba cam mult, că avea moşii prin insule.
– Lasă-l pe primar, cu averea adunată ce-i mai trebuie primărie? Şi ce pui în dulapurile goale că stau urât ca nişte …
– Nu te mai gândi la o comparaţie. Că le umplu cu fel de fel de cosmeticale, recipiente de parfumuri, suveniruri din excursii…
– Aşa facem! Chiar mâine aduc nişte lăzi şi le ducem la clubul de lângă noi, să aibă pensionarii cu ce se distra că s-or fi săturat de şah şi table .Gata, mâine scăpăm de ele şi-ţi faci loc pentru a-ţi amenaja salonul de înfrumuseţare. Cine ştie poate îţi deschizi cabinet acasă dacă tot n-ai de gând să-mi faci copii!, glumeşte Marius.
A doua zi, se apucă de ambalat cărţile în cutii de carton. Andradei
îi cade privirea pe o carte intitulată „ Prăvălia cu umor” o antologie a membrilor CUC, însemnând Clubul de Umor din Constanţa. Citeşte în gând câteva epigrame şi începe să râdă.
– De ce râzi, iubire?
– Am citit câteva epigrame reuşite. Poate mai găsim şi alte cărţi de acest fel. Nu cumva acesta era unul dintre secretele care-i făceau mereu veseli pe părinţii tăi? Cred că pe acestea le păstrăm, mai citim din ele când sun tem stresaţi.
– Am descoperit şi eu ceva: cărţi cu autograf! Dacă vreunul dintre autori devine celebru, cartea cu autograf va fi foarte valoroasă.
– Să le căutăm pe astea şi le păstrăm! decide Marius.
După o muncă de triere de câteva ceasuri, s-au trezit cu multe cărţi care nu mai ajungeau la alţi pensionari, aşa că n-au scăpat de toate aşa cum le fusese intenţia iniţială. Două suflete care poate erau salvate cumva pentru carte.

AMINTIRILE LUPULUI DE MARE
Când nu-şi petrec timpul la Clubul pensionarilor, cei doi vecini, nea Titi de la parter şi nea Nelu de la trei, stau de vorbă pe banca din faţa blocului, făcută de un alt vecin, Dumnezeu să-l odihnească!
– Când m-am născut eu prima dată…
– Care prima dată, Nelule? Ce, tu te-ai născut de mai multe ori? Sau ai aderat la altă credinţă în care se spune că te poţi reîncarna de mai multe ori, până descoperi de ce-ai venit pe lume?
– Ce să-i faci? Bătrâneţea! Am uitat să fac o pauză. Când m-am născut eu, prima dată, m-a luat în braţe moaşa, o vecină tânără, prietenă cu mama.
– Nu te-ai născut la spital?
– Ce eşti nărod? Că şi mama şi eu eram sănătoşi, ce să căutăm la spital? M-am născut în patul conjugal al părinţilor mei, unde mă şi proiectaseră în 3D, cu mare dragoste. Păi de-aia, am ieşit aşa de frumos şi de deştept! De cum m-a văzut, moaşa a şi pus ochii pe mine şi a vrut să mă facă ginere.
– Avea vreo fată?
– Nu, mă, dar a programat-o pentru mine, dar nu prea i-a ieşit repede cum credea ea, că a făcut mai întâi doi băieţi, apoi o fată. Era ca un blestem, că prea mulţi alţii îi făcuse …marinari, că se pricepea. Era în vremea când avorturile erau interzise şi cei care încercau erau băgaţi la puşcărie. Şi aşa m-am căsătorit eu prima dată…
– Gata, ai terminat cu născutul şi ai trecut la căsătorie? Care prima dată? Că n-ai avut curajul nici măcar o dată! Ai rămas holtei. Considerai că însurătoarea e o pedeapsă pentru bărbaţi, îţi plăcea să fii liber.
– Iar te grăbeşti! Când m-am însurat eu prima dată în vis, a fost cu domnişoara învăţătoare. Abia terminase liceul şi era frumoasă ca o zână. Mă înroşeam tot când o priveam şi mai mare ruşinea dacă ea ar fi ghicit gândurile mele. Îi duceam mereu flori ca să mă pupe pe obraji şi să mă mângâie. Aş fi pupat-o şi eu, dar cum să am curaj? Apoi, m-am tot însurat în visuri, pe rând, cu mai multe colege. Între timp, eu o plimbam pe Aida, fetiţa moaşei, în cărucior, o dădeam în leagăn. Astfel, m-am făcut adolescent, apoi un tânăr tare arătos, ea era încă mică. Am terminat şcolile şi m-am îmbarcat să colind oceanele şi mările lumii.
– Şi în fiecare port, se spune, că marinarii au câte o soţie.
– Am cam avut şi eu câteva, başca cele din ţară care-mi duceau dorul.
– Şi Aida?
– Mi-a cam purtat sâmbetele un timp, dar mama îmi spunea că-i fată serioasă şi nu voiam s-o dezamăgesc, ştiam ce-mi poate capul…
– Apropo, de noi, oameni care nu prea avem înălţime, cică n-a plouat când ne-am născut. Esenţele tari se ţin în recipiente mici.
– Mai este ceva! Cică oamenii înalţi culeg fructele de pe ramurile copacilor, ba le iau şi pe cele de pe jos, nu sunt pretenţioşi. Cei scunzi, aşa ca noi, se caţără în pomi şi culeg din ramuri, cele mai arătoase şi preţioase fructe. Deci, acced în viaţă prin eforturi susţinute, la cele mai bune rezultate şi satisfacţii. Câţi oameni înalţi ai văzut în funcţii mari? Să ne întoarcem la Aida.
– Când a constatat că sunt un fustangiu cum îmi spuneau vecinii, şi numai ei, s-a dus în Germania cu un coleg de care era puţin înamorată, care a făcut bani cu ea atât cât a fost tânără. S-a întors în ţară cu doi copii şi a locuit la mama ei. Acum şi ea e pensionară. Cât au fost copiii mici şi nepoţii era fericită, avea grijă de ei, acum o vizitează o dată pe lună.
– Tot e bine şi aşa.
– O fi bine, dar ei vin numai când la Aida vine poştaşul cu pensia?
– Nu ştiu ce să zic, dar cred că e mai rău de tine că n-ai avut copii, şi nu te vizitează nimeni. Poate ai avut prin cele porturi…
– Aşa s-ar părea, dar n-am dat atenţie femeilor care mă anunţau că devenisem tată. Sincer, parcă mi-ar fi plăcut să-i cunosc, să-mi dea acum măcar un telefon.
– Apropo, de telefon. Un amic s-a dus cu mobilul la reparat, nu mai suna de ceva vreme. Avea copiii plecaţi afară şi ei sunau măcar de sărbători. Nu, mobilul nu era defect, defecte erau sufletele acelor copii care-şi uitaseră tatăl ce-şi ducea zilele singur, cu o pensie amărâtă. Eu sunt fericit, am copiii în oraş şi ne vedem des. Soţia i-a crescut cu dragoste de familie şi chiar de ţară. Ce s-ar alege de poporul acesta dacă toţi ar pleca numai ca să aibă lefuri mai bune?
– Mă, ce patriot eşti!
– Ce, tu nu eşti? De ce nu ţi-ai părăsit mama ca să te stabileşti în afară?
Şi tot aşa seară de seară, cei doi vecini care sărbătoriseră cinci decenii de la terminarea liceului, se întorceau în timp, depănând amintiri.

ASOCIAŢIA CÂRCIUMARILOR
De câţiva ani, mai mulţi patroni de restaurante, baruri, terase au început să fie îngrijoraţi. În ultima vreme, unele şi-au tras obloanele. Nea Gelu Pipă Scurtă doarme şi nu prea, are coşmaruri. Dacă îi vine şi lui rândul? A navigat câţiva ani pe un vas străin, o copaie ruginită, că mereu, la întoarcere, mulţumea tuturor sfinţilor că nu s-au scufundat, başca batjocora şefilor pentru că era român. Porecla i se trage de la faptul că îşi îneca mâhnirea în tutunul aprins într-o pipă luată dintr-un bazar marocan. Cât navigase strânsese ceva bănuţi şi-şi deschise un mic birt care a mers bine şi a apoi a închiriat un spaţiu mai mare pe ţărmul mării. Inspirată idee! Şi tot o idee îi traversează ţeasta, ce să zic? băiat deştept, n-are capul frumos degeaba! Îi convoacă pe toţi cunoscuţii patroni de locuri în care tot omul amărât se-nveseleşte după ce goleşte nişte pahare cu tărie sau bere.
– Ia să te auzim, de ce ne-ai convocat ca o la o şedinţă de partid? întreabă nea Puiu, iniţiatorului unui restaurant pentru pescari, după ce mai sporovoiesc de una, de alta.
– Am observat că bărbaţii după ce se însoară, dau mai rar pe la cârciumă.
– Desigur! întăreşte Aurel, de curând însurat şi intrat în branşă. Nu-i mai lasă nevasta, trebuie să facă piaţa, să ajute la curăţenie, să aibă grijă de copii, să-şi menajeze, să-şi distreze până şi soacra etc. Nici pe mine nu m-ar lăsa, dar mă duc la muncă!
– Aşa-i! întăresc şi ceilalţi. Ce e de făcut?
– Să se dea o lege prin care să se interzică însurătoarea până la 50 de ani, zice nea Gelu. Am un fost coleg de marinărie care a ajuns parlamentar, el ar propune legea.
– Nu s-or supăra fetele? întreabă patronului unui bar central.
– Nu, că trebuie legiferată legea concubinajului, în care bărbatul nu mai este rob al familiei. În plus, statul nu se va plânge că scade natalitatea, face copii, dar fără responsabilităţi, fără corvezi.
– Apropo, de natalitate, zice nea Turturică, ce-ar fi dacă taţii, indiferente de statut, însuraţi sau nu, să primească nişte bonuri, ca cele de masă, cu valoare măricică, să-şi plimbe copiii într-un concediu aparte?
– N-ar fi o idee rea, că acest guvern dă mereu, tuturor, dar să ne oprim la prima, intervine Machedonul. Eu aş propune vârsta însurătorii la 60 de ani, ca să nu se facă două cheltuieli: nunta şi pensionarea la aceeaşi petrecere.
– Lasă, mă, că e prea de tot! Că o dată se însoară omul! refuză ideea nea Gelu. Acum, să înfiinţăm Asociaţia Cârciumarilor ca să putem propune o astfel de lege. Eu mă ocup de acte, luni, ne vedem să semnaţi înfiinţarea, apoi petiţia convenită.
– Să fie într-un ceas bun ! urează ei într-un glas şi închină un pahar cu palincă. Să nu se mai închidă nici o cârciumă că noi aducem strop de bucurie în sufletele oaspeţilor noştri! Fie ca nici o crâşmă să nu mai dispară şi numărul lor să nu mai depăşit de al farmaciilor!

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*