Florin Eşanu -STUPUL,PALATUL şi alaiul REGINEI

Stupul, Palatul și alaiul Reginei

În România,”creșterea albinelor este o îndeletnicire tradițională a populației și constituie, prin rolul său economic, ecologic și social, o parte a avuției naționale.” astfel începe Legea Apiculturii nr.383/2013, art.1, punctul 2.
Albinele sunt sociabile și trăiesc în comunitați mari, numite roiuri, numărând câteva zeci de mii de vietați, alcatuite din trei caste: regina, zisă și matca, albinele lucrătoare, cele mai multe și trântorii. Matca este mama tuturor albinelor, trăind și cel mai mult, aproximativ patru ani. Când devine adultă și iese din fagurele în care a crescut, regina le omoara pe celelalte posibile rivale, dintre care cele mai multe nu au iesit încă din celulele de ceară în care s-au dezvoltat. Pe măsură ce ies, ele se luptă cu matca, iar la sfârșit rămâne una singură, care este cea mai puternică. Primăvara, regina face între 1.500 și 3.000 de ouă zilnic! În acest timp, albinele lucrătoare o îngrijesc, îi aduc hrană și se ocupă și de ouăle depuse în faguri. Matca este mai mare și mai zveltă decât celelalte albine, fiind astfel ușor de recunoscut. Trantorii sunt masculi și trăiesc vreo trei săptămâni. După ce și-au îndeplinit rostul în perpetuarea speciei, ei sunt uciși de albinele lucrătoare. Nu se pot apăra de ele, fiindcă nu pot înțepa. Albinele lucrătoare sunt cele mai active din stup. Ele sunt și străjerii stupului, împotriva oricărui dușman: viespi, furnici, albine străine sau sălbatice, șoareci sau reptile mici, ba chiar și Moș Martin. Lucrătoarele au grijă și de larvele din stup, până ce devin adulte, transformându-se în albine. Dar funcția principală a albinelor este aceea de a aduce nectarul și polenul florilor, precum și propolisul. Cele „domestice”, din genul Apis, sunt crescute de om în stupi, fiind singurele care făuresc faguri hexagonali din ceară, întrebuințați ulterior, repetat, pentru creșterea larvelor și pentru depozitarea mierii.

Strămoșii albinelor

Strămoașe ale albinelor din țara noastră, două gâze încremenite, tocmai din era terțiană, au fost descoperite de geologi într-un zăcământ de chihlimbar din Munții Carpați. În județul Hunedoara s-au descoperit doi faguri de miere pietrificați, alături de oase de mamut, demonstrându-se astfel că strămoșii noștri se hrăneau cu miere de albine. Herodot din Halikarnossos (480-425 Î.Hr, menționa în scrierile sale ”Istorii”: ”Dincolo de Istru” referindu-se la locuitorii zonei Dunărene, …„nu se știe ce fel de oameni trăiesc, deoarece locurile astea sunt ocupate de albine și, oamenii nu pot merge mai departe” Despre amploarea albinăritului în Moldova mărturisește Pravila Țării din veacul al XVIII-lea: „locuitorii să nu țină mai mulți stupi decât îngăduie locul lor, pentru ca nu cumva mulțimea albinelor să supere pe vecini”.
Numărul speciilor cunoscute de specialiști este de aproximativ 20.000, dar probabil multe asteaptă încă să fie descoperite. Unele sunt sociale, altele foarte primejdioase, cum sunt cele africane și sud-americane. Albinele românești s-au adaptat atât de mult la climatul țării noastre încât rezistă la intemperii și la molime mai bine decât toate celelalte din Europa. Băutura preferată a zeilor antici, hyperboreeni și mediteraneni, miedul, era obținută din miere iar despre albine, apreciindu-li-se neprihănirea, în popor se spune că s-au născut din lacrimile Maicii Domnului și sunt ocrotite de Sânziene și de alte făpturi fermecate.

Leacuri din prisacă

Mierea romanească este cea mai bună din Europa, dacă nu din întreaga lume, această întâietate fiind recunoscută de specialiști în domeniu și congrese internaționale de apicultură. Mierea este unul dintre cele mai vechi medicamente, e un produs prelucrat de albine din nectarul plantelor înflorite. În miere se află aproximativ 50 de substanțe hrănitoare. În ea se găsesc vitaminele B1, B2, B6, C, E, K, provitamina A – după tipul de miere. Este un aliment cu proprietăți specifice, foarte cunoscută si foarte des întrebuințată, având importante efecte terapeutice. De pildă, mierea de salcâm, îndată după recoltare este transparentă, iar culoarea ei va depinde de fagurii în care a fost făcută, putând avea nuanțe de la incolor la galben pai sau galben deschis. Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, e vascoasă și fluidă și nu prezintă semne de cristalizare când e proaspată. Mierea de salcâm nu cristalizează decât după 1 – 2 ani, dar nici atunci în totalitate. Mirosul mierii de salcâm e specific. Trebuie totuși reținut că un miros pronunțat de salcâm e semnul că mierea a fost falsificată prin introducerea unei infuzii de salcâm. Mierea de salcâm are efect de calmare a tusei, antiseptic, în tratamentul asteniei și în tratamentul nevrozelor. Mierea de tei este o miere cu puternică aromă de tei, cu reflexe luminoase galbene-portocalii. Este fluidă, iar la gust are un parfum proaspat. Mierea de tei e calmantă și sedativă. Mierea de castan decongestionează ficatul și prostata, favorizând circulația sângelui. Mierea de măr e tonică și antidiareică. Mierea de păpădie e depurativă și ușor laxativă. Mierea de mure e tonică și antidiareică, iar cea de cimbrișor e antiseptică și afrodisiacă. Mierea de rapiță e indicată în tratamentul local al ulcerelor varicoase. Mierea polifloră este o miere limpede, cu nuante de chihlimbar. Mirosul foarte expresiv denotă un buchet nuanțat de arome, echilibrat, care scoate în evidența mulțimea de flori care îl compun.
Polenul previne accidentele vasculare ale creierului. Pentru funcționarea normală a sistemului nervos un rol important îl are o altă substanță conținută în polen – anevrina. Polenul este și stimulent al poftei de mâncare, înlesnește digestia, îmbunătățește tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul și hrănește rădăcinile părului. La rândul său, propolisul e bun ca biostimulator, mărind rezistența fizică și înlăturând oboseala. În plus, este un bun stimulator al refacerii țesuturilor afectate de răni, tăieturi, arsuri și degerături, și ajută la vindecarea rănilor de la armele de foc, precum și în cicatrizarea operațiilor. Propolisul vindecă sângerările gingiilor și mucoasa bucală. Balsamul de propolis protejează împotriva radiațiilor Roentgen și de altă natură. Lăptișorul de matcă are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru un somn bun, și combate anemia pernicioasă etc. Veninul de albine este bun îndeosebi împotriva reumatismului. Ceara de albine se întrebuințează la prepararea unor unguente și balsamuri, fiind folosită și în cosmetică.

Specialiștii avertizează

Cunoscutul om de ştiinţă al ultimului secol, Albert Einstein, a avertizat în privinţa acestui pericol: „Dacă albinele ar dispărea, nu ne-ar mai rămâne decât patru ani de trăit. Dacă nu mai sunt albine, nu mai e polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni”.
Dispariţia roiurilor de albine din întreaga lumea ar provoca un dezechilibru major în ecosistem, fapt ce i-ar afecta dramatic şi pe oameni. Natura are mecanisme complicate care susţin ritmul vieţii, iar dispariţia unei rotiţe, oricât ar fi de mică, poate da peste cap întreg angrenajul. Studiile efectuate de specialiști din întreaga lume au demonstrat că milioane de familii de albine dispar într-un ritm îngrijorător. Albinele sunt singurele insecte care polenizează, peste 300.000 de specii de plante beneficiind de pe urma micilor zburătoare, fără acestea vor dispărea legume, fructe dar şi furajele pentru animalele, iar consecinţele pe termen scurt sunt uşor de anticipat.
Pesticidele, apa contaminată, radiaţiile produse de antenele de telefonie mobilă ce interferează cu sistemul de navigație al albinelor, culturile modificate genetic sunt printre principalele cauze care afectează micuţele vieţuitoare.

 

 

PRODUSE APICOLE

 

STUP DE APARTAMENT
MIERE SI PRODUSE FARMACEUTICE

 

 

APICULTORUL CU RAMA DE STUP

 

ALBINE PE O RAMA DE STUP

 

 

 

 

 

 

Foto și text :
Florin Eșanu

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*