DORIN DUMITRU (Ploieşti)*Poet*

Dorin Dumitru:
– se naște pe 13.01.1960 în municipiul Focșani;
– de la vârsta de 3 ani citește cursiv și devine cititor consecvent al bibliotecii județene pt. copii din mun. Focșani;
– tot atunci primește primul rol într-o piesă de teatru pt. copii;
– recită poezii și interpretează melodii din repertoriul lui Dan Spătaru, Giani Morandi , etc, la toate serbările de la grădiniță și din școala generală;
– din clasa a 5-a, începe să studieze chitara la Casa pionierilor din Focșani;
– 1975 – devine membru al cenaclului „ORIZONT” AL LICEULUI MILITAR ȘTEFAN CEL MARE DIN CÂMPULUNG MOLDOVENESC ȘI AL CENACLULUI Casei de Cultură din aceeași localitate;
– 1975 – primele apariții la Radio Iași, Radio România și televiziunea Română;
– 1979-1989 – zeci de premii I la festivalul național CÂNTAREA ROMÂNIEI, ca: interpret folk, compozitor folk, recitator, duet folk, grup folk și actor, fazele pe județ, interjudețene și faza națională, pt județele: Suceava, Sibiu, Brăila și Vrancea;
– 23.08.1983 – devine membru al Cenaclului Flacăra al tineretului revoluționar, condus de poetul ADRIAN PĂUNESCU;
– 1974 – 1986 – PARTICIPĂ LA MAI MULTE TURNEE/SPECTACOLE, alături de nume mari, ca: Naarghita, Dan Spătaru, formația EVOLUTIV, Nicu Constantin, Mircea Baniciu, Marina Florea, Marina Scupra, Gabriela-Simona Florescu, etc;
– începând cu anul 1982 începe să scrie versuri pt. compozițiile sale folk;
– 2005 – începe să publice versuri numai în mediul online;
– 02.10.2015 – devine fondatorul grupului „pohezia contemporană și prietenii ei! Singurul grup care a strâns în 2 săptămâni peste 1500 de membri, scriitori, jurnaliști, poeți, pictori și artiști plastici;
– în prezent, sub denumirea „POHEZIA ARTELOR CONTEMPORANE ROMÂNEȘTI ȘI PRIETENII LOR”, GRUPUL NUMĂRĂ PESTE 5300 de membri;
– 2017 – publică volumul de versuri „SUNTEM ATÂT DE SINGURI…” LA Editura singur – Târgoviște;
– ÎN CURS DE APARIȚIE ÎN 2017:
o PRIMA ANTOLOGIE DIN ȚARĂ DE POEZIE ȘI ARTĂ CONTEMPORANĂ, unde sunt publicați câțiva dintre cei mai reprezentativi creatori:
o – ANDREI PAUNESCU – BUCURESTI;
– DANIEL VORONA – BUCUREȘTI;
– DORU STEFAN DANCUS – TARGOVISTE;
– EKATERINA POPA – SOROCA – REP. MOLDOVA;
– GABRIELA VERBAN – (ITALIA);
– IOAN DANIEL – CLUJ NAPOCA;
– LILI CALIN – MANGALIA;
– OLEG CAMINSCHI – CHISINAU – REP. MOLDOVA;
– RAMONA MULLER – BUZAU;
– RITTA ZILBERMAN – TEL AVIV – ISRAEL;
– SANZIANA EMANOIL – BUCURESTI;
– VIOREL BIRTU PIRAIANU – CONSTANTA;
ARTISTI PLASTICI:
– KAROL RACZ SOCHIRCA – PRESEDINTELE UAP SOROCA, REP. MOLDOVA;
– TRAIAN MARZA – (ALBA IULIA)- FONDATORUL SI PRESEDINTELE UAP,Membru al Societăţii Regionale de Arta Choisy Le Roi – Franţa . Premii şi distincţii: Premiul LEFRANC BOURGEOIS – Thiais, Franţa 1995 ;
– OLEG CAMINSCHI – CHISINAU – REP. MOLDOVA.
– EDUARDO DIAZ – MADRID – SPANIA;
o „TRENUL VIEȚII” – (pohezii de ieri și de azi);
– „VISE, GÂNDURI ȘI IDEI CAM CREȚE – DE LA PRECUPEȚE (micropamflete și versuri prespălate);
o „ GÂNDURI A CAPELLA” – (versuri pe bune );
o „ DORURI, FRUNZE ȘI ÎNGERI” (cele mai frumoase pohezii de dragoste) – ediție bilingvă româno-italiană;
o „ DORURI, FRUNZE ȘI ÎNGERI” (cele mai frumoase pohezii de dragoste) – ediție bilingvă româno-engleză.

SCRISOARE CĂTRE DIASPORA
ȘI CĂTRE CEI RĂMAȘI ÎN ȚARĂ

Ai vrea și tu să mai săruți țărâna
Când te întorci acasă, amărât,
Dar vezi ca sunt probleme, nu doar una,
Pământul țării tale-a dispărut!

L-au dat rapid, pe câțiva lei geambașii
Sub scutul unei legi tacit votată
Ei sunt parlamentari și fini și nașii
Unei vânzări de țară, mamă, tată!

Plagiatori cu fețe-ambientale,
Și hoți, bandiți ajunși în parlament,
Își bat mereu un joc de-averea țării tale
Pe cei ce i-au votat, se ușurează lent.

Un mare grup organizat de infractori
Fără de tată și fără de mumă
Vând tot ce pot, n-ajung în închisori,
Și-n conturile lor averi mereu se-adună.

E vremea să mai iasă din păduri,
– Chiar și din cele ce au fost tăiate –
Un falnic, dacic lup cu perii suri
Să urle lung, să strângă DACII! Sigur poate!

Și toți ce simt să se mai răzvrătească
C-un lup în ADN ca o ștampilă
Să apere averea strămoșească
Să se adune și să n-aibă nici o milă!

Să calce în picioare fară preget
Înalții demnitari, cei plini de vicii
Să urce-n tron, amvon, prea sfântul daco-get
Acestea fi-vor marile servicii!

Ai lup în ADN, în grupa sanguină?
Adună-te cu Dacii și schimbă tot ce poți!
Prefă în rai meleagul tău – ruină
Și-n primul rând, scutește-ne de hoți!

Zalmoxe e cu noi de decuseară
Din dimineața zilei când NEAMUL s-a născut,
Și fi-va tot mereu, iară și iară,
Ca să conducă țara spre noul început!

Venit la noi din alte emisfere,
Din alte lumi, din Universul Sfânt,
Zalmoxe ne privește, ne-ajută și ne cere
Să fim uniți, noi primii de pe-acest pământ!

Poți îmblânzi, dresa, prin circuri urșii, leii,
Girafe, secretare, câini și poate pești,
Se pot uita la tine nașpa cimpanzeii,
Dar tu străine, mereu de lupi să te ferești!

Veniți români din orice emisferă
Veniți voi Daci la marea întrunire,
Să mai dereticăm prin atmosferă
Pămâturile vechii Dacii vor UNIRE!

Și dacă azi pohetul vă invocă
Și veți simți vibrații în ființă,
Românii-n starea lor mereu barocă
Nu vor să treacă înc-odată-n neființă!

Ai sânge-n vene, simți că vii din DACI?
Ei sunt cei mai viteji și cei mai drepți din traci!

ADUNAREA!

Bună dimineața vă spun iară,
Bună seara-mi sună a sfârșit
Căci de dimineață până-n seară
Noi trăim ca într-un vis ciuntit.

Visul cel frumos e pentru noapte,
Dimineața ne trezim calici din nou,
Tot cu-acest guvern de bube coapte
Puroind pe noi, cei viii din cavou!

Ne culcăm în noapte, măi femeie,
Veseli că putem avea încă un vis,
Dimineața ne găsește în Mega-moscheie
Unde mai nimic nu e permis.

Porcii ăștia ce ne înconjoară
Vor să ne islamizeze-n câțiva ani
Ca să nu-i mâncăm pe ei! Să pară
Ei mieluții! Dar cu-a Europei bani.

Doamne sfinte al strămoșilor mei!
Mai trimite Lupul Alb, e mare ceață,
Cam toți alogenii se dau zmei
Și ne vând pe cea mai proastă piață!

Tu, Zalmoxe, zeul nostru sfânt,
Primenește iar în daci credința
Nemuririi pe acest pământ
Legendar de când ne e ființa!

Deșteptarea să răsune-n asfințit
Pentru cei cu inima curată,
Să stea scut de strajă neclintit
Țării mari de din provincii adunată.

N-avem nevoie-acum de trădători,
De otomani, de unguri sau de alte nații,
De baragladine din neam de ciorditori,
De alte neamuri, rase! Noi ne suntem frații!

Adună-ne cum încă îți dorești
Ca să redobândim pământul sacru
Ne-om aduna mai mulți ca în povești
Să ejectăm tot ce acum e acru.

Să fim uniți acum, cât încă putem duce,
Isus e iarăși răstignit mârșav pe cruce!

LUMEA POEȚILOR

Într-o lume de poeți
Nu vor exista războaie,
Nici poziție de drepți,
De coloane ce se-ndoaie.

Într-o lume de poeți
Ar cam dispărea eternul,
Am fi mult mai înțelepți,
Nu ne-ar jecmăni guvernul!

Într-o lume de poeți
N-ar mai exista vreo boală
N-ar mai exista „sticleți”,
N-ar mai exista tocmeală!

Într-o lume de poeți
Ai da un catren pe-o pâine
Nu te mai urci pe pereți
Pentr-o dramă a unui câine!

Ar fi lumea cea perfectă
Cu sau fără nici o rimă,
Nu ar exista vre-o sectă
Nu ar mai fi nici o crimă!

Într-o lume de poeți
Mi-aș dori să-mi trăiesc viața
Ca un zapis cu peceți
Pe o carte, dimineața!

Într-o lume de poeți,
De actori, de împliniți,
Cu iubiții cântăreți
Mult și prea împătimiți,

Cine n-ar vrea să trăiască?
Cine-ar vrea atunci să moară?
Într-o lume nebunească
Unde tot te înfioară?

Hai atunci să învățăm
Să vorbim corect limba română,
Poezii mereu să poetăm,
E cel mai la îndemână!

Fii român, fii Lupul Dacic,
Nu mai pierde timpul pe prostii,
Ești aici de prin Cretacic
Vorbe multe nu rosti!

Hai să facem lumea noastră
Mai frumoasă, mai cu flori,
Ca o auroră albastră
Să ne-o dăruim de sărbători!

EU SUNT dorin – doar cu litere mici –

Din micul, veșnicul nimic
Aș vrea să fiu dorinul vostru cu d mic
Așa, ca o persoană ne-comună,
Ca o cometă neștiută-n drum spre lună,

Ca o monedă fără de valoare,
Ca un fișic de bani din rai
Ce mâine-ți vin, poimâine nu-i mai ai,
Ca cel mai simplu templu de culoare!

Să-mi spuneți, eu vă rog acum
Pe numele cel mic, ca niște vechi prieteni,
Am aburit și verbe, rime-acum,
Turnați petale și încinse cetini!

Dar în final, vă rog să înțelegeți,
Eu sunt dorin – și fără să mai pregeți
Numește-mă așa, cu numele cel mic,
Cu fonturi mici… poate așa-i destinic.

Mai sun la 112! Poliție ce cred că ne mai aperi,
Schimbați-mi literele-n buletin
Cu literele cele mici! Ca să te saturi
Mai dau și eu doi lei și un pocal cu vin!

Dacă asta nu se poate, de vă doare,
Eu sunt o taxă-n viața voastră…
O taxă… fără de valoare!

 

CINE SUNT EU?

Eu sunt azi copilul din mine,
Eu nu sunt ce vreți voi să fiu,
De idei am celulele pline
Și mă tem că încă sunt viu!

De-aș muri tot v-aș scrie prieteni
Tot ce simt, tot ce văd pe-acolo
Și v-aș scrie pe frunze de cetini
Și v-aș scrie pe-o minge de polo.

Eu sunt mai întâi răzvrătitul,
Eu sunt mai apoi clopotarul,
Înving azi pe prea Nesfințitul
Cu Sfincși vechi de când e nectarul.

De azi am și lupii la poartă
Ca pe o pavăză, ca pe un scut,
Tricolor am în inimi – pancartă
Semn că noi încă n-am dispărut.

Mai este puțin, se sfârșește și anul
Și așa cum v-am spus mai demult
Urăsc ministrul dar iubesc „golanul”
Ce-n suflet are flacăra – cult!

Eu sunt dar n-aș mai vrea să fiu al tuturora,
Să fiu al meu în universuri grele,
Să fiu plătit ades cu ziua, nu cu ora
Și nu în bani, ci doar mereu în stele!

DIN PURGATORIU
– ziua 21 –
cu convingerea că mai există îngeri

Am vrut să-nving tot ce se poate-nvinge,
Să fiu din ce în ce mai bun, Omul total
Dar nici un nor acuma nu mai ninge
Și m-am învins pe mine la final…

Trec zile negre și nopți tot mai albe,
În universul nostru, (ce mai e din el…)
Se sparg mereu tot mai puține halbe,
Mai bine plec în universul paralel.

Unde norocul încă mă ademenește
Și mă acceptă ca prieten minunat
Și-n care toată lumea mă iubește,
Mănânc aici și dulce și sărat.

În universul ăsta, plin de ploi, noroi,
N-aș fi rămas o clipă de nu erați și voi!

NECUNOAȘTERE DIN NAȘTERE

Eu vin acum la tine, prea iubito,
Ca un fitil desprins din lumânare,
Arzând firesc, total, neprihănito
Și ca un ultim semn de întrebare.

Eu vin la tine dintr-o altă eră,
Nu te mai obosi să mă cunoști
Provincial, întocmai ca o sferă
Din lumile în care nu există proști.

Și-ntr-un final domestic, oarecare,
Ca-ntr-un spital în care nu exista ploști
Tu vei sufla amar în lumânare
Neîncercând măcar să mă cunoști.

 

TOAMNĂ

Ditiramb rotund și gol
Azvârlit în plin nămol
În păduri, pe la răscruci,
Viața-mi e un drum de cruci.

Gările-mi surâd hidos
Presărate calm pe dos
Sunt privite de departe
Căile noastre ferate.

Plânge calea laptelui
De frumosul șaptelui
Și dorul miresei ară
Liniștea din colț de gară.

Doar din unu-n unu-i sec
Și din doi în doi un bec
Trei la trei e scorul fix
Care mi-a intrat în pix.

Ma gândesc în timp și cute,
Moartea coasa își ascute,
Mă pândește înspre seară
Hohotind a primăvară.

Cu miros de fluturi reci,
Frunze moarte pe poteci
Doar în parc sub pomii goi
Strălucind suntem doar noi.

Albă floare de lămâi,
Sărută-mă și rămâi!

 

OCHI ÎNDURERAȚI

Cu ochii triști, cu lacrimi care dor
Te văd aici că-mi ceri un colț de pâine
Mă năpădește-acum un brusc fior
Și-mi pare rău că lumea te numește câine!

Stai neclintit, te uiți în ochii mei
Simt că ți-e foame, mai ales și sete
Ți-e frică să te-apropii fiindcă ei
Semenii mei aruncă-n tine pietre, ghete.

Împart cu tine pâinea-mi cea amară
Și te hrănesc atât cât pot și eu
Suntem comunitari la noi în țară
Și eu și tu și bunul Dumnezeu!

Privirea ta, aproape spune totul,
De aș putea și sufletul ți-aș da
Întinzi spre mine drept mulțumire botul
Te mângâi, te primesc în viața mea.

Suntem doi maidanezi cu pălarie
Suntem comunitari și ăsta ni-i destinul,
Nu ne ajută nici o primărie,
Ei doar din taxe ne majorează chinul.

Te iau în brațe, în ciuda tuturora,
Din ochii tăi răsare boreală aurora!

CE DISPERARE…

Ce disperare… În copacii aștia goi,
S-au chinuit să creasca niste frunze
Din verde crud să fie aurii și moi,
E ca o transformare de amoebe în meduze.

Ce disperare, cât le-au legănat
Și le-au șoptit povești spre seară
Iar dimineața-n rouă le-au scăldat,
Le-au apărat de orice cioc, de orice gheară.

Acum când rolul lor a dispărut
Dar le-au crescut cum au putut, ca fiecare
Sunt părăsiți fără de vreun sărut
Zburate-n vânt – dorință de urcare.

Uitând sau neștiind că niciodată
Indiferent ce vânt puternic le-ar lua
Nu se vor transforma în pasăre moțată,
În ciocârlie, mierlă, cuc sau cucuvea!

Ce disperare… Asta știu doar sfinții
Ce au făcut un ideal din ai lor pui,
Copacii sfinți sunt uneori părinții!
Ai mei, ai tăi, de multe ori ai lui!

Copaci frumoși, părinții noștri dragi
În câtva timp se-așterne lin ninsoarea
Pe părul vostru sau pe crengi de fagi
Iar peste toți apoi urmează mut uitarea…

Ce disperare… Ne vom trezi la anul
În alta viață, într-un alt destin
Și vom avea probleme cu toptanul
Și-așa murim puțin câte puțin!

 

EȘTI INTERESATĂ CUMVA?

Te-ar mai interesa să mai primești o floare?
Am una proaspată într-un ierbar cu vise.
Răspunde sincer ca un semn de întrebare,
Ca un bujor crescut din lacrimi de caise.

Te-ar mai interesa acum vreo notă?
Mai muzicală sau din catalog,
De-aicea de-unde nu pricepi o iotă
De nu e de pe net sau de pe blog.

Te-ar mai interesa acum o șoaptă
Fierbinte, dulce, plină de fiori?
Ca și cum ai mușca din pară coaptă
Și ai simți în gură arcușuri de viori!

Te-ar mai interesa vreo veste despre mine?
Sa-ți scriu din când în când scrisoare
În plic, cu-n timbru ce abia se ține
Și-n care nu întrezărești decât uitare!

Te-ar mai interesa sau… poate nu,
Eu te visez sublimă din micul meu iglu!

 

MICA LUPTĂ CU TIMPUL

Între limbi de ceas statornic
Și fire de nisip ascunse în clepsidră
Renunț acum la ora de pe ornic
Ce caută să muște din mine ca o hidră.

Rămân să ud nisipul unei ore
Să stea blocat, să nu se mai reverse
Să mă mai bucur de lumina unei aurore
Să fiu metafora de la capitolul – diverse!

Am înțeles că timpul și așa se-ndoaie
Dar nu-s fizician – și asta e supliciu,
Așa că-l scot din ce în ce mai des în ploaie
Doar, doar se va lungi într-un prelung deliciu.

Încerc mai amiabil să fac pace,
Să îl blochez, să nu știe de el,
Să-i dau o vodkă sau vreo trei scatoalce
Să-l amăgesc cumva, să îl droghez nițel.

Dar lupta asta-i inegală, e caducă,
E ca un miel sacrificat de Paște
Și-orcum oriunde-ar vrea să mă mai ducă
Mereu ca o sămânța voi renaște!

 

FANTUMUL LUPTEI CU TIMPUL

Fanatic, iar mă lupt cu răul timp și azi!
Din naștere până-n a treia zi de Paște
Mereu ca o sămânță vie voi renaște
În sol pietros, arid sau peste vârf de brazi.

Fanatic, iar mă lupt cu răul timp și azi
Din vârf de curcubeu, de unde poți să cazi,
E-o beznă cruntă care nu mă recunoaște
Din naștere până-n a treia zi de Paște.

Mereu ca o sămânța vie voi renaște,
Pe mine mir, tămâie, smirnă poți să razi,
Un nechezat de inorog duios mă paște
În sol pietros, arid sau peste vârf de brazi.

Fanatic, iar mă lupt cu răul timp și azi!

 

P.S. TOATE POHEZIILE SUNT DIN VOL. „SUNTEM ATÂT DE SINGURI…” – ED. SINGUR – 2017.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*