scriitorul Marin Toma despre oraşul Dej şi Blaj două perle ale Ardealului*

Municipiul Dej este situat în nord-vestul României, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, în partea de nord-est al judeţului Cluj. Se înscrie între cele 6 localităţi de acelaşi rang administrativ-teritorial ale judeţului, situându-se pe locul al treilea, ca număr de locuitori, după Cluj-Napoca şi Turda. Oraşul se află la confluenţa Someşului Mic, care îşi adună apele din Munţii Apuseni, cu Someşul Mare, coborât din Munţii Rodnei, pe malul stâng al Someşului unit, în zona de contact a Câmpiei Transilvaniei cu Podişul Someşan.

Este cuprins între paralela de 47 grade 5′ şi 47 grade 10′ latiudine nordică şi meridianele de 23 grade 45′ şi 23 grade 52’30” longitudine estică. Vatra oraşului se situează pe un relief variat, cu altitudini cuprinse între 220 şi 360 metri (excepţie face Dealul Rompas, cu o altitudine de 420 metri). Zona de confluenţă a Someşurilor a dat posibilitatea formării unui bazin depresionar de eroziune încadrat de dealuri. Aşadar, distingem dealuri terasate ce se încadrează în Podişul Someşan şi şesul aluvionar, larg încadrat în culoarul Someşului.

Zona se dispune ca în amfiteatru în jurul municipiului ocupând aproximativ 45-50% din suprafaţa acestuia. Orizontul apropiat este încadrat de Dealul Igisului la sud-vest, care continua spre est cu dealul Pinticului, Dealul Rompasului, Dealul Cabdicului, urmate apoi de Dealul Dileu, Dealul Mulatău şi Dealul Bacău. Spre nord se află Dealurile Şomcutului, Cetanului şi Vadului, iar spre nord-est cel al Tirului ce face legătura cu Dealul Ciceului, Dealul Brezei, urmând apoi Munţii Ţibleşului şi Munţii Rodnei. Localităţile componente ale municipiului – Ocna Dej, Peştera, Pintic şi Şomcutul Mic – sunt situate între Dealurile Clujului şi Dejului, prima dintre ele pe Valea Ocna, a doua pe Valea Peştera, a treia pe un platou al văilor Ocna şi Orman şi a patra pe Valea Olpetrului sau Bobâlnei.

Municipiul Dej este amplasat la o răscruce de drumuri de o deosebită importanţă comercială şi de circulaţie (DN 1C cu DN 17). Aceste artere de circulaţie au făcut de-a lungul timpului şi fac şi în prezent legătura cu Baia-Mare, Bistriţa-Năsăud, Jibou, Zalău şi Cluj-Napoca, pe Valea Someşului Mic şi în culoarul depresionar al Someşului Mare. Multă vreme chiar Someşul a fost utilizat ca arteră de transport pe apă pentru lemn şi mai ales pentru sarea exploatată la Ocna Dej. Tot la Ocna Dej, în locul unei vechi saline , exista un loc cu apa sărată foarte concentrată, hipertonă şi atermală, recomandată în tratamentul unor afecţiuni.
Clima

Dejul este al treilea municipiu ca şi suprafaţă din judeţul Cluj. Teritoriul administrativ cuprinde 10.912 ha, din care intravilan 1.440 ha (Dej – 796 ha, Ocna Dej – 284 ha, Viile Dejului – 133 ha şi Şomcutul Mic – 85 ha), iar extravilan – 9.472 ha.

Dej (în germană Desch, în maghiară Dés, Deés) este un municipiu în județul Cluj, Transilvania, România, format din localitățile componente Dej (reședința), Ocna Dejului, Peștera, Pintic și Șomcutu Mic. Se află la 57 km nord-est de municipiul Cluj-Napoca, la confluența dintre râurile Someșul Mare și Someșul Mic.

De-a lungul timpului a apărut cu diverse denumiri: Deeswar (1261), Deswar (1315), Des (1406), Dees, Desh, Desch (1601)[6]. Românii întotdeauna l-au numit Dej.

Localitatea Dej a evoluat de la stadiul de sat la cel de târg și apoi la cel de oraș, fiind favorizat de zăcămintele de sare de aici, de așezarea laintersecția de drumuri și a Someșului navigabil în Evul Mediu.

 

Istoric

—Valea Someșului a constituit o atracție pentru om din cele mai vechi timpuri. Privind din această perspectivă, putem spune că orașul Dej are o vechime biblică, deoarece cele mai vechi urme arheologice datează din epoca neolitică, adică cu 5.500 de ani î.Hr.- Au fost descoperite fragmente ceramice neolitice în pădurea Bungăr, pe dealul Sfântu Petru și pe dealul Cichegy din Viile Dejului.

—Despre o așezare cu adevărat stabilă și bine organizată se poate vorbi la începutul epocii fierului, când se cristalizează civilizația dacică.

—Descoperirile din epoca romană ne fac să presupunem existența unei așezări romane pe vatra actuală a municipiului Dej, din păcate numele antic al așezării nu se cunoaște.

Au fost descoperite resturile drumului roman și ale podului de peste Someș care făcea legătura între castrele de pe graniță. Altă descoperire importantă din epoca romană o constituie  conducta de aducțiune a apei care se îndreapta spre zona centrală a orașului; la Pintic a fost descoperită o villa rustica, iar pe dealul Cabdic (Rompaș) s-au găsit întâmplător un altar votiv roman și o monedă romană de aramă. Tot aici se observă urme ale exploatării sării de către romani. —În satul Peștera (de lângă Dej) s-au descoperit morminte romane.La Cetan a fost identificat un drum roman și ceramică romană.

—Teritoriul actual al orașului și exploatările de sare de aici au făcut parte din voievodatul lui Menumorut. Granița dintre voievodatele lui Gelu și Menumorut era Valea Fizeșului, care se varsă în Someșul Mic.

—După anul 905 a început cucerirea maghiară a acestor formațiuni politice româno-slave. —Pentru impulsionarea vieții economice, regalitatea maghiară a încurajat colonizarea sașilor în Transilvania. În drumul lor spre Sibiu, o parte dintre acești hospites-oaspeți s-au oprit și aici și au întemeiat orașul Dej. Aceștia s-au așezat aici în jurul anilor 1141-1143, iar în scurt timp așezarea a căpătat un caracter  urban.

Prima mențiune documentară care atestă existența orașului datează din anul 1214, când a apărut cu numele de Dees. Cetatea Dejului a fost construită între 1214 și 1235. Orașul a avut de suferit de pe urma invaziei tătare din 1241. Orașul se dezvoltă de-a lungul timpului ca și centru important de exploatare a sării, dispunând și de un mic port folosit pentru transportul rapid al sării pe râul Someș.

La 3 km de Dej, la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic, se află Salina Ocna Dej. Sarea a început fie exploatată la Ocna Dej încă din antichitate. [7] Numeroase mărturii scrise prin anii 1239, 1291, 1365, 1465, ne furnizează informații despre modul de organizare a exploatarii sării.

—De-a lungul evului mediu orașul a primit mai multe privilegii din partea voievozilor Transilvaniei și a regilor Ungariei. Acestea constau în scutirea de taxe și impozite a locuitorilor din Dej și Ocna Dej, iar scopul era acela de a crește populația în zonă pentru a exploata cât mai multă sare.

—În secolele XVI-XVII, orașul Dej a fost prins în conflictele politico-militare dintre marile familii nobiliare pentru tronul Principatului Transilvaniei, dar și între conflictul dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman pentru stăpânirea Transilvaniei. —Cel mai dramatic eveniment s-a produs după asasinarea domnitorului Mihai Viteazul, între anii 1601-1603, când orașul a fost trecut prin foc și sabie de generalul Basta.

—Importanța politică a orașului Dej a crescut la mijlocul sec. XVII, când principii din familia Rackoczi și-au amenajat la Dej curtea princiară-Casa Rakocziană-demolată abia în anul 1938.

—În secolul al XVIII-lea în orașul Dej se formează o puternică comunitate românească, care, cu ajutorul Guberniului Transilvaniei a primit dreptul  să-și construiască cimitir, biserică și școală. Ponderea românilor în cadrul comitatului Solnoc Dăbâca a fost întodeauna peste 75%.

—În secolul al XIX-lea în Dej și în împrejurimi se formează un puternic centru cultural românesc, animat și unit în jurul Asociațiunii ASTRA și a Băncii Someșana, ambele conduse de dr.Teodor Mihali.

În acest context se formează o elită politică și culturală românească, care prin activitățile culturale desfășurate în satele din județ, au angrenat marea masă a românilor în mișcarea politică națională și de afirmare a conștiinței naționale.

—În contextul Primului Război Mondial, orașul Dej a devenit un puternic centru unionist prin personalitățile sale: dr.Teodor Mihali (vicepreședinte al Partidului Național Român), dr. Alexandru Vaida Voevod (a citit, în 18 oct. 1918, în Parlament Declarația de independență a națiunii române din Transilvaniei), dr.Ștefan Ciceo Pop (originar din Șigău, dar stabilit la Arad) dar și alți fruntași ai românilor precum frații Boca, Micșa, Mezei și alții.

La  Marea Adunarea de la Alba Iulia din partea comitatului Solnoc-Dăbâca au participat 68 de delegați aleși, iar din partea orașului Dej un număr de 11 delegați, care au votat unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

Perioada interbelică a însemnat dezvoltarea orașului pe toate planurile: edilitar, administrativ-politic, economic și cultural. Personalitatea care s-a remarcat a fost primarul dr. Pop Cornel,

—Această dezvoltare și evoluție a fost oprită de cel de-al doilea război mondial. După Dictatul de la Viena, Dejul și județul Someș au făcut parte din teritoriile cedate Ungariei.

—În 8 septembrie 1940,  autoritățile ungare horthiste au instaurat în Dej un regim dur de dictatură militară. Mulți români au avut de suferit, alții au fost expulzați în România sau nevoiți să se refugieze.

—Spre sfârșitul războiului, în primăvara anului 1944, autoritățile ungare au declanșat Holocaustul evreilor din Dej și din județul Someș, fiind închiși7.800 de evrei,  în ghetoul din Pădurea Bungăr și apoi trimiși la Auschwitz-Birkenau. Au reușit să supraviețuiască lagărelor morții puțin peste 800 de suflete.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a adus instaurarea regimului comunist.  Imediat după falsificarea alegerilor, de către comuniști, din 19 noiembrie 1946, locuitorii din împrejurimile Dejului au declanșat una din primele revolte anticomuniste (Revolta de la Podul Someșului).

—În perioada comunistă, în orașul Dej au avut loc însemnate transformări economice, sociale și politice: în plan economic a fost construită platforma industrială Nord: Combinatul de celuloză și Hârtie, Fabrica de mobilă, Fabrica de fibre artificiale, Protanul, Triajul CFR; Fabrica de conserve 11 iunie, Fabrica de cărămizi refractare Trasia ș.a.

Evenimentele din decembrie 1989 care au dus la căderea regimului comunist au fost resimțite și le Dej. Muncitorii din întreprinderi au ieșit în stradă pentru a striga: Libertate, Jos tiranii, Jos Ceaușescu și alte lozinci destul de populare la vremea aceea. —La Dej militarii și-au adus contribuția la păstrarea ordinii și la instaurarea noilor structuri de putere ale administrației locale-Frontul Salvării Naționale. —În cei 25 de ani de la Revoluția din 1989 în municipiul Dej s-au produs mai multe schimbări, unele pozitive, iar altele negative.

—Dejul este un oraș cu o istorie bogată, în care au trăit și creat multe personalități. Cu ocazia aniversării a 800 de ani de la atestarea documentară, în anul 2014, istoria orașului a fost cuprinsă într-o monografie: DEJ. Istorie și legendă, autori Constantin Albinetz și Cristina Albinetz.

Vivat, Crescat, Floreat !

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Dej se ridică la 33.497 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 38.437 de locuitori.[8] Majoritatea locuitorilor sunt români (81,8%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (11,29%) și romi (1,03%). Pentru 5,74% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[3]Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (72,42%), dar există și minorități de reformați (9,68%), penticostali (4,21%), greco-catolici (3,21%), romano-catolici (2,38%) și baptiști (1,1%). Pentru 5,92% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[9]

Evoluție istorică

Populația stabilă a municipiului era la 1910 de 11.451 de locuitori (7991 maghiari, 2911 români, 445 germani și 104 alte naționalități).

Obiective turistice

 

 

 

 


Centrul istoric al municipiului Dej. În planul al doilea se observă Biserica Reformată-Calvină, edifiu monumental de arhitectură gotică, construit între anii 1456-1526. Turnul bisericii are peste 70 de metri înălțime și a fost ridicat în anul 1643. Biserica a servit drept model pentru bisericile românești maramureșene din lemn, iar în prezent este un simbol al Dejului.
  • Muzeul Municipal Dej, situat în centrul orașului, în Piața Bobâlna nr. 2.
  • Castrul roman Samum din comuna invecinată Cășeiu.
  • Biserica Reformată, construită în stil gotic, în anii 14531536, cu un turn înalt de 72 m. Hram inițial (înainte de Reforma Protestantă): “Sf.Ștefan”.
  • Biserica și mănăstirea franciscană “Sf. Anton de Padova” (romano-catolică), construită în stil baroc în secolul XVIII (în jurul anului 1716).
  • Biserica Ortodoxă “Sf.Gheorghe”, ridicată în 1776.
  • Biserica protopopială greco-catolică (nerestituită), consacrată în anul 1895 cu hramul “Adormirea Preacuratei”.
  • Palatul justiției, construit la sfârșitul secolului XIX.
  • Clădirea fostei Primării.
  • Statuia “Lupa Capitolina”, simbolul latinității poporului român. A fost realizată de sculptorul V. Pruna și dezvelită în 17 septembrie 2004, cu ocazia celei de-a 100 Adunări Generale a Astrei. Lucrarea a fost donată de dr. Traian Gh. Dascăl, cetățean de onoare al municipiului Dej.
  • Obeliscul (Monumentul) Eroilor.
  • Casa memorială Teodor Mihaly.
  • Casa memorială Alexandru Vaida Voievod.
  • Ruinele Castelului Kornis din comuna învecinată Mănăstirea.
  • Băile Ocna Dej din apropiere.

În partea de sud-vest a Dejului se află Ocna-Dejului, localitate devenită cartier al Dejului din 1991. Aici a existat, amenajat până prin anii ’80 ai secolului al XX-lea, băi cu apă sărata, care au dispărut odată cu prăbușirea dealului de sare.

  • Parcul Balnear Toroc din Ocna Dejului (Aici se pot găsi băi cu apa sărată, dar și un strand interior prevăzut cu piscină, jacuzzi si sauna)[10]

Obiective memoriale

Cimitirul eroilor români, maghiari, germani, ruși, sârbi și evrei, din cele două războaie mondiale, este amplasat pe Dealul Florilor și are o suprafață de 3.000 mp. În acest cimitir sunt înhumați 570 eroi, din care 416 cunoscuți, în morminte individuale.

Personalități

 

  • Ferenc Pápai Páriz (1649-1716) – medic, profesor și scriitor. Autor al lucrării Pax Corporis (Pacea Trupului) tradusă și în limba română, și al unui dicționar latino-maghiar.
  • Constantin Gavenda (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea) – pictor și gravor, staroste al breslei pictorilor și gravorilor din Ocna Dej – Gherla.
  • Kádár Jószef (1851-1939) – profesor și istoric, autor al monografiei Comitatului Solnoc-Dăbâca, apărută în șapte volume (1900-1905).
  • Teodor Mihali (1855-1934) – doctor în drept (1883). Avocat la Baroul de avocatură din Dej. Înființeaza Institutul de Credit și Economii “Someșana”. Director al Despărțământului Astrei și membru marcant al conducerii Partidului Național Român.
  • Ștefan Cicio-Pop (1865-1934) – doctor în drept (1889) și avocat la Arad. Fruntaș al Paridului Național Român. Apărător al memorandiștilor în procesul de la Cluj (mai 1894). Participă la pregătirea și desfășurarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Semnează Rezoluția de Unire a Transilvaniei cu România. Răspunde de Resortul Apărării în Consiliul Dirigent. Senator și Presedinte al Parlamentului, Copreședinte al Uniunii Parlamentare de la Haga și al Uniunii Statelor Balcanice.
  • Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950) – doctor în medicină și membru al Comitetului Executiv al Partidului Național Român din 1897. Deputat în Parlamentul de la Budapesta. Participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Conduce Resortul Justiției și pe cel al Afacerilor Externe din Consiliul Dirigent, Președinte al Camerei Deputațior (1918). A participat la Conferința de Pace de la Paris. A fost prim-ministru (1919, 1932, 1933).
  • Guilelm Șorban (1872-1923)jurist și compozitor, a trăit la Dej între anii 1900-1923. A fost primul subprefect român al județului Solnoc-Dăbâca și apoi prefect. Autor a peste 100 de lucrări corale și vocal-instrumentale, unele pe versurile unor poeți clasici români.
  • Liviu Micșa (1875-?) – din 1900 este avocat în Dej, secretar, apoi președinte al P.N.R., din comitatul Solnoc-Dăbâca. Partcipă ca delegat al orașului Dej, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Prefect al Comitatului; senator în Parlamentul României întregite.
  • Victor Motogna (1885-1948) – director al Liceului “Andrei Mureșanu”. Docent la Universitatea din Cluj și profesor la Academia Teologică Unita din Cluj și la Academia Romano-Catolică din Timișoara. Președinte al Departamantului Dej al ASTREI.
  • Aurel Pavel Banuț (1887-1970) – în 1902 a înființat la Budapesta revista “Luceafărul”. Prefect al județului Someș (1931-1932). A sprijinit activitatea ASTREI. Înființeaza la Dej o școală țărănească (1931).
  • George Mânzat (1888-1958). Profesor și senator de Someș în Parlament (1931-1932). A redactat ziarul “Someșul”. Președinte al Departamantului Dej al ASTREI. A publicat Monografia orașului Dej.
  • Cornel Pop (1889-1953) – în 1919 este notar și apoi primpretor al comitatului Solnoc-Dăbâca. Secretar și viceprefect al județului Someș, apoi primar al orașului.
  • Victor Cherestesiu (1895-1917) – profesor la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Doctor în filosofie la Universitatea din Viena. Director al Institutului de Istorie din București, director adjunct al Institutului de Istorie și Arheologie Cluj.
  • Ana Novac (1922-2010), scriitoare, supraviețuitoare a Lagărului de la Auschwitz
  • Ion Cupșa (1912-1984), general, istoric și scriitor
  • Emil Lazar (1935-2002) – profesor de limba și literatura romană, director al Muzeului municipal de istorie din Dej

(1975-1998), publicist.

DESTINAȚIE: ROMÂNIA/Alba: “Fântână a românismului”, Blajul istoric a fost numit “Mica Romă” de către Eminescu

 •  CULTURĂ
1797 afişări

“Fântână a românismului”, orașul Blaj, numit de Mihai Eminescu “Mica Romă”, este o localitate în care aproape fiecare clădire din zona centrală amintește de faptul că “De aici a răsărit soarele românilor”, după cum afirma Ion Heliade Rădulescu în 1843.

Teiul lui Eminescu din Blaj
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Orășel de provincie, Blajul ocupă un loc aparte în sufletele românilor care își cunosc și își respectă istoria.

Oriunde ai călca în Blaj e aproape imposibil să nu găsești o reprezentare a lucrurilor despre care ai citit în cărțile de istorie, spune primarul orașului, Gheorghe Valentin Rotar.

“Locul unde s-a strigat odată destinul unui neam rămâne pentru posteritate un loc de pelerinaj”, spunea Octavian Goga despre Blaj. Cu toate că orașul, centru al Bisericii Greco-Catolice, dispune și de o așezare geografică potrivită, în inima țării, numărul turiștilor nu este, din păcate, atât de mare pe cât ar merita.

La Blaj s-a predat pentru prima dată în limba română și tot aici au fost tipărite primele manuale românești. Tipografia, înființată la sfârșitul secolului al XVII-lea la Alba Iulia, unde se afla atunci Mitropolia Transilvaniei, a fost transferată și restaurată la Blaj în 1747.

Primele spectacole de teatru din țară au fost organizate în 1761 tot la Blaj de către elevii și studenții teologi, care au întreprins un turneu la sate cu “Comedia ambulatoria”.

Tot în această așezare a fost înființată, în 1881, prima grădină botanică din lume pe lângă o școală secundară.

Vechi centru cultural, Blajul are merite deosebite în plan istoric, lingvistic și de renaștere națională. Aici s-au pus bazele unei culturi în limba națională, în contextul unei stăpâniri străine. Ioan Micu Moldovan spunea despre Blaj că este “cel mai vechi cuib al deșteptării noastre naționale”.

Orașul a fost ridicat după un plan schițat de însuși Inocențiu Micu Klein, întemeietorul Blajului românesc. Înainte de strămutarea la Blaj a reședinței episcopiei unite greco-catolice, în 1737, localitatea era doar un sat, calvinesc și unguresc, numărând aproximativ 20 de familii. Doi ani mai târziu, în 1739, Blajul este declarat târg, oppidum, transformându-se curând într-un adevărat oraș.

Catedrala Greco-Catolică din Blaj
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Micu Klein a trasat străzile principale, a indicat locul pieței, al catedralei, al mănăstirii, al reședinței episcopale, executate mai târziu, după planurile întocmite de arhitectul Curții Imperiale, Ioan Martinelli.

În 1737, domeniul feudal al Blajului a fost cedat prin schimb de moșii Episcopiei Române Unite a Transilvaniei, în urma unor memorii înaintate lui Carol al VI-lea de către Inocențiu Micu Klein. Episcopul a mutat aici reședința episcopiei pentru a putea fi într-un contact mai strâns cu toți credincioșii săi. De acum încolo, Blajul devine principalul centru cultural și politic al românilor din Transilvania, la aceasta contribuind nu numai poziția sa centrală, dar și rolul jucat în lupta pentru eliberare națională și socială.

Încă de la intrarea în Blaj, la marginea nordică a orașului, venind dinspre Târnăveni, pe DJ 107 B, pe “Drumul Vinului”, turiștii se pot opri la umbra Teiului lui Eminescu, aflat pe culmea dealului care domină orașul. În iunie 1866, venit de la Cernăuți, ajuns pe “Hula” Blajului, Eminescu a exclamat: “Te salut din inimă, mică Romă. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să o pot vedea”.

Teiul lui Eminescu din Blaj
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Copacul, declarat monument al naturii, este îngrădit acum, iar alături este o inscripție: “Lângă acest tei s-a oprit Mihai Eminescu în 1866 și a salutat cu entuziasm Blajul, pe care de mult dorea să-l vadă”. Autoritățile locale au amenajat aici o zonă de belvedere.

La mică distanță, străjuind orașul, de pe un deal vizibil din orice punct al Blajului, se află “Crucea lui Avram Iancu”. Între 1820 și 1822, locuitorii orașului au ridicat o cruce înaltă de patru metri în semn de recunoștință față de episcopul Ioan Bob, care în timpul foametei din 1815 i-a ajutat pe țărani cu cereale și i-a iertat de datorii. În 1848 — 1849, Avram Iancu și-a cantonat aici o unitate de moți. In memoriam, crucea a fost denumită după el. Dinamitată de răuvoitori în 1908, monumentul a fost refăcut în 1915 din inițiativa lui Ion Micu Moldovan.

Crucea lui Avram Iancu
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES ARHIVA

Un alt loc care amintește de Avram Iancu este “Câmpia Libertății”, locul unde, în mai 1848, peste 40.000 de români transilvăneni au strigat “Noi vrem să ne unim cu Țara”. În amintirea evenimentelor, doi ani mai târziu, elevii și profesorii de la Blaj au ridicat pe locul tribunei adunării Piatra Libertății.

Monumentul Gloria de pe Câmpia Libertății
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

Tot aici s-au ținut în 1911 serbările Semicentenarului ASTREI, iar Aurel Vlaicu a zburat cu avionul său deasupra mulțimii în număr de peste 30.000 de oameni.

Tot pe Câmpia Libertății, la 23 noiembrie 1918 a aterizat un avion Farman-40, care aducea vestea reintrării României în război pentru eliberarea Transilvaniei. Doi temerari, în plină iarnă, au zburat cu un avion cu carlinga deschisă și cu instrumente de navigație rudimentare pentru a aduce mesajul Marelui Cartier General Român către Consiliul Național Român din Blaj, prin care se anunța hotărârea Armatei Române de a trece Carpații.

În amintirea evenimentului din 1848, în 1973 a fost ridicat aici un complex monumental cu 24 de busturi de bronz ale pașoptiștilor, realizate de diferiți sculptori. Patru ani mai târziu, a fost înălțată opera lui Ion Vlasiu, “Gloria”, monument din piatră înalt de 18 metri, alcătuit dintr-o poartă ce semnifică intrarea în istorie, în fața căreia se află trei statui feminine identice, din bronz, cu laurii gloriei deasupra capului, simbolizând cele trei țări românești. La baza monumentului sunt inscripționate cuvintele: “Vrem să ne unim cu țara!”. În urmă cu șase ani, au mai fost adăugate încă două busturi.

Monumentul Gloria de pe Câmpia Libertății
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

Centrul istoric — Piața 1848, un parc în care se încrucișează câteva alei, este locul în care au avut loc adunările populare din 3 aprilie și din 2/14 mai 1848. În centrul istoric se află unul dintre monumentele reprezentative ale Blajului — Catedrala “Sfânta Treime”, unde în 1997 a fost adus de la Roma sicriul cu rămășițele pământești ale ctitorului său. În 1738, episcopul Micu Klein a încheiat un contract cu arhitectul vienez Martinelli pentru edificarea catedralei. Construită între 1741 și 1748, în stil baroc, slujirea în biserică a început însă doar în 1765, după finalizarea iconostasului, pictat de sârbul Ștefan Tenetzky. Acesta a realizat și cupola, sculptată în stil bizantin, dar și cu elemente locale. În 1836 au fost adăugate cele două turnuri, dobândind aspectul de astăzi.

Nicolae Iorga spunea despre iconostas, lucrat în lemn de tei de către meșterul tâmplar Aldea din Târgu Mureș, între 1749 și 1765, că este unul dintre cele mai mari și mai frumoase din țară.

În această catedrală și-a rostit Simion Bărnuțiu, în 2 mai 1848, celebrul discurs devenit programul politic al românilor din Transilvania, despre care DD Roșca spunea că “este cea mai mare operă oratorică din istoria românilor”. Catedrala este înconjurată din trei părți de clădirile fostei mănăstiri “Sfânta Treime”, opera aceluiași arhitect vienez Martinelli, fiind construită între 1741 și 1747. Aici a fost deschisă, la 11 octombrie 1754, prima școală sistematică superioară din țară cu limba de predare română. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă de Inocențiu Micu Klein, însă ea a fost terminată de urmașul său, episcopul Petru Pavel Aron.

Alături se află o clădire mai nouă, vechiul internat de băieți, numită și “Internatul Văncean”, fiind ridicată sub episcopul Vancea, și care acum adăpostește un centru de plasament familial.

Pe clădirea din stânga catedralei se află o placă care amintește că “aici a fost găzduit ca elev marele poet Mihai Eminescu, în anul 1866”. În prezent, este sediul Facultății de Teologie Greco-Catolică și a Seminarului Arhidiecezan.

La doar câțiva metri distanță de catedrală se găsește “Bisericuța grecilor”, construită pe locul unei vechi biserici de lemn, între 1760 și 1770, denumită astfel după negustorii macedo-români care au contribuit financiar la înălțarea ei. În cimitirul bisericii, un adevărat Pantheon al Blajului, se găsesc mormintele lui Ioan Axente Sever, tribun al revoluționarilor români la 1848, Ioan Rusu, întemeietorul geografiei științifice românești, mitropolitului Alexandru Șterca Șuluțiu, părintelui filologiei românești, Timotei Cipariu, și al lui Ioan Micu Moldovan, autorul Pronunciamentului de la Blaj, întemeietorul vieții economice românești din Transilvania.

În partea de sud-vest a Pieții 1848 se află cea mai veche clădire din oraș, un vechi castel nobiliar, monument istoric și de arhitectură. Începuturile construcției aparțin secolelor XIII-XIV, fiind complet refăcută în 1535 de către Georgiu Bagdi. Timp de aproape două secole, acest castel a funcționat ca reședință a diferiților feudali. Din 1737, clădirea a găzduit reședința Episcopiei greco-catolice. În 1842, în timpul lui Ioan Lemeni, castelul a suferit unele reparații și i s-a adăugat aripa de nord. În 1948, a fost transformat în școală cadastrală și apoi în școală specială de învățători. În prezent este reședința Mitropoliei Greco-Catolice.
Alături se află Biblioteca documentară “Timotei Cipariu”, care funcționează într-o clădire ridicată în 1760 și care a găzduit inițial mănăstirea Bunavestire. Aici au funcționat Seminarul călugărașilor, tipografia cu anexele sale, turnătoria de litere, legătoria de cărți și atelierul xilografilor. Tot aici a funcționat și cancelaria mitropolitană.

Pe latura vestică a Pieții 1848 se află casa în care a locuit cea mai mare parte a vieții sale marele erudit Timotei Cipariu (1805 — 1887) și în care în prezent se află sediul ASTRA. Clădirea monumentală cu etaj alipită de casa lui Timotei Cipariu a adăpostit renumita biblioteca blăjeană ce cuprindea peste 70.000 de volume și aproape o mie de manuscrise vechi.

În Blaj se află, în spatele catedralei, cea mai veche grădină botanică din lume organizată pe lângă școlile secundare, fiind înființată în 1881 prin “râvna” profesorului naturalist Alexandru Uilăcan. Are o importanță documentară și istorică, la conducerea ei aflându-se la un moment dat și Alexandru Borza. În grădină se află peste cinci sute de specii, plante originare din toate continentele, de la agave și aloe până la copacul de ginko biloba și copacul lalea.

Printre monumentele naturii existente în Blaj se află, într-un complex natural și antropic, în Parcul Avram Iancu, și un stejar de peste 600 de ani, cunoscut și sub numele de “Gorunul lui Avram Iancu”. Sub stejar, generalul Caraffa a dus tratative cu ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, stabilind condițiile de trecere a Transilvaniei în stăpânirea împăratului de la Viena, în 1687. Poartă numele lui Avram Iancu deoarece se spune că, în ultimii săi ani de viață, când acesta venea des la curtea prietenului său, mitropolitul Alexandru Șterca Șuluțiu, se adăpostea adeseori la umbra sa.

Într-una din casele situate pe bulevardul din oraș, pe frontispiciul căreia sunt pictate patru muze, reprezentând muzica, dansul, poezia și literatura, creație a lui Anton Zeiller, a locuit compozitorul Iacob Mureșianu, profesor de muzică la Blaj între 1886 și 1917.

În sensul giratoriului din capătul bulevardului este expusă statuia “Lupa Capitolina”, o copie a celebrei statui a Lupoaicei cu Romulus și Remus.

După ce traversezi Podul minciunilor spre Hula Blajului, ajungi la una dintre cele mai impunătoare clădiri din oraș, care găzduiește Colegiul Inochentie Micu Klein și care a funcționat inițial ca școală normală pentru pregătirea viitoarelor învățătoare. Terminată în 1929, clădirea s-a numit inițial Institutul Recunoștinței, amintind de contribuția pe care au adus-o elevii și locuitorii din Blaj și împrejurimi la edificarea clădirii.

În spatele colegiului se află Capela arhiereilor, ridicată între 1925 și 1937, sub mitropolitul Vasile Suciu, unde sunt îngropați mai mulți episcopi și mitropoliți greco-catolici.

Orice turist care ajunge la Blaj ar trebui să viziteze și Muzeul de Istorie “Augustin Bunea”. În inventarul muzeului se află peste 1.500 de exponate, printre care multe piese neolitice și dacice, cum ar fi un altar dedicat lui Iupiter Optimus Maximus. Printre cele mai valoroase piese se află o tiparniță de lemn, ce a aparținut tipografiei lui Petru Pavel Aron.

Muzeul de Istorie din Blaj
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN / AGERPRES ARHIVA

În patrimoniul muzeului se găsește și cea mai veche carte tipărită la Blaj, în 1753, “Strașnic”, precum și numeroase manuale școlare și matricole școlare vechi de peste două sute de ani, certificate școlare în original, dar și o colecție de zeci de icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea.

AGERPRES/(AS — autor: Marinela Brumar, editor: Cristian Anghelache)

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*