Traian Calancia (orasul Săveni-Botoşani)*Proză umoristică*

VERIDICT,CRIMĂ

Era o seară plăcută de primăvară. După o iarnă prelungită până peste puterile economice ale oricărui locuitor din mica urbe de pe valea Başeului, veneau în sfârşit zilele plăcute ale primăverii cu schimbarea de decor şi temperatură atât de dorită în ultimile luni. Ferestrele caselor şi apartamentelor de la bloc erau în majoritate deschise pentru a primi binecuvântarea aerului primăvăratec înmiresmat cu florile de cais sau de cireş sau al florilor din spaţiile special amenajate în faţa caselor sau a balcoanelor, prin truda şi grija iubitorilor de frumos. Copiii dornici de aer şi zbenguială, săltau gălăgioşi în grupuri constituite ad-hoc sau însoţiţi la plimbare de către părinţii nu mai puţin tentaţi de timpul prielnic pentru promenadă. La etajul unu al unui bloc din centrul oraşului, cu geamul balconului larg deschis, familia Nae şi Cica Iscodeanu, familie onorabilă de pensionari, îşi sorbea tacticos ceaiul, de seară, ascultând în acelaşi timp şi televizorul aflat în cameră.
–Auzi, Nae, că s-a votat legea privind regimul armelor şi muniţiei. Doamne ce vremuri, ce lume, te poţi trezi cu orice tembel, care-şi poate procura o armă, să dea buzna peste tine în casă şi să te omoare.
–Ei, nu te mai omoară …chiar aşa, dar e suficient să te ameninţe şi să-ţi ia tot din casă; dar asta prin oraşele mari, nu aici în borta asta a noastră.
–Mai ştii? N-ai văzut cum trec graniţa cu tot felul de prostii, cum înşală vigilenţa vameşilor, cum se întâmplă atâtea … că doar televiziunile arată …
–Hei, Cico, dacă e să te omoare cineva nu e musai să aibă puşcă. La noi, în zona asta de la capăt de ţară, cuţitul şi toporul le e mai la îndemână.
–Taci, Nae, că mă înspăimânţi.
–N-ar trebui să ai nici o teamă, pe noi oricum nu ne atacă nimeni. În primul rând că nu ar avea ce ne lua şi apoi nici tu nu mai eşti aşa de tânără să trezeşti pasiuni ca în tinereţe …
–Hait, nesimţitule! Ce-a fost, a fost, nu mai dezgropa şi tu morţii.
–Da, nevastă, da de câte ori mi-aduc aminte ….
–Eee … îţi aminteşti şi tu toate rahaturile ….
Cica se retrase îmbufnată în cameră, ca de fiecare dată când soţul făcea apropos la viaţa sa aventuroasă din tinereţe. Ehee, de-ar mai fi fost odată tânără …n-ar mai fi fost atât de proastă …şi când te gândeşti ce oferte ratase …Îşi şterse o lacrimă fugară şi un zâmbet de autocompătimire îi flutură trecător pe faţă. Asta e viaţa, tinereţea nu se mai întoarce niciodată, iar la bătrâneţe, regretele nu ţin de cald, degeaba ai minte dacă nu mai ai …la ce s-o ai.. Acum, bolnavă de gută şi ulcer, bătrână şi nebăgată în seamă de nimeni, se răzbuna pe tot ce-i tânăr şi fluşturatec, împânzind cartierul cu snoave şi veşti inventate sau adevărate, întreţinând o atmosferă tensionată în rândul vecinilor şi cunoscuţilor, având grija fiecăruia în parte, cunoscând, sau mă rog, crezând că ştie totul despre fiecare.
Nae, om blajin şi credul, fusese toată viaţa dus de nas de către nevastă, care făcuse şi desfăcuse tot ce voise. Auzise el multe despre ea, o şi prinsese în flagrant cu primarul, dar ca să-şi păstreze postul de la percepţie, tăcuse ca „porcu în păpuşoi” şi …viaţa merse înainte. Cica era gospodină, curăţică, atâta doar că-i plăceau bărbaţii. O iubise mult şi nu voise scandal în casă de ruşinea lumii, preferând să sufere în tăcere decât să dea spectacole vecinilor.
–Nae, bem un păhărel cu vişinată?
Trezit din meditaţie, Nae aprobă bucuros.
–Chiar simţeam nevoia. Eşti foarte inspirată.
În timp ce aducea tava cu două păhăruţe minuscule şi un şip de modă veche cu dop dolofan din sticlă albastră, Cica observă din mers.
–Uite-l pe tânărul de la doi. De ce nu s-o fi însurând ăsta? Pierde vremea de pomană. Când s-o hotărâ să se însoare, o s-o facă degeaba …
–E cam dubios, individu. Am auzit că ţine, pe peretele din sufragerie, o mitralieră de pe timpul războiului, o ruginitură de colecţie.
–Ai auzit bine. Io-te-l şi pe prezevenchiul de la parter. Aseară a venit iarăşi beat şi iar s-a certat cu nevastă-sa. Cred că s-au şi bătut, că se auzeau ţipete şi răcnete.
–Ai auzit tu?
–Da, cum? Ea îl beştelea de mama focului iar el o ameninţa că dacă nu tace o omoară. Apoi am auzit, buşeli şi plânsete înfundate. Mare pramatie, beţivanul naibii …Da ia taci, să vedem ce-şi zic.
–Nu crezi …
–Sssst !
…………………………………..
— Salut, domn profesor!
— Bună seara vecine. Ce mai faci, nu arăţi prea bine.
–Domn profesor, am un necaz. Am venit aseară beat, m-am luat în bâză cu nevasta, ce mai, ne-am certat rău de tot, am stricat nişte pahare, am trântit televizorul că nu mergea cum trebuie, am rupt cablul de la antenă …
–Televizorul ce vină avea ?
–Păi, n-avea. Mai bine o trânteam pe dânsa . Acu aş vrea să-mi rezolv o treabă şi v-aş ruga să-mi împrumutaţi un pic pistolul … Ştiţi, cu cablul nu pot rezolva cum trebuie, nu cred c-o să meargă, dar dacă aş avea pistolul o rezolv una două, că altfel nu mai am linişte în casă.
–Ţi-l dau, da ai grijă să nu umble copii cu el.
–Nuuu! Cum îl folosesc, cum îl duc înapoi. Ce, ăla e jucărie? Trec peste o oră?
–Da. Vino că ţi-l dau, iar dacă nu te descurci, mă chemi pe mine.
–Lasă că mă descurc eu, doar vorba aia, sunt vaccinat şi cu armata făcută.
…………………..
–Ai auzit Nae ? – întrebă Cica îngrozită.
–Auzit, nevastă – şopti şi Nae năucit
–Vai de mine, aici iese cu moarte de om. Auzi, că s-a gândit s-o spânzure cu cablul de la televizor dar că pistolul e mai sigur …Ce-i de făcut ?
–Eu … zic să nu te bagi. Ferească Dumnezeu de ceva … ne omoară şi pe noi.
–Şi cum … lăsăm netrebnicu să-şi omoare familia ? Eu sun la poliţie, Nae !
–Stai, nu te pripi. Şi totuşi am auzit destul de clar, erau chiar sub balconul nostru.
–Ei, vezi ? Şi să mai zici că sunt eu nebună şi umblu cu vorbe aiurite. Acu te-ai convins?
–Convins, da… nu ştiu cum să procedăm. Dacă am anunţa-o pe ea?
–Şi dacă nu te crede, dacă te spune criminalului şi vine şi peste noi ?
–Şi crezi că poliţia o să te creadă ? Şi chiar dacă ar vrea să ne creadă şi ne pune faţă cu diavolii, ăia nu recunosc şi după ce pleacă poliţia o încasăm …
–Vai de mine, e groasă rău! Zii, Nae, ce-i de făcut ?
–Lasă-mă să judec. Nu-mi vine nici o idee. Doar dacă …
–Dacă, ce ?
–Dacă am vorbi cu sectoristu nostru să nu alerteze pe nimeni, să nu spuie nimic la nimeni şi să intervină singur. În felul acesta poate lua şi o medalie sau poate fi avansat în grad.
–Excelentă idee, sună-l !
–Unde să-l sun că el trebuie să fie undeva pe stradă.
–Da, ai dreptate. Atunci, tu te îmbraci de urgenţă şi te duci să-l cauţi, iar eu mă pitesc sub scări, la întuneric să-l pândesc pe criminal când vine cu pistolul.
Zis şi făcut. Nae umblă prin cartier până ce, în cele din urmă, îl găsi pe sectorist la o bere. Îl scoase cu greu afară şi făcând uz de tot dramatismul de care fu în stare povesti acestuia ce ştia şi-i făcu propunerea de a nu-şi alerta şefii şi de a rezolva singur problema în ideea unei avansări. Plutonierului îi surâse ideea cu avansarea, dar ca să se pună la adăpost, îşi informă şi un coleg de breaslă, cu care se consultă. Conveniră de comun acord să aştepte semnalul lui madame Iscodeanu şi apoi cu armamentul din dotare să dea buzna peste criminal şi să-l aresteze. Nae se strecură tiptil şi, pe şoptite, o informă şi pe Cica ce a rezolvat şi ce are de făcut.
–Cum îl vezi că pleacă după pistol, vii în faţa balconului şi faci semn. Noi te aşteptăm feriţi de ochii lumii.
Nae şi cu „majurii” se instalară în balcon, după perdele şi cu lumina stinsă, aşteptând semnalul de atac. După câtva timp, apăru madame Iscodeanu în faţa balconului făcând semne disperate. Bărbaţii din balcon demarară în trombă.
–Unde-i?
–Acum a intrat la profesor.
–Bine, haideţi cu noi. Sunteţi martori.
Poliţiştii se pitiră şi ei în umbra întunerecului de sub scară. „Criminalull” coborâ, încet, cu ceva în mână, învelit într-o pungă, care semăna teribil cu un pistol. Cum intră în casă, se auzi glasul ascuţit al femeii.
–Ce umbli cu pistolul acela? Vezi să nu faci vre-o minune. Lasă cablul în pace, n-auzi ?
Se auzi o înjurătură grosolană a bărbatului şi scâncetul unui copil. Considerând că a sosit momentul, cei doi poliţişti, cu pistoalele în mâini se izbiră violent în uşă şi tăbărâră răcnind:
–Mâinile sus ! Jos arma!

Stupoare. În mijlocul sufrageriei, un bărbat pe jumătate desbrăcat cu un pistol de lipit în mână, se căznea să lipească o banană banală la cablul de la antena televizorului …..

1 Comentariu

  1. Frumoasă și relaxantă proză! Traian Calancia e un povestitor hâtru, cu sevă de la Creangă, pesemne, cu mult umor și drag de cititor – fiindcă nu-l plictisește cu o poveste lungă, ci spune mult în puține cuvinte. Și spune bine. Felicitări și mulțumiri autorului, cât și editorului, domnului Marin Toma, pentru această așezare în pagina „Dorului”.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*