Petru COVACI (Aleşd-Bihor)*Frumuseţea poeziei*

Petru COVACI, născut la 29 iunie 1950 în comuna Zăbrani, jud Arad. Domiciliul: Aleșd, bl. R5, ap.15, jud. Bihor. Învățător. Licențiat în Pedagogie. Pensionat. A publicat
în Familia, Luceafărul, Echinox, Cele Trei Crișuri, Hyperboreea, Semne, Caietele Oradiei, Ramuri.
Cărți apărute: Geometrii sentimentale (2ooo), Roua clipei nimănui (2008), Pelerin de zăpadă (2013), Banchetul imaginar (2016). (Ultimele trei au apărut la Editura Revistei Familia).
Din volumul în pregătire vă ofer spre publicare poemele alăturate.

Picătura

nisipul acoperă imaginea frunzei strivite
(pe FRUNZĂ s-ar fi putut scrie
o capodoperă)
aerul ar fi rodit
steagurile (primelor evoluții)
ar fi fluturat
(înnobilând inspirația)

(inima ta ar zvâcni
în pădurea nătângă
atingându-mă doar cu
partea ei stângă?)
*
într-o vrajă molâie de
melancolie
ah!
săbii de clipă despică
firicele de praf

(profundă fie, profundă
trecerea, din secundă-n secundă)
*
așezată-n poeme inspirația geme
speriată de moarte clipa ne duce (pe toți) mai departe
(de bucurii să avem parte)
*
frunza, deasupra pământului
ar fi putut să devină
aripă
*
… picătura de sânge
se topește și plânge

(ca focul … ce-n flăcări se stinge)

Biserica mea

icoana (la care se închină
cu aleasă evlavie
ereticii)
compune (din nou) poezii
lumina din clipă evocă (noi) veșnicii
„poți să le faci o baie cuvintelor
că prea s-au isprăvit
și miros a oboseală
(perseverând … din greșeală-n greșeală”)
… biserica mea (tristă și goală) (arde faguri de timp
printre stupi de zăpadă)

Esențialul

dimineața,devreme,te vei opri din conversația cu tine însuți
și,fără veste,vei întreba:

ce este … fericirea?

ipotenuza la patrat – va striga matematicianul
calculând distanța (dintre noi doi)
… ți se pare normală această platitudine?
(tu ai știut dintotdeauna răspunsul)

fericirea este … vaca cu lapte – spun lăptarul și
lăptăreasa
(tu și pe asta o știi!)
neconsumată,putrezind între două pustii
fericirea rămâne … un fel de arici
(ei, acuma ce zici?)
ce-ai vrea să mai zic:
Punctul se transformă în Punct
(să pună capăt
venerabilului nostru cuvânt)
esențialul se pierde
ca frunza ce cade (pe lespedea verde)

Dejunul în iarbă

dincolo de gândurile (ce nu se mai termină)
pe cărarea
unde nisipul așează straturi subțiri

ne întrebăm care spital (super-dotat)
ar putea vindeca
viețile (pline de amintiri)
(pulsând în buzunarul stâng) (din dreptul inimii)
(pregătind noaptea care urmează)
(deschise rămân oare, deschise
porțile
cetății promise?)
*
vânzătorul ambulant cară sacii plini cu
sentimente
„la fiecare sentiment, cumpărat, ți se va da încă unul
gratis!” – murmură el
„veniți și vă înprospătați cunoștințele!”
„conștiințele secon-hand se pot vinde
la kilogram”
(cum se vând … mai toate
nimicurile –
insistă, netulburat, călătorul)
*
moartea (sora noastră, a tuturora)
mă acceptă pe lista ei de așteptare
întrebându-mă, uneori, dacă

vreau să fiu primul?

(de ce să fiu Primul?)
*
nu-mi mai aduc aminte cine
nu-mi mai aduc aminte ce
(de parcă ar luneca umbrele
unduindu-se, risipindu-se)
*
„inspiră adânc, până se vor umple plămânii!”
din înalturi cad stele, se scutură
în iarba nepedepsită și înfloresc
„ridicați-vă, ridicați-vă”
râuri și semne inundă sufletul
o ruină par toate nimicurile
„inspiră adânc!” (până se vor rupe plămânii)
*
pisicile miaună gata-gata să muște
o moleculă dintr-o scrisoare nedesfăcută este
floarea trifoiului
iarba, plină de greieri
decojește vechi năuciri
cenușa (îngălbenită) lăcrimează
îndemnând pisicile, numărându-le
(numărătoarea doar în pisici se exprimă?)
*
elicea se învârte
încâlcindu-se (în plasa cu ochiuri mărunte)
povestea pare fără sfârșit
… entitățile acestea, nesigure, împodobesc starea suspectă
a primelor întrebări – zic
apoi mă apropiu de scoarța pe care s-au scrijelit
inimioare:
„o, mari predicatori, schimbați fața voastră cu
masca voastră?”
„proscriși sunt cei care învăță să sufere
la picioarele voastre aducându-și surâsul” –
va veni ziua ca o apocalipsă-a prostiei
cum se ridică … cu freamătu-i larg
insurecția spiritului!
*
dincolo de zidul (ce nu se mai termină)
armata de cărămizi te salută:
„amice, fii brav! tânjește până la capăt!

pentru tine se vor sacrifica orașe galbene și grădini
cu inima verde
nu zăbovi însă! Nu zăbovi

îndreaptă-te spre farmacia (ori spre crâșma) din colț

și prinde o zi! (măcar o zi) din
încetineala aceasta, cadaverică
care ne duce, întotdeauna, spre nicăieri”
*
e teribil de cald, poeții au început să inspire
aerul timorat
din buzunarul stâng curg fluturii veseli
(înșelătoare
pietrele închid clipa (neisprăvită)
(îmbrățișându-ne)
*
a pahare golite cântă și ploile
(vom spune că suntem plecați, degeaba ne veți căuta
oasele nu le mai locuim, suntem doar chiriașii
din mijlocul drumului, unde piciorul zdrobit
al balerinei
trezește curiozitatea)
când stăm de vorbă (cum stăm de vorbă)
… unica șansă rămâne
beția (de vise)
Doamne! pregătește-ne micul dejun
din care să nu lipsească
pofta de viață, zic
adâncindu-mă

de parcă L-aș căuta în mine pe Dumnezeu

***

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*