Costel Zăgan (T.Vladimirescu-Botoşani)*Poet*

Fals jurnal de irealitate (2)

Cum poți înțelege mai bine un pacient decât prin empatie, încercând să te pui în locul său, trăindu-i și vindecându-i rănile, recuperându-i, secundă după secundă, mișcare după mișcare, brațul sau piciorul, șoldul sau degetul mare de la mâna dreaptă.
Deoarece, un bun balneofizioterapeut trebuie să fie și un bun psiholog. Ce-o fi gândind pacientul despre trauma sa, despre viață și locul unde se află?
Cu ce ochi mă privește? Ce așteptări are de la mine și de la exercițiile pe care i le recomand? Care-i limita sau bariera ce ne separă? Și, totuși. numai boala ne unește, doar suferința-i codul de acces?
Cu toate acestea, am înțeles încă de la început , că nu boala sau incapacitatea momentană de a folosi un anumit organ este ceea ce-i unește pe cei doi , să le zicem, actori, ai acestei piese de teatru numită sănătate.
Ci dorința de a face ca lucrurile să revină la normal, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Acesta ar fi idealul.
Concret, m-aș mulțumi dacă pacientul s-ar considera apt să-și folosească toate aparatele cu care a fost înzestrat: aparatul locomotor, respirator sau circulator. Și, mai ales, un aparat aflat, din păcate, pe cale de dispariție – BUNUL SIMȚ.

Costel Zăgan, Alter ego (7)

FALS JURNAL DE IREALITATE (1)

Motto:

Nu-i numărați ilustrului chirurg
Banii luați pe grave operații,
De nu vedeți și banii care curg
Ca să distrugă neamuri, rase, nații!

Lideri ai lumii, bunii noștri frați,
Noi v-am cedat și ranguri și proporții,
Dar nu putem continua, stopați
Această competiție a morții!

( Adrian Păunescu, Manifest pentru sănătatea pământului, 1980 )

Probabil că nu poezia ar putea salva lumea. Și nici medicina, desigur. Prin urmare, nici poeții, nici medicii. Nici, să zicem , balneofizioterapeuții. Și totuși!
Și totuși, fiecare, cu unealta sa specifică – pana, stetoscopul sau mingea medicinală – ar putea ajuta individul uman să-și revină: la drumul drept sau la gânduri mai bune.
Ce-ar putea face, de exemplu, un poet în fața unui bolnav!?
Dar un medic, în fața unei săli pline de cititori bolnavi de frumos ?!
Ori cum m-aș comporta eu în fața unui volum, să zicem , LES FLEURS DU MAL, aparținând lui Charles BAUDELAIRE?

Eu, balneofizioterapeutul Cineva, nu pot decât să-mi imaginez reacțiile unui medic ori ale unui poet la întâlnirea cu rănile condiției umane. Așa că am să-i las pe cei doi să-și vadă de menirea ce le-a fost încredințată.
Și-am să mă ocup de mine, dar mai ales de pacienții mei, pe care trebuie să-i ajut să redevină activi, îndrumându-i și ajutându-i să-și recapete forțele pierdute , să-și refolosească unele organe aflate momentan în suferință și indisponibilitate.

Costel Zăgan, ALTER EGO (6)

UNA LA MARE
16 august, imediat după Ziua Marinei. Zi de plajă : Una va pătrunde în vraja mării împreună desigur cu Unu. Una este trează încă de la ora şapte.

Hotelul Voici, Constanţa. După miezul nopţii, aerul condiţionat s-a retras parcă dincolo de nori…

Unu de mână cu Una se strecoară pas cu pas în mare. Zvâcnirile mâinilor traduc emoţia momentului. Cei doi par să pătrundă în taina căsătoriei cu marea : infinitul tulburător de albastru ezită şi el printre valuri.

Transparenţa apei le apropie parcă trupurile până la identificare, descătuşindu-i de ultimele inhibiţii. Universul curge în valuri. Ochii celor doi aprind una câte una stelele de pe firmamentul umed al iubirii.

Una pare un pescăruş printre valurile ce se zdrobesc de stâncile firmamentului. Interjecţiile mării, din ce în ce mai ascuţite, îl aruncă pe Unu de la o extremă la cealaltă a orizontului înspumat.

Poţi să te pui cu marea sau cu cerul : două eternităţi înfruntându-se în trupurile încleştate ale celor doi ?

Brusc, şi marea, şi cerul dispar sub orizont : noaptea de la miezul zilei cutremură totul din rădăcini. Îngerii de pază îşi sting torţele în verdele fără margini al mării interioare.

Costel Zăgan, ALTER EGO (5)

Geneza puiului de om

* Şi totuşi, Dumnezeu a dat naştere celui mai fragil vas al închipuirii : puiul de om ! Speranţă şi dezastru, inocenţă şi desfrâu, lacrimă şi caricatură !
Ghem de iluzii şi ghem de nervi ! Pas de uriaş şi salt în preistorie ! Rug şi sex!
* Mama a îngenunchiat, atingând cerul cu inima – lumânare ce încălzeşte cu adierea sa de vis întregul Univers – ridicând apoi firmamentul copilăriei la pieptul ei : rană şi izvor de mir !
* Cum să violezi un înger : mamă şi copil !? Raţiunea refuză să înţeleagă . Mâna refuză să mai scrie. Din cauza lacrimilor, ochii văd totul în alb şi negru : război şi pace, trup şi suflet, trecut şi viitor.
* – Doamne, ia-l în braţe şi aruncă-l la câini ! Acesta-i Anthristul : copilul cu ochi albaştri şi surâs de fecioară !
* – Doamne, nu ezita, El îţi va săpa groapa !
Costel Zăgan, ALTER EGO (4)

PRIN CER, CU PLUTA (10)
Altu s-a trezit cu înjurătura pe buze : ce vis i-o fi stricat ziua chiar din prima clipă ?

– Mergi la stână cu mine şi mama ? Ca să ne ajuţi să aducem caşurile înapoi ! Altu se dumiri , vecina lui, cu un an mai mare, Alta, l-a trezit pe nepusă masă, la ora când ziua se mai îngâna cu noaptea.

Altu o despică cu privirea în `jde mii de bucăţele şi după ce-o refăcu în aceeaşi clipă, îi plăcu ce zări printre.

– Hai, ce faci, mergi sau nu ?
– Merg, dacă tot m-ai trezit !
– Dacă nu vrei…
– Hai, las-o baltă, că vine ploaia !

– Îmbracă-te, că-ţi iese cocoşul prin gard !
– Şi, care-i treaba ta ? – îşi continuă Altu iritarea matinală. Peste cinci minute sunt la tine.
– Bine.

Intră, trântind uşa, în casă. Imediat însă, gândindu-se la somnul părinţilor, păşi cu atenţie prin odaie.Îşi luă treiningul, aruncă un pumn de apă pe obraz şi o zbughi afară.

Părul, cârlonţat şi negru, încă nu se trezise din somn, şi se răsfira leneş sub degetele grăbite ale băiatului.

– Eu ce duc ? – se interesă de mama Altei. Ori merg cu mâinile în buzunare ca belferu` lu` Peşte ?!
– Ai să duci bidonul, nu, nu acela ! Ia-l pe celălalt mai mare !

Şi tustrei, femeia, fata şi băiatul, ieşiră din sat, în întâmpinarea soarelui, care, de după dealul din faţa lor împingea ziua către cer.

Împiedicându-se , voit sau nu, Altu se opri şi scoţându-şi sandaua din piciorul drept, o scutură, aruncând cât colo pietricelele ce-l deranjau . Se încălţă la loc, grăbindu-se să le prindă urma.

În rochii uşoare, foarte subţiri, de vară, trupurile celor două se conturau ca nişte iluzii deşarte.

Exact aşa cum mi-o spus tata : Măi băiete, ai grijă ! Femeile-s ca nişte ducă-se pe pustii ! Le-ai mânca, da` nu-ţi potolesc foamea, le-ai bea, da` n-ai în ce le pune!

Costel Zăgan, ALTER EGO (3)

IERTAŢI-MĂ CĂ-S FERICIT

Ziua se prelinge de pe marginile cerului direct în capul satului. Cum deja e luna august, şi adevărata lună a lui cuptor amânată şi recuperată din mers, fluturii albi ca zăpada cu picăţele zboară nestingheriţi de la o varză la alta.

Puii de găină de diferite dimensiuni şi culori se pierd prin iarba verde şi grasă ce acoperă uniform podeaua ogrăzii. Într-un par de fier străjuieşte la colţul casei o minigăleată proxi, în care seară de seară culeg ouă nestresate de ţară.

Un bidon albastru de plastic , proaspăt spălat, aşteaptă să fie echipat cu murături pentru iarna proximă şi atât de reconfortantă.

Nevastă-mea îşi face de lucru prin preajmă, cu fusta mult deasupra genunchilor. Ridicându-mă , mut de uimire şi de alb, deasupra pământului, şi lăsându-mă, a câta oară, la dispoziţia alchimiei multicolore a simţurilor. Nori la stânga, nori la dreapta, nori dedesubt.

Oare să mai arunc o privire, sau intru direct în rai ?

Şi cu fericirea cum rămâne ? Păi, rămâne pe altădată. De fapt, cu aşa ceva în braţe, cui i-ar mai arde de fericire ?

Unu se întreabă dacă are vreun rost să-şi expună, din toate punctele de vedere , biografia, scriptic vorbind, ca pe un obiect de schimb. Să facă, mă rog, troc, eventual, cu cititorii, prietenii şi inamicii lui de-o viaţă.

Altu, de la polul opus, nu-i pasă de nimic : el numai vrea să trăiască, având toate simţurile date la maximum. Unu este blond, Altu este brunet. Una-i brunetă, Alta-i blondă.

Unu-i delicat şi poet, Altu-i un scriitor de succes, cu bani, femei şi subiecte fără număr. Unu visează, Altu trăieşte. Unu vrea să scrie cum trăieşte, Altu trăieşte ca şi cum ar scrie.

Costel Zăgan, ALTER EGO (2)

INCIPIT cât mai mic

Totul A ÎNCEPUT ÎNTR-O DIMINEAŢĂ. După o noapte când, alături de iubita mea, m-am simţit cel mai singur om din lume.

Când m-am ridicat, trupul mi-a rămas lângă femeia pe care o visam de-o viaţă.

Am început să scriu, iar celălalt nu dădea niciun semn că ar vrea să se trezească. Călătorea lejer într-o lume paralelă, în vreme ce eu înnegream pagină după pagină.

Unul din noi părea mai obosit, în vreme ce celălalt era tracasat de nimicurile singurătăţii în doi.

Dar, ajungă-i zilei necazurile ei! Altădată, o fi altfel.

Costel Zăgan, ALTER EGO (1)

4 Comments

  1. Am citit cele mai speciale cuvinte de pretuire adresate femeilor in general!'”,”mai altfel”ca sa zic asa”!”Femeile-s ca niste duca-se pe pustii!Le-ai manca da’nu-ti potolesc foamea,le-ai bea da’nu ai in ce le pune!

  2. Am citit cele mai speciale cuvinte de pretuire adresate femeilor in general!'”,”mai altfel”ca sa zic asa”!”Femeile-s ca niste duca-se pe pustii!Le-ai manca da’nu-ti potolesc foamea,le-ai bea da’nu ai in ce le pune!”

  3. Am citit cele mai speciale cuvinte de pretuire adresate femeilor in general!'”,”mai altfel”ca sa zic asa!”Femeile-s ca niste duca-se pe pustii!Le-ai manca da’nu-ti potolesc foamea,le-ai bea da’nu ai in ce le pune!”

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*