Geanina Nicoleta (Cosmești,jud.Galați)*Poezie*Poezie*

Debut literar:
Revista Pulsul școlii-Gheorghe Asachi
Confluente literare

Birlădeanu Geanina Nicoleta
Localitate:Cosmești,jud.Galați
Data nașterii:11.08.1976

Studii:Liceu-Gheorghe Asachi Focșani
Școala sanitara Vasile Alecsandri-Focsani

Debut literar:
Revista Pulsul școlii-Gheorghe Asachi
Confluente literare

Voal de turcoaz

Frământări ce se-ascund prin nisipul clepsidrei
Duc rătăcind pe cărări de furtuni în deşert,
Mă-nsoțesc beduini către drumul ispitei,
Voal de turcoaz peste suflet cade inert!

Leagănă visele-n paşi de cadâne suave,
Merg beduinii şi-ngână refrene arabe..
Taie suspinul ca sabia-n huma-mi aridă,
Caut o oază să-mi stingă setea toridă!

Gânduri nechează-n galop de furtuni spre trecut,
Umerii zării în fir de nisip mă conduc,
Lanțul robiei îl rupe lacrima crudă,
Lasă sigiliul să cadă-n clipa trecută.

Voal de turcoaz ce îmi lasă în suflet răgaz,
Cade tăcut peste gând,peste trup,fără glas;
Ştiu..am visat..mă răpise trecutul un ceas,
O prizonieră a clepsidrei fost-am răvaş!

„Cuvânt”

Uneori,plămada de lut se usucă atât de mult
Şi cade zăcând în dinții mlaştinii negre tăcut..
Se-aude Cuvânt din grădina Ghetsimani ‘nălțând,
Petalele pocăinței urcă spre cer şi în gând!

Sub aripa mirului încă urmez firul tăcerii,
Se bucură huma-mi de darul din slova iertării,
Mai cad uneori zăbovind spre Dealul Măslinilor,
Toiagul de ceară închină pecetea spinilor.

-Priveşte!..îmi zice Lumina,..am plătit cu Iubirea!
Sângerând ,cetatea de vămi a păcatelor tale
Pe Drumul Golgotei,cu rănile palmelor goale…
Priveşte…încă lucrez în trupu-ți cu mâna zidirea!

Umile lacrimi nu pot opri sărutul lui Iuda;
Mă întreb:-De jertfa supremă,mi-e vrednică ruga?
Atunci Sfântul Graal îmi şopteşte:”Ia aminte!”..de vrei..
Fereşte-te de lupii flămânzi şi de şarpele Evei!…

Verde crud

Zori de zi ce coboară în glezne desculțe,
Prin verdele crud mai sărută difuze
Gene clipinde şi amorțite de primăvară
Ce îndeamnă pământul din atriul drept să tresară!

Timizi ghiocei apleacă sub boare de vânt,
C-un fir de iarbă mă leg de cer şi pământ,
Prin muguri se-apleacă ulciorul cu seva cea verde,
Uscase în suflet țărâna de atâta sete!

În templul ascuns din huma-mi e rugă în taină,
Aşez drept ofrandă cămaşa cea rece de iarnă,
Festine de zei îmi fac curcubeu dintr-o rază,
Brânduşe,narcise în sunet de harpe vibrează!

Din ram de cais îmi fac coli pentru scris şi din zel
Mai lacrimă-o rouă din ceara cea verde-n penel,
Pictez în azurul trezit din osânda de ger,
Renaşti primăvară…în verdele crud azi te cer!

Lacrimă albastră

Mă uită noaptea rătăcită în cuvânt,
Când lacrima-i cerneală cianozată,
Ce stă în vers umilă şi curată
Şi adormită pe-o petală albastră -n gând.

Se-ntrec secundele în nu ştiu ce regat,
În Cartea Timpului se lasă-nscrise,
Mi-s prizonieră-ntre coperți promise
Pe-albastrul zărilor ce-n palme s-au culcat!

Şi-mi urcă ruga în semnul crucii pân’la cer,
Un trandafir îmi zice-n şoaptă şters:
-Ce-aprinzi făclii în colțul inimii stingher.?
Ce-i pasă nopții de albastrul vers ?

În lutul cărnii ridicând ofrande,
Adorm încet în palmele de carte,
Iar trandafiru-mi şterge geana arsă:
-Ce-i pasă lui de lacrima-mi albastră?!…

Destinul nu are hartă…

Dimineți ce încă îşi mai şterg pleoapa,
Cu aripa stângă-mi botează plămada,
Cad stropii de rouă ce tind a pătrunde
Prin ochiuri de cer,ating suflete mute!

Mai strigă destinul privind spre icoane
O hartă-mpărțită -n puncte cardinale,
Mai năruie gânduri, castele de vise
Sub dansuri de Iele,dorințe ucise!

Mai picură norii strigând curcubeul,
Mai tună Ateul şi zdruncină cerul…
Dar încă mai simt că prin vene tot curg
Flori roşii de mac..prin ființă-mi se scurg!

Mai scutură noaptea aripa ei dreaptă
Lăsându-mi pe gene o mare sărată,
Mai strigă un înger ce-n brațe mă poartă:
-Of, „chip de lut”..destinul..nu are hartă!

Zori de zi

Se sting în zori de zi candele-n cer,
Smaralde verzi mai pâlpâie stingher,
Se sting cărări prin umbrele din vise,
Dorm pruncii-n brațele de mame-ntinse!

Jarul mocnit de sus ,din Demiurg
Ascultă glasul morilor de vânt,
Mai mângâie-n alint îndrăgostiții,
O lacrimă din nimbul dimineții!

Închină noaptea orizonturi înspre zi,
Cad îngerii pe gene de copii,
Se-ngână harpele prin norii plumburii,
Treziți-vă…au sosit zori de zi!

Dimineți de ianuarie

A poposit pe geana dimineții,
Un ianuarie ce îşi sărută-antalgic
Prezentul cer,ce stă-n vitraliul său nostalgic
Pe amintiri se -aşează lungi reflexii.

Pendule reci şi tremurânde-n ger
Mă prind într-un tablou,o pensulă şi-o muză!
Doar eu şi iarna rătăcind în alb pe-o pânză,
Un pictor trist ce mă luase prizonier!

Rezeamă paşii atunci când trec poteci
Pe vise-n van ce au uitat să mai respire,
Cade zăpada regăsirilor în mine,
Prin sanctuare -n gene sunt poveşti!

Peste o aripă de dor o voce strigă:
-Trezeşte-te!..un ceai de trandafir?
Îl vrei?Ce ai?..Nimic ..doar că eram zefir,
Prin dimineți de ianuarie captivă!

Mâini albastre

Priviri convexe,ce deschid în vis,ferestre,
Vin mâini ce mă călăuzesc în noapte:
-Stăpâne-al meu,sticlar cu palme-albastre,
De ce cad picuri cianozați..în şoapte calde,

Pe trandafirii înghețați?!
Peste izvoarele de gânduri face poduri,
În paşi de cerbi ascunde triste doruri,
Sub streaşină de cer, mai leagănă un nor,

-De ce stăpâne, iar lacrimă suavi,în zbor,
Doar corbii-naripați şi albi?!
Icnesc munții în crater şi-n lavă de vulcan,
Ascuns în piatra inimii, în altar,

Iar felinare-aprinse atârnă-n nori:
-De ce stăpâne munții revarsă …lavă în zori?
Sau e cerneală albastră?!
-Prostuțo..!nu vezi că-n palma mea-i cerneală?

Că trandafirii înghețați ți-e coală?
Că-n zborul corbilor îți e cuvântul?
Deschis în palmă-i universul..!un înger alb
Ce-ți dăruise versul!

Iarnă la sat

Muşcă soarele prin raze
Fărâmițe somnoroase,
Printre crengile lăsate,
Parcă-s candelabre sparte!

Vântul nechezeşte-n tropot,
Prin păduri,prin glas de clopot,
Iar copacii lung oftează,
Pe sub promoroaca groasă.

Sania pe drum s-afundă,
Caii-n zurgălăi se zburdă;
Un cioban poartă cu el,
Pe sub zéghe*un alb miel.

Ciutura de la fântână,
Îşi cântă doina străbună,
C-au fugit cosițele
Ce-i umpleau cofițele!

Mâini dibace ,ii îşi coase,
Glasuri calde,doina şade,
Mândre țărăncuțele,
Îşi țin şezătorile!

Dar în casă la fereastră,
Un pui mic de om oftează:
-Mamă,numai sănioara,
Vreau să vină primăvara!

La poarta tăcerii

Piatră de jad,ce mă uiți la poarta tăcerii,
Străjer rătăcit,la hotarul iernii, înghețând;
-Eşti vinovat!că tu,m-ai lăsat rătăcind
Vândută şi pradă pe-un ban de argint,durerii!

Din degete reci,răsfirate,umbrele-mi desfac
Peste gânduri răzlețe şi clipe ce încă mai bat,
Pe umeri mi-e timpul, stăpân cu rece toiag:
-Ştii?secundele încă mai bat,tic-tac,tic-tac!

Sub paşi rătăciți prin omăt,stau genunchii robiți,
Pământul inimii renăscând cu pomi înfloriți,
Neîncetat curg,izvoarele uitării demult,
Icoane nestinse,dorințe ce-şi cer tribut.

-Negustor fără chip,piatră de jad din zenit!
Azi,zăpada din cer m-a cernit,lin fără timp,
Răscumpărarea,mi-e primăvara şi zeii
Imn la hotarul iernii, la poarta tăcerii

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*