Ilişiu Eugen(Săcărâmb-Certeju de Sus,jud.Hunedoara)*Poezii şi epigrame*

ILIŞIU EUGEN

Data naşterii: 25.10.1942
Locul naşterii:
Satul Săcărâmb, com. Certeju de Sus, jud. Hunedoara
Profesia: architect
Adresa actuală: Deva, Aleea Florilor, bloc 11 apartament 4, C.P. 330055
Telefoane: 0254/226954, 0354/413174, 0730/347166
Adresa e-mail: eilisiu@yahoo.com
Studii: Institutul de Arhitectură
Volume de autor( poezie şi epigrame)
Lumea cu capu-n jos, 2002, editura Sigma Plus Deva
Hoinărind prin dosul lumii, 2003, editura Emia Deva
Lumea viselor deşarte, 2004, editura Astra Deva
O lume cuminte, 2005, editura Emia Deva
100 de strâmbete zâmbe, 2003, editura Print Everest Deva
România turmentată, 2004, editura Emia Deva
Perseverare diabolicum, 2006, editura Emia Deva
Încălzire globală, 2007, editura Emia Deva
Volume colective: 15

Când visul

Când visul se-nfiripă,
Ce dulce-i amăgirea;
Cum bate din aripă,
Năvalnică, iubirea!

Când visul prinde viaţă,
Ce linişte-nfloreşte;
Natura se răsfaţă,
Şi timpul se opreşte!

Când visul se destramă,
Ce acrişor e gustul;
E mucegai în cramă,
Şi se-oţeteşte mustul!

Când visu-i amintire
E de ajuns o clipă,
De dulce amăgire,
Şi…alt vis se-nfiripă…

Roata vieţii

Eu ştiu că nu-s, nici pe departe
Bărbatul visurilor tale,
Că soarta crudă ne desparte,
Dar nu sunt copleşit de jale

Căci simt că va veni o vreme
Când iar îmi va zâmbi norocul,
Când glasul meu o să te cheme
Să-mi potoleşti în suflet focul,

Iar tu o să mă chemi, strivită
De mari trădări anterioare
Şi dureros dezamăgită
O să-mi cazi (lată) la picioare…

Atuncea eu, cu suflet mare
(Dar, recunosc, şi din orgoliu)
Pe dată îţi voi da iertare,
Şi voi aşterne alb linţoliu,

Peste speranţele deşarte
Hrănite de dorinţi fatale,
Căci ştiu că nu-s, nici pe departe
Bărbatul visurilor tale!

Gata!

Să punem paznici prin turele,
Să punem stavilă la gând,
Să punem la visări zăbrele
Să-i punem botniţă la cânt

Să stingem flacăra iubirii!
De-ajuns cu jocul din buric…
Pe rug e locul iscodirii
Şi toată lumea ciocu’ mic!

Ajunge cu zburdălnicia!
Acuma capul, toţi, la fund!
Doar pân-aici democraţia!
Pământu-i cub, nu e rotund…

Inventar

Când mă număr, uneori,
Mă cutremur şi mă trec fiori
Căci nu îmi ies la socoteală
Sau vre-o facultate mintală
Ori vre-un grup parlamentar
Sau arhaismele din vocabular
Ori lavaliera de la ambiţie
Sau niscai cm2 de calviţie
Ori iniţiala tatălui din nume
Sau decoraţiile postume
Ori inelul de stare civilă
Sau naivitatea infantilă
Ori singurul „a” din argint
Sau conservantul din instinct
Ori mărarul de pe şenile
Sau plecăciunile servile
Ori umbra clarului de lună
Sau oarecare taxă comună
Ori catarama centurii scapulare
Sau efectele reformei agrare…
Şi mă cutremur şi mă trec fiori
Petru alte 1000 de „sau” şi „ori”.

Ultima dorinţă

Să nu mă plângeţi de m-oi duce,
Nici flori nu-mi puneţi pe mormânt!
Lăsaţi înscrisul de pe cruce,
Să spună ultimul cuvânt,

De tihnă-n lumea de pe urmă
Din dosul tainicei pieiri,
În care veţi veni, în turmă,
Urmând porunca cruntei firi,

Căci suntem toţi sărmane umbre
Pe pânza vremii fără şir,
Jucând comedioare sumbre
Şi rătăcind în crunt delir,

Visându-ne titani dihai
Ce însăşi lumea o dărâmă,
Dar moartea ne arată, vai,
Că suntem jalnică fărâmă,

Meniţi din clipa zămislirii
Să ne topim sub glia grea!
Ce-i pasă de-un „nimic” zidirii?
Ce-i pasă cerului de-o stea?

Avocatul ierbii

Cu câtă crâncenă mânie
Vedem, pe la televizoare,
Cum leopardul crud sfâşie
Grumazul blândei căprioare,

Căci scena cruntului omor
E trista antiteză crasă
A liniştitului ciopor
Ce paşte-n tihnă iarba grasă…

Dar moartea ierbii, de ce oare,
Nu-nmoaie suflet omenesc?
Pe iarbă moartea nu o doare?
Să moară iarba e firesc?

Acelaşi suflet se şi frânge
Şi picoteşte, fără milă,
La glasul roşului din sânge
Şi-al verdelui din clorofilă!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi…
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene…
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine…
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam,eu,
Deşi erai tu…
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz
Sau, mai degrabă, visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale
Care era aidoma
Cu pispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi…

Turle în lacuri

Mai e pe lume altă ţară
În care turle cresc din ape,
Când crunta arşiţă de vară
Purcede lacom să se-adape?

Pe lume vor mai fi păcate
Ce-au dat lăcaşelor creştine,
Canon, să fie inundate,
Visând al omenirii bine?

Mai sunt atei prin lumea mare
Ce şi-au trădat credinţa sfântă,
Dar nici chiar ei n-au fost înstare
Cu zidul să se ia la trântă?

Ca un blestem răsar din lacuri,
Stafii ce vechi păcate poartă,
Şi vor petrece peste veacuri
A ţării noastrei tristă soartă!

Sinistra dramă

Umbresc un petec de asfalt
Băbuţe, patru, oţărâte,
Cârtind spre-al cerului înalt
Şi sunt atâta de urâte!!!

Eu, cu bagheta fermecată,
Dau timpului un bobârnac
Şi, toate patru, dintr-odată
În june fete se prefac…

Sunt patru fetişcane svelte
Ce răspândesc în jur, voioase,
Ale ispitelor unelte
Şi sunt atâta de frumoase!!!

De-o parte, timpul, ruşinat
De mizerabila-i lucrare,
Se simte, parcă, vinovat
Şi parcă ar cerşi iertare,

Căci umeri-i, de veacuri, poartă
Cusur neiertător, de-a fi
Înpovărat de trista-i soartă,
Frumosul de a-l ofili…

Dar vraja iute se destramă
Şi patru babe amărâte
Purtând în sine trista dramă
Sunt, vai, atâta de urâte!!!

Regretabila eroare

Cine oare, cine oare,
Cândva, a purces a face
Regretabila eroare ,
Din întreg de a desface

Pe bărbat şi pe femeie,
Dezlegând străbune vreri,
Răsucind sinistra cheie
În sipetul cu dureri?

Din mirifica făptură
A perfectului binar,
Dreaptă, ce era, măsură
Omenescului hotar,

Rupse câte jumătate
Şi, originar păcat,
Plămădi identitate
De femeie şi bărbat…

De atunci, cu-nfrigurare
Jumătăţile, nebune,
Tâlhăresc, la drumul mare
Cu un dor: să se-mpreune.

Statuia Libertăţii tale

Când te apropii, prin furtună,
De ţărmul propriei fiinţe,
Visând să ai o viaţă bună
Scutit de griji şi umilinţe,

Tu, cel ce-ai evadat din tine,
Plutind pe-oceane planetare,
În căutare de mai bine
Prin mărginitele-ţi hotare,

Din larg vei desluşi, măreaţă,
Sclipind, în aurite zale,
Prin diafana mării ceaţă,
Statuia Libertăţii tale…

Visa-te-vei în Noua Lume
Dar, de vei cerceta mai bine,
Vei şti că ţărmul n-are nume
Şi că te-ai reîntors în tine!

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*