Gagniuc Ananie (Comăneşti-Suceava)*AUTOBIOGRAFIE -ÎNTR-O VESELIE

GAGNIUC ANANIE – AUTOBIOGRAFIE – ÎNTR-O VESELIE

Am văzut lumina zilei în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1955, în satul Comăneşti, judeţul Suceava şi dacă istoria va fi dreaptă în ceea ce priveşte talentul meu, acest sat…n-o să-şi schimbe numele. Şcoala generală am terminat-o în nici opt ani, împreună cu tata, care era buldozerist. După clasa a 2-a, când am făcut primele bastonaşe, tata mi-a zis: „Gata cu şcoala, poţi să te faci poliţist!” Notele la clasele 1-4 au fost de 5-10, iar la clasele 5-10 au fost şi de 1-4…
Am urmat apoi cursurile…Bistriţei, ajungând la C-lung Moldovenesc unde, la un concurs de sărituri la trambulină, fiind un schior cam chior, a trebuit să plutesc două ore în aer, negăsind pârtie de aterizare. Aşa am ajuns la Institutul de marină din Constanţa, contrazicând şi unii colegi, care spuneau că o să ajung eu la marină, când o zbura porcul!
Cariera mea militară a fost umbrită de strălucirea literară, culminând cu înalta funcţie de director al Editurii Militare, de unde singura mea ieşire a fost…ieşirea la pensie, la care sunt condamnat şi astăzi.
Capete de acuzare: 14 cărţi de satiră şi umor; 5 comedii la teatre de revistă din ţară; peste 4000 de texte publicate (pe numărate!) în presa militară şi civilă, locală şi naţională; emisiuni radio-Tv.
Am scris şi nenumărate reclamaţii şi anonime, care vor intra în istoria literaturii române, veşnic nepublicate.
Mai vreau să scriu o carte, adică un singur exemplar, date fiind actualele preţuri, să fie cumpărată prin subscripţie publică. Scot cartea şi rog pe cei care au xeroxuri, imprimante, să mi-o tragă!
Ziua în care va apărea „ANANIE GAGNIUC – OPERE COMPLETE” va fi declarată zi de doliu. Mulţi susţin că sunt un scriitor de mare perspectivă. În două-trei sute de ani voi ajunge celebru.
Vom trăi şi vom vedea!

VOI FI UN BUN PRIMAR!

Cum primarii de până acum ne au cam făcut de râs, aşa că trebuie să fie ales un specialist în domeniu (râsului), respectiv un…umorist! De aceea, candidez eu, cetăţean Marica Strat, sens în care am şi infiinţat un nou partid: P.C.P.- ul. Atenţie, nu P.C.R., e vorba de P.C.P., adică Partidul Celor Păcăliţi care, în actuala angoasă, va deveni partid de masă…
Sigla partidului va fi braţul drept, flexat spre înainte, cu pumnul strâns şi degetul mare băgat între următoarele, iar palma mâinii stângi aplicată pe cotul drept! Iată câteva din punctele forte ale programului meu de perspectivă, care rimează cu directivă, invectivă, inactivă şi final…cădere definitivă:
– voi munci de o să vă treacă năduşelile!
– deviza mea va fi “Voi face!”, cu variantele – totul, ca trenul, după care, spume la gură şi, final, pe dracu n patru! Şi mai am o deviză: “Intraţi în priză, să ieşim din criză!”
– voi asigura populaţiei toate cele necesare pentru un nivel de trai ridicat, cu orice preţ
– voi reduce săptămâna de lucru la una pe lună, iar programul zilnic va fi de opt ore pe săptămână! Şomerii vor avea şi ei concedii, plătite sau fără plată, cu diurnă asigurată.
– voi acorda audienţe zilnic, marţea, până la data de întâi ale lunii în curs
– voi asigura libertate sexuală, de când se poate, până nu se mai poate! Vom cultiva roşii pe arac, ştiut fiind că roşiile duc la ridicarea potenţei, de le înghiţi cu arac cu tot!
– vom dezvolta, pe plan local, turismul, organizând excursii pe versantele mormanelor de gunoi şi concursuri de măiestrie în drumeţie, pentru evitarea gropilor de pe străzi.
– străzile vor funcţiona în regim „non stop”: nici un stop la intersecţii, trece care şi cum vrea, ca dovadă a deplinei libertăţi…
– voi pleda pentru reintroducerea cotelor, mai puţin cotele apelor Dunării, pentru că tendinţa apelor Dunării este de a pleca din ţară, odată cu peştele! Cotele de zahăr şi ulei vor fi la nivelul celor de sare-n mâncare: un vârf de cuţit zahăr, un vârf de ulei…
– problema locuinţelor va fi rezolvată printr un regim de austeritate alimentară, paralel cu organizarea a cât mai multe parastase.
– vom construi un spital pentru proşti. Nimeni nu s a gândit la asta şi, vorba aia, îi întâlneşti la tot pasul!
– voi reduce taxele, impozitele, în aşa fel încât să fie mai mici decât salariile şi pensiile.
– vom asfalta terenurile agricole, să nu se murdărescă ţăranii pe picioare, la munca pe ogoare.
Pentru irigaţii, vom ridica nişte zgârie nori. Zgâriaţi, norii vor aduce ploile.
– vom cultiva multă mentă. Noi s o cultivăm şi, când vin cei de la judeţ, s o frece!
– pentru fetele mai prost…situate, vom construi o casă, în care organele locale să dea dovadă de…toleranţă. Fetele care vor să se angajeze vor da un concurs, constând într o probă scrisă şi o probă orală, iar bărbaţii care doresc să o frecventeze, vor aduce o adeverinţă de la soţii, cum că sunt sănătoşi tun, înainte de a fi goi puşcă!
Înşir (în delir!) şi alte proiecte, cum ar fi: pârtii de schi nautic, trenuri suspendate…din trafic, case de bani pentru soţii, case de schimb valutar pentru bişniţari, iar pentru soacre, locuri de odihnă, de veci…Ce ziceţi, mă votaţi? Măcar să vă distraţi!
Aşadar, candidez primar, cum şi semnez, ca…
MARICA STRAT, candidat psihopat

MICI, DAR ALE DRACULUI !

La popă: Sfinte părinte, plec într-o expediţie, în Sahara. Pot lua numele Domnului în deşert?
E într-o perioadă de căutări. L-am văzut cu un băț la tomberonul de gunoi.
Când toată lumea lupta pentru neatârnare, el s-a spânzurat!
Purta bluza, dar nimic pe sub ea. La fel și pălăria.
Fusta ei era așa de scurtă, că depășea orice măsură.
Mamă, cum să amân căsătoria 2-3 ani? Cât crezi că poate o femeie ține o sarcină?
Printr-un aranjament orchestral, saxofonistul a fost dat afară.
Băteau mulți la ușa ei, că doar nu era ușă de biserică.
La turnarea filmului ”Fecioara” s-a rupt pelicula…
S-a plâns că, de un timp, soțul ei doarme neîntors. Neîntors acasă.
De când a aflat cum a apărut femeia, îl caută pe Adam să-i rupă coastele!
Din 2 vorbe, se și căsătoriră („Da” și „Da”). După, „Da”-urile au persistat: da și el, da și ea!
„O fi soțul capul familiei, dar pe mine nu mă duce capul!”
Stând la coadă, femeile au format prima coloană sonoră.
Ieri seară, în zona Babagdad, a avut loc o întâlnire la nivel înalt, între două avioane supersonice. Părțile au căzut de comn acord.
În țară s-au deschis multe magazine automate. Intri și ieși automat.
De câte ori mă las transportat de gânduri, mă trezesc peste graniță!
Dacă anul acesta vor fi alegeri libere, eu aleg Elveția!
În caz de dureri reumatice, nu vă lăsați. Puneți osul la muncă!
De peste hotare. Astăzi, peste hotare au mai trecut 700 de români.
Prietene, am jurat să împărțim și bucuriile și necazurile. Tu de ce nu te însori?
Păcat de el! Și bunicii și străbunicii lui au atins suta. El mergea doar cu 98 la oră.
Melcul: auzi, secolul vitezei!
Cei doi cheflii au mers, un timp, ținându-se de gât. Apoi s-au luat de beregată.
Horoscop valabil pentru toate zodiile: veți avea necazuri financiare!
Pocker în familie: copilul avea 3 de 10, tatăl 2 dame, mama, un valet şi bunica 2 popi.
Şi sticlele pot deveni victime ale alcoolului. Nu vedeți cum zac, goale, prin șanțuri?
Vrând să se extindă, patronul își deschise o stație de benzină și una de îmbuteliere a gazului. I-a venit ideea, așa, ca o scânteie. Și, de 2 zile, sunt unități cu foc continuu.
Se spune că vecina de lângă casă niciodată nu te lasă. Nu-i adevărat, pe mine mă mai lasă, din când în când…Am jucat şah cu ea: i-am cedat nebunul şi ea, 2 ture!
La 36 de ani, rupeam nori. La 63, norii mă rup!
Caut cojoc damă, mărimea 42-44 de ani.
Gospodarul își face vara sanie și iarna…o pune pe foc.
Azi despre ieri: ehee!
Cumpăr urgent metru de lemn, indiferent de lungime.
Închiriez cameră la o fată. Goală și cu încălzire centrală.
Nu credeți în existența găurilor negre, fără materie? Pipăiți-vă buzunarele!
În clasa I, când am făcut primele bastonașe, tata mi-a zis: „Băiete, gata cu școala! Poți să te faci polițist!”
Tinere, degeaba-i ridici doamnișoarei batista, că nu-i de nasul tău!
Chiar, unde o fi dus mutu iapa?
Până a venit părintele, să ne ierte păcatele, ne-am făcut o mie de draci!
Inspirați de concursul ”Miss Costineşti”, organizatorii au inițiat și un concurs pentru bărbați, intitulat…”Mis-trețul”
”Ce bine-ar fi dacă mi-ai scoate peri albi!”, zise chelul.
Fiindu-i milă să taie porcul, a folosit scaunul electric.
Stăteau toți trei pe o bancă. Unul ațipise, celălalt nu.
Gimnastul sări la cal, mai ai să-l bată!
Cea mai veche instalație de aer condiționat: aerul intră, cu condiți să deschizi geamul.
Am cunoscut un medic de gardă cu garda inversă!
Cântăreța a interpretat ”De ce fugi de mine?”, ”Fii bădiță îndrăzneț”,
”De ce-ai plecat?”, precum și alte cântece de vitejie…
Din toate mările lumii, cea mai cețoasă e Marea Britanie.
Atât de mult i-a vrut răul, încât i-a acceptat cererea în căsătorie.
Calul se teme de câine, mai mult din cauza amenințării cu care îl latră: ham, ham!
”Mami, întreabă fata, încă minoră, cum e corect? M-aș feri sau m-aș oferi?
Șoferul a ajuns la destinație ca un indian. Cu șase pene.
”Nu dragă, nu-s căsătorit și, oricum, soția n-are cum ști că sunt cu tine…”
-Aia cine e? ”E căldura sufletului! E caloria mea!” ”Da? Atunci, arde-o!”
Ceas cu cuc, bărbătesc. Se poartă cu un lănțișor în jurul gâtului, așa, mai lung, cam până la nivelul…denumirii ceasului.
Iubito, lumea se desfată. Desfă-te!
Tarzan: „Tu, steaua mea!” Jeane: „Ba a mamei!” Tarzan: „Bine, tu’ … steaua mă-tii!”
Câte vise n-am avut, care n-aş fi dorit să se transforme în realitate!…
Un tip, luat la Poliție, intră și strigă: ”Lapte! Lapte!” ”Ce lapte, dom’le?”
”Păi, am auzit că, dacă ajungi la Poliție, spui și ce ai supt de la mamă.
Intru în cameră, întuneric. ”Nevastă, tu ești?” ”Nu…” ”A, atunci pot să mă dezbrac!”
Dialog, la toaletă: ”Ce vânt te-aduce pe-aici?” ”Stai să vezi!”
Oare călăii urează, de sărbători, ”La mulți ani!”?
Cel mai scurt plugușor…în dormitor – Aho, aho! Aah, oo! Ahh! Ooo!
Atacatorul i-a dat o palmă. Victima abia la a doua s-a supărat.
Era la…second hand.
“Îl reclam la Poliţie, mi-a zis să-l scuip…să vadă cum iese apă dintr-un cap sec!”
“Mâinile sus! Faţa la perete! E clar, ai discopatie lombară!”, spuse reumatologul.
Aşa e viaţa. Unii o trăiesc, alţii otrăvesc. Pentru unii, caviar, pentru alţii, calvar!
Nevasta, privind fix şi adânc în ochii soţului, zise: “Mă, tu ai o pupilă!”
În momentul când m-am descheiat la prohap, fata a fost de ”pro” și…hap!
”De profesie văduvă, execut ”lucrări” la domiciliul viitorilor soți!”
”Iubitule, la tine ”Ostentația” nu e o tentație a osului…”
O chema Patagonia, că o prindea, în pat, agonia. Situația s-a dres, după ce și-a scos al său dres…
”Dacă zici că mă iubești ca lumina ochilor, de ce nu stingi lumina?
”E timpul să renunți la femei!”, mi-a spus o femeie, după o noapte petrecută cu ea…
”E timpul să întoarcem foaia!”, zise brutarul, către patiser.
”Ai fost vreodată angajat?” ”O singură dată, într-un accident de circulație” Ca pieton, din păcate…
Când m-am născut, am rostit: ”Doamne, prin ce-am trecut!”

Ananie GAGNIUC
Clipa de zâmbet amar:

BALADA ROMÂNULUI SĂRAC
Frunzuliţă de lalea / Viaţa este tot mai grea
Şapte zile-n săptămână / Bietul român tot amână
Să mănânce sau să bea / Azi un ceai, mâine o cafea
Dacă o mai apuca…/ Luni munceşte -n abataj
Marţi este dat în şomaj / Miercuri ţine post, cu rost
De a primi undeva post / Joi se duce la primar
Să îşi verse al său amar / Şi-i răspunde un notar:
,,I am sorry, e plecat “ / ,,Bine, dar eu l – am votat!”
,,Are program încărcat / El, de când a fost votat
Nici o clipă nu a stat / În ţară. E tot plecat…”
Vineri, iar e zi de post / Sărmanul român al nost’
Cu glas stins, şoptit şi tern / Se adresează la guvern
Că duce viaţă de câine / ,,Îmi iau, hoţilor, de mâine
Calea codrului…de pâine! / Cu toate aţi dat rasol
Şi- am rămas în fundul gol!” / Guvernul îl asculta
Parlamentu’ aşişderea / Şi o nouă lege da:
Legea homosexuală / Tot e omu-n pielea goală
Şi fără acoperire / Să aibă, spre amintire
Fierbinţi clipe de iubire… / Sâmbăta, duminica,
Bietul român ce-mi făcea? / Sâmbăta el se îmbăta
Duminica, zi de odihnă / Răbda, de foame, în tihnă…
Luni, o lua de la nceput… / Jur că mi vine să-i şi…-njur!

P.S. Această baladă a fost nominalizată la unul din premiile pentru literatură: Nobel sau Goncourt. Românul ar fi dorit premiul Nobel, dar Consiliul European a fost categoric: ,,Ba Goncourt!”
Ananie GAGNIUC

Pt. conf. Ananie G

1 Comentariu

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*