Marin Moscu ( Izvoru Berheciului-Bacău*Poezie*Cuvintele dulci găsesc lacrimi amare*

MARIN MOSCU
Membru U.S.R.
Filiala Sud – Est
(Galaţi-Brăila)

Locul şi data naşterii: satul Gloduri, comuna Gloduri, azi Izvoru-Berheciului, jud. Bacău, 26 martie 1948. Domiciliul: Ploscuţeni, Vrancea
Profesor de matematică, actualmente pensionar.

Publicat în:
Ateneu, Flacăra, Argeş, Ardealul literar şi artistic, Oglinda literară, România literară, Salonul literar, Lumina lină, Porto – Franco, Curierul românesc, Balada, Vatra veche, Cetatea culturală, Gaudeamus, Sud, Renaşterea culturală, Vitralii, Axioma,Poezia – Revista de cultura poetică – U.S.R. Iaşi, Opinia, Boema, Revista V, Ecoul, Art-emis.ro, Basarabia literară, Poezii Copilul.ro, Agero Stuttgart, Observatorul Toronto,Discobolul ,Apollo Junior , Nomen Artis, Conta, Zeit, Meridianul Cultural Românesc etc.

Volume publicate: „ Călăreţul cu spatele gol”, Editura „Porto – Franco”, Galaţi,1995
„Gioconda din versuri”, „Revista V”, Focşani, 2000
„Pasărea albă”, Editura „Călăuza”, Deva, 2001
„Cum se naşte dragostea”, Editura „Călăuza”, Deva, 2003
„Mare de semne”, Editura „Călăuza V.B”. Deva ,2004
„Foşnetul eternităţii’, Editura „Rafet”,Râmnicu-Sărat,2006, Prefaţă Gheorghe Istrate
„Strigătul tăcerii”,Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2008, Prefaţă Marin Ifrim
„A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet”, Râmnicu – Sărat, 2011, Premiu Florica Cristoforeanu
„Pete de lumină pe fereastra vieţii”, „Editgraph”, Buzău, 2013
„Miau, pisoiul din ogradă”, Editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2014
„Dragonul cu sandale de pământ”, „ Editgraph”, Buzău, 2014
„Pasărea cu aripi frânte”, „Teocora”, Buzău,2015
”Clepsidra vârtejului negru”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015
„Statuia cu lacrimi”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015
„Tresăriri”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015
„Calea pustie”-proză scurtă – Editura „Rafet”, Râmnicu –Sărat, 2010

Volume colective

„Cântec de ţară”, Bacău, 1967
„Vatră eternă”, Focşani, 1980
„ Al Evei trup de fum’, Editura „Zedax”, Focşani, 2003
„Antologie de poezie” „Oglinda literară 2000-2007”, Focşani, 2008
„Solidaritate şi toleranţă”, Editura „Mesagerul”, 2009
„Texistenţe”, „Editura culturală Antares”, Galaţi, 2009
Creaţii originale traduse în limba engleză,Editura „Sedan Publishing Hause”, Cluj-Napoca, 2007, Voices of contemporary romanian poets, şi în diverse reviste literare etc.

Premii
Marele premiu „Salonul literar Dragosloveni”, Focşani,8-9 dec. 1979
Premiul Revistei „Antares” pentru poezie, Galaţi, 2008
Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate literară şi promovarea culturii vrâncene în spaţiul buzoian, 16 oct. 2008
Premiul „Florica Cristoforeanu” pentru volumul „A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet” şi Asociaţia Culturală Renaşterea Râmniceană, Râmnicu-Sărat, 2011
„Premiul pentru un singur poem” acordat de Revista de Cultură Antares, 2013,
Premiului l, Festivalul Naţional de Creaţie „Vrancea literară”, 17 oct 2014 etc.

Nucul îmi aduce aminte

Nucul şi-a făcut căciula din albine,
Bâzâie cerul în frunzele verzi,
Soarele pune în ochi raze senine,
Să-l prind într-o clipă visez.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Tremură vântul în sângele meu,
Aducându-mi de tine aminte –
De dragostea ta dăruită mereu.

Albinele vin la roiniţa prinsă
Pe-o creangă din curcubeul întins,
De inima ta se lasă cuprinsă
Partitura reginei cântată în vis.

Polen de lumină adun, amintire,
Pentru cupa inimii dusă la vraci
Să tămăduiască vechea iubire
Din cuvintele spuse când taci.

Trăsneşte şi focul se-ntinde,
Nucu-i lumânare aprinsă în noapte,
Braţul Cenuşăresei mă cuprinde,
Am rămas văduv de a ta dreptate.

Miere albastră curge-n cuvinte,
Timpul se răneşte-n nisip,
Roiul din nuc îmi aduce aminte:
Iubirea e jertfă în propriul ei chip!

Încuierea în vis

Viaţa ta e floare-n rouă,
Viaţa mea e umbră-n drum,
Domnul mi te-a scos în cale
Dintr-o pajişte de scrum.

Nici nu râd şi nici nu plâng,
Se dau huţa stele-n vânt,
Pentru-o umbră şi o floare
Speranţa creşte arzând.

Ne vom roura în cuplu,
Ne-om umbri în drum deschis
Şi pe-o pajişte de scrum
Ne vom încuia în vis!

Cenuşa epavei

Sunt cenuşa epavei dragostei mele
Lunecând pe umbre şi pe ape,
Te ţin în pieptul meu mereu aproape
Aprinsă printre stinse stele.

Sunt jertfa florilor tăiate scurt
De foarfeca urzelilor tăcute,
Unde rădăcinile-s cuvintele născute
De-a picta durerile-n sărut.

M-am prosternat la visele rebele,
Am pus pe buze fluturi să zâmbească
Din neprihănita ie românească
Pe care-o porţi prin ciocârlii spre stele.

Sunt văduvit de netezita iască
A partiturii pusă-n umbre lungi,
Cenuşa-n zbor alungă îngeri ciungi
Când vor în locul meu să te iubească.

Te-mbrac în mii de ii cu nestemate,
Cu maci aprinşi în lanurile de grâu,
Un tricolor îţi pun frumos la brâu,
Spre veacuri în iubiri nemăsurate!

Ai fost cârmaciul

Ai fost cârmaciul valurilor mele
De iubiri trecute în tăceri,
În parfum de tei, în lan de stele,
Inimile noastre bat stingher!

Mai privesc, uimit, în depărtare
Şi parcă simt din răsputeri suflarea
Unde am unit furtuni în zare
Cu speranţa de-a învinge marea.

Valuri furtunoase mă cuprind,
Aripi aburinde fâlfâie în geam,
Aş zbura pe-o rază de argint
O clipă-n fericire să te am.

Golită inima-mi aleargă fără ştire
Printre macii care dorm în drum,
Deschid fante-n muguri de iubire,
Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai ţesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele –
Acum este fumul focului de ieri!

Când treci strada

Când treci strada ca o floare
Mlădioasă, colorată,
Zeii îmi pătrund în suflet
Cu ochi dulci de ciocolată.

Tremură în mine clipa,
Îmi rătează-n disperare
Umerii de sânii tăi
Ce dau la îngeri mâncare.

Tai cu sabia privirii
Gestul tău plecat departe
Să adune din trădare
Partea înecată-n şoapte.

Mă întrec a trece strada
Să te opresc o clipită,
Să-ţi arăt cum fierb în sânge,
Torturat de-a ta ispită.

Zeii mi-au pătruns în suflet
Ghicind sensuri în ghioc,
Tu, doar tu poţi cu iubire
Disperării să-i dai foc!

Plăceri de vis

Două aripi au prins inima ta
În florilegiul plăcerilor de vis,
Ai încercat profund, cu mine,
Să zburăm sub cer deschis.

Planăm aşa spre munţi şi văi,
Peste mări cu valuri înspumate,
În zborul larg tu eşti, erai,
Raiul profund cu stele coapte.

Gustam cu ochii fluturând
Clipa ce-aduce viitorul,
Tu mă hrăneşti cu noul vis,
Sub aripi eu îţi zidesc zborul.

Visul ce se pierde lent

Dorinţa mea este un vis
Pe-un bob de lacrimă aprins…

Dorinţa mea-i steaua ce frânge
Pâine în inima ce plânge.

Când steaua mea va râde-n vis
Vom arde-n veşnic foc nestins…

Tu pură floare, eu polen
Ce rătăcim sub cruci de lemn.

Se-nchină viaţa, noi la ea
Când lacrima devine stea,

Tu inima ce-mi bate-n piept,
Eu visul ce se pierde lent!

Închipuirile îndepărtează sărutul

Depărtarea plânge prin ochii timpului,
Tu plângi prin lumina ochilor mei,
Clipele se pierd în uitarea regăsirii
Dintre două statui ascunse sub tei.

Bucuria dispare-n cuvinte-nfundate
La gura cu sânge pătat cu petale,
Nasc perle în dinții de lapte-a iubirii,
În roua cu rime ies lebede-n cale.

Luna face baie în spume de dor,
Ne spală cu raze rotite pe frunte,
Avalanșa de-ntrebări umple întregul
Unde-n nisip se cerne un munte.

Travaliul vieții amețește în noi,
Închipuirile ne-ndepărtează sărutul
De s-aud lacrimile transfigurând
Jilțul ce ține, în palme, pământul.

Am fost lacrima bucuriei și durerii

Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am gângurit cu ochii țintiți către soare,
Când am atins cu mâna o gingașă floare,
Când am intrat în codrul parfumului de tei.

Am fost lacrima bucuriei părinților mei
Când am împărțit bucățica de pâine
Cu omul milostiv, c-o pasăre și-un câine,
Când am citit povești cu oameni buni și răi.

Am fost și lacrima durerii părinților mei
Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă
Și am plecat în lumea diversă, curioasă,
Să-mi fac viața bună,-n credința cu temei.

Am fost și lacrima durerii alor mei părinți
Când suferința mi-a cuprins trupul și anii,
Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,
Dar pe ei în viață nu-i pot avea, sunt sfinți!

Vârtej de lacrimi

Cuvintele dulci găsesc lacrimi amare,
Pe pământ iubirea se naște și moare,
Transfigurați rămânem iubito, amândoi,
Primeniți de vise, de griji și de nevoi.

Credeam c-am adus soarele în casă,
Că l-am așezat între rime pe masă,
Că i-am luat coaja stelară-n cuțitul
Ce caut-n afund lumina, infinitul.

Fractalul a cuprins durere și tristețe,
Pete de-ntuneric pe scurta bătrânețe,
Unde în adâncimi mai desenăm sihastru
Un vârtej de lacrimi dintr-un ochi albastru.

Jurăm să ne iubim pân’ la sfârșitul lumii

̓S-ascunde-n telefon sau în PC iubirea?
Mesajele se prelungesc în vise?
Hazardul intra-n inimă aiurea
Și devine zbor cu aripile-ntinse?

Tu-mi ești cerul larg în plinul zbor,
Eu sunt universul tău de rouă,
Clădim din flori cununile de dor
Și le stropim cu fulgere când plouă.

Întindem poezia ca umbrelă,
Ne-ascundem în mesajele minunii
Și peregrini pe-o bombă cu nacelă
Jurăm să ne iubim pân’ la sfârșitul lumii!

Uităm să pășim…

Am pus inima nopții în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că ești la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele topite sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiți de aburii iubirii,
Uităm să pășim în alt anotimp.

Steaua lui Sisif

Sisif a purtat în spate,
Un munte din pietre sparte,
Către orizontul îmbibat
Cu speranța visului curat,
Să facă sânii cerului cu nori de lapte,
Să sugă copiii licori de dreptate,
Dar, Doamne, vârtej de ceață s-a lăsat
Peste întinsul de om blestemat.
S-a odihnit, Sisif, pe propriul pietroi
Apoi a luat-o îndărăt, ca noi,
Așa a ajuns să vadă muntele-n mare
Din care mușca dinții de sare.

De-atunci valurile mari îl scufundă,
Noi așteptăm legenda să iasă din undă,
Să dea veste că Sisif e stea urcătoare
Pe-o cocoașă de spumă de mare!

Stays-hardul veșniciei

Când ești tânăr alungi somnul scriind poezii,
Nimeni nu crede focul iubirilor târzii,
Doar tu mă zbicești în pleoapa vieții ascunse
În gămălia aranjamentelor de sentimente seduse.

Focul din trilul priveghetorii, în vene, mă iartă
După cruda îmbrățișare a focului de ceartă
Că n-am scos cheful din călimara albastră
Unde înotă iubirea din măreția noastră.

Acum, când anii pun brumă în clipele toate,
Când pe sicrie recente se-nșiruie păcate,
Mai visăm viagra poemei pe care o citim
Gândind la stays-hardul că mâine veșnicim!

Crăpătura de pământ

Pe o crăpătură de pământ
Se-mbrățișează viața cu moartea,
Fiecare își vrea cu duritate partea,
Dându-și onorabil ultimul cuvânt.

Cei de deasupra ascultă privighetori,
Cei răsturnați au sângele-nfundat
În dezastrul hidos colorat,
Înmuiat în sensul care dă fiori.

În ascuns monștrii așteaptă cuminți
Să umple cu tăciuni crăpătura
Când suflete tinere se dau dea dura
Peste osul plecaților părinți.

De va fi să mai scriu poezii

De va fi să mai scriu poezii
O să-mi bat cuie în călcâie,
O să merg ca bolnavul de râie
Printre florile dosite în câmpii.

Acolo, cheful mi-i să te-ntâlnesc
Cu ochii-notând sub razele de soare,
Mai dulci decât cafeaua de cicoare
Prin care cimitire se vopsesc.

Nu vreau la moartea mea copii
Să pustiască lacrimi înmiite
Sub pasărea ucisă de cuvinte
Cu zborul rătăcit în poezii.

Mai bine să aduni la masă popii
Să-și înzdrăvenească buțile golite
De risipa vieții prinsă în ispite
De se cutremură în lacrimi plopii!

S-a îmbolnăvit poezia

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,
Respiră greoi,
Are spută în litere,
Tușește pe buzele cititorului,
Spatele îi este cocoșat de silabe…
Abia o mai țin aripile-n zbor,
Picioarele metrice cad în neant.
Mi-e milă de ochii plecați în lumină,
Așa că adun poezia omenirii
În ranița ciuruită a cerului
Și merg în genunchi
La vraciul universal.
Îi ascult cuvintele ritmate,
Curăț izvodul încercărilor,
Adun flori de tei din pletele Escului,
Le macin în disperarea timpului
Ștrangulat de raze de Luceafăr,
Fac prișniță din colb poetic
Și o tămăduiesc ușor
Cu epitete și metafore,
Apoi,
Pentru împlinirea zilei de mâine
Împerechez rime femeiești
Cu rime bărbătești
Și după o prelungă respirație
Gură la gură,
Urechile se deschid,
Inima revine în poezia omenirii
Ca un prunc gângurind
La donița cu lapte
Din Constelația
Cocoșată de imaginație!

Salvador Dali

Dali-l poartă pe Babou
Într-o lesă orișiunde,
Toți copiii se ascund,
Chiar și doamnele cărunte.

Explicația e simplă:
El e re-ncărnat din frate,
Iar pisica e pictată
Cu un leopard pe spate!

Numai Gala, cea rusoaică,
Ce l-a luat de bărbat,
Îi dă scris când în Pubol
Să intre-n propriul palat.

Că și ea-i „Avida Dollars”
În viața-i de femeie,
Nu vrea ochii retezați
De un brici, ci de-o scânteie!

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis

Mă risipesc în privirea ta
Cum lumina în Calea Lactee
Pe unde trece desculț
O umbră de vis și-o femeie.

Mă risipesc în fluturii vioi,
În inima dulce-a iubirii,
Mă prinzi cu aripa pliată
În tânguirea izbăvirii.

Mă risipesc, mă risipesc
Și mă frământ ca o Lactee,
Să te-ntâlnesc chiar într-un vis
Cu tot cu umbra ta femeie!

Marin Moscu

1 Comentariu

  1. Sper să nu creez supărări cu francheţea.Sentimente plângăcioase în derivă pe un ocean de paşoptism, potrivite într-un album al absolvenţilor de liceu.Suntem în 2017!
    „Mă risipesc, mă risipesc
    Și mă frământ ca o Lactee,
    Să te-ntâlnesc chiar într-un vis
    Cu tot cu umbra ta femeie!”
    QED

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*