Maria Ieva (Bozovici-jud.Caraş-Severin),Că te iubesc ştiai dintotdeauna*

Născută la data de 4 august 1975 în comuna Bozovici, judeţul Caraş-Severin, cea de-a treia fiică a lui Nicolae, cojocar și Ana, casnică. Domiciliată în Timișoara.

Studii:
Liceul Eftimie Murgu Bozovici, 1989-1993.
Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor – Universitatea de Vest Timişoara 2003-2008

Activitate profesională:- economist 2008.

Publicistică:
Debut- în Revista Boem@ 2011
Redactor – la Revista Boem@ din 2013
Redactor – la Revista În Bătaia peniței din 2015.
Redactor – la Revista Heliopolis din 2016
Membră în Liga Scriitorilor Români din septembrie 2015.

Cărţi publicate:
– Alfabetul mirării – poezie- Editura Opera, Bucureşti, 2012;
– Poeme cu îngeri-poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2013;
– Jurnalul proiectului 156 A – roman -Editura Absolut, Bucureşti, 2014;
– Femeia de la capătul mâinii- poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2014;
– Sub semnul crucii – poezie- Editura Absolut, Bucureşti, 2015;
– Poarta de la marginea cerului – roman – Editura Absolut, Bucureşti, 2015;
– Un pitic cu nas de ceară – poezii pentru copii- Editura Genius, Bucureşti, 2016;
– Anticamera inimii – poezie – Editura Absolut, Bucureşti, 2015.
– În sfârșit, fluture – poezie – Editura Absolut, Bucureşti, 2015.

A publicat în Antologiile: „Amprente Literare” (volumul 07,08,09) Editura Pim – Iaşi, în Antologiile „Leagănul Lirei”, „Reverenţa cuvintelor”, „Lira de foc”, „Revanşa cuvintelor”, „Primăvara metaforelor” – Editura InfoRapArt – Galaţi, „Simbioze Lirice 09” Editura Amamarol- Bucureşti, „Magia sărbătorilor de iarnă” Editura Editgraph- Buzău,”Respiraţia aurie a zeilor” Biblioteca Revistei Argeş şi ” Gustul Pâinii” Editura Sfantul Ierarh Nicolae, GusturileDunării”- Editura Eurobit -Timișoara, „Oglinda Ligii Scriitorilor Români la 10 ani” – Editura Napoca Nova – Cluj –Napoca, ” Deschide-mi dorule poarta” – Editura Pim – Iaşi, 2016.

Gând rătăcit

Pictează-mi sub pleoape mirarea de-a fi,
Minune îmi eşti, mirări vom rămâne,
Pentru o noapte se naşte o zi,
Tăceri de nisipuri visări să amâne.

Cuprinde-mi şi gândul şi mâna-ntre mâini,
Prin galaxii neumblate ia-mă cu tine,
Voi pune iubirea-n pocale de crini,
Acolo, în cer, nu există un mâine.

Arată-mi trecutu’ -nainte de-a fi,
Când noi nu eram bărbat şi femeie,
Când nu era noapte, ci numai o zi
Şi luna dormea visând curcubeie.

Arată-mi oglinda în care priveşti,
Să vezi cum minunea din tine se naşte,
Ca-ntr-o beţie să simţi că trăieşti,
Când o lumină se-aprinde de Paşte.

Faţă în faţă

Tu îmi citeşti în suflet ca pe buze
Şi inima mi-o ştii chiar pe de rost,
A fost o vreme când au fost confuze
Cuvintele ce le-am ţinut în post.

Că te iubesc ştiai dintotdeauna,
Mult înainte să ne fi născut,
Ne botezase soarele şi luna,
Când îngerii pe braţe ne-au crescut.

Ne-am regăsit la mii de ani-lumină,
Ca doi vecini în zodiacul vechi
Şi-am fost o vreme copleşiţi de vină,
Căci viaţa se trăieşte în perechi.

Ca doi atomi, visând noi orizonturi,
Ne-am contopit în ochiul lumii noi
Şi navele au ancorat în porturi
Să dezrobească viaţa de apoi.

Şi te cunosc, şi mă cunoşti, ştiu bine,
Căci gasul tău în mine îl auzi,
Dar vina morţii nu ne aparţine,
Chiar de lumină ochii ne sunt uzi.

Lacrimi zâmbitoare

Aş vrea să îţi spun că m-am mutat în vise
Şi nu am carte de identitate,
Dar duc în palme tainele nescrise
Ce le-am adus de dincolo de moarte.

Da, am ales să locuiesc sub stele,
Să mă îmbrac în roua dimineţii,
Din puf de păpădie fac castele,
Şi simt frumos, aşa cum simt poeţii.

În braţele întinse strâng lumina
Şi Dumnezeu îmi este mângâiere,
Între cuvinte-mi creşte rădăcina
Şi pot să cred mai mult în înviere.

Mă învelesc în vânturi şi în ceaţă,
Să mă întrec în zbor cu pescăruşii
Şi lacrimi zâmbitoare-mi curg pe faţă
Când te privesc visând din pragul uşii

Din închisoarea mâinii mele

Când pentru timp s-a inventat minciuna,
Din închisoarea mâinii mele am plecat,
Plătiseşi pentru vise tu arvuna,
Dar mai aveam şi eu un rest de decontat.

M-am prezentat la dreapta judecată,
Cu EKG-ul pus într-un dosar stufos,
Eu mă credeam de moarte vindecată,
Dar uneori mai ştiu cum să mă mint frumos.

Am aşteptat un înger să mă cheme,
În anticamera cu tribunalul nou,
Că evadase, cică, prea devreme
Măsură timpului ce s-a născut din ou.

Şi drept răsplată am primit o palmă
Ce sufletul în ea mi l-a cuprins încet,
Şi mi s-a spus că timpu’ va să doarmă,
Dar regăseam în el doar vise de poet.

Cartea nemuririi

Iubirea, dragul meu, e cartea nemuririi
Şi n-am să şterg nimic din ce am scris în ea,
Scăldaţi în lacrimi pure, îmbrăţişaţi ca mirii,
Noi vom picta minunea chiar pe coperta sa.

Atâtea vieţi s-au dus, că nu ştiu să le număr,
Iar în oglinda vremii nu vreau să mai privim,
Tu lasă fruntea mea să plângă pe-al tău umăr
Şi-au să se nască-n tine trări de heruvim.

Doar inima cunoaşte tot adevărul sfânt,
De parcă nicio cruce în cer n-ar fi murit,
Ea ne cunoaşte visul de îngeri pe pământ
Şi aripile albe ce ne-au înmugurit…

Nu-i raiul în tine?

Din rai am plecat prin neascultare,
Eterna poveste a mărului copt,
Picioarele tale – flori de cicoare
Şi braţele mele – copiii lui Lot.

Prin unghiul obtuz venind la-ntrupare,
Ca sfinţii în cerc am fost răstigniţi,
În loc de lumină un semn de-ntrebare
Ne-au dat moştenire ai noştri părinţi.

Acum când un nouă ne bate în poartă,
Să spună că moartea oricum va învinge,
Mă-nchin şi zâmbesc, smerită spre soartă,
O stea se aprinde şi alta se stinge…

O zi de-ar mai fi, o zi, numai una
Şi soarele-ar trece prin umbra mea iar,
Aş cere răgaz să vină şi luna
S-aprindem lumina pe muchii de zar.

Din ochi să-mi culegi iubirea cea pură,
Şi vinul de mure din buze să-l sorbi,
Iar dimineaţa, ia-mi visul, mi-l fură!
Ne iartă, tu, Tată, că suntem prea orbi!

Ce rai am pierdut? Nu-i raiul în tine?
Mă scrii şi te scriu, pe cer şi ape;
Negăm, negăm, vârtejul din vine,
Fugim mai departe, să fim mai aproape.

Drumul spre casă

Hai, şterge, şterge oglinzile bine,
Dar nu le-ntoarce cu faţa spre mine,
Vara îmi lasă în palme un rid
Şi cerul la patru nu pot să-l divid.

Pe Tatăl îl ştiu, dar mama nu ştie,
Ea spune că sunt lumina ei vie,
Eu simt cum o umbră îmi trece pe chip,
Dar muşc din cuvinte de teamă să ţip.

Tac cum şi Tatăl de-o vreme tot tace,
Las murmurul nopţii să doarmă în pace
Şi crucea pe umeri singură-o ţin,
Să ştiu că tăcerea mi-e darul divin.

Oglinzile parcă-s ferestre acum
Şi drumul îmi pare o dâră de fum,
Desculţă prin câmpul roşu de maci
Alerg către tine, să văd ce mai faci.

Grădina în care iubire-am sădit
Mi-ai spus că demult în tine-a rodit;
Tatăl aşteaptă copiii în prag,
Arhangelii râd pe chipul tău drag.

Sevele luminii

Când va să vină toamna cu ceţuri şi cu brume
Şi ochii mei vor plânge un dor neînţeles,
Pe catafalcul verii, într-un noian de umbre,
Să-mi aminteşti, tu, Tată, de ce am fost ales…

De ce mi-ai dat să simt şi mugurii luminii,
Şi înserarea crudă, şi dorul unui dor,
De ce se-aude toaca şi-şi încleştează pumnii
Nemărginirea serii când iese din decor?

Voi întreba pământul de ce mă cheamă cerul,
De ce furtuni de stele şi dansuri de culori
Tu ai zidit în mine, să pot să fiu altarul
Iubirii care trece şi dincolo de nori?

Nu-mi va răspunde nimeni, mi-e dat să ştiu tăcerea,
Mi-e dat să simt cuvântul cum doare şi mângâie;
Mormintele sunt goale, rămâne învierea
Când sevele luminii ne urcă prin călcâie.

Îngerii

Îmbrăţişări de gene te ascund,
Cum cerul îşi ascunde nesfârşirea,
Din destrămări, în irisul rotund,
A înflorit ca nufărul iubirea.

Precum în cer aşa-i şi pe pământ,
Veghează ochiul singur în tăcere,
Legiuni de îngeri depun jurământ
La porţile deschise spre-nviere.

Cuvintele-ntrupate din Cuvânt,
În două avatare fără cruce,
Din forma gândului, prin ochiul sfânt,
Matriţa veşniciei vor aduce.

Lumina coborâtă peste Graal,
O înmulţesc ca-ntr-o oglindă spartă
Şi doi mireni sub flori de portocal
Cu visul lor se întâlnesc la poartă.

Fii primul care lasă un comentariu!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*