Marin Toma (Dor-Mărunt)-fragment din monografia comunei Dor-Mărunt.

Câteva date asupra trecutului comunei
Dormarunt Ialomiţa

Mişcările naţionaliste de la începutul veacului al XIX-lea printre care se numără şi “revoluţia lui Tudor Vladimirescu”lăsau să se întrevadă o viaţă nouă, într-o formă mai umană. Comerţul sporeşte siguranţa zilelor ce vor veni pare mai de lungă durată,munca ia o formă reglementarările mai accentuate,căile de comunicaţie de lărgimi neobişnuite care sau şters ca tot ce a fost cândva, odată cu apariţia plugului N7(primul plug cu cormană de fier), drumuri căci numai aşa ceva existau acum vreo sută treizeci de ani- ce legau oraşele cu importanţa comercială deosebită şi acelea erau de-alungul Dunarii-chiar dacă acele drumuri erau sortite să parcurgă zeci de kilometrii,fără să ‘ntalneasca’n calea lor vreo aşezare omenească.
La răscrucea drumurilor Bucureşti-Călăraşi şi Brăila-Olteniţa, oraşe de o deosebită însemnătate comercială, atunci ca şi acum, se simţea nevoia statarnicirii unei aşezări omeneşti Drumul Bucuresti-Calarasi, care de la mănăstirea “Odaia Protopopului” şi până în Ceacu străbătea marginea de apus a Bărăganului, ca şi drumul Brăila-Olteniţa care străbătea câmpia din stânga Ialomiţei şi se strecură prin lunca acesteia prin Piersică –Mierlari-azi satul Piersica-ca apoi să se aşternă pe valea Gerului ce-şi are orginea de dincolo de “Drumul lui Săulescu”, aproape de “Drumul Subţire” înaintări spre smârcurile lacului Mostiştea, cale de o zi, parcursă cu “chervanele” spre râpile Milotinei, unde în acea vreme se afla o altă aşezare omenească “Obileştii”, se întretăiau acolo unde numai cântecul ciocârlii şi fâlfâitul dropiilor ţi-aminteau de viaţă.
Drumurile acele “surde”-“fără ţipenie de om”, primul cu orizont îndepărtat celălalt şerpuind pe valea gerului-denumită aşa poate pentru motivul că în vremurile de iarnă, crivăţul bărăganului de cum sărea malul drept al Ialomiţei,concentra pe-această adâncitură,toată asprimea lui,ce numai drumeţul de cale lungă o simte-cereau cu insistentă o cât de modestă aşezare omenească statornică, pentru a întrerupe monotenia unor călătorii ce nu veneau din aceiaşi boltă, acelaş soare, acelaşi ierburi şi aceleaşi foşnet.-Necesitatea, creiatoarea a tot ce există, face să răsară de la o vreme( ?) un bordeiu în formă celor de-atunci, cu încăperi de o tranicie de lungă durată, nu ca cele construite de oamenii satelor de astăzi, căci se declară mulţumiţi în primavară, dacă pereţii berdeiului s-au năruit numai pe jumătate, scutinulu-l de o parte din povară pământului ce le este cerută de scoaterea legumelor depuse acolo de-cu-toamna.
Bordeiul, locuinţa ţaranului în general până pe vremea domniei lui C. Mavrocordat- cel care desfiinţat şerbia- s-a menţinuit până după 1864, când prima împropietărirea ţăranilor le-a scos la suprafaţa pământului, trasformandu-se în tipul comun al caselor ţărăneşti-doua odăii cu tinda lor, care se prelungeşte în faţa casei cu nelipsitul pridvor rudimentar.Bordeiul acela din răscruce adăpostea pe lângă fericitul Moş Oprea şi vinuri bune,ţuica cu renume şi-n vremuri friguroase căldura moleşitoare a ‘sobelor oarbe’-Aci se adăposteau ‘orzarii cu caii şi chirvanalelor lor, aci îşi scoteau câştigurile sau se pregăteau pentru greutăţile drumului ce aveau să întâmpine spre Olteniţa. Aci găsea vânătorul jarul pentru aşi frige primul lui vânat aci îşi astâmpăra oboseală de peste zi. După aceea îşi sorbea oală de vin din Focsani-Aci se ajutau pentru lungă tăcere, dacă se duceau sgârciţii păpurari, prin bălţile Ciocaneştilor, sau respirau voioşi că îşi văd parcă bordeiul cu coşul fumegând şi cum copii le sărea în braţe duioşi şi blânzi după o lungă despărţire. Lungimea Drumurilor, din oricare parte ar fi venit spre bordeiul lui moş Oprea,contribuia că în sufletul drumeţului să se nască o legitimă dorinţa de a ajunge la unica aşezare omenească în gura bărăganului. Povara transportului ca şi muţenia drumului nu se întretăia decât de îndemnul frăţesc pe care cărăuşul îl făcea vitelor de la care sau chervane, “hi!hi!sau hăis!cea!că jungem curând curând la “dorul” nostru”- Natural că” dorinţa”-“dorul”fiecăruia şi om şi vită, era s-ajungă la bordeiul din răspântii,al lui Moş Oprea cel Mărunt,unde cărăuşul era aşteptat de vinuri bune, iar tovarăşii lui de muncă şi de drum îşi primeau grăunţele şi apoi apa răcăritoare cei lipseau cam prin tot împrejurul.-Bunătatea lui Moş Oprea ca şi găzduirea pe care ştia el să o dea călătorului, îi aduse în curând dragostea tuturor ce cunoşteau aceste locuri şi natural, era ceva în firea omului să dorească a-l revedea când pornea la drum. Deasemeni ştiut este că şi nouă ne place,ca şi celor ce au fost ai nostri să ne arătăm dragostea ce păstrăm cuiva prin complimente cari şti că plac.Aşa dela o vreme Moş Oprea primeşte o adăugire la numele său de “dorul,,şi fiindcă era mic de statură i s-a zis mai apoi “moş dor-mărunt,,.-Desigur, dacă aşezarea aceasta omenească era cerută de necsitate,apoi venirea lui moş Oprea Dormărunt, să n-o considerăm opera harzardului, ci o putem afirma cu precizie că se datoreşte Marelui Vornic Ion .M.mano, proprietar al moşiei Piersica Mierlani- pe acele vremuri-şi care mai târziuşi-a şi construit un arman în apropierea bordeiuui lui lui moş dormărunt..
Data aşezării lui moş Oprea nu se cunoaşte fiindcă nimic nu se află scris prin care să se precizeze aceasta, dar se presupune cu destulă siguranţă că aşezarea lui poat fi cu mulţi ani înapoia anului 1849,adică între 1825-1830, fiindcă reiese dintr-o scrisoare a foste proprietară a moşiei Elena Cornescu, adresată în 1903, iulie 15, Primarului Comunei Dormărunt că la 1849 moş Oprea Dormărunt cu alţi oameni erau deja statorniciţi pe locurile comunei de astăzi.Pentru o mai completă edificare să dăm cuvântul scrisorii. “ La anul 1849, când am devenit proprietara moşiei Piersica Mierlari şi Dormărunt., din judeţul Ialomiţa, dată mie de zestre de tatăl meu Marele Vornic Ion M Mano nu se afla la Dor-mărunt decât şapte locuitori,între care cel dintâiu, moş Oprea –Dormărunt,familiile lui Stoica Mihai, a lui Ioniţă poştaru, a lui Mihai Miron, ş-a Albeştenilor.Vechii locuitori ai moşiei erau statorniciţi la Piersica, aici nu se aflau decât oamenii de sus amintiţi şi adunaţi de moşDoru, prin îndemnul bunicei mele ,doamna Smaranda M.Mano, născută C.Văcărescu, şi al tatălui meu care-l însărcinase să adune oameni ca să formeze Comuna Dormărunt, numită aşa după porecla lui Moş Oprea începătorul acestui sat şi cunoscut de tot judeţul şi de toţi vânătorii însemnaţi din ţară, ca şi de consulii din vremea aceia şi de alţi străini care veneau să vâneze dropii şi spurcăci în partea locului, şi care negăsind altă locuinţă se adăposteau la bordeiul şi cârciuma lui moş Oprea Doru-mărunt, aşezat pe moşia mea la gura Bărăganului”….scrisoarea continuă în scopul de a elucida efectele unui litigiu ivit înaintea anului 1903 între câţiva locuitori printre care se află şi moştenitorii lui moş Oprea Dorumărunt, Maria Gheorghe şi Dumitru Gheorghe şi administraţia comunală din acea vreme. Se vede clar că moş Oprea Gheorghe – Dormărunt, pe la 1849 e găsit pe moşia tatălui meu pe “Coana Ilincuţa,, cum îi spuneau clăcaşii de pe moşie –şi încă ni-l prezintă ca pe un om bun cunosut în aceste locuri bogate în vânat de spurcaci şi dropii, vânat ce atrăgea consulii străini care aveau desigur prietenie cu Marele Vornic, proprietar cu mult înainte de a o da de zestre în 1849 ficei sale Elena Cornescu, care la rândul ei a păstrat-o până la 1885, când a trebuit să o vândă Eforiei Spitalelor Civile pentru cinstirea “iscăliturii,,-cum şi în ce mod a fost dată acea iscălitură nu se ştie-, după cum scrie cu multă amărăciune în scrisoarea despre care s-a amintit. Când şi cum a luat fiinţă satul Dormărunt se povesteşte de bătrâni, că în jurul bordeiului lui „Moş Dorul,,s-a strîns încetul alţi locuitori din Piersica sau de la „Pogonari,, Pogonarii,erau ciobanii aşezaţi vremelnic cu”târlele,, de oi mai în josul bordeiului din răscruce,tot pe valea gerului,dar unde era apă pentru turmă,cam pe unde traversează calea ferată acea vale.Moşia era mânăstirească şi li se spunea acelor ciobani „pogonari,, fiindcă plăteau pogoneşte păşunea ce luau pentru trebuinţa oilor lor, aşa cum numai călugării ştiau să negustorească păşunea mânăstirească ,uitând că cele lumeşti strică sufletul,uitând canonul pentru care se considerau dedicaţi la primirea numelui de călugăr şi îmbrăcau haina monahală care la scurt timp căpăta mirosul nu al celor sfinte ci al vinurilor cele mai bune.- Fertilitatea netăgăduită a pământului unită cu îndemnul bunicii coanei ,,Ilincuţa”- Doamn Smaranda.M.Mano, născută C.Văcărescu şi al tatălui şi el proprietar al moşiei Dormărunt Marele Vornic Ion M.Mano,a făcut pe moş Oprea Dorul să îndemne pe toţi câţi cunoşteau aceste locuri să se statornicească în jurul bordeiului lui. Transhumanţa, cea care în toate timpurile a menţinut legătura muntelui tainic cu câmpia ospitalierăşi de data aceasta a întins cuvenita mână de ajutor pentru fiinţarea unei noi aşezări omeneşti înlesnind cunoştinţele lui ,,moş doru cu ciobanii din jurul Penteleului şi mai ales cu cu cei din Ciorani,Găvăneşti, Bâlhacu- jud.Buzău. Reforma agrară a Domnitorului Alexandru Cuza dela 1864,găseşte astfel statorniciţi pe moşia Dormărunt, proprietatea Doamnei Elena Cornescu,45 de fruntaşi cu câte 4 boi,cărora li se dau 11 pogoane; 22 de mijlocaşi cu 2 boi-, cărora li se dau câte 7 pogoane şi 19 prăjini şi numai doi pălmaşi care primesc câte 4 pogoane şi 15 prăjini.- Tot atunci s-au dat şi 87 de locuri de casă formându-se definitiv vatra satului.,alta decât cea de până atunci.deoparte şi de alta a drumului Brăila-Olteniţa din care drum nu a mai rămas decât o vâlcea de scurgere a apelor ce se scurg din sus din topirea zăpezilor.Existenţa acelui drum se verifică şi prin faptul că astăzi se află în curtea locuitorului Ion Poştaru un puţ din piatră, făcut de bunicul lui,Ioniţă Poştaru despre care Dna Elena Cornescu pomeneşte în scrisoarea sa,ca fiind unul din primii locuitori ai satului Dormărunt. La 1885,când moşia Dormărunt a trecut în stăpânirea Eforiei Spitalelor Civile a început să fie arendată la diverşi exploatatori printre care se remacă în asprimea şi neomenia cu care se purta faţă de clăcaşii săi, anume Nicuşor Fleva aşa îi spun ţăranii şi care a fost şi ultimul asupritor până în 1912.- Singura îmbunătăţire pe care au mai simţit-o locuitorii dormărunţeni dela împroprietărirea de la 1864 şi până la 1912, a fost parcelarea izlazului comunal în suprafaţă de 210 ha dat în stăpânire comunei la 4 aprilie 1909. În anul 1912, moşia Piersica Merlari şi Dormărunt,a fost arendată obştii”Dorul,,formată din locuitorii comunei Dormărunt,Piersica şi câţiva din Lupşanu şi Nucet sate megieşe ale moşiei şi înfiinţată din netăgăduita iniţiativă a fostului învăţător al satului Ion Nicolescu,azi,zis şi Dormărunt ajutat de locuitorii Stoica Pintecan,Constantin Dandana,Necula Stanciu,ş.a.Cum s-au strâns banii pentru depunerea garanţiei?! e de remarcat> Asuprirea ciocoilor ajunsese la culme, plugarului nu-i rămânea nici dumineca întreagă pentru odihnă şi îndeplinirea datoriilor faţă de trupul şi sufletul său.Vestea că prin obşte se va scutura jugul asupritor al logofătului a determinat pe cei mai mulţi să-şi vândă vacile cu lapte sau porcii, cei care nu le-au avut,au vândut găinile şi cu toţii au depus garanţii trebuitoare pentru obţinerea brazdei aburinde şi feritilă aşezată de o parte şi de alta a văii gerului.- Binefacerile obţinute prin această întovărăşire,s-au revărsat în plin asupra tuturor membrilor ei şi cu câtă căldură vorbesc cei cari au gustat din beneficiile acelea !.. până la declanşarea războiului mondial când tot inventarul destul de bogat , a trebuit să cadă pradă neomenoşilor de bulgari căci n-au ştiut decât să schingiuiască şi să pustiască în trecerea lor vrmelnică prin aceste locuri. După demobilizarea din 1918, obştea reânvie anemic.
Marea revoluţie pornită de la a lui Stevenson, revoluţia maşinismului încununată sintetic prin acel cataclism mondial, unic în istoria popoarelor,schimbase fundamental structura sufletească a noroadelor, cinstea se vede deodată înlocuită cu furtişagurile, de tot felul,modestia cu parvenitismul, dreptul cu favoarea lichelismului politic, dorinţa pentru binele obştesc dealtădată se transformă în dorinţa de acaparare. Corbul croncănitor se-arată,garanţia de 86.000 lei aur dispare,inventarul agricol existent se înstrăinează sistmatic,absorbindu-se în acelaşi timp şi despăgubirile de războiu ce s-a cuvenit obştii prin lege. Părintele ideii aplicate îşi mânca ultimii săi copii, ca personajul mitologic lichidarea cinstită a obştii nu s-a făcut nici până astazi. Alunecând în expuneri în direcţiunea dezvoltării economice a satului,dealtfel partea cea mai interesantă din dezvoltarea aşezărilor omeneşti, e locul să amintim că încă din 1903 luase fiinţă un alt aşezământ cooperatist ,banca populară ”Dorul,, care a suferit de aceeaşi predestinaţie ca şi sora ei obştea. Cu început modest, devine puternică şi în timpul funcţionării efective a obştii de arendare, ca după 1918 şi până astăzi, să fie în continuă decadenţă,ajungând în pragul lichidării.În anul 1920,o nouă tovărăşie se naşte,ia fiinţă Cooperativa de Consum”Dorul,, din iniţiativa învăţătorului Dragomir Popescu care se evidenţiază prin rapiditatea dezvoltării operaţiunilor,ceva din spiritul vremii,crează beneficii cooperatorilor ca şi consumatorilor.Lichelismul politic determină preşedintelui iniţiator şi în acelaşi spirit al vremii,aduce în sarcina nevinovaţilor membrii din Consiliul de Administraţie al cooperativei,datorii imputate ce variază între 20.000 şi 40.000 de lei.-Aviditatea de înavuţire din economia şi contribuţia clasei muncitoare productive, face ca acelaşi corb croncănitor,amintit mai sus, să fie groparul şi acestei instituţiuni. Comuna Dormărunt din punct de vedere administrativ s-a condus sub trei forme:politic,cultural şi religios,- Dormărunt-ul,din începuturile lui şi până în 1881,când un fruntaş al satului,Costache Rădulescu a reuşit să înfiinţeze prima administraţie comunală, a depins la început de comuna Albeşti dimpreună cu Piersica-Merlari şi mai apoi numai de cea din urmă.-Izbânda lui Costache Rădulescu de-a face o administraţie comunală proprie s-a prelungit şi mai departe fiindcă el reuşeşte în 1883 să obţină înfiinţarea şcoalei primare de stat! E singurul primar care s-a distins prin o operă constructivă cu adevărat până la 1913 când primarul Petre Popescu a inţeles nevoia de atuncia comunei şi dimpreună cu învăţătoru Dragomir Popescu să construiască primele două saloane de clasă ,sală şi cancelarie.- Întoarcerea de pe front n-a adus oamenii nevoilor locale ci a pus la gospodărirea Comunei pe impostorii vremii. Dacă reforma agrară a dat luptătorilor de pe front ca si altora 2253 hectare teren arabil, la 474 locuitori. Apoi reformele administrative ca şi reformatorii timpului n-au reuşit să dea comunei pe lucrătorul viei, Dor mrunt-ul rămânâmd astfel într-o stare de primitiviate revoltătoare Mărirea satului cu încă 830 de locuri de casă a creat o diversitate de interese între vechii locuitori şi noii veniţi,contribuind astfel la o mai uşoară stăpânire a marelui număr, disociaţi însă. Zece ani s-au scurs după războiul mondial,abia în 1928 apare o figură tânără,democrată din fire,entuziastă şi dornică de muncă Alexandru Brezoiescu primar al satului dimpreună cu Petre Ionescu-Drăghici şi Drăgomir Popescu-directorul şcoalei reuşesc ca în scurt timp să obţină suma de 100.000 lei din arendarea terenului comunei pentru vânatul vestit încă, din vremurile vornicilor ca apoi încă 80.000 din bugetul comunal să împodobească comuna cu o operă de artă, monumentul pentru cinstirea fiilor acestui sat cari s-au jertfit pentru apărarea patriei în războiul din1916-1918-1919.Aceeaşi oameni pomeniţi în dragostea lor de bine obştesc, au reuşit să instaureze o ordine în administraţia comunală făcând ca atât şcoala cât şi biserica,să primească cuvenita menajare, ca două lăcaşuri sfinte ale Culturii satului.Întoarcerea de pe front nu a adus oamenii nevoilor locale ci au pus la gospodărirea comunei pe impostorii vremii. Dacă reforma agrară a dat luptătorilor de pe front ca şi altora 2253 de ha tern arabil,la 474 de locuitori,apoi reformele administrative ca şi reformatorii timpului n-au reuşit să dea Comunei pe lucrătorul viei, Dormărun-tul rămînând astfel într-o stare de primitivitate revoltătoare. Mărirea satului cu încă 830 locuri de casă a creat o diversitate de interese între vechii şi noii veniţi, contribuind astfel la o mai uşoră stăpânire a marelui număr,disociat însă. Aceeaşi oameni pomeniţi în dragostea lor de bine obştesc au reuşit să instaureze o ordine în administraţia Comunală, făcând ca atât şcoala cât biserica să primească cuvenita menajare ca două lăcaşuri sfinte ale Cultururii satului.
Desigur vom aminti două lucruri care nu trebuiesc trecute cu vedereaşi anume: că pe lângă comuna Dormărunt a luat fiinţăîn 1888 satul RAINIC care depinde de aceasta până astăzi.Aici era proprietara moşiei Orezu,Smaranda Lahovari care căsătorindu-se cu Baronul de Raineck donează celor 32 de locuitori clăcaşi ai moşiei câte două hectare teren arabil şi câte un loc de casă;-al doilea fapt de remarcat e înfiinţarea şi construcţia spitalului Regele Carol I în anul 1908 care de atunci şi până astăzi primeşte bolnavi tămăduind pe cei mai mulţi din întreaga regiune a Lehliului.
II- Aminteam în altă parte că la 1883 ia fiinţă şcoala primară de stat din stăruinţa primarului din acea vreme,Costache Rădulescu,ajutat şi de cerinţele timpului,când pare că au luat fiinţă cele mai multe şcoli primare săteşti.Dacă la acea data era o şcoală oficială, nu trebuie să se creadă că până atunci copiii dorenilor au stat în neştiinţă în cele ale scrisului şi cetitului.- Nu!…fiindcă de la fiinţarea primei biserici ce pare a fi fost între anii 1850-1855, a sosit aici ca duhovnic părintele Ion care îndeplinea şi sarcina -voită-de învăţător al satului. Făcea cursuri regulate într-o casă închiriată de locuitori, casa lui moş Radu Deliu iar în schimb primea în loc de leafă, baniţi de grâu şi porumb şi trei dimerlii de fasole.- Există şi azi o elevă a lui “popa Ion,,şi deşi bătrână povesteşte cu multă claritate şi tot deodată sfinţenie, desprea acele timpuri de copilărie.- Înfiinţarea şcolii oficiale aduce şi titularul său Petre Bădulescu, de fel din Roseţi,funcţionând dimpreună cu soţia sa în două posturi, până la 1899,când a ieşit la pensie.- Petre Bădulescu poseda în pregătirea didactică trei clase normale,iar soţia sa cursul primar complet,.- Tot timpul şcolii a funcţionat cu chirie până la 1900 când Eforia Spitalelor Civile a donat Comunei un local pentru primărie unde au şi două săli cari au putut fi utilizate ca săli de clasă.. Succesorul învăţătorului Bădulescu a fost ION Nicolescu care a mai funcţionat împreună cu Doamna Maria Bădulescu încă vreo patru ani.;- Învăţătorul I.Nicolescu funcţionează până în 1911 când demisionează. S-a distins prin importanţa deosebită ce o dădea exerciţiilor fizice,dealtfel era un bun mânuitor al băţului dădător de explicaţiuni la lecţiunile ne pricepute de elevi din cele ce ceteau singuri.- Şcoala are în postul II-între 1903-1906 ,pe învăţătorul titular Ştefan Dumitrescu o fire bolnăvicioasă( tuberculos)şi beţiv.Postul lui se desfiinţează ca să ia fiinţă după 1908 când este ocupat de Dna Dobriţa Georgescu normalistă care în 1911,se decide a se numi Dobriţa Dragomir Popescu titularul post I, după demisia .înv.titular Ion Nicolescu.-Şcoala funcşionează astfel până în 1919 când ia fiinţă poatul al III cu înv.sup.Negulescu.S-au succedat încă vreo 4 suplinitori până în 1922 când acest se ocupă de învăţătorul Gheorghe Bâlcu care în 1926 demisionează. În 1924 se simte nevoia creerii unui al IV- post şi se ocupă de inv.titular Ion I.Oprea, care se transferă în 1927 posturile acestea fără titulari,sunt ocupate în ordine, de Dra Maria Dumitriu şi Dl.Adrian T.Niţulescu,care funcţionează până în prezent.În anul 1932, Dna şi Dl.Dragomir Popescu după o muncă rodnică de 24 de ani s-au transferat în capitală (Bucureşti) fiind urmaţi de înv.definitivi Cristea R Cristea,Zoia C Cristea .La 1 Decembrie 1932 ia fiinţă postul V fiind titular Dl.Marin Ţeţu iar la 1 Octombrie 1933 se simte nevoia creerii al şaselea post fiind ocupat prin detaşare de Dna Aurelia Deculescu.-Dintre învăţătorii şcoalei s’au distins dl,Dragomir Popescu a stăruit, pe lângă munca de clasă,să se cnstruiască primele două clase şi Dl Ion I. Oprea care dimpreună cu Dl.Dr.Popescu au reuşit să obţină un ajutor de 100.000 de la fostul prefect Ioan G Popescu în anul 1927 pornind la construcţia a încă două săli de clasă, mărirea sălii de recreţie şi cancelaria. Restul de cost al construcţiei s-a acoperit din contribuţia a câte 200 de lei de la fiecare împroprietărit de pe moşia Dormărunt.,-aceasta în doi ani consecutivi.- Pentru construcţia din 1927 au dat concurs preţios locuitorul Marin I Marin ca preşedinte al Comitetului sc de Construcţie,Ilie Alexandrescu şi Ion N.Visalon ca organe de urmărire şi încasare primul fiind perceptor şi al doilea agent fiscal la percepţia Dormărunt.
III- Îngrijirea pentru viaţa viitoare au îndemnat pe moş Doru dimpotrivă cu primele familii statornicite în jurul bordeiului de bun augur să construiască o casă de rugăciuni În care să se efectuieze cele ale dumnezeirii. Bisericuţa se construieşte din bârne de lemn între anii 1854-1858 construcţie ce dovedeşte obârşia locuitorilor, cari nu şi-a uitat-o pe cea animată pe culmea dulcea Penteleului, pe aceea în care şi-au primit cu sfinţenia şi încrederea copilărească,sfânta impărtăşanie.- Primul preot a fost popa GHINEA urmat mai după aceea de popa ION care mai are şi astăzi nepoţi în jurul altarului domnului. Murind şi al doilea preot, păstoria sufletelor acesto oameni harnici şi cumpătaţi revine lui popa Ion cel care a înfiinţat şi prima şcoală aşa cum s-a amintit mai sus.Acest preot dintr-un spirit practic sau dintr-o dragoste desinteresată de păsările sburătoare s’a gândit să aducă câteva perechi de porumbei în podul bisericuţei poate şi dintr-un gând că ceste păsări sunt purtătoarele chipului sfântului duh. Gingăşia porumbeilor a făcut să nascî râvna în sufletele multora şi astfel un oarecare,cine? Nu se ştie, într-o noapte din 1877 ajutat de lumina unei lumânări a încercat să mai împuţineze numărul acelor păsări.
Podul fiind mărunt şi încărcat cu pânze de păianjăn măietrit ţesute de păianjeni bisericeşti,face ca flacăra să treacă la acoperiş şi bârnele acestea măiestrit ţesute în capete, se pteface într-un morman de cenuşă fumegandă până în zorii zilei.-În 1878 popa Ion Muşat reuşeşte să înceapă construcţia Sf biserici de astăzi dar acum din cărămidă şi încurând se târnoseşte sub hramu Sf. Nicolae acelaşi avut şi de bisericuţa arsă cu toate cărţile şi hrisoavele ce va fi fost acolo şi cari ne-ar fi luminat poate mai mult despre evenimente pe cari nici nu le-am putut bănui astăzi că ar fi existat. Preotul Ion,singurul cu cursuri seminariale este urmat de preotul Costică Popescu care este urmat de Constantin Negulescu în 1916 şi până la 4 aprilie 1922 când parohia trece sub păstoria cucernicului preot Nicolae Giurcă-poseând 8 clase seminariale-şi care slujeşte şi astăzi cu demnitate altarul domnului.- Actuala construcţie a localului bisericii a suferit o refacere a picturii în 1912.I s-au făcut stâlpii sustinători în exterior în anul 1921 şi s-a reparat complet în vara acestui an prin concursul ce l-a dat lucrării, primarul comunei Alexandru Brezoiescu şi Vasile Nicolescu casier comunal.

***

Privind în ansamblu aspectul Comunei Dormărunt,vom observa că se prezintă în nuanţe diferite,deşi în general,populaţiunea se află îndestulată dată fiind fertilitatea pământurilor cultivate cu toate vremurile vitregi cari nu-s capabile a preţui rodul muncii şi al sudorii. Sub raportul sociabilităţii, dormărunţenii se grupează pe rudennii sau după interse politice,cari au pătruns în suflete multora sub forma meschină a coteriei.-Mulţi dintre ei şi-au pierdut mândria semnificativă a oamenilor de la munte. Administraţia oligarhică şi corupătoare, bandă de briganzi a format o întreagă clasă de oameni ce privesc mai mult pământul când e cazul să-şi susţină interesele cei privesc.
Abia anul 1928 aduceo schimbare,uşoară la început,accentuându – se mai apoi, ca în 1931,când se deciseseră să-şi facă dreptate singuri, să fie acuzaţi de impostori ca propagatori de rebeliune. Reformele ce s-au făcut în decursul celor cinci ani din urmă.-au contribuit la o vădită reânviorare a semeţiei de la cei ce-au fost ai lor. Desfiinţarea prestaţiei în natură le-a adus o vizibilă atât din punct de vedere sufletesc,cât şi din punct de vedere material Încredinţarea administraţiei comunale unor oameni care n-au au uitat că au ajun acolo PRIN ÎNCREDEREA OBŞTII ca exponenţi ai intreselor ei face ca sub raportul prestaţiei să se facă progrese lăudabile.
Desfiinţarea bacşişului tradiţional a făcut să înflorească ideia că serviciul funcţionarului comunal e o datorie, nu o favoare pentru oricare dintre locuitori .În domeniul cultural sunt dornici de învăţătură , mai ales locuitorii din satul vrchi, coloniştii fiind mult mai refractari.Iubesc adunările şi conferinţele ce-i interesează, participă la şezători şi manifestaţiuni cu vădit entuziasm.Se interesează de publicaţiile cotidiane şi periodice ce le cad în mânăşi se pasionează de grija unui eventual războiu ca şi de interzicerea valorificării cerealelor. Sunt temători faţă de divinitateşi nu se abat de la ortodoxie chiar dacă de la o vreme se face o accentuată propagandă din parea a diferite secte religioase. Din punct de vedere economic,majoritatea sătenilor au stare bună, numai că noii veniţi în comună, par mai lipsiţi de abundenţă. Cei mai mulţi doreni posedă mai toate terenurile de cultură de pe moşiile megieşe comunei. Au devenit neâncrezători faţă de ideia cooperatistă,care deşi încercată în largă măsură, nici n-a dat roadele scontate până la urmă.- Dormăruntul are 509 familii şi 2544 de suflete iar „Raini”-cul are 77 de familii şi 364 de suflete.

Perspective:

Desigur, pornind de la consideraţiunea că vom avea o perioadă de ani liniştiţi ,cm şi continuitatea în operile intreprinse spre a fi realizate în comună pentru a schiţa programul de lucrări ce s’ar putea realiza de „doreni,,.- În domeniul administraţie comunale se fac necesare imediat două lucrări:
I Refacerea şoselei Gara Lehliu,-Dor-Mărunt-Gara Sighireanu care ar constitui un mod simţitor la înflorirea comerţului local prin trecerea cărăuşilor din Bucureşti spre Călăraşi şi invers.Porţiunea de şosea, Dor-Mărunt Gara Sighireanu, la nevoie s’ar putea reface din bugetul comunei şi acasta numai în cursul a doi ani consecutivi;
II-Veichiul sat fiind aşezat pe Valea geruului are nevoie de drumuri cu rigole cari să înlesnească să înlesnească scurgerea apelor din ploi şi zăpezi, înlăturând „sila” care subsistă azi în sufletul celor care în timpurile ploioase de toamnă şi iarnă, ar dori să iasă mai des la adunări, dar se văd nevoiţi să renunţe din cauza noroaielor. Desigur,căse deduce cu câtă greutate se fac transporturile în acele vremuri,în această ăarte a Comunei.-Şoseaua ţşi drumurile refăcânduse vor trebui plantate cu arbori-salcâmii sunt cei mai indicaţi.- Deasemeni un nou local de primărie va trebui să se construiască în cel mai scurt timp,local ce va cuprinde toate dependinţele cerute de nevoile unei administraţii comunale.-Nu-i va lipsi sala de şedinţe publice care va înlocui salonul de cârciumă întrebuinţat astăzi.În domeniul dezvoltării”bunei stări,, a săteanului,se va căuta a se restabili încrederea în cooperaţie,o nouă bancă populară va trebui să ia fiinţă, inspirată de grija de a nu se mai repeta greşelile trecutului. Din punct de vedere al igenii sociale, comuna ar putea stărui să facă o bae comunală,iar valea gerului-terenul disponibil-să se planteze cu arbori,cari să devie în viitor, o grdină comunală.-
Sub raportul desvoltării culturale va trebui să ia fiinţă o casă de sfat şi cetire, în care să se facă educaţie cetăţenească a săteanului. Sub auspiciile acestei case, să se organizeze „serbări” periodice, locale şi pe regiune, cu concursuri de jocuri naţionale,costume şi cusături din localitate şi regiune, obţinute numai prin industria casnică, acordarea de premii pentru animalele de muncă,intreţinute în condiâii cât mai bune. Tineretul va fi obişnuit ca în timp de sărbătoare nu în zilele de lucru pentru a nu fi luat de la munca câmpului, să facă câteva ore de exerciţii fizice la aparatele adăugate scopului şi cari să se instaleze la şcoala ori în grădina Comunală. Biblioteca „casei” să cuprindă operile povestitorului neamului,cărţi cu subiecte istorice,religioase,basme,şi sfaturi refritoare la agricultură şi ramurile ei..- Din lucrările autorilor străini, numai aceele cari prin traducere sunt adoptate specificului regiunii noastre.În vreme de iarnăsă se organizeze şezători radiofonice şi de cetit,din cari să nu lipsească ghicitorile, şi hazurile,cari facilitează dezvoltarea inteligenţei la tineret. Pe lângă „Casa de sfat şi cetire” să ia fiinţă muzeul satului cu o secţiune a regiunii. Escursiunile ne vor procura vele mai variate. Piesele din regiunile de deal şi de munte nu vor trebui să lipsească din muzeu.
Un local pentru „Casa de sfat şi cetire”e necesar şi acesta aşezat cât mai aproape de şcoală.Învăţătorul e obişnuit cu supravegherea şi de aceea va fi abslută nevoie în toată dezvoltarea culturală ce se va da prin „Casa de sfat şi cetire”,de o severă suraveghere.-Şcoala să îşi creeze o pepinieră proprie din care în afară de învăţământul complementar aplicat, va trebui să se distribuie copiilor pomi pentru împodobirea grădinilor părinteşti,cari sunt absolut lipsite astăzi. În concluzie, din totalitatea lucrăriloreunţate va trebui să se oglindească o chiverniseală ce să aducă spor şi belşug în gospodăriile oamenilor cari muncesc mult, dar nu cu sistemă.
Va fi nevoie de lucrătorul Viei…da!necesitatea ,cum am mai spus şi în altă parte a lucrării, îl va indica şi acele timpuri nu-s prea departe.

Învăţător ,director
CRISTEA R.CRISTEA

2 Comments

  1. ALESE SI SINCERE SENTIMENTE
    de prietenie și prețuire, pentru un om admirabil, un artist al timpului sau – cu referire la intreaga activitate literară , publicistică și organizatorică.
    ,,LA MULTI ANI !,,maestre Marin Toma , să-ți dea Dumnezeu, viață lungă și putere de muncă in continuare, sănătate și noi împliniri.
    Sincere urari de asemenea, familiei si cercului larg de prieteni, care te inconjoară și care te merită.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*