Aura Dan

AURA DAN
(Bucureşti)

Născută pe 23 ianuarie 1966 în oraşul Tecuci, județul Galaţi.
Educaţia formală am făcut-o în oraşul natal Tecuci, apoi în Bucureşti şi Arad.
Serviciul nu a avut nicio legătură cu literatura şi scrisul, deşi cititul era şi este una dintre cele mai dorite activităţi.
Actualmente sunt căsătorită şi locuiesc în Bucureşti.
„Versurile mele sunt uneori aspre, alteori lente, uneori asonante, alteori naive, vorbesc despre oameni, sentimente şi gânduri, dragoste şi doruri, fapte şi visuri.
Sunt, fiecare în parte, o poveste cu –ar putea fi vreodată-, nu cu -a fost odată-. Poeziile mele sunt inspirate din natură, din jocuri de cuvinte, din bucurii şi deziluzii, din revolte şi neputinţe, din cărţile citite şi nu în ultimul rând, din viaţă.”
Volume publicate
Am început să public versuri mai întâi pe grupurile de poezie şi apoi site-urile literare: Grai românesc şi Poeţii noştri.
Prima apariţie a fost o plachetă de versuri
„Rămăşiţe în culori”, editată la Editura Scriitorilor în 2015
Apoi, volumul de versuri „Culori pe eşafod” editat la Editura Liric Graph, în 2016
Antologii
Am colaborat în câteva antologii literare, printre care amintesc:
„Speranţa în versuri” – 2016 Editura Liric Graph;
„Literatura de ieri, de azi şi de mâine” – 2016 – Editura Liric Graph
„Lumina cuvintelor” antologie bilingvă româno-rusă; – 2016 Editura Grai românesc
„Sub curcubeul prieteniei” – antologie trilingvă – română-italiană-portugheză – 2016 Editura Liric Graph
“Mugurii Primăverii” – antologie pentru copii, bilingvă româno-italiană;
Editura Grai Românesc- în curs de apariţie

Iubescul dintre noi

Când mă săruţi uşor, noaptea în somn
Eu îţi alerg prin vise ancestrale
Şi te simt ca pe un lord, ca pe un domn-
Când mă iubeşti printre stele frugale.

Când mă mângâi printre raze de lună
Eu te invit la plimbări printre crini
Şi-ţi pun boabe de perle-n cunună-
Tu mă iubeşti printre crengi de arini.

Când mă ţii strâns între braţele tale
Eu mă topesc de dragul tău, de-mplinit,
Viaţa îmi este spre sus, nu la vale-
Iubescul dintre noi, nicicând amorţit…

Iubite!

Ascultă cum cântă cocoşii pe garduri,
Anunţând zori de zi dimineaţa,
Cum norilor li se pun pe ochi farduri,
Iar tu, iubite, cum îmi răstorni viaţa.

Priveşte cum stele curg în izvoare,
Cântând răsăritului ode-n câmpii,
Cum liniştea câmpului începe să are,
Iar tu, iubite, cum pui lumini în făclii.

Gândeşte cum timpul se scurge în veacuri,
Vibrând de fericiri bălţate şi reci,
Cum inimilor li se pun leacuri,
Iar tu, iubite, cum rămâi, cum nu pleci.

Iubeşte cum nimeni va iubi vreodată,
Râzând de lacrimi ce cad în puhoi,
Cum îngerii fac tumba pe soartă,
Căci noi, iubite, mereu vom fi doi-

Pereche

Din ochiul tău stâng, perlă neagră,
ridic pasărea
şi-o pun pe hârtia de pergament
să ciugulească
inima mea din turtă dulce.

Din ochiul tău drept, o perlă neagră,
ridic pasărea
şi-o pun pe floarea de-nu-mă-uita
să savureze gândurile mele albastre.

Din ochii tăi pereche, perle negre din scoici de sidef,
ridic păsările
şi le arunc între sârmele de telegraf,
să se-nnoade.
să nu mai aibă dor la ureche
şi să rămână, întruna, pereche…

Fie-mi stăpân

Când crengi albite trec prin părul tău
Şi căi de cer tu luminezi cu ele,
Eu sunt culoarea sufletului zmeu,
Crâmpei de fericiri sub stele.

Şi tot când crengile-ţi sărută tâmpla
Eu voi fi cel ce-ţi flutură avântul,
Când bucuria mâine întâmpla-va
Iubitule, tu-mi eşti pământul.

Când defilezi cu norul pe o toană
Iar eu îţi spun mereu că-mi eşti salcâm
Ferice tu vei fi în zi şi-n seară,
Iubitule, te rog, fie-mi stăpân…

Zidul ce-mi e iubire

Eşti demonic-
îţi place, oare, să mă vezi suferind?
Sub pătura luminii romboidală
formată din umbre abstracte
m-ai întors pe toate părţile,
mi-ai obturat mişcările,
m-ai ameţit să nu mai am discernământ-
m-ai închis.
Sunt la discreţia demonului din tine,
căci m-ai zidit,
strângându-mi sufletul cu nituri
într-un interior fluid, neluminat,
un romb din zid de ne-ndurat.
Aş vrea să ies la soare, precum gâzele vara,
să-mi iau zborul printre gratiile aortelor
şi printre genele ochilor oceane,
dar cărămizile care palpită ritmic, nu mă lasă;
mă ţin strâns-
mult prea strâns…
Caut în palmele tale,
prin reţeaua de şanţuri încărunţite de muncă şi timp,
o briză de vânt sau un clocot de apă,
o cale să pot evada, dar… parcă mi-e bine…
M-ai zidit,
precum Manole pe Ana
şi încet, nu mai pot respir, mă-mbăt cu tine-
zidul ce mă strânge, de ieri, până mâine
îmi e azi, iubire-

Numărători

Într-un parc, sub un cerc cu-ntrebări în colţuri,
pe o alee cu castani dezbrăcaţi de-a trăi-
una, două, trei
tălpi ce calcă pe umbre,
dezbrăcate şi ele,
smulgându-le contururile din destin.
Una, două, trei
lacrimi-smaralde,
tot dezbrăcate,
aruncate în viaţa nemiloasă, înnegrită de timp.
Una, două, trei
rugăciuni şi întrebări pentru de ce-i,
dezbrăcate, lipsite de temei…
Patru, cinci, şase
numărători, angoase,
dureri cicatrizate, cojoase…
Într-un parc, sub un cerc cu-ntrebări în colţuri,
pe o alee cu castani dezbrăcaţi de-a trăi-
numărători în a fi.

Atât dor…

Îmi plânge sub talpă tot codrul,
Lacul, când suspin, e o minge,
Totul e albastru, iubite
Şi dorul de tine mă-nvinge.

Zâmbete se fărâmă sub palme,
Luminile se sting pe-nnoptat,
Iubirile risipite în crânguri-
Liniştea se-ntinde-n oftat.

Rugile se răcesc sub genunchi,
Sufletul aleargă din mine,
Amintirile fac poduri de timp,
Visul meu se-atârnă de tine.

Florile se transformă-n pelin,
Inima-n ciucure la covor-
Păsările cântă pe stele,
Atât dor… de tine mi-e dor… dor.

Te aştept

În gara de la capătul lumii
stau cu sufletul prins în cuie
şi aninat de un nor,
aşteptându-te…
De când ai plecat,
trupul meu s-a transformat în transparent,
chipul în cenuşă
şi viaţa-mi
în inexistent azi, uitat ieri, fost în viitor…
Te rog să vii… fie-ţi milă,
cobori pe firul reminiscenţelor,
căci locul e cald, iar timpul stă în loc-
atârnă-te lângă mine,
de norul cerat.
Apoi, împreună,
să facem sârbe între contraste,
să analizăm natura şi naturalul în toate formele,
aşa cum făceam odată-
să ne plimbăm cu mâinile la spate,
să ne decorăm sentimentele
cu stuf şi petale de nuferi
şi să disecăm sunetele harpelor
la care cântă îngeri-
Tot aşteptându-te m-am făcut nimic,
şi-am ameţit un pic.
Vino! Te aştept, vino!
În gara de la capătul lumii
stau cu sufletul prins în cuie
şi aninat de un nor,
aşteptându-te… mă tem să nu mor de dor.
Tu îmi eşti iubire

1 Comentariu

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată


*